Prima pagină APICULTURA GENERALA PAGINI PERSONALE ! CINE SUNT EU ?

In aceasta rubrica iti poti prezenta stupina proprie , metode de lucru , tehnici personale si in general tot ce te reprezinta pe tine ca apicultor .
Reguli forum
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii : viewtopic.php?f=35&t=6168

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 10 Dec 2014, 13:25

mircea.costache scrie:
cristian bh scrie:
mircea.costache scrie: Am hoinarit prin zona pazind si aparand "GRANITA" Tari.A fost si a ramas o "ONOARE" serviciul la graniceri si in special zona Diosig - Ciocaia.


La vremea aceia unii "derberdei"satui pana-n gat de bunastarea oferita de cei ce ne ofereau cu ONOARE,alimente rationalizate,tacamurile de pui,si impartind, fele/fele, cu vajnicii aparatori ai legilor tarii, vitelul din batatura casei cand le ramanea in gat cate un picior de pui de avicola
si ademeniti de mirosurile IMBIETOARE DE LIBERTATE purtate de vant tocmai dinspre pusta maghiara, se mai nimerea cate unul ,din greseala binenteles, :oops: tocmai in drumul vreunui glonte tras cu aceiasi ONOARE, de cei aflati in slujba tarii.
Ca la unii nici in ziua de astazi nu li se mai gaseste vr-un oscior pt a li se aprinde la capatai o lumanare sau sa li se faca vreo dezlegare dupa obiceiul strabun probabil ca sunt trecute la capitolul,,,,,,,,,victime colaterale,,sau gloante irosite,,,,,dupa caz!
cu acelasi respect!



Buna Ziua !

Mananci c*cat cu gura plina pentru ca nu ai alta mancare.
Iti vorbeste unul care a facut serviciul doi ani in zona exact in perioada cea mai fierbinte 1988-1990. CACATUL pe care il mananci nu exista decat la masa ta.Daca poti dovedi cu martor ori orice altceva eu ma sinucid de buna voie.Astfel vai steaua ta de ABERANT.

Fara respect

P.S. Daca freodata poti face dovada tampeniilor tale ITI STAU LA DISPOZITIE. Pana atunci "CIOCU MIC"

EDIT

ACEST MESAJ INCALCA REGULAMENTUL FORUMULUI
Daca tot ne pretindem pe la diferite intalniri ca suntem "neste" domni, sa fim si pe forum.

Semnat : mircea


In " COCINA" nu ai ce cauta decat ca animal (porc).In rest IERTAREA mea pentru tot ceea ce este nevoie tuturor celor care le-am pricinuit o nevoie.
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde cristian bh » 26 Dec 2014, 22:16

Cele rele sa se spele,
Cele bune sa se-adune,
La anu si la multi ani!!!
SARBATORI FERICITE,
oriunde te-ai afla!!!
:P :P :P
Onorabililor,sa fim generosi:daca putem, sa resuscitam si capra vecinului!
cristian bh
 
Mesaje: 2090
Membru din: 10 Mar 2013, 12:49
Localitate: Carpinet Bihor

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 27 Dec 2014, 12:41

Buna Ziua !
Pentu ANUL NOU, tuturor prietenilor si neprietenilor("dusmanilor") ,celor apropiati si neapropiati mie , din sufletul meu un dar traditional sub forma de urare:
" LA MULTI ANI ! calauziti de DUMNEZEU , momentele de va sa fie cele mai nefavorabile vietii, gandurile mele bune ,frumoase,adevarate si pasnice sa va dea puterea sa sa megeti inainte precum incepe urarea"


SA FITI IUBITI
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 02 Ian 2015, 14:12

"An Nou, fii bine venit! Orice ne vei aduce!…"
Bilanț după 25 de ani
„În tot răul e și un bine!”

Nu cunosc altă limbă care să-i țină pe vorbitorii ei atât de aproape de Dumnezeu… În contact permanent și nemijlocit cu Domnul!… Și limba română ne ține aproape de Dumnezeu atunci când ne îndeamnă să vedem binele de care Dumnezeu ne face parte în orice moment, la orice răscruce a vieții, la orice necaz sau cumpănă, ca individ sau neam!… Și asta pentru că – ne învață limba română – în tot răul e și un bine!… În tot ce ni se întâmplă e cineva responsabil cu Binele, care nu ne lasă cu totul pradă pierzaniei, răului!… Avem parte de un bine oricât de mult ne-ar copleși răul abătut asupra noastră!
Care-i, deci, binele de care avem parte azi? Azi, când părem potopiți de toate belelele și relele din lume?!
Deplângem cu toții mai ales șansa mare pe care am avut-o și pe care am pierdut-o: România avea în 1990 un potențial economic care o situa printre economiile cele mai dinamice, mai performante! Nu intru în detalii!… Dau un singur exemplu: portul Constanța, lărgit să fie încă de atunci al doilea port din Europa, era gândit pe măsura unei economii care aspira și ea la unul dintre primele locuri din Europa!… Și mai ales aveam o armată de ingineri, tehnicieni și muncitori calificați, câteva milioane, care erau capabili să pună în valoare potențialul economic și tehnic dobândit după 50 de ani de privațiuni! 50 de ani am strâns cureaua noi, românii, ca să ajungem la potențialul economic care ne singulariza printre celelalte țări așa zis comuniste! Și nu numai!
Iar când am ajuns să ne bucurăm că datoriile sunt plătite, că alții ne sunt datori, că am intrat în rândul țărilor prospere, că putem întoarce foaia istoriei, putem deschide un nou capitol în istoria Neamului, capitolul abundenței și al performanței la nivel planetar, taman atunci lucrurile au luat o turnură complet neașteptată, aducându-ne în situația de azi, de neconceput în 1990! Imposibil de imaginat de mintea vreunui om / român sănătos… Dar nu și de mintea diabolică a celor care au fost strategii dezastrului post-decembrist!…
Mă întreb așadar care mai poate fi binele din răul imens provocat Țării de așa zisa revoluție / reformă?! Care să fie așadar aspectele pozitive, reversul salutar al medaliei calpe bătute în decembrie 1989?!…
…Desigur, fiecare facem un exercițiu de imaginație atunci când regretăm că nemerncii ne-au distrus Țara. Și ne imaginăm fiecare o Românie alta decât cea de azi! O Românie fără șomeri, fără cerșetori la fiecare colț de stradă, cu pensionari care-și trăiesc în demnitate vârsta înțelepciunii, o Românie întemiată pe recunoașterea și cultivarea competenței profesionale, acea Românie la care să te uiți ca la soarele de pe cer!…
Dumnezeule mare, oare există vreun motiv să ne pară bine că acea Românie de vis rămâne mai departe o fantasmă, o nălucă pentru mintea năucă a unor români incurabil de optimiști?!…
…Mi-e teamă că da!
Mă bucur, de fapt, mă bucur că da! Avem motive să identificăm un revers pozitiv al eșecului nostru!… E de ajuns pentru asta să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă România își valorifica potențialul economic, după ce începea să culeagă roadele celor semănate vreme de 50 de ani, ani de privațiuni și suferințe de tot felul! Ce s-ar fi întâmplat cu o Românie în care suferințele și privațiunile ar fi ajuns amintire, subiect de literatură, de istorii pentru nepoți, să nu uite de unde am pornit, oricât de sus vom fi ajuns!…
Și care-i binele din faptul că „nu am ajuns sus” totuși?! Care-i câștigul de pe urma dezastrului post-decembrist! Un câștig la care, nemernicii care au trădat și vîndut Țara nu s-au gândit?!
Simplu de aflat acest revers la care mă gândesc tot mai mult cu recunoștință, murmurând în sinea mea Mulțumescu-Ți, Doamne!…
Păi, oameni buni, România noastră ar fi fost din ce în ce mai puțin a noastră!…
O Românie prosperă ar fi devenit, după regula jocului planetar, o țintă a emigrației economice, a emigranților din țările sărace ale lumii, a emigranților nefericiți și nenorocoși, care bântuie pe fața Pământului mânați de foame, de sărăcie, de lipsa speranței… România devenea un El Dorado pentru milioane de afro-asiatici, cohorte nesfârșite de oameni fără patrie, mulți dintre ei și fără Dumnezeu, ne-ar fi năboit ca un Tsunami uman imposibil de controlat, de stăvilit!…
…Las pe fiecare român să dezvolte singur imaginea acestei Românii suprapopulate de alogeni nedoriți, căci contextul internațional de după 1990 nu ne-ar fi permis să legiferăm pentru a ne proteja de o asemenea invazie!
E drept, avem și azi parte de alogeni nedoriți, căzuți pe capul nostru după 1990! Dar numărul acestora nu este prea mare! Iar ăștia au venit să fure, să se pricopsească prin corupție și jaf! De îndată ce se vor institui în Țară legi corecte și guverne capabile să le aplice, borfașii care se dau azi investitori strategici își vor lua zborul spre alte zări…
Da, am pierdut potențialul industrial pentru care, vrând-nevrând, s-au sacrificat milioane de români! Dar ne-am păstrat potențialul genetic, zestrea biologică! Ne-am păstrat intactă șansa de a ne apropia de mult visata Românie a românilor, a tuturor românilor și numai a românilor! Ideal de neatins, știu bine, dar spre care avem datoria să tindem, chiar dacă asimptotic!…
O Românie a tuturor românilor și numai a românilor este o imposibilitate, practic vorbind! Dar și teoretic! Ea trebuie însă să existe în mintea noastră și în mintea naționaliștilor de pretutindeni pentru a întări rezistența noastră la globalizare, la politica de metisaj rasial și etnic pe care o urmăresc cu program și cu mari eforturi forțele răului din această lume!
Dumnezeu a rânduit evoluția noastră spre policromia de nații și rase ca pe o podoabă de cel mai mare preț a Lumii! Diversitatea Creației divine, inamică uniformizării și depersonalizării atât de plăcută Ne-fârtatelui, include și această componentă: diversitatea de stiluri și chipuri generate de diversitatea etnică și rasială care a încununat desfășurarea istoriei universale! Această cunună trebuie ferită și prezervată!
Sunt false valorile în numele cărora se face propagandă pentru nesocotirea specificului rasial și național al comunităților umane istoricește constituite! Nu sunt de la Domnul! Nicio religie nu susține această strategie de anulare a diversității, a unicității ființei umane, a unicității culturii și spiritualității fiecărei etnii!
De aceea avem suprema datorie ca români să ne păstrăm ca români! Să fim români atunci când va sosi ceasul supremei Judecăți finale!… Căci la acea judecată chemate vor fi neamurile, limbile pământului, iar nu persoane! Iar Mântuirea va fi a Neamului, mai presus de cea individuală!…
…Din această perspectivă privind ce s-a întâmplat și ce nu s-a întâmplat după 22 decembrie 1989, avem motive să spunem cu toată încredințarea Mulțumescu-Ți, Doamne!\
*** ***
…Un alt necaz care ne-a lovit după 1989 îl constituie exodul românilor spre Occident! Din cauza prăbușirii economiei, din cauza șomajului galopant, milioane de români au plecat în lume să-și afle un rost! Mulți dintre români au plecat nu de nevoie, ci de voia lor, împinși de dorința de a-și măsura forțele, de a-și verifica potențialul creator și pe alte meridiane, în condiții de concurență mai aspre, așa cum este pe placul celor care se nasc cu temperatment și calități de luptător, de întreprinzător!…
Într-un fel sau altul, Țara a fost părăsită de români dintre cei mai performanți, mai capabili, mai utili! Câteva milioane!
Fără să discut sub toate aspectele acest fenomen care ne-a întristat pe toți voitorii de bine ai Neamului românesc, mă întreb direct, fără alte introduceri: care este reversul pozitiv al acestei veritabile hemoragii, ce poate fi bun în această abandonare în masă a vetrei strămoșești?
Trec peste faptul că majoritatea românilor plecați dau semne, semne reconfortante, că vor reveni în Țară! Și constat că marele câștig de pe urma acestui „rău” este că românii, plecând în Occident și trăind acolo ani de zile, au avut astfel ocazia să se compare, să se confrunte cu „concurența” planetară, la nivel global! Au avut ocazia să constate astfel că nu suntem deloc ultimii din lume ca potențial uman de efort creator, de efort fizic și intelectual, artistic, așa cum unii sceptici de serviciu au încercat, generații la rând, să ne bage în cap cum că în Occident toți sunt niște supermani, niște mari specialiști, niște mari caractere, în comparație cu prăpădiții de români!…
Au mers românii cu sutele de mii „la fața locului” și au constatat mai întâi că nicăieri în străinătate nu umblă câinii cu covrigi în coadă, că nicăieri străinul nu te crește, nu-ți vrea binele!… Ești bun pentru străin, în țara lui, numai cât îi poți fi de folos!…
Întâmpinați deseori cu ostilitate, românii au devenit imediat „folositori”. În țări cu șomaj endemic, fără leac, românii și-au găsit repede ce să facă, unde să muncească! S-au descurcat de minune! Au dovedit altora, dar mai ales pentru ei înșiși au dovedit, o calitate umană neobișnuită, pe care n-o afli pe orice meridian! După 25 de ani de confruntare cu străinătatea, cu străinătatea cea mai performantă: Occidentul, românul are motive să nu mai fie timorat nicăieri pe această planetă! Se simte în stare să facă față oricărei solicitări, în orice ambianță socială, pe întreg întinsul Pământului!
Faptul că ești român constituia la începutul anilor 90 un handicap! După 25 de ani, în ciuda celor care au cheltuit miliarde de dolari pentru a ne discredita mai departe, faptul că ești român devine, de la o zi la alta, tot mai mult un certficat de profesionalism, de onestitate, de loialitate în relațiile umane!
I-au trebuit Occidentului ani buni ca să nu mai facă confuzia dintre români și țigani! O confuzie bine manipulată, provocată de neprieteni deopotrivă din țară și din afară!
La fel, pentru prima oară după mai bine de o sută de ani, propaganda maghiară anti-românească este în scădere drastică de credibilitate! Europa descoperă și se convinge tot mai mult că românii sunt unul dintre popoarele cele mai mari și mai importante din Europa, a cărui istorie adevărată impune respect și admirație!…
Dar mai ales descoperă că românii nu au parte de politicienii pe care i-ar merita!…
…Toate la vremea lor însă!, pare că ne spune Cineva din Înaltul Cerului!… Va fi fiind vreun câștig și din faptul că suntem guvernați prost, de o gașcă de nemernici, sperjuri și vînzători de neam… N-ar fi prima oară în istorie când dintre asemenea „suflete vîndute” se va ridica pedepsitor cel sătul la un moment dat de nevrednicia din preajma sa! Precum ex ossibus ultor!…
Așadar, să nu ne grăbim să nutrim speranțe deșarte, dar nici să nu ne pierdem cu firea când viața ne pune la încercare!
Să ne bucurăm atunci când, când și când, mai pricepem câte ceva din planul divin al Istoriei și vedem că Dumnezeu nu ne-a uitat!
Pricepem că avem pentru ce să-I fim recunoscători, noi și urmașii noștri, pentru toate astea rostind un smerit și însuflețit
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne!
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde Mircea_63 » 02 Ian 2015, 16:19

mircea.costache scrie:Nu cunosc altă limbă care să-i țină pe vorbitorii ei atât de aproape de Dumnezeu… În contact permanent și nemijlocit cu Domnul!…


Ion Coja... Cu afirmatia asta s-a desfiintat. Uite de ce:
- Daca afirma ca limba Romana este limba care ii tine pe vorbitorii ei cel mai aproape de Dumnezeu, in timp ce alte limbi ar fi mai sarace din acest punctde vedere... asta e o aberatie cat casa de mare. Dumnezeu nu face discriminari.

- Daca doar afirma ca el, Ion Coja nu cunoaste alta limba... rusinica. Pai ditamai inteleptul si indrumatorul natiei si n-a fost capabil sa invete o limba straina? Pai si Budulea Taichii il depasea. :D
Nimic din ce-i uman nu imi e strain. (S. Freud)
Abia am timp sa ma mir ca exist...(N.Stanescu)
Mircea_63
 
Mesaje: 5459
Membru din: 15 Mar 2012, 12:55
Localitate: Timisoara

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde Ioan Guist » 02 Ian 2015, 16:50

Multa vreme am zis : UIte Romanica e Gradina Maicii Domnului.Romania e centrul din buricu' Universului.Acilea se intalneste Sambala cu inteleptciunea.Suntem cea mai veche natie de pe pamant.Existam acilea dinaintea primului om.Latina e o limba ce se trage din romana vehce.
Laptele mamelor noastre e mai incarcat proteic decat oriunde.cainii nostrii latra ...altfel.Albina noastra e ....a noastra. :D Romancele sunt cele mai frumoase.Noi montam cozi de pruna adevarate.
Pe un astfel de curent de opinie, pe o astfel de educatie in generetii, nu ne mai ramane absolut nimic de facut, de muncit, de creeat,decat sa ...CONTEPLAM.
Nu-mi permit luxu' sa fiu ...pesimist ! .
Avatar utilizator
Ioan Guist
 
Mesaje: 3635
Membru din: 20 Feb 2011, 21:43
Localitate: Cisnadie jud.Sibiu

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde MIHAI BALS » 02 Ian 2015, 18:22

as contempa(scuze,completa!) cu faptul ca...multi se cred...buricul pamantului!
rade ciob de oala sparta!
Avatar utilizator
MIHAI BALS
 
Mesaje: 3910
Membru din: 09 Feb 2012, 22:30
Localitate: Bals- Olt

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:21

Buna Ziua .
Doar celor ce le place lectura
Moarte Lumii Noastre
Feeds: Articole Comentarii
« Rugaciune grabnic ajutatoare catre Maica DomnuluiCine are probleme de sanatate se poate duce la Busteni – Manastirea Caraiman la Parintele Gherontie, omul care o poate vedea pe Maica Domnului. »
Departamentul Zero – SRI – Bucegi.
12 august 2011 de deveghepatriei


Frati romani, suntem foarte mirati ca nimeni nu scoate un cuvintel despre ce se petrece la ora actuala in muntii Romaniei…presa nu spune nimic, televiziuniile romanesti tac malc, de ce nu se procedeaza ca atunci cand au venit soldatii americani in tara?! Toata presa a vuit, reportaje peste reportaje, transmisii directe de la baza Kogalniceanu…soldatii evrei n-au venit sa se antreneze in Romania, ei cauta ceva acolo…evreii, la cat de puternici sunt, nu puteau sa mearga intr-o baza ultrasecreta din America sa se antreneze? Veneau taman in Romania!! Ii apucase o mare dragoste de romani in anul 2011…nu a fost intamplare ca anul trecut unul dintre elicopterele lor s-a prabusit in munti…se tot spune ca muntii respectivi sunt protejati de anumite forte…stim destul de bine ca pare nebunie si teoria conspiratiei ce va spunem noi acum…DAR NU DEGEABA SRI-UL A DESFASURAT ANUMITE ACTIVITATI IN ZONA RESPECTIVA!!! Lucrul deosebit de grav acum vine…ce cauta evreii in zona in care se spune ca SRI-ul detine o baza ultrasecreta?! Aici este marele mister…ce cauta o armata straina intr-o zona ultrasecreta ce apartine Romaniei?! Se poate sa fie si altceva la mijloc…se tot spune ca in urmatoarele luni vom trece printr-un mare dezastru…se stie ca in Bucegi sunt anumite pesteri de foarte mare adancime… se poate sa caute si un loc de refugiu…noi credem ca decembrie 2012 este o mare manipulare…adevarata catastrofa ar urma sa se petreaca in primavara anului 2012…o sa ne dam cu totii seama cand vor disparea dupa scena marii lideri politici ai planetei…trebuie sa mearga in buncare…aceste lucru se va petrece cu maxim o luna inainte de eveniment…

Ce spunea Charles Bolden, directorul NASA, despre o catastrofa iminenta…

https://deveghepatriei.wordpress.com/20 ... t-scenari/

Acum ceva timp am publicat un articol despre o serie de pesteri din Romania…

https://deveghepatriei.wordpress.com/20 ... -planetar/

In alta ordine de idei se mai zvoneste ca sunt anumiti ofiteri de contrainformatii retrasi din activitate ce ar lupta pentru interesele neamului romanesc din umbra…datorita acestor oameni ar aparea un anumit gen de stiri in presa din Romania, despre politicieni corupti, trafic de droguri, manevrele oculte ale masoneriei, etc…habar n-avem daca acest zvon este adevarat…sa de-a bunul Dumnezeu ca asa sa fie…ne-ar bucura enorm daca ar exista acest gen de oameni care protejeaza tara…

Bun, acum sa trecem la o scurta analiza…stirea care a aparuit ieri http://www.observatorulbuzoian.ro/?p=11969…sa retineti ca primul zbor s-a desfasurat in Carpatii Meridionali…sa vedeti cum se leaga lucrurile intre ele…

“Primul zbor s-a desfășurat ieri în Carpații Meridionali iar la întoarcerea la Boboc, militarii străini au pus în practică o serie de exerciții tactice de parașutare a containerelor la punct fix”

Carpatii Meridionali…GRUPA BUCEGI!



Această grupă reprezintă secţiunea estică şi cea mai puţin întinsă a Carpaţilor Meridionali.

Limite

Grupa Bucegi este cuprinsă între valea Prahovei (est) şi valea Dâmboviţei (vest). Nordul este marcat de Carpaţii Orientali, iar sudul de Subcarpaţii Curburii.

Geneza

Această grupă s-a format prin procese intense de cutare şi ridicare a materialelor de-a lungul orogenezei alpine. Intruziunile granitice s-au format anterior în timpul orogenezei hercinice.

Spre sfârşitul neozoicului s-a produs o ridicare în bloc a Carpaţilor Meridionali cu cca 1000 m.

Caracteristici specifice

Grupa Bucegi se impune prin masivitate; altitudinea maximă urcă până la 2505 m în vârful Omu, iar fragmentarea are mică amploare.

Din punct de vedere petrografic, grupa se distinge de restul Carpaţilor Meridionali, deoarece apar dezvoltate calcarele şi conglomeratele specifice de Bucegi, iar şisturile cristaline sunt prezente în partea sudică.

Calcarele au impus şi tipurile de relief; astfel, relieful glaciar nu se păstrează, în afară de custura din Piatra Craiului. Tipul de relief carstic, însă, este predominant cu peşteri (Peştera Dâmbovicioarei), chei (Cheile Ialomicioarei, Cheile Tătarului), versanţi abrupţi (versantul Caraiman), ace carstice (Jepii Mari, Jepii Mici), platouri suspendate (Platoul Bucegi) etc.Relieful conglomeratic cu forme reziduale ciudate apare, remarcându-se Sfinxul şi Babele.

Munţii Bucegi (propriu-zişi) ocupă jumătatea estică a grupei şi se remarcă printr-un pitoresc deosebit. Munţii Leaota sunt alcătuiţi din şisturi cristaline ce conferă un aspect de cupolă masivelor. Munţii Piatra Craiului se disting printr-o culme înaltă prăpăstioasă.

