Valer70 scrie:Domnule Pupemea, nu afirm că este cazul dumneavoastră dar toţi pe rând, ajungând la o anumită vârstă, ne întrebăm ca Isus Sirah:
"1:3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
4 Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.
5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
6 Vântul suflă spre miazăzi, şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
8 Toate lucrurile Sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
9 Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!” de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu."
Însă indiferent ce ne va aduce viitorul incert ne rămâne întotdeauna trecutul cu relizările, încercările şi strădaniile lui. Aceasta ne dă forţa necesară pentru a nu îngenunchea şi a merge mai departe. Abia acum înţelegem dictonul "Carpe diem!", trăieşte clipa. Şi credinţa ne ajută să trăim clipa senin şi cumpătat, fără excese răvăşitoare şi dăunătoare. Dumneavoastră personal sunteţi de invidiat atât pentru ce aţi realizat pe plan familial şi apicol cât şi pentru capitalul de simpatie, prietenie şi recunoaştere pe care l-aţi câştigat aici. Aşa că daţi-i înainte cu curaj şi cu speranţă, clipa de faţă ne aparţine întotdeauna, clipa prezentă este întotdeauna mica noastră veşnicie! Valer Bodea