Sal'tare!
http://www.redesteptarea.ro/index.php Doi miniştri sunt aşteptaţi la Târgul Apicol de la Făget. Participă peste 40 de firme şi producători din domeniu
Vineri, 14 Martie 2014 12:52
Dumitru Toma
Afişări: 65
Email
Imprimare
PDF
Tags: targ apicol,Faget,ministrul Agriculturii,participare
0 Comments
targ-apicolFăgetul va găzdui cea de-a XI-a ediţie a Târgului Apicol, eveniment tradiţional de mare amploare, ce va avea loc în zilele de 15- 16 martie.
Manifestarea, organizată de Cercul Apicol Făget, firma “Teclem Prod” Făget – producătoare de stupi şi alte componente apicole, cu sprijinul primăriei Făget va reuni peste 40 de firme şi producători de stupi, rame, miere, diverse utilaje apicole, echipamente de protecţie, hrană pentru albine şi multe altele din ţară, Serbia şi Ungaria.
Evenimentul va avea loc în parcul central şi sâmbătă va fi deschis între 9 şi 17,30, iar duminică între 9-15. “Credem că la târg vor participa circa 5.000 de vizitatori şi sperăm să ne onoreze cu prezenţa şi doamna Maria Grapini, ex-ministrul Turismului şi domnul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, cărora le-am transmis invitaţii”, a declarat pentru Redeşteptarea Biagio Pitaressi, managerul firmei “Teclem Prod” Făget, principala organizatoare a evenimentului. În proporţie de 90%, cei doi demnitari au confirmat participarea în prima zi a manifestării.
Tot atunci, de la ora 11, pe scena din parc va avea loc şi un spectacol folcloric organizat de făgeţeanul Ioan Oltean, cunoscut realizator de emisiuni populare, care va reuni nume mari ale foclorului bănăţean. Timp de trei ore, pe scenă vor urca interpreţii Tiberiu Ceia, Liliana Savu Badea, Mircea Cârţişorean, Otilia Radu, Floare Hojda Tomoiagă, Ştefan Isac, Daniela Văcărescu şi Ansamblurile Folclorice “Bujoreana” din Traian Vuia, “Florile Banatului” din Răchita şi Veţel din judeţul Hunedoara. Spectacolul va fi înregistrat şi va fi difuzat de televiziunea “Inedit”.