Al doilea punct…AU PARASUTAT CONTAINERE IN PUNCTE FIXE! In containere se pot pune…ALIMENTE, MEDICAMENTE, HAINE…ce are omul nevoie atunci cand se afla intr-un buncar…in aceste containere se mai pot afla si aparate ultraperformante cu ajutorul carora sa studieze mai bine zona Bucegi…

Departamentul ZERO – Ceausescu – Grupa Muntilor Bucegi

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?opt ... le&id=3150



Ca urmarea a unor fenomenele neobişnuite sesizate pe teritoriul României, Nicolae Ceauşescu înfiinţează în 1968 “Departamentului Zero”. În urma semnării unui protocol între România şi China, “Departamentului Zero” a fost organizat şi supervizat de Doctorul Xien, maestru în parapsihologie, misiunile specifice fiind descoperirea, educarea şi dezvoltarea subiecţilor umani cu capacităţi extrasenzoriale. Paralel Departamentului Zero funcţiona unitatea de “soldaţi para” a Ministerului Apărării, aflată sub comanda generalului Ilie Ceauşescu, precum şi o altă structură paralelă similară, organizată în cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică (CNST), condus de Elena Ceauşescu, care supraveghea activităţile “unităţii para”. Cele trei unităţi speciale investigau şi monitorizau fenomenele paranormale codificate “evenimente K”, zonele cu zăcăminte strategice (uraniu, petrol, gaze) descoperite prin percepţie extrasenzorială, rapoartele fiind sub Cod Zero (strict secret). Acum, o mare parte dintre ofiterii Departamentului Zero au ajuns, reuniti intr-o unitate speciala, la SRI. In ce context, veti afla pe parcursul unui serial cutremurator…

Printre misiunile executate de aceste “unităţi para” se numără, nu întâmplător, cercetarea extrasenzorială a Munţilor Bucegi, rapoartele indicând zone energetice deosebite precum şi existenţa unei galerii subterane imense ce uneşte mai multe peşteri din Carpaţi. Mai mult, în apropierea Vîrfului Omu, a fost identificat cel mai important Centru energetic-informaţional natural al Planetei, denumit şi “Cardines Mundi”.

Acest Centru are o activitate ciclică (prezentând maxime şi minime), cu perioada de un an, iar începând din 1986, intensitatea activităţii Centrului a depăşit “pragul de latenţă”, urmând în prezent o creştere semnificativă. Centrul (sub denumirile: “Axis”, “Cardines Mundi”,”Stâlpul Cerului”, “Piramida Cosmică”) aflat în legătură cu alte şase centre energetice similare ale Terrei corelate, reprezintă “Cheia” (Omului) de acces la energieia naturală cosmică. Această “Cheie” sau “Axis” indică locul geometric al centrelor tuturor structurilor Universului. După verificarea acestor rapoarte ale Departamentului Zero a urmat o şedinţă fulger a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), în care s-a decis inventarierea arhivei din Sala Proiecţiilor, clasificarea informaţiilor şi continuarea cercetărilor sub acoperire deplină. Cu toate acestea, la începutul anilor ’90, informaţiile încep să transpire, partea răsăriteană a Carpaţilor Meridionali find pusă sub observaţia sateliţiilor SUA şi URSS (Federaţia Rusă), datorită numeroaselor fenomene ciudate raportate în perimetrul Bucegilor. Povestea este reluată şi în 1999, Institutul privat de cercetare “Terra” fiind angajat de o firmă româno-franceză să studieze o zonă din Bucegi, situată în apropierea Peşterii Ialomicioara.

Cabinetul 1 infiintase o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale si pentru antrenarea soldatilor parapsihologi in Muntii Buzaului. Cabinetul 2 era invidios. Asa a luat fiinta, din ordinul Elenei Ceausescu, o unitate de paranormali, care a primit de la tovarasa misiuni dintre cele mai diverse, inclusiv de cautare a comorilor legendare. In primul rand, oamenii Elenei i-au spionat pe soldatii para ai gen. Ilie Ceausescu. Apoi, capatand anumite abilitati, au fost lansati in cautarea tezaurelor stravechi ascunse in misterioasele grote din Carpati, in special din Bucegi, unde se spunea ca exista o galerie uriasa ticsita cu aur.

L-am contactat pe gen. Nicolae Plesita si l-am intrebat de Departamentul Zero al Securitatii si de preocuparile paranormale ale acestuia. ”N-am auzit de asa ceva. De cei ai Armatei am auzit, dar la Securitate, nu. Insa Elena Ceausescu se ocupa cu chestii din astea, in cadrul Consiliului National pentru Stiinta si Tehnica, a carei presedinta era. Iar prim-vicepresedinte era Ion Ursu. In CNST era un departament care avea in plan cercetarea unor astfel de fenomene si experimentarea lor. Dar nu numai atat. O isprava binecunoscuta a acestui departament a fost monitorizarea transcendentalilor si vanatoarea lor, condusa de Elena Ceausescu, prin care si-a reglat conturile cu intelectualii care faceau parte din aceasta miscare”.

Mai departe, am aflat de la un colonel in rezerva, care a lucrat in DSS ca, intr-adevar, in cadrul CNST, existau oameni care aveau in program monitorizarea cercetarilor din sfera paranormalului, rapoartele lor fiind sub Cod Zero, ajungand la Elena Ceausescu. Ea le distribuia apoi la trei subordonati. Doi dintre acestia lucrau in cadrul DSS. La unul ajungeau zonele cu zacaminte strategice “uraniu, petrol“, descoperite prin perceptie extrasenzoriala, iar la celalalt ajungeau anumite inventii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansata. Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarasei. Cu alte cuvinte, paranormalii lui Ceausescu munceau, iar cei ai Cabinetului 2 ii spionau si le furau rapoartele.

Oamenii Elenei, ca sa-i numim asa, invitau la discutii cercetatori care se ocupau cu efectul de piramida, inventatori, carora le cerea sa cedeze vreo inventie, doua, oameni despre care auzisera ca au capacitati deosebite, chiar si astrologi. De la un astfel de astrolog, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, am aflat ca li se oferea un ajutor material, care era binevenit, in schimbul muncii lor. Se cuvine sa amintim cercetarile intreprinse pentru a detecta, pe cai extrasenzoriale, comorile legendare ascunse in grotele din Carpatii nostri, activitate pentru care Elena Ceausescu capatase o obsesie.
Totul a pornit de la un raport care, printre alte calitati ale extrasenzorialilor, o amintea si pe cea de detectare a comorilor. Interesanta abilitate! Cel putin in prezent meseria de cautator de comori este din ce in ce mai rentabila, iar legendele abunda de relatari despre comori fabuloase. Tot prin anii 80, tovarasa si-a reprofilat oamenii pe un astfel de obiectiv, care presupunea cercetarea legendelor si recrutarea unor oameni cu abilitati extrasenzoriale pentru localizareacomorilor, acestia fiind mult mai eficienti decat detectoarele de metale, pentru faptul ca restrang foarte mult zona de cercetare. Dar, din cauza vanatorii de vrajitoare – transcendentalii – cine mai indraznea sa-si recunoasca astfel de capacitati?

In disperare de cauza, s-a apelat si la Vasile Rudan, care nu avea cum sa nege ca are astfel de abilitati, paranormalii Elenei stiind ca, in Muntii Buzaului, copiii condusi de el descoperisera, prin perceptie extrasenzoriala, vestigii stravechi. I s-a propus sa localizeze tezaurul unui print sarb despre care legenda spunea ca ar fi fost ingropat undeva, intr-o pestera din Mehedinti. Cercetatorul Vasile Rudan le-a sugerat ca nu poate lucra la doi stapanisi ca, daca gen. Ilie Ceausescu ii da voie, ii va ajuta. Dar cum sa-l ceara generalului fara sa afle si Nicolae Ceausescu de preocuparile consoartei?

Tronsonul de traversare a Bucegilor-obiectiv strategic


În anul 1882, Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) publica „Povestile Pelesului“, ca urmare a unor informatii culese pe cont propriu, de la localnici si ciobani, despre fabuloasele tezaure ascunse în „inima“ muntelui. În cartea „Cetatea Babei“ se povesteste chiar despre o misterioasa cetate subterana, în care s-ar afla depozitate cantitati mari de aur. În studiul „Dacia Hiperboreana“, publicat la Paris in 1936, si republicat în Franta si Italia in anii ’80, Vasile Lovinescu afirma ca „muntele Om este traversat de o grota imensa, care este una dintre cele mai mari din lume, în sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind exploatata doar pe vreo 20 de kilometri“. În perioada 1966-1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo, observase ca Sfinxul semana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stânca de pe podisul Marcahuasi, din Peru, numit “Monumentul Omenirii”. Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, dupa cum observa arheologul, fiind înconjurat de alte chipuri, dar din rase diferite, precum si de capul unui câine. Daniel Ruzo concluziona ca acel câine are rol de strajer al unei comori si ca „trebuie sa existe si o Pestera a Tezaurului“ în apropierea magnificului monument al “Omului”. Ca urmarea a acestor cercetari publicate despre fenomenele neobisnuite sesizate pe teritoriul României, Nicolae Ceausescu înfiinteaza în 1968 “Departamentului Zero”. În urma semnarii unui protocol între România si China, “Departamentului Zero” a fost organizat si supervizat de Doctorul Xien, maestru în parapsihologie, misiunile specifice fiind descoperirea, educarea si dezvoltarea subiectilor umani cu capacitati extrasenzoriale. Paralel Departamentului Zero functiona unitatea de “soldati para” a Ministerului Apararii, aflata sub comanda generalului Ilie Ceausescu, precum si o alta structura paralela similara, organizata în cadrul Consiliului National pentru Stiinta si Tehnica (CNST), condus de Elena Ceausescu, care supraveghea activitatile “unitatii para”.
Se pare ca anumnite energii protejeaza muntii Bucegi!!!

Apa vie de la Şapte Izvoare



Cert este că cetatea de piatră a Bucegilor nu a fost niciodată cucerită. Armatele împăraţilor Domiţian şi Traian nu au ajuns în locurile sacre ale dacilor. A fost cucerită Sarmizegetusa, dar nu Muntele Sfânt. Scriitorii greci spun că dacii aveau un munte sfant, pe care îl numeau Kogaionon, care însemană chiar aşa, “cel sfânt”. Numai că nimeni nu a reuşit să identifice care ar fi acest munte. Unii cred că Godeanu, alţii Streiul sau Grădiştea, poate Retezat sau Găina, poate Ceahlăul…Dar nimic n-ar îngădui această demnitate mai mult decât Omu. Ce zonă mai începe cu Peştera Ialomiţei, căreia i se mai spune şi Peştera lui Decebal şi unde ar fi şi apa tămăduitoare? Ialomiţa, sau Naparis ori Helibakia, în scrierile vechi, poate fi apa sfântă. Sau poate fenomenul “apa vie” de la “Şapte Izvoare”, loc aflat pe versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomiţei, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, unde există o sursă de apa misterioasă, cercetată înca din 1927. Se pare că aici s-ar găsi una dintre cele mai curate ape din lume. Chiar şi probele de laborator recente au dovedit ca toţi indicatorii calitativi au un standard aproape unic, cu zero bacterii, caz rar pe întregul glob şi se crede că sursa de apă ar proveni dintr-un uriaş lac subteran. Se crede că această apă ar trece printr-un câmp magnetic, fapt care o face să-şi recapete structura ordonată ideală (cercetările magnetometrice au detectat puternice anomalii în zonă), fie izvoarele trec pe lângă un zăcământ de argint, iar argintul împiedică dezvoltarea bacteriilor. Apa vie era cunoscută şi de preoţii daci, recunoscuţi şi ca mari vindecători.

Fenomene stranii

Locuitorii din aşezările din Bucegi, dar şi cei care se ocupă de fenomene paranormale, spun că în zonă se petrec lucruri stranii. Teoriile alternative cred că este vorba fie despre o întâlnire a lumilor, fie despre o poartă de ieşire din dimnesiunea terestră. Oamenii susţin că aici se încarcă cu energii imense, că s-au vindecat de diverse boli. Legendele spun că Bucegii sunt străbătuţi de nesfârşite tuneluri subterane. Uneori, Omu se cutremură din senin, cum a fost în 1993, când, timp de o lună, au fost sute de cutremure mici, uneori şi câte zece pe zi. Lucru atipic, fiindcă muntele este alcătuit din calcare şi conglomerate, recunoscute ca roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pământ, ca şi cum ceva s-ar prăbuşi, fenomenul provocând insomnii, cel puţin aşa cred oamenii. Se spune că, între 1994 şi 1998, în zona Bucegilor, s-au înregistrat mici zguduituri subterane zilnice, produse fix la orele 20.00 şi la 3.00 noaptea. Specialiştii au afirmat ca e vorba despre fracturi ale scoarţei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe… Martorii confirmă şi evenimente stranii pe cer: curcubee strălucitoare în plin soare, fără ploaie, lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului etc.
Toate la un loc fac şi acum din Bucegi un loc special, fiind considerat un leagăn al dacilor, deasupra cărora ar trona Zamolxe. Pentru cei mai mulţi însă, Munţii Bucegi înseamnă un masiv ca oricare altul.


Cititi in continuare urmatorul material despre…DESCOPERIREA DIN BUCEGI! Cititi cu rabdare si foarte mare atentie…



În vara anului 2003, într-o zonă neumblată din munţii Bucegi, echipa Departamentului Zero (o secţiune ultrasecretă a Serviciului Român de Informaţii – SRI), a făcut o descoperire epocală care ar putea schimba complet destinul omenirii.

Presiunile diplomatice colosale venite din partea Statelor Unite ale Americii asupra Guvernului României pentru a nu divulga această descoperire lumii întregi au condus la o înţelegere temporară între cele două state şi la o inedită colaborare de ordin ştiinţific şi militar în cadrul echipei speciale care a plecat în Marea Expediţie. Implicaţiile sunt însă mult mai complexe, datorită amestecului brutal al Ordinului Ocult al Iluminaţilor care a urmărit să preia controlul atât asupra locaţiei descoperirii, cât şi asupra expediţiei româno-americane.

Expert în studierea şi cercetarea fenomenelor stranii şi totodată conducătorul unor operaţiuni de importanţă strategică excepţională pentru statul Român, Cezar Brad este eroul evenimentelor şocante care s-au petrecut în Munţii Bucegi, dar şi a celor două întâlniri memorabile cu un reprezentant de frunte al Iluminaţilor, membru al grupului Bilderberg.

Intenţia autorului (Radu Cinamar) a fost aceea de a exprima simplu şi concis anumite fapte şi evenimente de o importanţă covârşitoare pentru poporul român pentru că deja există semnale şi dovezi că o otravă ascunsă tinde să macine conştiinţa şi sufletul neamului românesc. Şi nu este singurul pentru că aceeaşi părere e susţinută de multe alte persoane cu funcţii înalte în administraţie, economie, cultură şi biserică. Radu Cinamar ne informează despre o parte din cel mai mare secret de stat din România care poate fi cel mai teribil secret de pe planetă. Demersul autorului este recunoscut chiar din prima pagină, şi anume anihilarea zidului gros al disimulării, tăinuirii şi minciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interesele oculte ale anumitor organizaţii şi persoane din ţară şi din afara ei.


Teleportare sau dispariţii misterioase în munţii Buzăului

În 1981 Departamentul Zero, care, deşi face parte din SRI, are o activitate mai mult sau mai puţin independentă, a fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, la Întorsura Buzăului. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată din masivul muntos, cu pereţi abrupţi. Unul dintre ei a urcat până pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape erodate de timp. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea inmărmurită a fratelui său care se afla jos, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia, au fost anunţaţi părinţii, aflaţi la Brăila. Iniţial, autorităţile l-au bănuit, pe cel care i-a chemat, că le ascunde adevărul. Însă tatăl fraţilor, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul, şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de o echipă militară pe o distanţă de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat cu dezinformarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari.

În zilele următoare un elicopter a fost folosit pentru a cerceta de sus stânca respectivă. Obiectul era un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii. Nu se ştie cine, cum, şi de ce a făcut-o. Scrierea de pe stâncă a rămas necunoscută. Semnele păreau foarte vechi. Lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au dinamitat stânca. Dar în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile însă, a dispărut şi el, definitiv.

O confirmare a acestor evenimente (descrise de Radu Cinamar în cartea sa, apăruta în vara anului 2004) o găsim chiar într-un cotidian (ziarul Ziarul) unde se relatează pe larg despre misterioasele dispariţii. Iată un citat semnificativ: “O primă referire la astfel de dispariţii face Dan Fodor, în Monitorul de Iaşi. El relatează despre doi brăileni (sursa reporterului i-a cerut să nu le dezvăluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, dar, într-un loc numit “La Tâhărie”, unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: “Uite ce am găsit!”. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi… a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat şi… a dispărut şi el. Nimeni n-a mai îndrăznit să repete “figura”. Cei doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată.”

În primăvara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ şi Preşedinţia României. Şeful statului a ordonat subordonarea totală şi politizarea DZ; însă Cezar i-a prezentat câteva din realităţile şocante care au fost descoperite de-a lungul timpului şi implicaţiile lor enorme în stabilitatea ţării, astfel încât buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător celui vechi, în care DZ este cvasi-independent.

Un Bilderberg în România

În mai 2003, Cezar a primit vizita unui personaj important, pentru o discuţie în particular; solicitarea întrevederii a venit prin intermediul SRI, ca urmare a unei intervenţii guvernamentale. Persoana era cetăţean străin, însă cunoştea România şi vorbea foarte bine limba română. SRI ştia doar că făcea parte dintr-o lojă masonică foarte importantă din Italia, că deţine un înalt rang nobiliar şi că are o mare putere de influenţă financiară în România. Probabil că relaţiile sale politice erau, de asemenea, foarte sus-puse din moment ce a reuşit să penetreze zidul SRI-ului şi să ajungă până la structura DZ. Cezar mărturiseşte că percepea un fel de greutate şi presiune nelămurită care se corela cu această persoană. El a realizat atunci, pentru prima dată, natura întrevederii: o luptă dificilă, pentru ca simţea deja radiaţia grea a acelui om, ca un nor neplăcut care îl învăluia şi îi ascundea adevăratele intenţii. Pentru această întâlnire, Cezar s-a pregătit temeinic, izolându-se într-o cameră şi intrând într-o stare de meditaţie profundă, pentru a afla mai multe despre persoana respectivă.

Aşa cum apa sub formă de aburi poate fi transformată, prin scăderea temperaturii, în gheaţă, tot la fel, analogic vorbind, se petrece şi cu informaţia, care ajunge să se concretizeze în planul fizic, pornind de la cel mai înalt plan, al ideilor. Mediul în care subzistă ideile este eterul subtil universal, însă acesta nu este eterul la care face apel ştiinţa contemporană. Din această realitate subtilă, din acest plan al ideilor provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile, materia de orice tip şi absolut orice se concretizează cu nume şi formă în planul fizic.

În stadiul ei primar, informaţia este o anumită formă de energie vibratorie, specifică fiecărui aspect în parte. Pentru a cunoaşte ceva anume, este suficient să accesezi informaţia pe nivelui ei propriu de vibraţie, care face parte din oceanul nesfârşit al frecvenţelor de vibraţie energetică din eterul universal. Asta e cel mai dificil de realizat, pentru că este necesar să ai nivelul de conştiinţă adecvat eterului subtil universal, şi în plus, să ai capacitatea de a selecta cu mare acurateţe din multitudinea de frecvenţe de vibraţie, pe aceea care te interesează.

O minte focalizată, bine pregătită şi purificată de gânduri vicioase şi parazite are puterea de a ajunge până la nivelul eterului universal. Adevărata artă constă în selectarea corectă a frecvenţei de vibraţie particulară pe care o cauţi, la fel ca atunci când vrei să prinzi un post de radio şi mişti cursorul pe scala de frecvenţe a aparatului. Totul este rezonanţă. Rezonanţă între tine, ca receptor de informaţie, şi aspectul de interes, ca emiţător al informaţiei. Evident, toate astea implică un antrenament adecvat şi perseverent, dar rezultatele sunt pe măsură. Este necesară insă o lungă perioadă de practică intensă, care implică în primul rând elevarea deosebită a conştiinţei. Dar să revenim la personajul straniu.

Un elicopter al SRI l-a adus pe acest domn, înalt, îmbrăcat cu un costum negru şi ţinută elegantă, dar trufaşă. Avea un baston cu mâner de fildeş şi încrustaţii de aur. Faţa lui exprima duritate, iar ochii verzi aveau un efect straniu, radiind o răceală neobişnuită. S-a prezentat sub numele de senior Massini. Era foarte sigur pe el şi crea impresia unei persoane care obişnuia să dea ordine. Era unul dintre venerabilii de frunte ale celei mai importante lojă masonice din Europa şi făcea parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.

O invitaţie ce nu poate fi refuzată

Massini a intrat direct în subiect spunând ca oamenii sunt de două feluri: cei care pot fi manipulaţi şi conduşi (marea majoritate), şi ceilalţi – care au anumite virtuţi şi o personalitate puternică. Venerabilul a precizat că grupul pe care îl reprezintă face parte din cel mai înalt ordin masonic şi că este foarte interesat de rezultatul discuţiei. Cezar a adăugat că ştie unele aspecte legate de francmasonerie: organizaţia e strict ierarhizată după modelul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ascunse iar intenţiile sale adevărate sunt secrete şi total necunoscute pentru marea majoritate a oamenilor. Massini a recunoscut că este Maestru în cea mai puternică lojă masonică din lume, şi că acest fapt trebuie să rămână un secret bine păzit pentru cei mai mulţi.

Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă, ci înseamnă mult mai mult decât atât. În lojele obişnuite există o ierarhizare în treizeci şi trei de grade, cu criterii bine stabilite, însă aceste lojă reprezintă un fel de faţadă pentru cei din exterior. Adevărata putere depăşeşte cu mult cel de-al treizeci şi treilea grad ierarhic. Massini l-a invitat pe Cezar să se alăture grupului, lăsându-l să înţeleagă că va avea multe avantaje. Veberabilul Massini manifesta o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast cu vârsta respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă – prin care el era oricând capabil să domine oamenii obişnuiţi, slabi sau labili fizic ori psihic – era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de superioritate asupra celorlalţi.

Massini a spus că a solicitat întrevederea cu Cezar prin puterea şi relaţiile pe care le deţine, deoarece îi cunoaşte forţele şi capacităţile de acţiune ale lui Cezar, recunoscând că preţuieşte foarte mult aceste lucruri, mai ales dacă Cezar va servi interesele grupului. La întrebarea lui Cezar despre scopul principal pentru care îl invită să facă parte din grupul Bilderberg, Massini a replicat rece că el – Cezar – nu se află în poziţia de a alege, şi că nu i-a propus să intre în grupul Bilderberg, ci într-una din cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată grupului Bilderberg. A încheiat spunând că nu are altă posibilitate decât de a accepta colaborarea cu ei. Cezar s-a hotărât să înşele vigilenţa seniorului, şi sub masca acceptării propunerii, să afle cât mai multe despre culisele masoneriei mondiale. Massini a început:

Iniţierea în secretele puterii

“Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situaţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit să întărească bazele masoneriei, adaptând de-a lungul timpului principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane. De ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de familiile lor? Oricum aveau cei mai mulţi bani, cele mai multe bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai. Nu legaseră între ei jurământul de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie? Ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi stabilit principiile după care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti arhitecţi care au conceput întregul plan încă de acum câteva mii de ani, nu-ţi pot dezvălui mai multe deoarece este un secret teribil pe care nici cei din grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii. La vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi mii de ani. Suntem foarte atenţi pentru a nu ne amesteca cu celelalte rase. Este vorba de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul Evului Mediu. Ei au sesizat că viaţa comunitară se bazează pe conducere.”

“Există astfel două grupe: marea masă a poporului sau gloata, şi elita conducătoare care se străduia să menţină bunul mers al turmei de oi. Pe această constatare simplă s-a bazat întregul lor plan. Pentru că mereu au existat interese antagonice, opuse, între cele două grupuri, lucrurile trebuiau aranjate în aşa fel încât aceste interese contrare să nu dispară niciodată complet, adică să nu existe niciodată pace adevărată între oameni. Pentru asta s-au servit prin diferite metode ambele grupuri, însă fără ca ele să cunoască acest lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci, şi totuşi să nu cadă niciodată în apă!”

“Banii şi natura inferioară a omului care cedează în faţa tentaţiilor oferite le-a asigurat mereu succesul, şi s-a ajuns ca această reţetă care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria, să permită extinderea influenţei noastre în întreaga lume.”

“Dar de ce facem toate astea? Simplu: motivul principal a fost şi va fi mereu acapararea puterii! Aproape toate finanţele lumii ne aparţin graţie păienjenişului bancar pe care l-am ţesut în ultimele secole. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia răspândită pretutindeni. Dar pentru bani trebuie să munceşti, acţiune care consumă timp! Am format astfel un cerc vicios, fără rezolvare: oamenii au ajuns să muncească pentru noi, până la epuizare atraşi mereu de bani, care sunt însă cheltuiţi foarte repede datorită tentaţiilor de tot felul exacerbate cu ajutorul publicităţii.”

Şantaj şi faliment

“Chiar dacă apar câţiva oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu sunt o ameninţare, pentru că sunt singuri, şi nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Pe cei mai mulţi însă îi atragem încă de la începutul carierei lor în organizaţie şi astfel puterea noastră creşte; cei care refuză nu rezistă singuri. Dacă devin o ameninţare pentru noi, ne unim forţele pentru a le provoca falimentul. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei, când se află în pragul colapsului total, îi oferim încă o dată şansa pe care o refuzase iniţial. De cele mai multe ori el acceptă. Urmează astfel o revenire spectaculoasă în afaceri, dar persoana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.”

“Totdeauna noi avem de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele, fie un mare om de afaceri ai cărui bani îi administrăm noi, prin filierele noastre. Ne interesează să creăm cât mai multe astfel de cercuri vicioase. Astfel am format celula societăţii – familia – pe care am legat-o strâns în lanţul unor dependenţe interminabile: serviciu, casă, confort, maşină, bancă, contracte. Rolul cercurilor vicioase este de acrea dependenţă, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat înrobirea, limitarea; oamenii trebuie să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină stereotipe. De aceea am impus munca divizată în domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului este simplă, omul devine în scurt timp un fel de robot care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.”

Mass-media de propagandă

“Trebuie ca oamenii să gândească cât mai puţin, pentru că altfel ei pot deveni periculoşi, pot naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. Am permis astfel tehnologiei să capteze masele de oameni prin anumite mijloace (a căror lipsă n-i s-ar părea acum o catastrofă): televiziunea, telefonul, computerul. Pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de ele, aceste mijloace ne-au oferit şi controlul difuzării informaţiei.”

“Informaţia este pe primul loc în ceea ce priveşte armele cu care acţionăm în lume. Controlând mijloacele şi instituţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi calitatea informaţiei. Obiectivul de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.”

“Dar cum acest lucru nu era suficient pentru controlul total al populaţiei, am început să sprijinim din umbră proliferarea distribuţiei de droguri. Se ştie bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, însă noi am întreţinut deliberat o aşa-zisă luptă de combatere a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult consumul acestora. Am creat concerne imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor şi a cafelei. Aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojile cele mai înalte ale organizaţiei noastre.”

“Este deja dificil să controlăm mai bine de şase miliarde de oameni. O mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât e mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci e chiar simplu, având în vedere tehnologia de manipulare mentală pe care o avem la dispoziţie.”

“Unul din scopurile principale a fost stoparea proliferării oamenilor pe planetă. Mai mult, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru asta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni. Am finanţat proiecte ultrasecrete de cercetare pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute.”

“Dacă ceva sau cineva se opune, nu poate rezista mult timp împotriva noastră. Armele noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Ele îmbracă mai mereu o haină umanitară. Baza care ne dă sursele de manipulare este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului, de aceea reprezentanţii noştri au luat parte la conceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii. Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, pompoasă, dar să ascundă în profunzimea lor metode eficiente de subminare şi control al populaţiei.”

Marile revoluţii şi războaiele mondiale

“Conflictele, revoluţiile şi războaiele au constituit pentru noi o reală şi uriaşă sursă de venituri şi o modalitate de dirijare şi menţinere a influenţei şi puterii noastre la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică, mai ales la ţările mai puţin dezvoltate. Datorită influenţei bancare pe care o avem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statului şi la fel facem şi în cazul statului advers. Nu ne implicăm niciodată într-o singură parte, pentru că rezultatul poate fi incert. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor conflicte de ordin etnic şi economic.”

“Aproape toate organismele internaţionale (politice sau militare) au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exactitate planurile noastre. ONU şi NATO s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.”

“Toate aceste lucruri par atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă încât acuzaţiile care n-i s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară! Este unul din punctele esenţiale ale doctrinei noastre. Să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse planului! De aceea nu dorim să fim mediatizaţi, nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, pentru că sunt trecătoare şi, în plus, sunt dirijate chiar de noi prin intermediul pârghiilor de control pe care le avem în mass-media.”

“Succesul nostru stă în faptul că formăm un grup, şi nu acţionăm doar în interes individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi au un scop precis, iar ajutorul reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre.”

“Îţi închipui că auzind aceste lucruri le vei putea face cunoscute lumii întregi? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te considere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; în loc să ne atribuim marile idei sau curente sociale sau culturale, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere, acţiune din umbră. Sunt puţini cei care au auzit despre denumirea de mason sau francmason, şi oricum n-au nici-o idee despre ce înseamnă ea în realitate.”

“Evident, cunoaştem deja că sunt mulţi, mai ales intelectuali, care cunosc o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restul populaţiei, îndobitocită de sistemul social pe care noi l-am creat şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceşti intelectuali sunt cu adevărat o minoritate. În plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem. Astfel că, chiar dacă unii cunosc adevăratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibilităţi de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci varianta victimei care se lamentează: “Ştiu, dar ce pot să fac? Sunt legat de mâini şi de picioare! Nu cred că avem vreo şansă.” În acest fel, o mare parte din populaţie care ar putea să ne provoace mari greutăţi, a depus deja armele înainte de a începe lupta.”

Denigrare, minciuni, manipulare

“Dacă mai apare totuşi cineva care vrea să ne atace şi să arate realitatea acţiunilor noastre, avem multe mijloace de liniştire a lui. Ele încep totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană, pentru că noi controlăm foarte bine mass-media. Cititorii află despre acele lucruri false, negative. Chiar dacă în zilele următoare apare o contrazicere a ştirii, o dezminţire, faptul deja a fost consumat. În primul rând nu e obligatoriu ca cel care a citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea. În al doilea rând, noi speculăm tendinţa vicioasă a omului de a se orienta mai ales spre ştiri senzaţionale cu caracter negativ.”

“Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative şi impactul lor teribil asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armonioase din aura sa, aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic, şi coboară vibraţia percepţiilor pozitive ale omului. Toate astea ne servesc foarte bine intereselor noastre, deoarece îi obosesc şi îi debusolează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.”

“Realizăm astfel un scop pe care l-am urmărit mereu: creşterea entropiei sociale, care determină o confuzie aproape totală. Ne slujim mereu de ştiri contradictorii, cu un conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi cu subiecte puerile sau fantastice dar care atrag pentru a capta interesul minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional. Noi am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.”

“Sistemul economic şi social pe care l-am impus încurajează foarte mult competiţia în aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai mare de mărfuri. Această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mereu ocupat şi tensionat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor morale şi etice în viaţă, adică la pervertirea caracterului omului.”

Filme şi reviste porno? Din plin!

“Încurajăm şi sprijinim proliferarea sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite inimaginabile, pentru că am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când sunt confruntate cu astfel de practici rele. Astfel omul devine labil, cedează mai repede şi poate fi controlat cu uşurinţă.”

“Acordăm atenţie deosebită tinerilor, pentru că dacă vrei ca un copac să nu aibă roade, trebuie să-l usuci încă de când este puiet. Ne orientăm spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de groază sau cele cu scene sadice. Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate, care a ajuns inima comerţului. Am stimulat în cel mai înalt grad tendinţa populaţiei de a consuma. Aceasta este chiar o boală contemporană a omului. Chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el trebuie să cumpere, să cumpere şi iar să cumpere. Nu e uşor să devii bogat şi aproape imposibil să o faci pe căi cinstite. De aceea clasa bogătaşilor e în cea mai mare parte o clasă socială viciată şi pervertită. Necinstea lor i-a determinat să aibă secrete, şi atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile faţă de alţii, mai ales prin şantaj. Noi înşine suntem artizanii acestei situaţii.”

România anului 2003

“Să luăm ca exemplu ţara ta. Aici ne-am instalat oamenii cu mare uşurinţă, deoarece am ştiut să speculăm trecerea de la un sistem totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă libertate de acţiune. După Revoluţia din ţara voastră, n-am avut decât să aşteptăm şi să încurajăm dezastrul economic, şi mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa strălucirii banului. Aproape toţi au căzut în plasă. Am început atunci să acţionăm şi din punct de vedere politic. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern sunt ocupate de oameni în vârstă, cu caracter slab, uşor de manipulat. Eforturile noastre au fost minime, deoarece aviditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate, au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ.”

“Şi de ce toate astea? Pentru puterea absolută. Puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre.”

Cezar şi-a dat seama că masoneria mondială urmărea să dobândească într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii secrete din munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar tăinuirea gradată a existenţei acestui loc faţă de puterea de la Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi avut acces acolo. Ca întotdeauna în cazul marilor secrete de stat, scurgerile de informaţii puteau periclita întreaga acţiune deoarece existau formaţiuni care nu erau controlate în întregime de masoni. La doar două săptămâni de la cea de-a doua întâlnire cu venerabilul Massini, Cezar a mărturisit autorului că vrea să fie sigur că informaţiile necesare vor fi publicate pentru ca ele să ajungă astfel la cunoştinţa românilor. Se anunţa o perioadă tensionată şi uluitoare prin ineditul descoperirii care a fost făcută în munţii Bucegi.

Lenea şi inactivitatea: perfect pentru masonerie

Pentru a controla şi manipula populaţia globului, elita masonică se foloseşte de inerţia, lenea şi întunecimea mentală a majorităţii oamenilor, care nu au forţa interioară necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele şi la tendinţele negative. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie a lipsei de reacţie, a încetinelii, inerţiei, obscurantismului. În asemenea situaţii masoneria generează, practic, o veritabilă stare de somnolenţă colectivă, care îi serveşte foarte bine interesele. Acţiunile francmasoneriei – care în anumite cercuri înalte masonice implică realizarea unor ritualuri complexe de magie neagră – sunt realizate uneori chiar de la distanţă, iar cei care sunt mai receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu e vorba doar de somnul fizic, ci un gen de stare abulică în care sunt cuprinşi oamenii care îi face să devină obedienţi, ascultători, şi să se comporte precum nişte marionete. Este condiţia ideală în care ei pot fi controlaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Organizaţiile masonice deţin aproape toate pârghiile de acţiune în societate prin care atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual, autentic, adevărat, urmărind să transforme umanitatea într-un fel de mecanism viu pe care-l pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.

Sunt foarte multe opinii divergente, contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. În realitate, la vârful structurii lor piramidale marii maeştri francmasoni care alcătuiesc elita conducătoare se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani. Ideea este de a crea derută şi confuzie, ştiind că acestea adorm vigilenţa omului de rând. De fapt, e vorba de o păcăleală diabolică: cel care cade în plasa ei fără să fie avizat, nu va alege una dintre loji crezând că e rea, ci o va alege pe cealaltă despre care va crede că e bună. Dar asta e doar aparenţă, în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de artificiile la care recurge. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent ăn acţiunile benefice pe care le realizezi.

Masoneria îşi face de cap

În România, mai ales în ultimii ani, francmasoneria acţionează aproape după bunul plac. Sărmanul popor care e ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici măcar nu bănuieşte care e cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte obidit. Dacă această adevărată hidră (masoneria) ar fi învinsă, atunci ar exista o regenerare rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a oamenilor din Occident nu e atentă să sesizeze modalităţile de manipulare – unele chiar foarte evidente – ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se izoleze într-o formă stranie de hibernare citadină având impresia greşită că îşi ghidează singuri viaţa.

Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le nege din comoditate, sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitudine în locul lor. Mai mult decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului, tutunului şi a concepţiilor materialiste. În aceste condiţii de abrutizare gradată dar sigură a fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, e destul de uşor pentru francmasonerie să-şi împlinească planul.

La noi în ţară situaţia e identică. Oamenii parcă dorm, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele informaţii fundamentale despre francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi starea de somnolenţă a oamenilor s-a amplificat atât de mult încât sunt foarte puţini cei care catadicsesc să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este adevărat şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil, încât într-un impuls subconştient de teamă şi autoconservare, ei preferă să creadă că poate situaţia nu e chiar aşa de rea cum e descrisă, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte.

Situaţia e chiar mai gravă decât aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale masoneriei, pentru că a şti şi totuşi a nu acţiona conform cu ceea ce cunoşti e o mare laşitate şi o gravă abatere de la codul moral elementar. Nu e prost cel care nu ştie, ci e prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti.

Simboluri şi lozinci masonice

Există câteva simboluri pe care masoneria le foloseşte şi sunt foarte cunoscute, cum ar fi compasul şi mistria. Altele, sunt mai ascunse: piramida cu ochiul atotvăzător din vârful ei, reprezentată deloc întâmplător pe bancnota americană de un dolar. Pe lângă simboluri, devizele francmasonice sunt foarte importante pentru adepţii lojilor masonice, iar una dintre ele este “Prin haos la ordine”. Analizând cu luciditate situaţia actuală din lume şi din România, din punc de vedere social, economic şi politic, se constată că acest haos este structurat în aşa fel încât să asigure gradat instituirea noii ordini mondiale, căreia nu i se spune Noua Ordine Francmasonică – pentru ca cei ignoranţi să nu ştie cine sunt creatorii ei – ci doar Noua Ordine.

Un alt principiu pe care francmasonii îl aplică cu stricteţe este “Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Respectarea acestui imperativ le conferă o stare de unitate, o orţă şi tenacitate considerabile. Dacă oamenii din România ar manifesta aceeaşi stare de tenacitate, aceeaşi forţă de acţiune şi aceeaşi angrenare sistematică ca în cazul masonilor, situaţia actuală ar fi cu totul alta.

Cei care acţionează în lojile masonice sunt aproape implacabili în deciziile lor. Un ordin în francmasonerie nu se discută deoarece în momentul intrării în organizaţie cei care sunt primiţi depun un jurământ oribil şi realizează un ritual pervers prin care se obligă efectiv la o totală supunere şi ascultare, în caz contrar acceptând să fie ucişi.

Francmasoneria este unica grupare ocultă care are scopuri politice. În momentul în care elita masonică promovează un membru al unei loji într-o poziţie înaltă în organozaţie, ea are anumite criterii ascunse prin care îşi dă seama dacă persoana respectivă e îndeajuns de modelată în direcţia acţiunilor demoniace. E aproape incredibil câtă mizerie umană poate să existe sus, la vârful piramidei lor ierarhice. Însă totul e poleit şi făcut să apară strălucitor şi nobil, prin intermediul bogăţiilor fabuloase pe care le deţin, al relaţiilor, influenţei şi controlului pe care-l au în lume.

Ce i-a putut determina pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România! Există unele profeţii foarte secrete făcute de doi mari sfinţi creştini la începutul secolului trecut şi se referă la viitorul României în contextul întregii omeniri. De asemenea, există un pergament foarte valoros în marea bibliotecă de la Vatican care expune aceeaşi problemă în legătură cu teritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii.

În arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, se află un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României. Iată deci toate aceste surse diferite care se referă la aceleaşi lucruri. Există multe aspecte care se corelează. Profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la apariţia semnelor care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu.

Francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o reprezintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, tocmai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi le finanţează cu sume fabuloase de bani. În aceste grupări ei atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar sa-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa societate înaltă şi bogată. Scopul acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dezvoltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.

Insistenţa cu care acţiona venerabilul Massini arăta că problema era de maximă importanţă atât pentru francmasonerie, cât şi pentru întreaga ţară. De ce oare senior Massini nu a intervenit prin canale diplomatice foarte înalte, oficiale? Elita masonică nu dorea deloc publicitate în această problemă. În plus, au şi ei anumite limite ale influenţei politice, care diferă de la ţară la ţară. De aceea, păstrarea unui secret ferm în privinţa descoperirii din munţii Bucegi, era de maximă importanţă.

Masoneria menţine România în mocirlă

Ei au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie care a atins cote aproape incredibile. Politica lor a devenit în ultimul timp destul de evidentă. Aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lucru, aparenţele fiind menţinute doar de ipocrizie şi minciună care arată sfidarea fără limite şi totala lipsă de respect pentru naţiune. Politica lor stranie şi vicleană urmăreşte să secătuiască material acest popor şi să-l aducă la acea stare abulică de totală dependenţă, impunând fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare care creează obligaţii.

Scopul principal este de a menţine oamenii în această stare ciudată. În multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua aşa şi nu va exista o trezire a elementelor de răspundere, e posibil ca această stare critică să continue şi chiar să se amplifice. De aceea e important ca oamenii să afle care sunt cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial. E ca un efect de avalanşă în care – după atingerea unui punct critic de 5% din populaţia ţării – dezvoltarea lui să fie exponenţială ducând la deschiderea sufletească şi trezirea celorlalţi.

În neştiinţa lor, mulţi oameni acţionează involuntar în consensul directivelor francmasonice, fără să bănuiască că fac jocul murdar al grupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermediari, sunt foarte virulente şi perfide. În acest fel, ei nu au nici-o răspundere, iar dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina totdeauna pe intermediar, arătând cu degetul şi incriminându-l pentru faptele comise.

Divulgarea planurilor masoneriei

Care ar fi cele mai potrivite modalităţi pentru a neutraliza forţa malefică şi planurile diabolice ale francmasoneriei? În primul rând, divulgarea acestor planuri şi acţiuni malefice ale francmasoneriei, astfel ca ele să fie cunoscute tuturor oamenilor. Deşi acţiunile lor sunt insidioase şi orientate cu precădere către blocarea, de exemplu, a oricărei idei geniale, sau invenţii care ar putea să amelioreze traiul oamenilor din popor. Ei sunt cei care dau indicaţiile atât pentru contracararea invenţiei, cât si pentru exasperarea inventatorului şi aducerea lui într-o totală stare de marasm, stres şi neputinţă. De aceea mulţi preferă să-şi părăsească ţara şi să-şi ofere capacităţile lor intelectuale de excepţie în alte zone ale lumii. Situaţia politică şi economică a ţării demonstrează că masonii acţionează exact după planurile lor.

Masoneria promovează corupţia

Ei urmăresc să promoveze mai mereu oameni de paie, oameni corupţi, şi chiar să instituie o atmosferă generală de corupţie, tocmai pentru a putea după aceea să-şi asigure această infiltrare care să le asigure succesul jocurilor murdare pe care le fac. Dacă în posturile cheie ar fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă, aceştia nu s-ar mai putea preta la intrigile, jocurile şi mizeriile de culise care infestează politica şi economia ţării. Faptul că lucrurile trenează însă, deşi de ani de zile sunt încercări, schimbări, înlocuiri, angajamente, promisiuni, arată adevărata faţă a influenţei masonice care întreţine deliberat o stare tensionată în ţară prin minciună şi ipocrizie.

Demascarea publică a jocurilor masonice

Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile francmasonice, cu atât mai repede ei se vor opune jocurilor murdare ale acesteia. Apoi trebuie realizată demascarea publică a intenţiilor malefice ale masoneriei. Politica masoneriei este aceea de subminare a speranţei oamenilor. Scopul principal este să genereze o stare negativă de absenţă a speranţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele acestui popor. Când însă o mare masă de oameni are o speranţă pe care o cultivă, o hrăneşte şi o întreţine cu entuziasm, ea creează un curent gigantic de forţă spirituală.

Dacă o idee profund benefică cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Masonii acţionează extrem de virulent şi cu maximă îndârjire prin mass-media (pe care o au sub control total) atunci când unii oameni sau grupări fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intrigile lor. Masonii de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaţiile respective, profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând care poate fi manipulat cu uşurinţă.

A doua întâlnire cu venerabilul Massini

O a doua întâlnire cu marele mason Massini a avut loc în vila luxoasă a unei diplomaţii străine. Deşi întâlnirea a ţinut mai puţin de o oră, informaţia oferită de Massini a fost ca o bombă. El a spus că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului, şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România.

Mărturisind că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi militare ale SUA, a afirmat că există câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare. Dincolo chiar si de aceste grupări foarte puternice, există formaţiuni de elită care supervizează viaţa ştiinţifică şi tehnologia pe întreaga planetă, economia mondială şi curentele politice globale. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg. Tot ceea ce e mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.

Pentagonul spionează cu sateliţi

Pentagonul are mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, folosind mai mulţi sateliţi geostaţionari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul munteluinu avea corespondenţă cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonului.

Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva extrem de important şi care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-semisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bucegi.

O structură similară în Irak

Echipa de la Pentagon a observat că barajul energetic semisferic are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă structură subpământeană foarte secretă pe care ei o descoperiseră înainte, în apropiere de Bagdad, în Irak. La scurt timp după descoperirea din subsolul Irakului s-a declanşat războiul şi după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret, la zona respectivă, despre care irakienii nu ştiau absolut nimic. Oricât s-au străduit, nu au reuşit să penetreze zidul energetic, iar întreaga operaţiune era ţinută în cel mai mare secret.

Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legătură cu trecutul misterios al planetei dar şi cu istoria organizaţiei lor. Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura subterană de lângă Bagdad şi cea interioară din munţii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Iniţial aproape devenise panică generală. Panica era datorită faptului că această structură – mult mai mare şi mai complexă decât cea din Irak – se afla pe teritoriul României. Corelând acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul României ajungem la o viziune corectă a motivelor de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni. Oricât de mult ar dori ei să disimuleze aceasta, acţiunile şi intenţiile lor ne arată cu prisosinţă contrariul.

O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care l-au construit să realizeze structura şi golurile direct în interiorul muntelui, fără nici-o corespondenţă în afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din Pentagon. Cea mai apropiată străpungere era posibilă la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea străpungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare în mare viteză a rocii care utiliza un jet de plasmă puternic şi un câmp magnetic rotitor. Massini a cerut însă respectarea cu stricteţe a secretului şi prezenţa lui fermă în acel loc în momentul străpungerii muntelui.

Ziarul Ziarul a publicat un amplu articol despre munţii Bucegi şi ciudăţeniile semnalate în zonă. Iată un extras semnificativ: “Buşteni. Piscurile munţilor se cufundă în nori. Crucea de pe Caraiman împunge cerul cu semeţie. Nimic n-ar prevesti că liniştea seculară a naturii ar putea fi tulburată de evenimente neobişnuite. Traian Trufin ştie însă că totul e doar aparenţă. Aici a trăit cele mai stranii întâmplări. Este convins că sub Carpaţii noştri există o altă lume. Bucegii sunt consideraţi de către specialişti un punct energetic foarte puternic. S-au emis ipoteze asupra existenţei unor galerii subterane, s-au făcut teste radiestezice. Cercetările au demonstrat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare alta din România. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul “Cezar Petrescu” din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a încercat să găsească nişte explicaţii.”

“În 1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii, indiferent de vârstă. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane”, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. După ce au băgat în sperieţi tot oraşul, au încetat la fel de brusc cum apăruseră.”

“Apoi au început cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate în Bucegi şi nici nu aveau vreo legătura cu sursa seismică din Vrancea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani. “Se produceau la ore fixe: la ora 20 şi la 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga – Buşteni – Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din pământ un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale”, povesteşte Traian. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismice.”

“Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio”, crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.

“Traian crede că toate anomaliile din Buşteni sunt cauzate de existenţa unor galerii subterane în măruntaiele munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepământene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificări stranii, în ce scop, cui îi sunt destinate acele comunicări radio bizare, Traian nu poate răspunde. “Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comunicam. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleaga nişte lucruri”, conchide geologul. Speră că fenomenele se vor intensifica şi până la urmă vor deveni o cale de comunicare între cele două civilizaţii. Oricum, e mai mult decât lipsă de explicaţii satisfăcătoare pe care au oferit-o până acum oamenii de ştiinţă.”

“Vizionara Valentina, femeia oarbă din Iaşi care poate pune diagnostice şi prin telefon, susţine că a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeaşi calitate cu cea care alimentează complexul de la Gizeh, scaldă şi Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunică cu piramidele din Egipt. “Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult înainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pământului pe care locuim. De fapt, în Bucegi, la Sfinx vine un şuvoi foarte puternic de energie. Atunci când cu ştiinţa care va fi pe pământ va birui cineva să ajunga sub Munţii Bucegi, va da peste toate aceste înscrisuri şi documente însemnate şi, după semnele acelea, va şti ce are de făcut. Dar asta se va întâmpla numai după ce şuvoiul de energie de deasupra va slăbi”, spune clarvăzătoarea care n-a fost niciodată în Bucegi.”

Adio secrete!

În ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea în interiorul muntelui, însă totul s-a aflat la vârfurile puterii de stat: adio secret! Maşina a forat mai întâi după o ciudată deviaţie a câmpului magnetic, apoi însă s-a corectat traiectoria. Galeria semăna cu un tunel de metrou, era perfect şlefuită şi ducea până la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capătul apropiat al tunelului se afla o poartă imensă din piatră care se deplasase prin culisare spre stânga. Înaintea acestei porţi uriaşe se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipă de intervenţie specială s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil şi l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (rocă, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefăcea imediat în praf fin. Doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial american erau acolo.

Marea Galerie

Massini ştia cel mai mult despre originea acestei descoperiri şi avea cunoştinţe despre cel puţin un element care se găsea în sala cea mare semisferică. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensă din rocă solidă. În peretele tunelului, în faţa porţii se afla o zonă pătrată cu latura de 20 cm perfect finisată pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu vârful în sus. Pătratul şlefuit se află între imensa poartă de piatră şi barajul energetic invizibil. Cezar a simţit că există o anumită compatibilitate între energia barajului şi cea a lui, ceva în genul unei simpatii reciproce. Atingând uşor cu mâna suprafaţa invizibilă a barierei energetice, Cezar a simţit fine furnicături pe piele. A înaintat şi a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiţi.

Atingând triunghiul de pe pătratul de rocă şlefuită, Cezar a deschis astfel poarta uriaşă de piatră care a culisat silenţios în perete. Această comandă unică anula barajul energetic şi deschidea totodată poarta de piatră. Marea Galerie care se arăta acum în toată splendoarea ei era luminată, fără să conţină totuşi nici-o sursă de lumină. În mod straniu, imediat după dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emiţând o mare radiaţie luminoasă.

La o analiză mai atentă, peretele Marii Galerii era acoperit ce părea sintetic dar crea senzaţia că are şi o parte organică în el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi şi chiar albastru închis. Nuanţele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului şi modificau sensibil aprecierea corectă a distanţei. Materialul peretelui era oarecum aspru la pipăit dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Rezista la orice tentativă de rupere, străpungere zgâriere sau tăiere. În mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul său: practic, focul nu pute subzista pe acel material. Americanii au recunoscut că materialul este o stranie combinaţie între materia organică şi cea anorganică. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta într-un unghi ascuţit. La o distanţă mult mai mare, în depărtare, se vedea o lumină albastră feerică, ce scânteia ca o stea. Înregistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul Marii Galerii, dar acesta era şi el protejat de un ecran energetic. Lumina albastră de la capătul galeriei este doar reflexia unei porţiuni din scutul energetic protector al uriaşei săli în formă de aulă.

În subsolul Irakului

În ce priveşte structura similară din subsolul Irakului, ea a fost descoperită folosind indicaţiile oferite de acelaşi satelit de spionaj militar care revelase şi datele pentru structura din munţii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate naţională a primit un fax ultrasecret prin care era înştiinţat de faptul că scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsând cu o mare frecvenţă. Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezenta secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul României apoi munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din interiorul lor arătând coridorul marii galerii şi scutul energetic semisferic pulsând cu putere. Era evident că cele două scuturi energetice semisferice erau într-o directă dar misterioasă legătură astfel încât activarea unuia a dus la activarea şi a celuilalt. Poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpământene în întreaga lume.

Deconspirarea operaţiunilor

Vestea proastă era că preşedinţia SUA a fost înştiinţată şi a contactat diplomaţia română prin intermediul serviciilor secrete. În doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fusese deconspirată. Planul seniorului Massini se ducea de râpă. Iniţial au vrut să preia controlul la nivel politic, insă politicienii noştri care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte au intrat în panică şi nu puteau face faţă evenimentelor. Cezar s-a decis să dezvăluie toate aspectele, intrigile şi planurile care implicau legăturile cu Massini. Tensiunea diplomatică creştea din ce în ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflaţi la locul operaţiunilor.

Şedinţa de urgenţă a CSAT

Discuţiile de la Bucureşti au avut succes, în sensul că faptele au fost aduse la cunoştinţa unor persoane cu mare probitate morală şi care sunt profund patriotice. O şedinţă de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de ceea ce au aflat atunci. După decizia CSAT de a sse continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se găsea în uriaşa Sală a Proiecţiilor. De la Bucureşti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehemente, când evazive, şi trădau o mare tensiune. Membrii CSAT erau într-o şedinţă continuă, menţinând legătura cu baza din munţii Bucegi. Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munţii României, după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Statul român urma să facă întregii lumi o declaraaţie oficială. Câţiva membri CSAT s-au opus cu vehemenţă.

Declaraţia oficială a României

Când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu ştia, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. Preşedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonică directă cu Casa Albă. În câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul de declarare a stării de urgenţă în zona montană şi în capitală.

Discuţiile dintre oficialii americani care sosiseră de urgenţă la Bucureşti şi partea română s-au făcut fără translator. Au fost atât de violente încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii strigau unii la alţii cât puteau de tare , proferând multiple ameninţări cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunoşteau nimic din această problemă, iar americanii ştiau bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru susţinerea declaraţiei publice.

Declaraţia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munţii Bucegi, punând la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemente esenţiale pentru clarificare. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru studii şi cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirile despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii şi despre istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută.

“În nici-un caz!”

Americanii au reacţionat cu vehemenţă pentru că acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară, şi poate ar fi aruncat în haos economia şi societatea ţării lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panică. Dar au uitat să recunoască că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca rezultat direct al minciunii şi manipulării realizată deliberat de-a lungul secolelor de către francmasonerie. S-a primit şi o intervenţie specială a Papei care îndemna la o mare cumpătare înainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din arhiva secretă papală care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi. După 24 de ore de discuţii s-a ajuns la un acord final de colaborare româno-american în nişte termeni precişi. Poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor, de prezentare a lor în mod gradat omenirii.

Sala Proiecţiilor

Marea Galerie se termină brusc în aula gigantică din interiorul muntelui care avea o înălţime de 30 de metri şi o lungime de 100 metri. Sala Proiecţiilor este delimitată de scutul energetic şi are dimensiuni mai mici decât aula din munte. Avansând spre scutul energetic, porţiunea de scut din faţă este delimitată ca o uşă şi devine străvezie şi apoi dispare pentru a putea intra în Sala Proiecţiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influenţe nefaste din exterior. Odată intrat în Sală, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.

În partea din spate, scutul nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă: Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate acoperită de zidul de rocă. În acel masiv perete din piatră, înalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două – simetric, de o parte şi de alta a acesteia şi sunt luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat între statul român şi SUA.

Mese gigantice pentru uriaşi

Începând din faţă, de la intrare, Sala Proiecţiilor conţine un şir de mese imense din piatră, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmând curbura acestuia. Similar, există un alt şir de-a lungul peretelui din stânga. Nici una dintre mese nu avea o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra sunt tăiate în relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută care seamănă cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea conţine şi simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul şi cercul. Deşi semnele nu sunt vopsite, ele ies în evidenţă printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.

Sunt câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele există diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboară spre sol o mulţime de fire albe translucide care se adună în cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate în afara mesei, direct pe sol. Cablurile fine sunt extrem de flexibile şi uşoare iar în interiorul lor se observă mici impulsuri luminoase care alunecă pe toată lungimea lor.

La apropierea de oricare dintre mese, se activează simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holografică care prezintă aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte şi foarte mari, cu o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Pe suprafaţa dreptunghiulară a meselor din piatră şlefuită există o fantă îngustă, lungă de câteva zeci de centimetri, paralelă cu latura mare a mesei din care apar proiecţiile holografice. Proiecţiile rulează singure însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atinge suprafaţa mesei.

Combinaţii genetice

Urcând pe un trepied adus special, se poate vedea că suprafaţa meselor este acoperită cu o peliculă dintr-un material sticlos, întunecat. Pelicula e împărţită în mai multe pătrate mari delimitate prin linii drepte, care formează un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiecţiilor este biologia astfel că se derulează imagini cu plante şi animale, unele complet necunoscute. Atingând unul dintre pătrate, holograma înfăţişează structura corpului uman a celui care dirijează proiecţia. Se derulează imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte pătrate arată proiecţii ale altor fiinţe, de pe alte corpuri cereşti. Atingând simultan două pătrate diferite se înfăţişează o analiză ştiinţifică complexă prezentând ADN-ul fiinţelor respective şi posibilităţile de compatibilitate între ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicaţii în ciudata scriere iar în final apare forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinaţie între cele două informaţii genetice.

Giganţi adevăraţi

Cei care au construit întregul edificiu trebuie că erau foarte înalţi, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiecţiilor.

O confirmare a existenţei uriaşilor pe teritoriul României o găsim în ziarul Ziarul. “Echipa de la Ziarul este însoţită de cercetătorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul că “poveştile” oamenilor din comuna Bozioru despre uriaşii care au locuit pe acele meleaguri au şi dovadă concretă: o necropolă cu schelete de uriaşi. Aceasta a fost descoperită întâmplător, în urmă cu peste 20 de ani, cand s-a hotărât ca în Scăieni să se planteze o livadă de meri. Săpând pe o colină, sătenii au descoperit schelete uriaşe, măsurând în jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Drăgoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la faţa locului. Până la “culmea” unde fuseseră plantaţi pomii, coborâm în pantă abruptă, pe o uliţă înecată de noroi. O dată ajunşi, nea Ilie ne arată întreaga livadă, care acum nu mai rodeşte: “Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om, mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uitam toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatu”.”

Există multe legende care amintesc despre vremurile când pe Pământ trăiau uriaşi. Mitologiile sumeriană, egipteană, hitită, greacă au un întreg “capitol” despre războaiele purtate de zeii cei bătrâni cu generaţia titanică, fiinţe de dimensiuni gigantice, zămislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pământ trăiau doar zeii. Giganţii aveau şi alte defecte în afară de statura colosală. Aveau mai multe braţe, capete sau feţe, adesea doar un ochi în frunte, din care cauză erau numiti ciclopi, şi erau cam tăntălăi. Buni de muncă grea, dar să nu te fi aflat în calea lor când se supărau. Aruncau cu stânci colosale de se cutremura pământul. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganţi pentru a acapara puterea şi a-i detrona pe zeii bătrâni. Fotografia alăturată înfăţişează un schelet uman uriaş găsit de americani în Irak. Lucrurile încep să se lege…

Biblioteca universului

Pe fiecare latură a sălii sunt dispuse câte cinci mese uriaşe fiecare găzduind proiecţii din domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un domeniu care prezintă caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente – care nu toate aveau aparenţă umană – şi un domeniu al religiei. Pare ca o imensă bibliotecă a universului.

În mijlocul sălii se află un podium pe care este montată o instalaţie de emisie mentală, un posibil amplificator al energiei gândului, maşină structurată după proporţiile constructorilor ei.

Tabloul de comandă al României

Mai departe se află un tablou de comandă înfăţişând simboluri geometrice precise de diferite culori. Există şi două manete care pot culisa pentru a comanda ceva. În centrul panoului se află un buton roşu mai mare decât restul. Scopul butonului este arătat într-o hologramă explicativă: o imagine a Pământului de la vreo 25 km înălţime apoi se arată lanţul munţilor Carpaţi. Se arată apoi scurgerea unor imense cantităţi de apă către şes şi câmpie până când solul rămâne complet liber.

Apoi, din solul teritoriului României de azi şi al unei părţi din Ungaria şi Ucraina apar şuvoaie tot mai mari de apă ca nişte râuri gigantice din toate direcţiile îndreptându-se către munţi şi podişul Transilvaniei. Apoi imaginea se focalizează mai mult şi întreaga Românie devine practic o nouă mare din care apar doar în unele zone vârfurile munţilor ca nişte insule. Acţionând manetele de pe panou, apele încep să se retragă de pe teritoriul ţării noastre, însă se îndreaptă toate către un singur punct, în masivul Retezat, munţii Godeanu. Un adevărat manual de utilizare!

O amforă misterioasă

După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amforă. Conţinutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor. Amfora conţine un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternaţi să constate că substanţa are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obţinut mai ales în formula de puritate foarte mare.

Venerabilul Massini era informat încă înainte de a pătrunde în sală de existenţa amforei. Pulberea de aur în forma ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire. Teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp, şi în cantitate bine determinată, pulbere de aur monoatomic. Aşa se explică multe aspecte enigmatice legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante şi arată intenţiile ascunse ale elitei mondiale ale masonilor.

storia adevarată a planetei

În mijlocul pătratului se află un dom care proiectează o imensă hologramă cu elemente în mişcare. Sunt redate sintetic aspectele principale ale trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Teoria evoluţionistă a lui Darwin este astfel complet falsă. Adevărata origine a omului este înfăţişată holografic într-o formă condensată. După aceste lecţii de adevăr, se poate spune că 90% din istoria oficială a omenirii este falsă şi contrafăcută. Incredibil, dar ceea ce se consideră că s-a petrecut cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile şi legendele popoarelor sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie inversiune a cauzat de-a lungul timpului multe probleme şi conflicte între oameni.

Majoritatea ideilor arheologilor sunt false. Unele “fantezii” ale savanţilor, cum ar fi hilara teorie a dispariţiei dinozaurilor în urmă cu 65 milioane de ani sau considerarea vechilor continente Atlantida si Lemuria ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate pentru că proiecţia holografică arată clar cum s-au petrecut lucrurile în realitate. Din când în când holograma păstra imaginea evenimentului dar pe fundal apărea harta cerului cu poziţiile marcate ale principalelor stele şi constelaţii la momentul respectiv. Astfel s-a reuşit datarea exactă a evenimentelor din prezentare. Deşi perioada de timp acoperită de proiecţii este foarte mare (mai multe sute de mii de ani), iar ciclul precesional al Pământului este de 25920 de ani, prin observarea numărului de ani platonicieni (cicluri de 25920 de ani) s-a calculat exact datarea evenimentelor. Munţii Bucegi s-au format în urmă cu 50-55 mii de ani.

Dezvăluiri şocante

Autorul recunoaşte că a văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop şi unde au fost germenii civilizaţiei umane, însă aceste aspecte nu are permisiunea să le reveleze pentru că implică realităţi mult prea şocante pentru mentalitatea, ideile şi cunoştinţele omului contemporan.

Într-o tulburătoare desfăşurare de imagini se arată existenţa lui Iisus şi răstignirea lui pe cruce. Proiecţiile revelează multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui Iisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele fiinţe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii, aveau totuşi trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea îşi ascundeau faţa cât mai mult sub faldurile hainelor. Holograma mai arată secvenţial vieţile şi misiunile spirituale ale altor personaje excepţionale din trecutul foarte îndepărtat al omenirii, despre care nu se ştie absolut nimic acum. Atunci sistemul social şi distribuţia populaţiei planetei erau complet diferite de ceea ce se cunoaşte în prezent, iar arheologii şi antropologii ar trebui să-şi revizuiască din temelii concepţiile.

Trei tunele misterioase

Pe peretele din spate sunt cele trei deschideri gigantice, fiecare având un tablou de comandă asemănător cu cel principal, dar mai mici. Tunelele respective se îndreaptă pe mii de kilometri în trei zone diferite ale planetei. Cel din stânga duce undeva în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip. Tunelul din dreapta ajunge la o structură similară dar mai mică din podişul Tibet. Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. Apoi, în continuare, există încă o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.




Respect
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:21

Continuare.................
Un secret mondial

Al treilea tunel, plasat central între celelalte două, face obiectul unui secret mondial asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme. Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venerabilului Massini în structurile politice ale României şi SUA, putem bănui că se încearcă o preluare treptată a controlului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru. Există totuşi persoane foarte importante în aparatul politic şi administrativ care acum cunosc maşinaţiile masoneriei mondiale şi care se opun cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ce priveşte descoperirea din munţii Bucegi. Tunelul central coboară în interiorul scoarţei planetei şi poate oferi un răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui şi a celor care au construit-o.

Autorul afirmă în încheiere că se făceau pregătiri intense secrete pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi prin cel spre Tibet şi în final prin cel central către interiorul Pământului. Plecarea urma să aibă loc în septembrie 2003.

Va punem la dispozitie cartea lui Radu Cinamar ” Viitor cu cap de mort”


ÎN VIZORUL SECURITĂŢII STATULUI
Nu vreau să prelungesc şi nici să dramatizez relatarea evenimentelor din această carte, îmbrăcând-o în haina poleită a unui stil literar elegant şi, tocmai de aceea, nu doresc recunoaşterea unei ipotetice valori artistice a textului. Intenţia mea este să exprim cât mai simplu şi concis anumite fapte şi eveni­mente care au o însemnătate covârşitoare pentru această ţară şi pentru acest popor, deoarece există deja numeroase semnale şi dovezi că o „otravă” ascunsă tinde să macine tot mai mult şi mai repede conştiinţa şi sufle­tul neamului românesc. De altfel, aceeaşi părere este susţinută de numeroase alte persoane cu funcţii înalte în aparatul administrativ, economic, religios şi cultural al ţării. Am putut să mă conving şi să văd personal o parte din ceea ce, în prezent, este considerat cel mai mare secret de stat în România şi, datorită naturii legăturilor şi întrevederilor care au fost realizate cu reprezentanţii de frunte ai principalei puteri statale a lumii, poate chiar cel mai teribil secret de pe planetă. Implicaţiile sunt colo­sale, însă intuiţia îmi spune că, în mod necesar, cunoaşterea aspectelor care vor fi prezentate în această carte va constitui în timp, prin ea însăşi, un salt calitativ remarcabil pentru existenţa oamenilor, care va anihila încele din urmă zidul gros al disimulării, tăinuirii şi min­ciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interese­le oculte ale anumitor organizaţii şi persoane in ţară şi din afara ei.

De aceea este posibil ca relatarea mea să aibăuneori un caracter aproape brut, necizelat, să abordeze un stil gazetăresc sau chiar cazon, însă consider această modalitate de exprimare ca fiind cea mai potrivită pentru a face cunoscute cititorilor anumite aspecte inedite, chiar de „culise” în lumea secretă a politicii, a fostei Securităţi a Statului şi a Serviciului Român de Informaţii (SRI) actual. Scopul meu este acela de a dezvălui astfel în mod gradat si cronologic un şir complex de evenimente, fapte, realităţi şi corelaţii care, în opinia mea şi a altor persoane competente, prezintă o mare importanţă pentru viitorul ţării, în fapt, este o biografie (actualizată până în anul 2003) a unui personaj care este real, dar pe care mulţi, poate, îl vor crede desprins dintr-o legendă sau dintr-o carte de aventuri SF. îmi permit să atenţionez cititorul încă de la început să nu cadă în plasa ieftină a îndoielii şi a neîncrederii, ci mai întâi să judece temeinic faptele şi adevărurile pe care le voi prezenta si abia la sfârşit să tragă concluziile pe care le crede de cuviinţă.

Am avut şansa extraordinară să-1 cunosc pe eroul relatărilor mele si trebuie să mărturisesc cu sinceritate că nu aş fi luat hotărârea să scriu această carte dacă el însuşi nu m-ar fi impulsionat de multe ori în această direcţie. Lungile discuţii pe care le-am avut cu el în anumite locaţii secrete m-au convins de existenţa anumitor realităţi nebă­nuite pe care ulterior, în diferite situaţii, am avut ocazia să le verific eu însumi. Dar ceea ce a determinat în cel mai înalt grad hotărârea de a relata toate acestea a fost descoperirea cutremurătoare care a fost făcută în Munţii Bucegi, cu un an în urmă (în luna august, 2003), la care am avut şi eu acces parţial, datorită unui extraordinar con­curs de împrejurări care mi-a fost facilitat de intervenţia eroului cărţii. Probabil că, prin aceasta, el a dorit să spul­bere şi ultimele reticenţe pe care le-aş mai fi putut avea. Acum ştiu, am văzut, am alins ceea ce există acolo. Acum pot spune că am o privire de ansamblu, dar corectă asupra istoriei adevărate, încă din genunile timpului, a României şi chiar a întregii planete. Va fi relativ greu să vă redau în mod adecvat uluirea, bulversarea şi chiar pa­nica puţinilor oameni care au avut acces acolo. Ceea ce pot spune acum este că acela a fost doar începutul descoperirii, deoarece eu nu am avut acces la toate ele­mentele, nu mi s-a permis să văd chiar totul acolo, însă cel care a ghidat toate investigaţile şi care, de asemenea, mi-a oferit nesperata şansă de a putea vedea locul în care a fost făcută epocala descoperire, mi-a povestit despre acea parte enigmatică a locului respectiv, la care nu am avut însă acces din raţiuni de securitate extremă.

Dar să nu ne grăbim şi să nu anticipăm. Voi descrie totul, la timpul potrivit, exact aşa cum s-a petrecut. Pot să afirm însă fără rezerve că acela a însemnat, fără îndoială, un moment de cotitură majoră atât în concepţiile mele cât si în cariera pe care o urmam. Rog cititorul să aibă răb­dare şi să îmi permită mai întâi să prezint firul călăuzitor care a condus la evenimentul descoperirii extraordinare din Munţii Bucegi.

În esenţă, acest fir reprezintă chiar existenţa profund misterioasă şi tulburătoare a eroului cărţii, de care com­plicatul angrenaj al destinului m-a legat într-un mod cel puţin straniu. Din raţiuni lesne de înţeles, voi folosi un nume de cod în ceea ce-1 priveşte.

Îl cunosc pe Cezar Brad de aproape cinci ani, timp în care m-am întâlnit şi am vorbit cu el de mai multe ori, convingându-mă cu prisosinţă de forţa şi caracterul extra­ordinar al acestui om. Poziţia sa cu totul specială în com­plicatul angrenaj al puterii statale îl face cu atât mai cre­dibil în ceea ce el mi-a expus fragmentat, dar totuşi foarteconcis şi coerent, în cele câteva întâlniri pe care le-am avut chiar dacă, uneori, din diverse motive, acele întâlniri au fost aproape „pe fugă”.

Rămâne însă un mister de ce m-a ales tocmai pe mine pentru a descrie faptele şi a le prezenta celorlalţi oameni. Poate că acest lucru s-a datorat, în mare parte, seriozităţii şi interesului pe care le-am manifestat mereu faţă de ceea ce el îmi povestea. Sunt aspecte care cu greu pot fi „di­gerate” de mintea unui om obişnuit. Dar timpurile pe care le trăim sunt ele însele foarte speciale, astfel încât ceea ce înainte mi se părea un vis sau un act al imaginaţiei debor­dante, se dovedeşte acum perfect posibil.

La sfârşitul ultimei noastre întâlniri, Cezar mi-a pre­cizat cu mult calm şi detaşare că hotărârea de a scrie şi a publica informaţiile pe care mi le oferise îmi aparţinea înexclusivitate. Simţeam cu toată fiinţa că aceasta era o mare responsabilitate care apăsa pe umerii mei şi măr­turisesc faptul că a trebuit să treacă aproape un an din acel moment până când să reuşesc să-mi clarific toate aspectele, să sintetizez faptele în ordinea în care mi-au fost prezentate şi mai ales să le înfăţişez cât mai clar cu putinţă. Am urmărit să redau cât mai fidel şirul de eveni­mente şi explicaţiile lui Cezar Brad, aproape cu aceleaşi cuvinte cu care el mi le-a relatat mie.

Îndemnul de a publica această carte mi-a fost făcut cu un aer simplu şi cât se poate de firesc; am avut atunci impresia clară că, chiar şi în cazul în care – din frică sau din alte motive – eu nu aş fi făcut ceea ce am fost rugat şi nu aş fi scris cartea, Cezar ar fi privit acest lucru cu o per­fectă detaşare şi fără îndoială că, ulterior, ar fi găsit o altă modalitate de a-şi împlini intenţia.



O naştere ciudată
La maternitatea din oraşul F… era de gardă doar doc­torul Nenu. Cele două asistente de serviciu pregăteau grăbite masa pentru naşteri. O femeie tânără, cu înfăţişare simplă, dar plăcută, fusese adusă cu câteva minute înainte în camera de operaţie, deoarece începuseră contracţiile. Nu ţipa, dar era destul de speriată. Plictisite oarecum de rutina activităţii şi cam obosite după o noapte lungă pe care zorii începeau să o biruie, cele două asistente nu o prea băgau în seamă. De altfel, în anii 70′ ne aflam în plină „dezvoltare multilaterală” comunistă, când totul era „cu poporul” şi „pentru popor”, când totul era „egalitate” şi „echitate” demagogică de aşa manieră, încât nu mai făceai prea bine deosebirea dintre un scaun şi un om.

Chemat într-un târziu, după câteva ore de travaliu care păruseră nesfârşite secole pentru viitoarea mamă, doctorul Nenu cercetă obosit fişa pacientei: motivul internării – ruperea pungii cu lichid amniotic; stare gene­rală bună; tensiune normală; contracţii uterine rare; dilataţie mică. Totul părea să urmeze cursul firesc al unei naşteri obişnuite.

Dându-şi seama că se uita mai mult în fişă decât la pacientă, doctorul s-a apropiat de masa de naştere, clă­tinând din cap la gândul că oboseala îi juca feste, făcân-du-1 neatent. Nu bănuia atunci cât de repede urma să i se spulbere orice somnolenţă şi apatie.

Aruncă o privire rapidă, edificându-se imediat asupra stadiului naşterii; era iminentă. Dilataţia crescuse co­respunzător şi doctorul Nenu se bucură în sinea lui că nu va fi necesar bisturiul.

O dată cu ultimele şi cele mai dureroase contracţii ale mamei, apăru mai întâi capul copilului, apoi trupuşorul gingaş şi ascultător. Doctorul îl prinse cu atenţie de mâini,ajutându-1 să iasă. Prima problemă a fost aceea a lungimii cordonului ombilical. Nenu văzuze multe în viaţa lui, dar atunci a rămas pentru câteva clipe ţintuit de uimire, deoarece lungimea cordonului depăşea cu mult standar­dele obişnuite: măsura aproape 1,5 m. Timpul era însă preţios şi naşterea trebuia să să termine cu bine. îşi reveni din uimire, luă foarfecele din mâinile asistentei şi tăie cordonul; mai bine zis, el a vrut să taie acel cordon ombi­lical, aşa cum mai făcuse de sute de ori înainte în cariera lui de medic, dar lamele foarfecelui alunecau ca pe metal! Doctorul se holba nevenindu-i să creadă, în timp ce asis­tentele rămăseseră încremenite, în cele câteva secunde care au urmat el a schimbat două perechi de foarfeci, însă cu acelaşi rezultat: cordonul nu putea fi tăiat. Era foarte elastic, ca o piesă din cel mai rezistent cauciuc.

Doctorul Nenu avea ani întregi de experienţă me­dicală şi ştia să-şi stăpânească emoţiile. Cu mişcări pre­cise, el a apucat atunci bisturiul şi a apăsat cu el în mod repetat şi cu putere pe cordon, în cele din urmă acesta a cedat şi s-a auzit primul ţipăt al vieţii. Bebeluşul era un băiat durduliu, cu trăsăturile feţei neobişnuit de clare şi relaxate şi cu un cordon ombilical foarte ciudat. Erau zorii unei zile de primăvară, în anul 1970. După aceea, eveni­mentele s-au precipitat.

— Amalia, sună-1 imediat pe colonel şi spune-i să vină cât se poate de repede la spital, a ordonat doctorul. Apoi se întoarse către cealaltă asistentă şi îi zise:

— Tu pune cordonul ombilical la conservat; de femeie mă ocup eu. Adu-mi fişa ei.

Colonelul Datcu a sosit la spital după aproximativ douăzeci de minute. A avut o scurtă discuţie cu doctorul Nenu, după care a vorbit mult la telefon cu unul din şefii ierarhici de la Bucureşti. La ora prânzului, în faţa mater­nităţii din F… a apărut o limuzină neagră cu număr guver­namental, din care au coborât doi indivizi sobri şi tăcuţi. Unul dintre ei ţinea în mână o geantă diplomat. Doctorul Nenu, colonelul Datcu şi cei doi civili au discutat aproxi­mativ o jumătate de oră într-un birou din interiorul spi­talului. Nenu a completat un formular care i-a fost înmâ­nat de securişti, după care a fost rugat să aştepte puţin afară. După câteva minute indivizii au plecat, iar colonelul s-a adresat doctorului, care era destul de tulburat:

— Chestia asta ne depăşeşte, Nenule. Acestea au fost unele dintre primele directive secrete pe care le-am primit la înaintarea mea în funcţie, în astfel de cazuri trebuie să îndeplinesc un protocol foarte strict şi secret. Pentru tine în mod special, azi nu s-a petrecut nimic deosebit şi nu ai văzut nimic straniu; m-ai înţeles, nu-i aşa?

Gânditor, colonelul Datcu şi-a aprins o ţigară. După câteva clipe, fără să-1 privească pe doctor, a spus:

— Încă ceva. Băiatul nu are fişă medicală personală. O vei distruge imediat. Nu trebuie să existe nimic în arhivă, referitor la această naştere! Restul, crede-mă ce-ţi spun, este prea complicat să ne intereseze.

Şi, bătându-1 prieteneşte pe umăr, colonelul Datcu părăsi spitalul, în urma lui, doctorul Nenu a rămas privind năuc în gol, în timp ce în salon o mamă neştiutoare îşistrângea la piept, cu iubire, copilaşul nou-născut.



Nişte capacităţi extraordinare
Micul Cezar nu ştia nimic despre atenţia specială care i se acorda şi nu cunoştea, bineînţeles, nici maniera în care era supravegheat de către Securitate. La vârsta fragedă pe care o avea nu putea să înţeleagă motivul pen­tru care el constituia un important subiect de interes şi, de altfel, acelaşi lucru se putea spune şi despre părinţii săi, care nu bănuiau nimic în această direcţie. Copilul se năs­cuse normal (mamei nu i s-a spus ceea ce s-a întâmplat la maternitate), iar lunile care au urmat nu au adus nimic neobişnuit în casa simplă şi modestă a familiei Brad.

Totuşi, cu timpul, în comportamentul bebeluşului au început să apară unele mici bizarerii, cum ar fi de pildă faptul că nu plângea aproape deloc şi că îşi ţinea degetele de la mâini în anumite poziţii curioase, atingându-le sau îndoindu-le în diferite moduri, care se repetau identic după un anumit timp. Părinţii îl urmăreau cu mirare, dar fără să se alarmeze, deoarece bunul simţ pe care îl aveau i-a făcut să înţeleagă faptul că, în definitiv, nu putea fi nimic rău în legătură cu preocupările oarecum stranii ale copilului. Dimpotrivă, de la un timp era chiar o adevărată încântare pentru ei să urmărească „jocul” degetelor lui micuţe, un joc care de altfel era foarte elegant şi pe care Cezar în realiza cu multă naturaleţe. Uneori, copilul rămânea nemişcat minute în şir, menţinând aceeaşi struc­tură a degetelor, care fie formau un cerc, ori se încâlceau, ori erau atinse succesiv de degetul mare, în poziţii binedeterminate. Părinţii lui Cezar erau însă foarte mulţumiţi că micuţul nu plângea şi nu le crea probleme noaptea, dar mai ales că nu suferise încă de nici o boală.

Cu timpul, însă, în sufletul lor se strecură germenele unei suferinţe ascunse, umbrindu-le puţin liniştea traiului cotidian. Micul Cezar împlinea peste puţin timp un an şi încă nu articulase nici un cuvânt. Problema nu era totuşi prea gravă, deoarece se mai întâlniseră astfel de cazuri, dar părinţii se gândeau deja să-1 ducă pe copil la consul­taţie, la un medic logoped.

Exact în luna în care Cezar împlinea un an, la uşa casei au sunat doi indivizi spilcuiţi, înalţi, cu ochi de culoare gri, reci ca oţelul, în spatele manierelor elegante şi a tonului voit amabil pe care 1-au abordat în discuţia cu părinţii lui Cezar se putea surprinde totuşi cu uşurinţă intoleranţa faţă de orice posibilă împotrivire, dublată de o surdă dar evidentă ameninţare cu represalii, în cazul în care „ordinele de sus” nu ar fi fost ascultate. S-au prezen­tat ca fiind membrii unui Departament Special al Securităţii Statului; aparent, gesturile lor erau nonşalante dar totuşi ele impuneau în mod straniu un gen de teamă în cei care îi ascultau, în acele timpuri, Securitatea comu­nistă avea deja un trist renume în ceea ce privea moda- lităţile de acţiune şi intimidare, dar în cazul familiei Brad metoda aplicată a îmbrăcat o haină oarecum mai umană.

Întrevederea a fost scurtă şi a constat, practic, dintr-un monolog susţinut de cei doi indivizi, în timp ce părinţii lui Cezar rămăseseră stânjeniţi în picioare. Ideea princi­pală era aceea că ei trebuiau să urmeze fără greşeală indi­caţiile care le erau date. Sărmanii oameni au fost înştiinţaţi că fiul lor se afla în atenţia anumitor factori de resort, care priveau mari interese de stat, pe care ei nu tre­buiau să le cunoască. Misiunea lor era aceea de a informa imediat, direct şi fără nici un alt intermediar (cei doi au insistat mult asupra acestei condiţii) orice aspect neobişnuit, straniu sau ieşit din comun, care putea să apară sau să se dezvolte în comportamentul copilului. Li s-a dat un formular să-1 completeze, apoi au scris fiecare câte o declaraţie de acord cu cele solicitate, în aceeaşi declaraţie se cerea obligativitatea unui raport pe care tre­buiau să-1 prezinte lunar colonelului Datcu. Nu li s-a dat voie să pună vreo întrebare şi nici nu li s-a permis să cunoască motivele acelor cereri. Totuşi, la sfârşit, ca un fel de „compensaţie” pentru situaţia ciudată care, practic, le-a fost impusă cu forţa, li s-a oferit o „indemnizaţie spe­cială” în bani, destul de consistentă pentru acele timpuri, care urma să fie primită regulat, în fiecare lună. Imediat după aceea cei doi indivizi au plecat.

Aici trebuie să menţionez unele aspecte care vor putea arunca o anumită lumină asupra comportamentului părinţilor lui Cezar. Nicolae Brad avea peste 30 de ani, fiind cunoscut mai ales ca un om liniştit, relativ retras şi conştiincios la locul de muncă (era funcţionar la primăria oraşului). Obedient în cele mai multe dintre cazuri, era totuşi capabil să facă şi anumite compromisuri, care vădeau unele ascunzişuri şi refulări ale psihicului său. Probabil că Serviciul Secret de Informaţii avea deja o fişă psihologică a sa şi îi evaluase corect tendinţele lăuntrice, deoarece ulterior s-a dovedit ctt oferirea indemnizaţiei în bani a avut ca scop principal liniştirea unor eventuale nemulţumiri şi asigurarea unei colaborări sincere din partea domnului Brad. într-adevăr, psihologii i-au evaluat corect profilul emoţional, deoarece el s-a dovedit a fi sen­sibil la tipul de siguranţă materială, chiar în favoarea unor aspecte de natură morală. Acesta a fost „compromisul” lui Nicolae Brad, „cucerirea” lui pentru cauza Securităţii fiind relativ uşoară.

La polul opus se afla Smaranda, tânăra mamă a lui Cezar, a cărei fire romantică şi temperamentală nu punea prea mare preţ pe aspectele vieţii materiale, încă din copilărie, pasiunea ei fusese desenul astfel încât îşi petre­cea multe ore schiţând amuzată sau, dimpotrivă, profund transpusă, o gamă largă de subiecte care o inspirau în mod spontan, pornind de la peisaje şi până la jocurile neînţe­lese ale copilului ei. Din nefericire, nu avea energia nece­sară pentru a face faţă situaţiilor contradictorii din viaţă, care îi provocau suferinţă. Ori, situaţia din familia ei devenise relativ tensionată deoarece ea era obligată, într-un anume fel, să-şi „spioneze” propriul copil. Ar fi dorit, în refuzul ei mut dar neputincios, să-1 simtă atunci alături şi pe soţul ei, însă acesta optase repede pentru varianta practică a problemei, care era lipsită de complicaţii.

— În fond, nu ni se cere să facem nimic rău, îi repeta Nicolae, pentru a o linişti. Nici măcar nu ştim la ce să ne aşteptăm. Timpul le va rezolva pe toate, încheia el de obi­cei într-un stil filosofic.

Sufleteşte vorbind, acela a constituit de fapt momen­tul începutului unei rupturi între cei doi soţi, nu neapărat lumească, ci mai mult având implicaţii de ordin afectiv.

Cezar Brad nu a rostit nici măcar un singur cuvânt până ia vârsta de trei ani şi două luni. O anumită perioadă de timp părinţii 1-au crezut mut, dar au realizat repede că nu aceasta era cauza, deoarece copilul râdea, uneori ţipa şi chiar gângurea, e drept, destul de rar, însă era o dovadă certă că afecţiunea – dacă într-adevăr exista vreuna – nu era patologică.

Pe colonelul Datcu 1-au cunoscut în prima lună după întâlnirea cu cei doi securişti, când – conform angajamen­tului semnat – trebuiau să-1 viziteze şi să-i prezinte un raport. Li s-a părut un bărbat amabil, serios, chiar înţelegător, dând impresia că face ceea ce face doar pen­tru a respecta o obligaţie. Misiunea şi-o îndeplinea însă în mod conştiincios, discutând amănunţit cu părinţii despre comportamentul copilului şi notând cu atenţie tot ceea ce i se spunea în legătură cu aceasta. Banii pentru indem­nizaţia specială îi înmâna el personal lui Nicolae Brad, în fiecare lună. La sfârşitul fiecărei întrevederi nu uita nicio­dată să adauge:

— Nu vorbiţi cu nimeni despre aceste lucruri, dar mai ales nu frecventaţi nici un medic pentru consultul copilu­lui. Dacă apar probleme, pe mine mă sunaţi primul, iar eu voi lua măsurile necesare.

Până la vârsta de trei ani, copilul nu a avut nici o boală, caz rarisim, dar aceasta uşura oarecum sarcina care era impusă părinţilor lui de a nu merge la spital, ci de a anunţa mai întâi organele de Securitate. Cam la acea vârstă a intervenit prima modificare majoră în raporturile dintre părinţii lui Cezar. Acesta mi-a povestit că mama lui avea o mare pasiune pentru desen, talentul ei fiind evident în acest sens. în adâncul sufletului, ea ar fi dorit chiar să picteze, însă’aceasta ar fi însemnat complicaţii financiare, o cameră de lucru specială, timp şi încă multe altele. Se limitase, aşadar, la simple crochiuri, schiţe, amuzamente care îi mai înveseleau clipele de singurătate. Foile cu desene le păstra prin casă sau, uneori, pe cele mai reuşite le prindea pe perete, până când acestea cădeau singure sau le înlocuia chiar ea. Smaranda avea însă o predilecţie pen­tru desenul abstract, desenând combinaţii de linii, cercuri sau curbe într-o succesiune care aparent nu avea o idee precisă. Ea îi spunea soţului că în felul acesta se simţea foarte spontană şi liberă, ceea ce o reconforta mult.

În una din zile, Smaranda Brad a desenat o serie de cercuri simple, concentrice, în mijlocul unei foi albe de caiet de desen. Se amuza, comparându-şi creaţia cu aspectul unei ţinte. Deoarece cercurile îi reuşiseră aproape perfect, ea a lipit foaia pe perete, într-o cameră. Totul a început câteva ore mai târziu, când 1-a găsit pe Cezar aşezat în faţa acelui desen, privindu-1 fix, fără să se mişte deloc şi fără să clipească. Deşi nu era ceva firesc, totuşi mama lui nu a dat o importanţă prea mare eveni­mentului, continuând să-şi vadă de treburi prin casă. Dar atunci când Nicolae Brad a sosit de la serviciu, copilul se afla tot în faţa desenului, perfect tăcut şi nemişcat. Faptul era destul de straniu: un copilaş de trei ani, aşezat pe pat şi privind fix, ore în şir, un desen enervant prin simplitatea lui, în timp ce mama îşi frângea mâinile alături de el, plângând încet şi neştiind ce să facă. Ea încercase să-1 ia cu forţa din faţa desenului, chiar dezlipise desenul de pe perete, însă în zadar; cum era deranjat, copilul începea să ţipe foarte tare.

Cei doi părinţi s-au privit îndelung, cuvintele fiind de prisos, într-un târziu, tatăl a spus:

— E timpul să-i anunţăm. Cine ştie ce va mai urma?!

— Stai, aşteaptă! se agită Smaranda. Să mai lăsăm timpul să treacă. Poate nu este decât o toană de copil.

Cu greu 1-a convins să nu dezvăluie încă nimic. Preocupaţi, şi-au petrecut restul zilei încercând diferite metode pentru a-i abate atenţia lui Cezar de la acel desen. Sperau că în acest fel băiatul avea să revină la normal, însă totul a fost în zadar, îndată ce era deranjat, Cezar începea să ţipe, să plângă şi nu se mai puteau înţelege cu el în nici un fel. Au renunţat şi 1-au urmărit apoi îndelung, aproape nevenindu-le să creadă că aşa ceva era posibil: copilul lor privea fix desenul, fără o vorbă, fără nici o mişcare, fără să clipească.Nu mâncase nimic şi nu dădea semne că ar vrea să o facă; tot ceea ce se petrecea în jurul lui nu reuşea să-1 distragă de la efortul concentrat în care era implicat.

Pe la orele zece seara, Nicolae Brad 1-a sunat pe colonelul Datcu şi i-a povestit situaţia. Acesta le-a trans­mis să nu intre în panică şi să nu acţioneze în vreun fel până când nu va sosi el însuşi acolo, împreună cu nişte persoane autorizate, într-adevăr, în jurul lui şase dimineaţa au sosit trei indivizi, care erau însoţiţi de colonel. Doi dintre aceştia erau securişti, purtând aceeaşi marcă inconfundabilă: feţe rigide, costum îngrijit, privire glacială. A treia persoană i-a uimit pe părinţi, deoarece era un om în vârstă, cu trăsături asiatice, care avea o barbă scurtă, albă şi mersul oarecum aplecat. Vorbea în limba engleză cu unul dintre securişti. Colonelul Datcu 1-a prezentat ca fiind un om de ştiinţă din China” expert în astfel de cazuri, sfătuindu-i pe cei doi părinţi să nu se îngrijoreze.

Doctorul chinez 1-a urmărit cu atenţie pe Cezar, i-a luat pulsul, i-a pipăit într-un mod aparte palma, i-a pus o mână pe creştet şi două degete în mijlocul frunţii, având însă grijă să nu intre în raza vizuală a copilului. La toate acestea, Cezar a rămas complet nemişcat şi profund absorbit de desenul din faţa lui. Doctorul a spus ceva în limba engleză şi apoi a ieşit cu paşi mici şi repezi din casă.

— Totul este foarte bine, dar nu trebuie să-1 deranjaţi, a tradus unul dintre cei doi securişti. Ţinem legătura prin colonelul Datcu. Imediat după aceea au plecat cu toţii. Cei doi părinţi se simţeau simple marionete într-un joc neînţeles, dar ^conjuncturile nu le ofereau deocamdată o altă variantă, îngrijoraţi şi evident marcaţi de comporta­mentul straniu al propriului lor copil, ei au rămas lângăacesta, picotind de oboseală. Abia a doua zi la prânz, după aproape 24 de ore, Cezar a dat primele semne că ar vrea să se ridice. Copilul continua să rămână absorbit în el însuşi, dar cel puţin a mâncat cu poftă. Părinţii au răsuflat uşuraţi şi 1-au înştiinţat pe colonel.

Acesta avea să fie începutul unui şir de evenimente deosebite, care au marcat pentru totdeauna viaţa lui Cezar. Nicolae şi Smaranda Brad au trecut într-un plan secundar al interesului său, deoarece viaţa lăuntrică şi experienţele extraordinare pe care Cezar le-a trăit – unele dintre ele mi le-a relatat personal, pentru a le menţiona aici – aveau să marcheze într-un mod profund destinul lui viitor.

După acel eveniment neobişnuit. Cezar rămânea ade­seori interiorizat şi nemişcat minute în şir, cu ochii închişi. Aceasta se petrecea în cele mai neaşteptate momente ale zilei, chiar şi atunci când se juca. Odată, când mama lui îl hrănea, brusc el a închis ochii şi a rămas astfel mai bine de 10 minute, după care a continuat să mănânce ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Aceste aspecte se integraseră deja în firescul cotidian iar părinţii copilului se obişnuiseră cu ele, fără să înţe­leagă însă cauzele lor şi fără să primească explicaţii sau lămuriri în această direcţie, pentru că Cezar nu rostise până atunci nici un cuvânt. Evenimentul s-a produs însă la două luni după întâmplarea cu desenul, când Cezar a rostit primele cuvinte din viaţa lui. El i-a lăsat perplecşi pe toţi cei care se aflau atunci în casă, atât prin uşurinţa şi claritatea cu care a vorbit, cât şi prin maturitatea ideilor sale.

În acea zi, la familia Brad veniseră în vizită nişte rude, care îl iubeau mult pe copil. Acesta, fiind mai retras, căuta un loc unde să rămână singur câtva timp. închise ochii, dar în jurul lui erau prea multe vorbe, prea mult zgomot, prea multe întrebări. Toţi se agitau şi, deşi nu el era în centrul atenţiei, pregătirea mesei implica multă mişcare, discuţii, râsete, gălăgie. Când au venit să-1 ia în camera în care era pusă masa, alintându-1 în tot felul, Cezar a rostit foarte limpede:

— Vreau să mă gândesc!

Voi trece repede peste surpriza de proporţii, dar şi peste bucuria celor din casă, pentru a spune că din acel moment Cezar a început să vorbească fluent si fără nici odificultate, dând dovadă de multă maturitate în tot ceea ce spunea. La vârsta de patru ani el discuta despre subiecte care îi puneau în încurcătură şi pe cei maturi. Una dintreproblemele asupra căreia îi plăcea să insiste era cea a minţii. „De unde vin gândurile?”, „Unde se duc ele?”, „Din ce sunt făcute gândurile?”, „De ce nu toţi oamenii gândesc la fel?”, erau doar unele dintre întrebările cele mai frecvente cu care Cezar reuşea să-i pună în încurcă­tură pe ceijlin jurul lui. Bieţii părinţi nu mai ştiau ce să-i răspundă, îl trimiteau la joacă, schimbau vorba, dar de cele mai multe ori Cezar era ferm; în locul activităţilor obişnuite ale unui copil de vârsta lui, el prefera să se adâncească în gânduri. Fapt straniu, deşi era adeseori rugat să povestească ce simte şi ce gândeşte în acele momente, el refuza cu încăpăţânare să explice sau chiar să răspundă ceva. Totuşi, foarte rar, spunea că după ce închidea ochii simţea cum părăsea brusc camera, dar despre locul unde ajungea nu ştia cum să vorbească şi nu putea să-1 descrie prin cuvinte.

Până la şase ani, Cezar a fost vizitat o dată pe an de doi securişti care erau însoţiţi de misteriosul doctor chinez. Acesta îl examina sumar, dând mereu din cap cu un aer mulţumit şi uneori îşi aţintea privirea ca de foc în ochii băiatului. Cezar mi-a povestit că ţinea minte foarte bine privirea aceea aproape impersonală, dură şi profund enigmatică a omuleţului din faţa lui, care avea atunci un zâmbet abia schiţat. Urma să-1 întâlnească mai târziu, peste câţiva ani, şi să înveţe de la el nebănuit de multe taine ale vieţii, pentru că destinul le îmbinase vieţile într-un mod foarte complex. Nu vom şti probabil niciodată ce gândea doctorul Xien atunci când îl privea pe Cezar sau cum interpreta el capacităţile neobişnuite ale acestuia. Dar ştim cu siguranţă că el a jucat ulterior un rol extrem de important în existenţa băiatului şi că a intuit corect forţele şi dotările excepţionale ale acestuia. Este de altfel foarte posibil ca el însuşi să fi avut capacităţi şi puteri supranormale, deoarece rezultatele obţinute de Cezar, ca elev al lui, sunt de natură să confirme aproape fără dubiu acest lucru.

Doctorul Xien avea să intervină decisiv, câţiva ani mai târziu, în pregătirea specială a băiatului. Nu deţin informaţii suplimentare în legătură cu acest personaj enigmatic, dar din puţinele date care mi-au fost furnizate de Cezar am înţeles că, în acea perioadă, Ceauşescu era foarte interesat de un anumit program de pregătire parap­sihologică şi de utilizarea subiecţilor respectivi în cazurile foarte secrete de interes naţional. Se pare că el a fost influenţat de anumite informaţii din domeniul spionaju­lui, care îi atrăgeau atenţia asupra cercetărilor intensive şi a experimentelor parapsihologice efectuate de SUA şi URSS în acea perioadă, în calitatea sa de Şef Suprem al Statului, Ceauşescu a dat ordin ca în cadrul Serviciului de Securitate să se înfiinţeze un departament special pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care prezentau capacităţi neobişnuite. Acest ordin implica de asemenea un secret la vârf, care depăşea cu mult pe scară ierarhică secretul simplu de serviciu. Dacă în pri­vinţa menţinerii secrete a departamentului nu au fostîntâmpinate greutăţi deosebite, datorită utilizării metodei blocajului ierarhic de informaţie, în ceea ce privea per­sonalul şi dotarea tehnică rămâneau încă multe lucruri de făcut. Ca aproape orice iniţiativă comunistă, când era vorba de investiţii – mai ales într-un domeniu în care nimeni nu ştia şi nu putea prea muue – lucrurile avansau cu greutate. Nu se ştie clar în ce scop dorea Ceauşescu să folosească noua direcţie de acţiune parapsihologică, dar putem bănui că el viza în mare parte procedurile de manipulare psihică a maselor populare şi de influenţare a lor mai ales în scopul menţinerii puterii dictatoriale, iar într-o mai mică măsură pentru capacitatea de apărare naţională sau pentru rezolvarea diferitelor conflicteexterne.

Ceauşescu a dispus înfiinţarea acelui departament în anul 1968, la puţin timp după venirea lui la putere, dorind astfel să exploateze la maxim popularitatea sa în Occident, care în acea perioadă înregistra o cotă de apreciere în ascensiune. Succesul lui diplomatic, de mare anvergură, a apărut ca urmare a două aspecte principale: ostilitatea aproape făţişă în ceea ce privea colaborarea cu Moscova şi refuzul acţiunii armate în celebra „primăvară de la Praga”, din 1968.

Dispoziţia lui Ceauşescu de înfiinţare a departamen­tului special de studii şi experimente pe subiecţi cu dotări excepţionale prezenta însă, în acei ani, unele aspecte curioase şi chiar contradictorii, ceea ce ne poate duce la concluzia că el însuşi mai mult cocheta cu ideea respec­tivă, că aceasta mustea promiţător undeva în mintea sa, dar că nu se afla neapărat pe lista lui de priorităţi. Totuşi, ca orice personalitate vicleană şi cu înclinaţii paranoice, Ceauşescu dorea cu orice preţ să se înconjoare de cât mai multe certitudini şi modalităţi care să-i asigure o hege­monie de necontestat, lipsită de probleme. Desigur, nu avea cum să dezvolte în aceeaşi măsură toate ideile pe care le avea dar de obicei revenea mai târziu asupra fiecăreia dintre ele, făcând ca mugurele abia ivit cu mult timp în urmă să înflorească ulterior plin de energie.

Astfel, în 1968, Securitatea Română s-a confruntat cu un ordin ultrasecret, care nu respecta obişnuitele canoane de emitere; el era datat în 28 august, cu semnătura perso­nală a lui Ceauşescu şi – fapt extrem de rar – cu o adnotare proprie a acestuia. Decretul impunea înfiinţarea unui departament special, numit Departamentul Zero, inde­pendent de activitatea celorlalte departamente şi Direcţii din Securitatea de atunci, cu informare directă doar la Şeful Securităţii şi la Preşedintele ţării (această precizare constituia chiar nota scrisă de Ceauşescu, ceea ce atrăgea atenţia atât asupra secretului foarte înalt al ordinului, cât şi asupra modalităţilor în care el trebuia respectat), însă în afară de o foarte scurtă grilă de personal şi de minime indicaţii cu privire la direcţiile principale de acţiune – care implicau, la început, metodele de descoperire şi observare a viitorilor subiecţi – , decretul nu oferea alte informaţii. De aceea, el a pus în mare încurcătură conducerea de atunci a Securităţii Statului, deoarece pe de o parte se re­ferea la un domeniu de acţiune relativ nou şi neexperi­mentat, iar pe de altă parte nu putea să se încadraze în sis­temul de finanţare obişnuită, deoarece se solicita secretul absolut.

În acea perioadă de început a Departamentului Zero, lui Ceauşescu i s-a cerut acordul pentru colaborarea cu un alt stat, care avea o anumită tradiţie în domeniu: China.Relaţiile diplomatice erau relativ bune şi în 1972 autorităţile celor două ţări au convenit la un „schimb” oarecum straniu: doctorul Xien avea să conducă şi să ordoneze din punct de vedere tehnic structura Departamentului din România pe o perioadă de 15 ani, pe când Ceauşescu se obliga să suporte bursele de şcolarizare a 100 de studenţi chinezi în România, pe aceeaşi perioadă de timp. China se oferea, de asemenea, să pună la dispoziţia lucrătorilor din Departamentul Zero (cunoscut sub prescurtarea DZ) unele dintre rezultateleexperienţelor sale în domeniul parapsihologic, precum şi alte modalităţi utile de desfăşurare a activităţii. Astfel au fost puse bazele uneia dintre cele mai secrete şi teribile acţiuni umane în România: metoda parapsihologică.

Cezar Brad a fost unul dintre primii subiecţi remar­caţi, care au fost luaţi în evidenţa DZ. Totuşi, nici chiar doctorul Xien sau cei cu funcţii de răspundere în cadruldepartamentului, care primeau rapoartele scrise de la părinţii săi, nu cunoşteau detaliile sau experienţele subtile ale copilului, adică cele care aveau un caracter lăuntric, despre care Cezar nu vorbea cu nimeni. Sistemul adoptat de echipa de acţiune a DZ implica mai întâi o perioadă de „tatonare” şi ţinere sub observaţie a subiectului şi numai după ce acesta făcea într-adevăr dovada unor capacităţi psihice de excepţie, el era integrat în structura departa­mentului.

Uneori, această „tatonare” şi verificare putea să dureze ani în şir, aşa cum a fost cazul lui Cezar, alteori însă subiectul era integrat imediat după ce se verificau informaţiile primite.

Cezar îşi formase un câmp propriu de experimentare mentală, în care îi plăcea să se cufunde tot mai adânc şi din care revenea îmbogăţit cu senzaţii şi percepţii extraor­dinare. Nu era o lume a lui proprie, pentru că atunci s-ar putea crede că Cezar căuta un anumit refugiu, datorită unor ipotetice dificultăţi de adaptare psihică sau chiar a unui anumit gen de alienare mentală. Adevărul, însă, era altul. Simplul fapt că noi nu putem înţelege ceea ce ne depăşeşte cu mult capacităţile noastre actuale nu înseam­nă că acel lucru, fiinţă, comportament sau experienţă con­stituie un aspect negativ şi condamnabil sau că, mai grav, el nu există. Cazul lui Cezar Brad era straniu şi cel puţin la acea vreme el era puţin înţeles şi acceptat chiar de către cei din structura DZ. Situaţia se încadra, totuşi, în tiparul solicitat pentru racolarea subiecţilor care să facă parte din Departamentul Zero.

Trebuie să mărturisesc faptul că nici eu însumi nu cunosc decât unele dintre acele uluitoare realizări şi expe­rienţe pe care le-a avut Cezar în anii fragezi ai copilăriei sale. în general vorbind, mă consider un om stăpân pe sine, pe cunoştinţele şi emoţiile lui, dar cele relatate de Cezar întreceau cu mult posibilităţile mele de imaginaţie. Desigur, atunci când ascultam relatările sale nu aveam în faţa ochilor un om dezechilibrat psihic, nici un creator de literatură SF şi nici o persoană paranoică. Pentru cei care cunosc anumite aspecte ezoterice şi iniţiatice, care mai ocupă încă unele funcţii-cheie în aparatul de stat sau care deţin puterea de a avea acces la unele informaţii şi arhive strict secrete, probabil nu ar fi prea greu să identifice rapid elementele principale ale relatărilor din această carte. Dar pentru ceilalţi, adică pentru cei mai mulţi oameni care sunt practic lipsiţi de informaţia corectă şi care sunt supuşi aproape mereu unui adevărat bombardament de date şi relatări contradictorii, este relativ dificil să mai aibă o opinie personală coerentă şi de bun simţ.

Prin puterea funcţiei de consilier guvernamental pe care o deţineam în urmă cu câţiva ani, am făcut unele cercetări discrete şi m-am convins, bazat fiind şi pe pro­priile mele observaţii şi intuiţii, că Cezar Brad era un per­sonaj de excepţie. Modestia cu care mi-a relatat princi­palele experienţe şi activităţi ale sale, precum şi unele mici „incidente” edificatoare cu care m-am confruntat eu însumi în prezenţa lui, m-au convins treptat de o realitate care nu putea fi negată, aceea că există unele fiinţe umane care depăşesc cu mult standardele noastre conceptuale, mentale, precum şi pe cele de eficienţă în acţiune. Prin puterile şi capacităţile lor superioare, aceşti oameni au forţa, dacă doresc aceasta, de a transforma chiar destinul altor persoane.

Una dintre dovezile de necontestat asupra capa­cităţilor sale le-am avut chiar de la prima întâlnire pe care el a solicitat-o în urmă cu câţiva ani. întâlnirea a fost rezultatul unor complexe aranjamente între anumite per­soane de încredere, dar scopul ei principal constituia încă, la acea vreme, un mister pentru mine. Eu auzisem vag despre existenţa Departamentului Zero în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) actual, dar nu cunoşteam alte aspecte suplimentare. Venisem la punctul de întâlnire direct de la serviciu, cu maşina instituţiei. Afară era noapte şi ploua cu găleata, astfel că am rămas înăuntru, discutând relaxat cu şoferul. După câteva minute, uşa maşinii s-a deschis brusc şi Cezar s-a aşezat dezinvolt lângă mine, pe bancheta din spate, începând să discute amabil cu miilt calm şi abordând direct motivul întâlnirii. Am fost repede atras de subiectul discuţiei, astfel încât abia după câteva minute am realizat faptul că şoferul pornise deja maşina, conducând tăcut spre o ţintă necunoscută, fără ca eu sau Cezar să-i fi cerut aceasta. După ce am ajuns în faţa hotelului Sofitel, unde Cezar avea o cameră, mi-am exprimat nedumerirea în legătură cu acţiunea şoferului, căruia nu i se spusese nimic, în timp ce ne îndreptam spre camera sa, Cezar mi-a explicat că, în unele cazuri, a vorbi se dovedeşte inutil şi funcţia mentală, atunci când este bine controlată şi purificată de perturbaţiile exterioare, poate acţiona cu aceeaşi eficienţă ca şi cuvintele rostite prin viu grai. Cu alte cuvinte, el îmi spunea atunci despre principiile telepatiei. Iniţial am crezut că glumeşte, dar imediat după aceea mi-a explicat modul în care a procedat: în chiar momentul în care mă saluta şi se aşeza lângă mine în maşină, el a transmis men­tal şoferului, foarte precis, destinaţia călătoriei precum şi comanda pornirii. Şoferul, convins că auzise replica ver­bală, se conformase întocmai.

— Când antrenamentul în această direcţie este inten­siv şi perseverent, transmiterea telepatică a gândurilor nu mai devine o problemă, îmi spuse Cezar zâmbind uşor.

După ce am ajuns în camera lui, a desenat pe o hârtie următoarea schemă, dându-mi simultan explicaţiile nece­sare:

— Să presupunem că un om, A, se află într-o comu­nitate de alţi oameni. Gândurile sale, care nu sunt puter­nice, amestecându-se cu gândurile celorlalţi, formează un fel de „ceaţă” mentală, pentru că acele gânduri sunt de obicei slabe, nu au nimic precis şi bine definit; sunt doar frânturi de idei superficiale, care nu sunt aprofundate. Putem spune că atunci fiecare dintre indivizi trăieşte rela­tiv izolat, într-o lume mentală care îi este proprie, dar care totuşi este influenţată într-un grad mai mare sau mai mic – în funcţie de receptivitatea pe care o manifestă persoana respectivă – de gândurile celor din jur.

„CEAŢA” MENTALĂ

Cel mai adesea ei percep aceste influenţe exterioare în mod inconştient, ca pe nişte schimbări de dispoziţie psihică sau de stare lăuntrică. De aceea am folosit ter­menul de „ceaţă” mentală, pentru că la acest nivel oamenii nu se „văd” unii pe alţii, întocmai ca o corabie plutind pe o mare ceţoasă, fără să aibă nici un punct de reper.

Cezar a tăcut un timp, desenând încă o schemă.

„Ceaţa” mentală

— Dacă însă un om va emite un gând foarte concen­trat, acesta va fi întocmai precum un fascicul de lumină concentrată, ca un „laser”, mi-a explicat el mai apoi. în plus, dacă acel om îşi direcţionează fasciculul mental foarte precis către un alt individ, B, atunci acesta îl va per­cepe şi îl va „vedea” mental ca o lumină puternică prin „ceaţa” înconjurătoare, ca raza luminoasă a unui far pe ţărm, ca o lumină puternică ce ghidează vapoarele spre mal. Aşadar, procesul e simplu, dar necesită un antrena­ment asiduu.


Respect
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:25

Mircea_63 scrie:
mircea.costache scrie:Nu cunosc altă limbă care să-i țină pe vorbitorii ei atât de aproape de Dumnezeu… În contact permanent și nemijlocit cu Domnul!…


Ion Coja... Cu afirmatia asta s-a desfiintat. Uite de ce:
- Daca afirma ca limba Romana este limba care ii tine pe vorbitorii ei cel mai aproape de Dumnezeu, in timp ce alte limbi ar fi mai sarace din acest punctde vedere... asta e o aberatie cat casa de mare. Dumnezeu nu face discriminari.

- Daca doar afirma ca el, Ion Coja nu cunoaste alta limba... rusinica. Pai ditamai inteleptul si indrumatorul natiei si n-a fost capabil sa invete o limba straina? Pai si Budulea Taichii il depasea. :D


Buna ziua.
Cine te obliga sa iei de buna postarea????
Cineva ne obliga pe toti sa gandim.E drept ca diferit unii de altii si mai mult sau mai putin unii fata de altii


Gandurii bune
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:40

Continuare
FOCALIZAREA MENTALĂ
— Dar ce ai vrut să spui prin „purificare” mentală? -1-am întrebat eu cu o inocenţă justificată, deoarece expli­caţiile pe care mi le oferea erau atu/ici cu totul inedite pentru mine.

— Ceea ce noi numim mental sau minte este în reali­tate un angrenaj foarte complex şi subtil, care comportă multe diviziuni sau funcţii şi este totodată structurat pe diferite frecvenţe energetice de vibraţie, îmi răspunse Cezar cu bunăvoinţă. Unii numesc aceste benzi de frecvenţă „capacităţi” sau „puteri”. De aceea, nu toţi oamenii pot să realizeze aceleaşi lucruri, pentru că nu toţi oamenii au aceleaşi „puteri”. De pildă, A are capacitatea să se concentreze repede atunci când învaţă, B îşi stăpâneşte bine emoţiile, C are o memorie mult mai bună faţă de memoria celorlalţi, dar toate nu reprezintă totuşi decât infime posibilităţi din cele pe care le avem la dis­poziţie. Chiar şi aşa, ele se evidenţiază în mediocritatea mentală înconjurătoare, dar încă nu sunt cizelate şi nici educate în mod corespunzător. Prin anumite metode de antrenament, capacităţile mentale ale omului pot fi dez­voltate foarte mult, ceea ce va face ca, ulterior, el să acţioneze cu o mare eficienţă. Aceasta numesc eu „purifi­care”, întrucât atunci gândirea, metaforic vorbind, lasă în urmă un „balast” nefolositor, care este reprezentat de gân­durile secundare, adeseori viciate de intenţii rele, care fie nu au un conţinut real, fie sunt slabe şi lipsite de forţă. Cel care reuşeşte să „cureţe” astfel mintea, dobândeşte o forţă mentală extraordinară. Mintea lui poate să pătrundă a-tunci cu uşurinţă prin „ceaţa” mentală a maselor de oameni, la fel cum o săgeată străbate fumul. Doar de la acel nivel încolo omul află şi experimentează în acelaşi timp faptul că mintea, ca formă energetică subtilă, are întâietate asupra materiei şi, ca urmare, o supune şi o con­trolează. Aşa apar puterile paranormale, însă ele implică deopotrivă şi un înalt grad de trezire a conştiinţei indivi­duale, pentru că atunci responsabilitatea este foarte mare. Puterile supranaturale pe care le are un individ îl pot face pe acesta să acţioneze în mod egoist şi orgolios, com­plicând mult destinul său. Este ca atunci când arunci cu o minge în perete: ea se întoarce Ia tine şi te loveşte cu aceeaşi forţă. Trebuie să acţionezi deci cu maturitate şi discernământ în folosul celor din jur, şi nu doar pentru tine însuţi. Din nefericire, unii oameni îşi dezvoltă astfel de puteri pentru a sluji anumite interese egoiste, indivi­duale sau de grup restrâns. In unele cazuri problema este chiar mult mai gravă, deoarece se urmăreşte influenţarea maselor de oameni în scopul dobândirii puterii şi con­trolului absolut asupra lor. Tocmai de aceea te-am chemat aici; vreau să dezvălui aceste adevăruri şi tu poţi să ajuţi mult la cunoaşterea lor publică.

Eram cu totul uluit de ceea ce auzeam, într-o perioadă de doar cîteva zeci de minute mă confruntasem deja cu idei şi noţiuni despre care nici măcar nu îmi închipuiam că există. O parte din mine se revolta, spunându-mi că, fără îndoială, eram ţinta unor minciuni sau a bătăii de joc. întregul scenariu mi se părea oarecum fantasmagoric: prea repede, prea mult, prea neaşteptat. Cu toate acestea, impulsul dominant era acela de a avea încredere deplină în Cezar Brad şi chiar dorinţa de a colabora necondiţionat cu acesta. Suspiciunile mele, fireşti într-o asemenea situaţie, nu reuşeau să înfrângă intuiţia profundă că ceea ce făceam era bun şi nobil. Omul din faţa mea îmi inspira o tainică încredere şi siguranţă interioară, care elimina aproape orice tendinţă de diva­gaţie şi revoltă a raţiunii mele „normale”, deschizându-mi calea spre un teren misterios şi totodată fascinant prinatracţia pe care o exercita asupra mea.

Cezar nu dorea să piardă nici o clipă cu discuţii inutile sau introduceri complexe şi îndelungate. El îmi dădea astfel impresia certă a hotărârii de nestrămutat în ceea ce şi-a propus, mergând direct la ţintă, fără ocolişuri, fără amânări. Cu toate acestea, nu am simţit nici măcar o clipă sentimentul unei obligaţii sau a presiunii pentru a accepta propunerea lui. Acesta a fost un factor decisiv pentru mine. Cezar Brad avea, printre altele, uimitoarea capacitate de a-ţi induce entuziasmul debordant într-o anumită direcţie, de a-ţi capta fără efort atenţia şi intere­sul, însă aceasta era o influenţă în mod evident spontană şi perfect naturală din partea lui, era chiar radiaţia lui sub­tilă care te cuprindea în mod foarte plăcut.

Sunt nerăbdător să înfăţişez cât mai repede aspectele uluitoare care au urmat, dar totuşi „misiunea” mea trebuie să se desfăşoare gradat, deoarece altfel risc să dau naşterela anumite suspiciuni în mintea cititorului, care s-ar con­frunta atunci cu o încâlceală de fapte şi relatări expuse haotic şi aparent fără legătură între ele. Voi reveni, deci, la expunerea cronologică a principalelor evenimente din viaţa lui Cezar Brad, pentru ca cititorul să înţeleagă cât mai bine felul în care el a reuşit să pătrundă dedesubturile, scopurile şi modalităţile de acţiune ale anumitor person­aje şi organizaţii oculte care acţionează la nivel mondial şi care într-un mod insidios şi-au întins tentaculele şi în România. Aşa după cum se va vedea, însă, aceasta avea să ducă la o spectaculoasă schimbare de situaţie al cărei pro­tagonist principal a fost Cezar.

După cum am mai spus, punctul culminant 1-a consti­tuit uluitoarea descoperire din Munţii Bucegi, care în prezent implică mai multe state şi regiuni ale globului te­restru, dar mai ales puterea statală şi diplomaţia ameri­cană. Cunoştinţele mele despre acest subiect mă deter­mină să afirm că, imediat după marea descoperire din munţi, în 2003, relaţiile diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii au devenit foarte complexe iar echilibrul lor era destul de delicat. Situaţia se datora unor tensiuni cauzate de anumite intenţii divergente care au rezultat după extraordinara descoperire făcută în munţi. Printre altele, aceste intenţii vizau chiar condiţia actuală a omenirii, însă în lunile care au urmat după acel eveniment epocal, tensiunile au fost aplanate datorită unui plan comun de acţiune care a fost stabilit la cel mai înalt nivel al diplomaţiei celor două state. Voi prezenta însă în modamănunţit aceste aspecte la timpul cuvenit. Deocamdată voi preciza că înţelegerea dintre România şi SUA nu a convenit anumitor factori politici din ţara noastră, care au vederi mult mai progresiste, creând astfel noi tensiuni şi provocând chiar o schimbare de opinie pe eşichierul politic din România. Informaţiile de ultimă oră pe care le deţin, care mi-au parvenit chiar înainte ca această carte să intre la tipar, îmi confirmă o viitoare întrevedere cu Cezar Brad (la aproape un an de la ultima întâlnire) în care voi afla alte aspecte fulminante şi foarte secrete în legătură cu „marea expediţie” pe care acesta, împreună cu o echipă mixtă româno-americană, a făcut-o pornind de la reali­tatea descoperirii din Munţii Bucegi. Deşi cunosc deja datele principale ale acestei călătorii, prefer să nu anticipez, ci să prezint totul într-un mod coerent şi în detaliu, după ce voi intra în posesia altor informaţiipreţioase. Consider acest demers necesar mai ales pentru că oamenii au dreptul să ştie adevărul istoric şi, de aseme­nea, să cunoască cine şi de ce a urmărit să manipuleze acest adevăr de-a lungul timpului. Acesta este firul călăuzitor al relatării din această carte. Fie că el va avea răsunet în conştiinţa oamenilor, fie că, dimpotrivă, va fi întâmpinat cu ironie şi neîncredere, eu îmi exprim totuşi convingerea că demersul pentru scrierea si publicarea acestei cărţi este unul profund benefic şi pozitiv, pentru că cel puţin va naşte anumite întrebări în conştiinţa oame­nilor şi va emula interesul spre dimensiunile oculte, sub­tile, ale cunoaşterii de sine.

La vârsta de şapte ani Cezar a fost dat la şcoală, dar acolo el nu a excelat la nici o materie. Era un elev normal, cu o activitate şcolară medie. Nimic nu lăsa să se înţe­leagă ceva despre preocupările şi gândurile sale, iar notele pe care le avea reflectau mai mult ceea ce el auzea şi înţelegea în clasă, deoarece acasă nu învăţa aproape nicio­dată. Totuşi, prin clasa a treia, părinţii lui au fost chemaţi la şcoală de învăţătoare, care era profund tulburată şi nedumerită. Ea dorea să ştie dacă aceştia au observat ceva neobişnuit în comportamentul băiatului, însă atât Nicolae cât şi Smaranda Brad au negat cu hotărâre, aşa cum li se ceruse de către reprezentnţii Securităţii, învăţătoarea le-a relatat atunci ceea ce se petrecuse; întrucât trebuia să corecteze nişte lucrări scrise, ea le dăduse elevilor să înveţe pe de rost o poezie de câteva strofe, pe care în pre­alabil o citise cu voce tare în faţa clasei. La scurt timp după aceea, însă, a avut surpriza să constate că Cezar se uita absent pe fereastră, în timp ce toţi ceilalţi învăţau poezia. Atunci i-a atras atenţia, dar după câteva minute 1-a surprins în aceeaşi atitudine.

— Cezar! Ridică-te în picioare! se răsti ea la copil. De ce nu înveţi poezia ca toţi ceilalţi?

Băiatul nu părea deloc intimidat de tonul ameninţător al învăţătoarei, rămânând calm şi stăpân pe sine.

— Dar eu o ştiu deja, răspunse el încet.

— Cum adică o ştii deja? De ce minţi?

— Nu mint. Am auzit-o când aţi citit-o dumneavoastră.

Indignată de curajul copilului, dar şi curioasă să afle adevărul, învăţătoarea îi ceru să recite pe de rost poezia în faţa clasei. Cezar spuse fără nici o greşeală întreaga poezie.

— Am crezut că o învăţase înainte, acasă. Dar aceea era o lecţie nouă şi în plus, aşa după cum ştiţi, el nu prea face exces de zel cu învăţatul, a explicat în continuarefemeia, surescitată. L-am pus mai apoi să recite alte două poezii, la fel de lungi, care nu erau în manual şi pe care eu i le citeam înainte o singură dată; după ce mă asculta atent, le recita apoi fără nici o greşeală sau pauză. De aceea v-am chemat să discutăm, pentru că eu nu am mai văzut aşa ceva.

Curând, însă, incidentul a fost uitat. Cezar mi-a spus că a înţeles foarte repede utilitatea faptului de a nu ieşi cu nimic din comun, atunci când se afla printre ceilalţi oameni, deoarece în felul acesta evita tracasările, curiozi- tatea sau chiar răutăţile sau invidiile care proveneau mai ales din partea colegilor săi.

— Simţeam, chiar la acea vârstă fragedă, că era foarte important să nu atrag atenţia asupra mea. Erau alte lucruri, mult mai importante, care îmi solicitau din plin atenţia şi interesul atunci când mă întorceam acasă, în camera mea, îmi povestea el zâmbind enigmatic.

Se referea, bineînţeles, la misterioasele experienţe de natură subtilă pe care le avea atunci când se cufunda în el însuşi, profund abstras de la influenţele mediului exterior.Părinţii renunţaseră demult să-1 mai deranjeze cu diverse întrebări despre atitudinea lui. Aceasta li se părea chiar normal şi se obişnuiseră, de asemenea, cu rapoartele pe care le făceau lunar şi cu vizitele inopinate ale celor de la Securitate. Până să împlinească zece ani, cei din jur au mai avut doar o singură dată ocazia să-1 privească pe Cezar ca pe o fiinţă umană „stranie”, atunci când el a avertizat-o în mod special pe mătuşa lui, care venise în vizită la familia Brad.

Cezar nu ştia de sosirea mătuşii, însă când a intrat în casă şi a văzut-o, a rămas pironit, privind parcă prin trupul femeii care se afla în faţa lui. Cu toţii au observat că cevanu este în regulă şi 1-au întrebat dacă s-a întâmplat ceva rău sau dacă nu se simte bine, însă băiatul nu a răspuns nimic şi a plecat în camera sa. Abia spre seară, tulburat şi neliniştit, el a întrebat-o pe mătuşa lui când se va întoarce acasă, în Bucureşti. Aflând că ea îşi cumpărase bilet la tren pentru a doua zi, păru să se mai liniştească. Totuşi, el a rugat-o să nu călătorească cu maşina, ceea ce nu a prea fost luat în seamă de nimeni din cei prezenţi.

Emilia, mătuşa lui Cezar, urma să plece a doua zi la Bucureşti împreună cu fratele ei, Nicolae Brad, pentru rezolvarea unor probleme de ordin familial, în mod para­doxal, însă, ei nu s-au trezit la timp a doua zi dimineaţă, deoarece soneria ceasului .nu a funcţionat şi au pierdut trenul. Prezenţa Emiliei era însă imperios necesară la Bucureşti în acea dimineaţă, astfel încât ea a luat o maşină de ocazie, ocupând ultimul loc rămas liber în aceasta. Tatăl lui Cezar s-a întors acasă, urmând să sosească şi el în capitală cu următorul tren.

Vestea năpraznică a sosit cu puţin timp înainte ca el să plece la gară. Maşina în care se urcase Emilia avusese un accident grav în apropiere de Bucureşti; dintre toţiocupanţii maşinii, doar ea a murit, ceilalţi fiind răniţi, dar totuşi în afara oricărui pericol.

Smaranda Brad a fost singura care şi-a amintit de comportamentul ciudat al lui Cezar, precum şi de sfatul pe care el i 1-a dat mătuşii Emilia. Ea a menţionat acest fapt în raportul lunar, dar chiar şi acel incident notabil a pălit ca importanţă în faţa imensei surprize pe care ea a trăit-o la puţin timp după aceea, o dată cu evenimentul care avea să-1 îndepărteze pe Cezar pentru totdeauna de familia lui.

Desprinderea
Cezar avea zece ani, dar nivelul său de percepţie, judecată şi comportament depăşea cu mult această vârstă. Era foarte puţin cunoscut de ceilalţi copii care locuiau peaceeaşi stradă, pentru că se juca foarte rar cu ei. Aceştia îl priveau ca pe un ciudat, inventând diferite poveşti răută­cioase despre el. Cezar nu le dădea nici o atenţie. Pasiunea lui era aceea de a rămâne timp îndelungat, chiar ore în şir, cu ochii închişi, absorbit profund asupra unor realităţi despre care părinţii lui nu aveau nici cea mai mică idee.

Ascultându-1 cum îmi vorbea despre aceste aspecte, am considerat că este momentul potrivit să-1 întreb eu însumi despre experienţele pe care le trăia în acele momente cu totul speciale, dar complet neînţelese de ceilalţi.

Cezar s-a gândit câteva clipe, căutându-şi în mod evi­dent cele mai potrivite cuvinte.

— Este foarte dificil să explici în termeni obişnuiţi anumite realităţi care nu se încadrează în tipologia stan­dard de logică şi raţiune, care domină în prezent mai alesviziunea occidentală despre viaţă. Mai curând, aceste lumi subtile au afinităţi cu descrierile misticilor hinduşi care prezintă experienţele lor spirituale, foarte asemănă­toare cu cele pe care le-am trăit eu însumi.

Aceea a fost singura dată când Cezar mi-a relatat pe scurt unele dintre misterioasele lui stări şi trăiri profunde, care erau atât de stranii şi neobişnuite pentru oamenii comuni.

— Odată am revenit în realitatea fizică înconjurătoare complet buimăcit, fără să recunosc minute în şir locul în care mă aflam, a continuat el să-mi povestească. Deşi aveam ochii deschişi, vedeam ca prin ceaţă sau, mai bine zis, nu-mi dădeam seama de existenţa contururilor obiectelor din jur. Treptat, foarte încet, am început să mă readaptez la condiţia mea obişnuită; atunci am înţeles foarte clar că între minte şi simţuri există o anumită legă­tură. Fusesem atât de profund absorbit în anumite dimen­siuni subtile, încât depăşisem cu mult această conexiune. De obicei este relativ dificil să te desprinzi de lumea obiectivă, adică să te focalizezi lăuntric cât mai bine, ignorând senzaţiile exterioare care provin de la simţuri, ceea ce pentru mine nu mai constituia însă o problemă, în mod paradoxal, atunci dificultatea mea consta în a reface legătura dintre minte si simţuri, pentru ca în felul acesta să mă integrez din nou în ciclul informaţional extern. Fără îndoială, vederea îmi era foarte bună, ochii îi aveam deschişi dar, cu toate acestea, îmi era greu să mă adaptez la condiţiile obişnuite din exteriorul meu. Ca să înţelegi mai bine, imaginează-ţi că ai trăit mai mulţi ani într-o metropolă a lumii, având acces la un nivel de trai foarte înalt. Printr-un anumit concurs de împrejurări, ajungi apoi pe o insulă mică şi pustie, în mijlocul oceanului, unde domină peisajul stâncos iar condiţiile de viaţă sunt prim­itive. Saltul involutiv este uriaş şi îţi va fi necesar un anu­mit timp pentru a te acomoda corespunzător.

Mi-am dat seama cu această ocazie că mintea umană este strâns asociată cu senzaţiile corporale, dar cu toate acestea ea poate, de asemenea, să fie şi liberă de ele atun­ci când este ferm controlată şi stăpânită printr-o practică perseverentă. Uneori alunecam în stări de transă atât de profunde, încât mama era nevoită să-mi dea câteva palme pentru a mă face să revin la realitatea obiectivă. Câteodată, cuprins de bucuria euforică pe care o re­simţeam la ieşirea din meditaţie, mă străduiam în mod sincer să le explic părinţilor mei ce trăiam eu de fapt în acele momente, care erau asociate unor stări foarte rafi­nate de conştiinţă. Din nefericire, cuvintele sunt prea li­mitate pentru a surprinde bogăţia stărilor nuanţate care sunt proprii unor manifestări subtile, superioare planului fizic. Lumile subtile foarte înalte şi elevate sunt de multe ori inconceptibile pentru standardele de reper ale uneiconştiinţe gregare din planul fizic. Odată am făcut totuşi o tentativă să explic prin cuvinte percepţiile pe care le-am avut într-o astfel de experienţă meditativă, deoarece părinţii mei au insistat foarte mult să le descriu aceasta. Le-am spus că singura asociaţie de forme şi culori care îmi venea în minte şi care s-ar fi potrivit cel mai bine pen­tru descrierea acelei lumi subtile foarte rafinate la care avusesem acces, era ca un cadrilaj de benzi neregulate ca grosime, de culoare roşie şi galbenă pe un fond indigo. Eram foarte bucuros că fusesem inspirat şi găsisem această imagine plastică prin care redăm cât mai bine ca­racteristicile acelei lumi, însă entuziasmul meu a pierit aproape imediat atunci cânt le-am observat privirea lungă şi compasivă la adresa mea. Am realizat atunci că orice strădanie în această direcţie nu ar avea nici un rezultat notabil. Ignoranţa este un factor teribil de limitare aevoluţiei omului. Am renunţat deci o dată pentru totdeau­na să mai încerc să exprim ceea ce era practic cu neputinţă de redat.

Atunci când intram în meditaţie profundă şi evadam practic din această lume, senzaţia cea mai notabilă pe care o percepeam în acele momente era imensa libertate de acţiune şi sentimentul clar că pot înţelege misterul oricărui loc sau oricărei fapte de pe această planetă. Cu timpul, am învăţat să explorez spaţii cu mult mai îndepăr­tate, dar nu te gândi că aceasta se petrecea ca într-o călă­torie cu un mijloc de transport, (într-adevăr, în acea clipă urmăream să-mi imaginez o astfel de experienţă subtilă la nivel mental şi îmi închipuiam că ea s-ar fi putut asocia cu zborul unei nave cosmice în spaţiul sideral. Cezar mi-a surprins însă imediat gândul şi m-a corectat plin de înţelegere.)

— Lumile mentală şi cauzală sunt guvernate de alte legi şi caracteristici, cu mult mai vaste decât cele pe care le cunoaştem noi la nivelul planului fizic în care existăm; totuşi, întâlnirea noastră nu are ca subiect o astfel de dis­cuţie. Este suficient să-ţi spun că în „călătoriile” mele prin dimensiunile subtile nu mă simţeam niciodată singur, ci totdeauna eram ghidat într-un mod ferm si precis de o forţă pe care eu o sesizam ca fiind gigantică, dar plină de iubire, care deseori îmi explica şi îmi revela multe dintre misterele cu care mă confruntam. Datorită acestui gen de „protecţie” subtilă am reuşit să traversez cu bine primii ani ai copilăriei şi experienţele psihice – unele dintre ele foarte stranii – pe care le-am trăit.

Cezar rămase câteva clipe tăcut. Mi-am dorit atunci şi eu, din tot sufletul, să ajung să cunosc aceste taine ale lumilor superioare, care poate mi-ar fi oferit un răspuns viabil în ceea ce priveşte rolul meu în această lume. într-un mod mai mult sau mai puţin evident, fiecare dintre noi a simţit acest impuls lăuntric măcar o dată în viaţă, însă de cele mai multe ori destinul este cel care ne oferă calea pentru a-1 urma sau nu. în ceea ce mă priveşte, am consid­erat că „vocea” destinului meu era chiar Cezar Brad şi mă simţeam foarte nerăbdător ca, prin intermediul lui, să învăţ cât mai multe despre diferitele aspecte iniţiatice, care de obicei sunt foarte ocultate.

In anul 1980 a intervenit prima schimbare majoră din viaţa lui Cezar. Familia Brad îşi crease renumele de „ciu­dată” printre vecini, mai ales datorită faptului că membrii ei aproape că nu întreţineau legături cu aceştia, se retră-seseră ca într-o carapace şi răspundeau în mod evaziv atunci când erau întrebaţi. Pe de altă parte, Cezar petrecea tot mai mult timp retras în camera lui, fiind adâncit în meditaţiile sale profunde. Faptele s-au petrecut cu repezi­ciune, într-un stil caracteristic Securităţii Statului, ale cărei opresiuni şi abuzuri asupra oamenilor erau deja de mare notorietate în acea vreme.

Pe la începutul lunii ianuarie a acelui an, într-o zi de iarnă calmă, liniştită, cu fulgi de zăpadă mari şi generoşi acoperind cu albeaţa lor sclipitoare oraşul mic de la poalele munţilor, Cezar a venit de la şcoală într-o stare de mare efervescenţă lăuntrică, a cărei cauză nici el nu şi-o putea lămuri prea bine. Nerăbdător, ca aproape totdeauna când se întorcea acasă, el a intrat în cameră şi s-a aşezat pe pat în poziţia lui favorită, cu picioarele încrucişate, pentru a intra astfel într-o cât mai profundă stare de me­ditaţie. Cunoscându-i deja obiceiul, mama lui nu 1-a de­ranjat, dar 1-a anunţat că nu peste mult timp va trebui să vină la masă. Ceea ce s-a petrecut în următoarele ore pune la grea încercare buna-credinţă a unui om. Mă voi strădui să redau cât mai fidel situaţia respectivă, folosind chiar cuvintele prin care Cezar mi-a relatat-o, la mai bine de douăzeci de ani după ce el însuşi a trăit acea memorabilă experienţă.

— Am pătruns destul de repede în vastitatea spaţiului mental care pe atunci îmi era deja familiară şi m-am adâncit în contemplarea unor aspecte abstracte, care aveau legătură cu energiile arhetipale a ceea ce noi numim „aer”. Atunci când mă cufundam în meditaţie, lumea din jurul meu se schimba în întregime; eram învi-gorat mereu de un şuvoi nesecat de energie şi mă simţeam totodată foarte liber, avid de a cunoaşte totul. Mă refer la o cunoaştere mult superioară cunoaşterii profane pe care de obicei o putem întâlni în cărţi şi manuale. Cunoaşterea ştiinţifică modernă este ea însăşi destul de limitată, în spe­cial pentru faptul că se bazează pe efecte, dar nu înţelege cauzele fundamentale ale acestora. Eu mă refer la acel tip de cunoaştere care nu este discursivă, ci care este profund intuitivă şi spirituală. Aceasta nu poate fi înţeleasă în mod teoretic, dar poate fi asimilată prin experimentare directă. Limitele corpului fizic nu mai sunt percepute de conştiinţă, care atunci vibrează nuanţat, în funcţie de subiectul ales pentru meditaţie. Mă cufundasem deci în lumea sublimă a unui sunet care venea de pretutindeni; de fapt, aveam mai curând senzaţia de sunet luminos, plin de o energie pură şi extrem de rafinată. Senzaţia generală pe care o resimţeam atunci era aceea de grandoare nesfârşită, fără limite. Nu ştiu cât timp trecuse de când mă lăsasem cuprins de acea infuzie sonor-luminoasă, dar nu cred să fi depăşit o oră. Eram foarte vag conştient de trupul meu şi de ambianţa înconjurătoare şi, la un moment dat, am simţit un tremur slab în picioare şi legănarea uşoară a cor­pului meu fizic pe care, în mod straniu, aproape că îl observam din exterior. Era o senzaţie de relativă instabil­itate dar nu mi-am făcut probleme, deoarece mă mai con­fruntasem până atunci cu experienţe asemănătoare. Totuşi, ceva era ciudat, întrucât nu mai simţeam o bază, ca şi cum nu mai şedeam pe pat. într-o stare de semitrezie am deschis ochii şi atunci am tresărit involuntar, căci mă aflam în aer, deasupra patului, cam la jumătate de metru distanţă de acesta. Picioarele erau încrucişate aproape ca în poziţia iniţială, dar puţin lăsate în jos. Corpul se legăna foarte încet în aer, rămânând aproximativ în aceeaşi zonă. Nu eram speriat, ci mai curând surescitat de emoţia puter­nică pe care o resimţeam atunci în întreaga mea fiinţă. Mă gândeam că, pe viitor, va trebui să controlez foarte bine acest fenomen dacă voiam să nu dau naştere unor prob­leme şi complicaţii serioase în viaţa mea.

Chiar în momentele când reflectam la aceasta, mama mea a deschis brusc uşa pentru a mă chema la masă. Cred că nu e prea greu să îţi închipui ce a urmat după aceea; nua leşinat, dar s-a speriat foarte tare, lipindu-se de perete şi privindu-mă îngrozită. Eu însumi, şocat oarecum de zgo­motul uşii care s-a deschis brusc şi de ţipătul înăbuşit al mamei, am revenit într-un mod mai dur la condiţia nor­mală, căzând pe pat, într-o parte. Simţeam o vagă senza­ţie de greaţă şi o durere la nivelul gâtului.

Cezar mi-a relatat acel eveniment într-un mod cât se poate de simplu şi firesc, fără să urmărească absolut deloc să mă convingă de adevărul spuselor sale. în acelaşi timp a urmărit să mă facă să înţeleg că revelaţia unui aspect deosebit sau credinţa în ceva anume nu constituie de obi­cei rezultatul direct al satisfacerii unei curiozităţi banale. Simţeam în mod clar că, dacă eu aş fi solicitat atunci o astfel de dovadă, m-aş fi confruntat cu un refuz politicos.

Cu altă ocazie, Cezar mi-a explicat că cei care au anumite puteri paranormale şi care au înţeles profund semnificaţia, cauza şi menirea acestora, nu vor acţiona niciodată în mod orgolios pentru a demonstra celorlalţi oameni capacităţile lor deosebite şi nu-şi vor folosi pute­rile supranaturale în scopuri egoiste, personale. De aceea, niciodată aceste persoane nu vor dori să le fie recunoscute meritele şi nu vor umbla după faima care este trecătoare. In plus, cei care cu adevărat sunt autentici în cunoaşterea, experienţa şi puterile pe care le deţin nu vor insista să-i convingă pe cei suspicioşi, materialişti şi neîncrezători, deoarece convingerea veritabilă trebuie să survină în primul rând din interiorul acestora, pentru ca ea să fie sta­bilă şi să dea roade în viitor.

Minţile celor mai mulţi oameni sunt slabe şi nepregătite să se confrunte cu anumite realităţi şocante. Pentru a suplini acest neajuns, ei adoptă în cele mai multe dintre cazuri o atitudine arogantă şi ironică în ceea ce priveşte domeniile „interzise”, adică cele care se află la limita dintre materialitate şi planurile subtile ale Creaţiei. Necredinţa lor maschează de fapt lipsa voinţei de a cunoaşte, care la bază are un profund sentiment de frică faţă de necunoscut. De multe ori ei caută să se amăgească, atât pe ei înşişi cât şi pe cei din jur, afirmând că dacă vor asista la demonstraţia unei puteri paranormale, care să nu fie o înşelătorie, vor crede imediat că lumea înseamnă cu mult mai mult decât universul fizic. Experienţa a arătat că în cazul unei astfel de demonstraţii şocul pe care îl suferă o minte nepregătită este adeseori prea brusc şi puternic pentru nivelul ei redus de înţelegere, în general vorbind, spectatorul unor astfel de demonstraţii urmează două căi posibile: fie neagă în continuare, chiar vehement, ceea ce tocmai a solicitat şi apoi a văzut cu propriii lui ochi, degenerând chiar, câteodată, în veritabile crize de isterie; fie recurge la o acceptare formală de moment, care în rea­litate este lipsită de convingere lăuntrică. Această acceptare va fi de altfel înlocuită foarte repede cu vechea necredinţă, ca un zid de protecţie psihică în faţa a ceea ce nu poate fi înţeles sau care i-ar putea tulbura rutina zilnică a unei vieţi anoste.

Am înţeles astfel că practica aduce, în timp, cre­dinţa, deoarece chiar efortul pe care îl depunem atunci este, într-un anumit fel, un gen de credinţă, în fond, marea majoritate a oamenilor are o credinţă şi încă una fermă, dar care este orientată în mod distructiv şi perver­tit. Astfel, mulţi cred cu tărie că ei nu cred şi aceasta este de ajuns pentru a alimenta noianul de temeri şi îndoieli, de angoase şi prejudecăţi, privându-i de capacitatea de a înţelege lucrurile în esenţa lor. în plus, poate cel mai mare neajuns este că ei se închid sufleteşte, aproape fără să realizeze aceasta. Devin superficiali şi egoişti, iar senti­mentele lor sunt atunci fade, lipsite de forţa şi pulsaţia unei trăiri autentice. Cel mai adesea, omul îşi creează sin­gur limitele.

Probabil că Smaranda Brad nu era încă pregătită pen­tru ceea ce văzuse, în acea zi, capacitatea ei de înţelegere a fost pusă la grea încercare dar se pare că nu a avut pu­terea necesară pentru a traversa emoţia necunoscutului. Când Nicolae Brad a venit acasă de la serviciu, soţia lui i-a povestit incidentul. Au căzut de comun acord să-1 anunţe pe noul om de legătură (colonelul Datcu fusese avansat în funcţie într-un alt oraş).

Noaptea târziu, în faţa casei a sosit un autoturism din care au coborât doi agenţi de securitate. De această dată, doctorul Xien nu mai era prezent. Evenimentul care fu­sese menţionat în raport implica un alt gen de măsuri, iar protocolul acţiunii era diferit. Sub pretextul unui control special la care trebuia să fie supus, Cezar a fost luat în primire de agenţi, a fost urcat în maşină şi aceasta a dis­părut în trombă, în negura nopţii. A fost ultima dată când şi-a mai văzut părinţii.

capitolul 2

DEPARTAMENTUL ZERO

În anul 1980, după treisprezece ani de la înfiinţarea acestei secţii „oculte” a Securităţii Statului, în cadrul JJ. ei au fost realizate mai multe obiective care să per­mită o orientare clară a scopurilor pentru care a fost cre­ată. Dacă în primii ani năuceala provocată de „toana” lui Ceauşescu pentru înfiinţarea departamentului a provocat destule confuzii şi reale greutăţi de acomodare cu specifi­cul activităţii, deceniul al nouălea a fost întâmpinat cu o structură organizatorică destul de bine definită si cu o bază materială acceptabilă. De altfel, problema finanţării a constituit încă de la început un punct „fierbinte”, deoarece Ceauşescu – aparent în mod inexplicabil -„uitase” să precizeze modalitatea prin care aceasta să fie asigurată. Pe de altă parte, nimeni nu a avut curajul să facă lumină în nebuloasa începutului, pentru că în faţa dictatorului comunist o asemenea întrebare ar fi fost sinonimă cu sfidarea sau cel puţin cu incompetenţa. Ambele variante ar fi însemnat distrugerea carierei şi mari probleme existenţiale pentru cel „întreprinzător”. Metoda era cea care se aplica de obicei în cazurile extreme: se invoca ordinul absolut al Şefului Statului şi se cumula fondul de finanţare din retragerea unor sume de bani din fondul altor domenii. Aceasta a constituit soluţia de com­promis pentru primii trei ani după înfiinţarea departamen­tului.

Cu timpul, lucrurile au evoluat, căpătând conturul a două baze secrete de lucru: una era situată în apropierea oraşului B…, iar cealaltă în Munţii Retezat, la mică dis­tanţă de Valea Ursului (nume de cod). Datorită faptului că după o perioadă de la înfiinţarea departamentului exista deja o oarecare bază logistică, din anul 1972 s-a trecut la o nouă tactică de atragere a fondurilor prin repetate inter­venţii „diplomatice” la Ceauşescu în momente inspirat alese. Convins si chiar entuziasmat de posibilităţile pe care le-ar fi oferit dezvoltarea acestei secţiuni a Securităţii, el a dat dispoziţii ca Departamentul Zero să fie susţinut financiar de două „firme fantomă” din Uruguay, care în actele oficiale figurau ca firme de intermediere în afacerile cu petrol, dar care în realitate erau specializate în acţiunile de spălare a banilor din tranzacţiile ilicite ale Mafiei Latine. „Revita Unio” şi „Nann & Co.” erau cele două firme care procurau sume fabuloase de bani familiei Ceauşescu, fiind administrate în acea vreme de un ade­vărat maestru în domeniu: generalul Mereş, pe care am avut ocazia să-1 cunosc personal. Este probabil unul din­tre puţinii oameni care au intuit corect, cu mult înainte de etapa finală, deznodământul sistemului comunist în Europa, precum şi căderea lui Ceauşescu, mai bine zis conjunctura în care se va petrece aceasta.

— Ascultă-mă ce-ţi spun, Radule. Există unele forţe nebănuite care macină temelia acestui popor şi ali­mentează „praful” de aruncat în ochii mulţimii, pe Ceauşescu, impulsurile lui megalomane, orientarea economiei… şi ele nu vin de aici. Personal, mi-am asigu­rat viitorul, al meu şi al familiei. Notorean de la Securitate ştie, dar sunt prea bine plasat ca să mă dea jos. Nu cred că această situaţie poate să continue mai mult de doi-trei ani de acum încolo.

Discuţia a avut loc prin ’88 şi trebuie să recunosc că ea a fost oarecum profetică, deoarece generalul, într-un elan oratoric inspirat, a presupus atunci că Ceauşescu nu avea cum să scape „curat” de furia poporului şi că ace- leaşi forţe oculte (pe care atunci el nu a vrut să le numească) vor pregăti în secret nu numai căderea lui, ci şi acapararea gradată a puterii statale.

Evoluţia politică şi economică a ţării a confirmat cu prisosinţă spusele sale. Mereş a dispărut brusc în 1989, cu puţin înainte de Revoluţie; nici nu putea să-şi aleagă un moment mai bun, căci „agitaţia” de care fusese cuprins comunismul în Europa acelor vremuri nu mai oferea tim­pul necesar unei investigaţii riguroase pentru găsirea „trădătorului”, aşa cum se proceda de obicei. Deşi se bizuia pe imensa lui influenţă şi putere ascunsă, acţionând mai mereu din umbră, generalul Mereş nu a scăpat totuşi niciodată, nici un fel de aluzie la presupusul loc ar retragerii sale împreună cu familia. Personalitatea com­plexă a generalului 1-a determinat să acţioneze mai mereu precum un pion foarte puternic si eficient, dar practic nevăzut şi necunoscut.

Am fost unul dintre puţinii oameni care au avut acces în anturajul lui apropiat, însă chiar şi în această situaţie nu cunoşteam aproape nimic despre el sau despre viaţa lui,care era foarte discretă. Simţul de conservare, egoul rafi­nat şi intuiţia de excepţie în domeniul afacerilor l-au făcut să aibă succese financiare remarcabile în managementul celor două firme, care de altfel au fost lansate datorită relaţiilor sale diplomatice foarte solide, la care însuşi Ceauşescu apela uneori pentru realizarea diferitelor sco­puri. Deşi la început au existat doar zvonuri, acum se ştie în mod sigur, în cercurile înalte ale puterii, că Mereş a fost personajul principal care s-a ocupat de deschiderea şi ali­mentarea controversatului cont financiar al familiei Ceauşescu, a cărui valoare a fost estimată la aproximativ un miliard de dolari. Doar generalul şi, poate, alte două-trei persoane cunosc cu precizie atât suma exactă din acel cont, cât şi soarta lui actuală, interesele în această direcţie fiind enorme.

Este însă lesne de presupus că generalul Mereş, având libertate şi încredere totală din partea lui Ceauşescu pentru a administra cele două firme fantomă din Uruguay, nu s-a limitat doar la umplerea contului personal al dicta­torului, ci a virat de asemenea sume foarte mari de valută în propriul lui buzunar. Probabil că Ceauşescu bănuia aceasta, însă acela a fost singurul caz în care el nu a recurs la măsuri punitive, deoarece era în joc propriul lui interes financiar, iar găsirea unui înlocuitor pe măsură ar fi fost o muncă dificilă şi totodată foarte delicată. Putem bănui, deci, că între Mereş şi Ceauşescu se stabilise un fel de acord tacit şi reciproc avantajos, în care fiecare se făcea că nu-1 interesează ce gândeşte celălalt. De aceea, poziţia generalului Mereş era cu totul specială în angrenajul politico-economic al ţării, el fiind privit de cei care îl cunoşteau ca un fel de „eminenţă cenuşie” a puterii, într-un anumit fel, Mereş era inexpugnabil şi, din câte ştiu, aceasta a fost singura situaţie pe care Ceauşescu a accep-tat-o fără comentarii în toată cariera sa de dictator comu­nist.

Cel mai probabil este că, în prezent, generalul îşi trăieşte vârsta de aur pe una din insulele Baleare sau în splendorile Cretei, urmărind din umbră, cu zâmbetul lui maliţios, „mersul” puterii la Bucureşti. Dintr-o altă pers­pectivă, România a pierdut un om cu posibilităţi organi­zatorice şi decizionale de excepţie. Probabil că generalul Mereş ar fi fost unul dintre pilonii principali ai statului, dar în acelaşi timp este aproape sigur că el cunoştea anu­mite secrete, care îl determinaseră să se „pensioneze” înainte de vreme. Intuiţia şi experienţa lui diplomatică 1-au ajutat astfel foarte mult să se retragă în cel mai potrivit moment în care ar fi putut să o facă.

Ceauşescu a dispus finanţarea generoasă a Departamentului Zero din sumele gestionate de Mereş la cele două firme din străinătate. Din 1968 şi până în 1980 s-au perindat la conducerea DZ nu mai puţin de cinci şefi, însă dintre toţi, colonelul Obadea s-a remarcat în mod deosebit (după învestirea lui, în 1979) printr-un deosebit spirit de iniţiativă şi prin anumite idei novatoare care au optimizat mult activitatea departamentului. Deoarece domeniul de acţiune al acestei secţiuni din Securitate era pe atunci încă relativ obscur şi datorită faptului că nimeni nu prea avea idei şi nici experienţă în acest sens, Obadea a avut marea şansă de a primi o foarte mare libertate de decizie, autonomia departamentului şi încadrarea tipului de activitate al acestuia la categoria marilor secrete de stat. Aceasta însemna implicit că funcţia colonelului Obadea era oarecum echivalentă, în ierarhia puteriistatale, cu aceea de ministru. Datorită însă implicării cu totul speciale în aparatul de Securitate a Statului, teoretic funcţia colonelului avea o pondere şi o influenţă chiar mai mare, fiind apropiată de aceea a unui ministru de stat, însă ea nu putea fi exercitată în mediul politic.

În structurarea departamentului pe care îl conducea, colonelul Obadea s-a ghidat după un principiu simplu: informaţia să fie directă (cu cel mult un intermediar), iarpersonalul de lucru să fie redus la minimum, în acelaşi timp, însă, era necesar ca cei care erau aleşi să lucreze în această structură să fie foarte competenţi şi chiar profe­sionişti în domeniul lor. Pentru a pune în aplicare aceste idei de bază, colonelul a intuit faptul că nu putea face compromisuri; avea nevoie de tehnică specială şi, în plus, de o grupă de elită paramilitară, antrenată special pentru intervenţii neobişnuite.

Colonelul Obadea, prin protocolul funcţiei secrete pe care o deţinea, era unul dintre puţinii oameni care aveau acces direct şi imediat, indiferent de conjunctură, laCeauşescu. Rapoartele erau prezentate dictatorului chiar de Obadea personal, după care îi erau înmânate tot lui, în aceeaşi zi, deoarece – ca o măsură de maximă securitate -acestea erau dactilografiate într-un singur exemplar, sem­nate şi sigilate doar de colonel. Funcţia acestuia era atât de puternică, încât nu trebuia să ofere explicaţii pentru acţiunile sale decât Preşedintelui ţării si Şefului Securităţii Statului. Pe de altă parte, însă, el avea puterea de a solicita ajutorul şi sprijinul oricărei instituţii din ţară. A fost stabilită o linie telefonică particulară, doar între el şi cabinetul lui Ceauşescu, iar informaţiile şi rapoartele care erau primite la departament intrau în categoria: SECRET DE STAT – gradul 5. La acestea nu aveau acces decât Ceauşescu, Şeful Securităţii Statului, Şeful de Stat Major şi, bineînţeles, Obadea însuşi.

Colonelul îi prezentase iniţial dictatorului (la puţin timp după ce preluase funcţia de şef al DZ) o listă cu şai­sprezece propuneri, care să reprezinte infrastructura uneifuncţionări ireproşabile a departamentului. Ceauşescu le-a aprobat pe toate. Ulterior, însă, cu viclenia lui specifică şi temându-se ca puterea lui Obadea să nu creeze un precedent periculos, el a creat unele „supape”. Astfel, colonelul nu mai putea acţiona şi interveni în toate insti­tuţiile din ţară, decât în cele care se încadrau în domeniul activităţii care era specifică departamentului pe care îl conducea, deşi limitele acestei precizări erau foarte vagi. O altă restricţie impusă a fost aceea că Obadea nu mai avea acces la alte secrete de stat sau la cele ale Securităţii Statului, în afara informaţiilor secrete care proveneau din propriul său departament, în sfârşit, trebuia să accepte, atunci când i se solicita, controlul Şefului Securităţii Statului, însă fără ca acesta să aibă drept decizional, ci doar de alcătuire a unui raport de constatare către Ceauşescu. Totuşi, datorită specificului neobişnuit al activităţii DZ, aceste mici „amendamente” nu 1-au deran­jat pe colonelul Obadea. Activitatea lui excelentă din anii care au urmat a demonstrat profesionalismul şi abilitatea pe care o manifesta în relaţiile, de multe ori complicate, cu subalternii săi.

Aceste măsuri de securitate extraordinare s-au dove­dit foarte eficiente chiar şi la câţiva ani după Revoluţie, ceea ce a demonstrat bazele foarte solide şi riguroase pe care fusese structurat Departamentul Zero. Cred că nici secretele armatei sau ale secţiei de spionaj extern nu erau mai bine păstrate ca dosarele DZ. Acestea erau prezentate lui Ceauşescu şi aveau înscrise pe ele mai multe date-reper, ca în modelul următor:
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:41

Continuare


NIVELUL DE INFORMAŢIE: 5

ARHIVA SECRETA
DE STAT

Nr. 00345789/Secţia I



Preşedintele statului

STRICT SECRET Şl CONFIDENŢIAL



R AP ORT-DEPARTAMENTUL ZERO

NR. 9 – înregistrare unică^

Cu privire la galeria de legat din peştera

După ce Şeful Statului lua cunoştinţă de conţinutul raportului şi avea o discuţie rezumativă cu Obadea, dosarul era luat de colonel şi închis într-un seif special din biroul acestuia, care se afla la baza din Valea Ursului, după ce în prealabil era sigilat cu o bandă lată de carton roşu şi cu un sigiliu de plumb. Pe carton era scris:

ACCES LIMITAT: 1.Preşedintele ţării

2. Şeful Departamentului Zero

3. Şeful Securităţii

Seria : Al-nr.9 (ARHIVA SECRETĂ DE STAT)/

În păienjenişul de Secţiuni şi Direcţii ale Securităţii, Armatei şi Ministerului de Interne, Departamentul Zero se distingea ca o insulă aparte, aproape de tip occidental, separat prin specificul lui de celelalte activităţi ale apara­tului de stat. Acesta era cadrul general când Cezar a fost adus la baza secretă de lângă B…, în anul 1980. Prin comparaţie cu nivelul de trai din casa părinţilor săi, acolo avea acces la tot confortul şi la o dotare tehnică de excepţie. Planurile speciale şi lucrările la construcţia bazei fuseseră încredinţate unei firme specializate din SUA, însă tehnica şi aparatura au fost comandate şi importate din Olanda. Complexul fusese dat în folosinţă cu aproape un an în urmă, la puţin timp după ce colonelul Obadea preluase conducerea departamentului. Existau două corpuri principale: o clădire pentru personal şi pen­tru desfăşurarea activităţilor rutiniere şi o a doua clădire,mai mare şi mai sofisticată, care era destinată persoanelor care erau selectate şi aduse acolo, incluzând mai multe apartamente, o bucătărie, o sală de mese şi o secţiune izo­lată în care se aflau laboratoarele pentru diferite experi­mente. Zona bazei era încercuită de un gard înalt de beton iar în jurul lui accesul era interzis pe o rază de o sută de metri, paza fiind militarizată, în mod aparent, totul semă­na cu o banală unitate militară, care nu trezea suspiciuni şi nici interes deosebit. Aprovizionarea se făcea o dată pe săptămână, pentru a se limita la minimum legăturile cu exteriorul.

Atunci când Cezar a sosit la bază, acolo se mai aflau patru subiecţi: trei copii şi un adult. Fiecare dintre ei ocupa câte unul dintre apartamentele cochete ale clădiriiprincipale, de unde nu li se permitea să iasă decât la anu­mite ore. Programul era lejer, însă paza era foarte strictă. Personalul era alcătuit din zece persoane, nouă bărbaţi şi o femeie de 35-40 de ani, care era consiliera misteriosu­lui doctor Xien. Mă voi opri însă aici cu furnizarea altor detalii, deşi Cezar mi-a descris în mod amănunţit locul şi activitatea de acolo. Ulterior, printr-un concurs favorabil de împrejurări mi s-a permis să vizitez acest loc şi trebuie să mărturisesc că el m-a impresionat profund. Chiar dacă atunci baza nu mai avea aceeaşi destinaţie ca în anii ’80, activitatea ei continua într-un regim secret foarte sever.

Cezar a rămas în acel complex tehnic militarizat o perioadă de cinci ani. El a înţeles foarte repede că legă­turile cu părinţii săi erau probabil rupte pentru totdeauna, dar cel puţin acolo i se ofereau posibilităţi nebănuite de -a-şi dezvolta capacităţile sale deosebite. Cu ceilalţi colegi din stabiliment se întâlnea fie în orele de recreere şi sport, fie la cursurile speciale pe care le preda doctorul Xien. Fiecare dintre aceştia deţinea anumite puteri, pe care Cezar mi le-a descris sumar şi cu mult umor.

De pildă, unul dintre copii, un băiat de paisprezece ani, se distingea prin faptul că ombilicul său acoperea o mare parte din abdomen, având cam zece centimetri îndiametru. Indiferent de condiţia vremii, băiatul nu purta decât o pereche de pantaloni subţiri din bumbac. Numele lui era Eduard. Radiaţia sa psihică era atât de puternică, încât oricine se afla în preajma lui se simţea într-un fel timorat, nesigur, fiind cuprins chiar de o senzaţie de frică care nu avea nici o explicaţie concretă, dar care devenea în scurt timp apăsătoare. Aceste senzaţii erau percepute atunci când Eduard era calm şi relaxat, dar dacă din vreun motiv anume el se supăra, puteau fi chiar vizibile mici flash-uri, ca nişte scântei, care apăreau în jurul trupului său, mai ales în preajma capului. In astfel de momente, de obicei obiectele din imediata lui apropiere se spărgeau sau se deformau. De aceea, spaţiul în care locuia era dotat în cea mai mare parte cu obiecte din lemn şi din plastic, pentru că acestea puteau fi înlocuite mai uşor. în perioada verii, apartamentul lui era conectat la un sistem special de răcire a aerului, deoarece băiatul nu putea să suporte temperaturi mai mari de douăzeci de grade Celsius. Varianta cu aerul condiţionat nu era satisfăcătoare, deoarece Eduard afirma că, deşi răcoros, aerul respectiv era lipsit de componenta lui energetică, vitală, adică altfel spus era un aer „mort”, care provoca mai mult rău decât bine. Principala capacitate paranormală a băiatului era puterea telekinetică, adică însuşirea de a putea mişca şi deplasa obiecte materiale fără să le atingă, doar printr-unefort de voinţă. Eduard putea să ridice în aer, de la dis­tanţă, diferite lucruri, menţinându-le sau mişcându-le ast­fel timp de mai multe minute. Deşi nu a fost prea impre­sionat de posibilităţile colegului său, Cezar mi-a povestit totuşi că experienţa de vârf a lui Eduard a fost cea în care a individualizat şi apoi a ridicat în aer, prin concentrare, o sferă de apă pe care mai apoi a deplasat-o prin spaţiul camerei.

Un alt băiat, care avea aproximativ aceeaşi vârstă ca a lui Cezar, nu ieşea aparent în evidenţă prin nimic deosebit, înzestrarea lui era însă de excepţie, deoarece putea să prevadă în linii mari evenimente care aveau să se petreacă într-o marja de 10-20 de ore, de la momentul prezent în viitor. Am aflat că Octavian a reuşit să-şi îmbunătăţească gradat performanţele până la un interval de 28 de ore în timpul viitor, predicţiile lui fiind chiar din ce m ce mai exacte. Totuşi, din câte mi-a spus Cezar, el nu a fost capabil să depăşească vreodată această limită. Interesul oficialilor pentru acel băiat era deosebit şi aceas­ta a făcut ca el să se bucure de un tratament aparte. Chiar şi m orele de repaus, când copiii se jucau, el era însoţit permanent de un individ solid şi sobru, a cărui sarcină era sa vegheze ca băiatul să nu prezică ceva celor din jur. Precauţie oarecum inutilă, deoarece Octavian era mai mult retras, gânditor, uneori chiar apatic. Slăbuţ la trup şi având ochii adânciţi în orbite, el rămânea adeseori pe gân­duri, abstras de la orice influenţe exterioare. Cezar 1-adescris ca pe un băiat deosebit chiar ţi printre ceilalţi care aveau puteri paranormale. Acea stranie capacitate a sa de a percepe viitorul într-o anumită marjă de timp nu era doar intuitivă, aşa după cum este în cazul celor mai multe persoane care asociază această aptitudine cu ghicitul în cărţi, în cafea sau prin intermediul altor modalităţi.

— Tot ceea ce se petrece, tot ceea ce se derulează în acest univers, orice faptă, orice acţiune, gând, emoţie sau sentiment rămâne „înregistrat” cu fidelitate pe un fel de„suport” subtil, mi-a explicat Cezar, răspunzând astfel la nedumeririle mele fireşti. Analogic vorbind, este o „înre­gistrare” care poate fi comparată în anumite limite cu felul în care rămân imprimate unele instantanee din viaţa ta sau a altcuiva pe o peliculă fotografică sensibilă, atunci când se utilizează un aparat de fotografiat. Altfel nu ar fi posibilă investigarea timpului în trecut sau în viitor.

Am intervenit atunci timid, dar contrariat:

— Totuşi, cum este posibilă viziunea viitorului, din moment ce acesta nici nu a ajuns să se petreacă? Cezar a schiţat un zâmbet.

— Aparent, logica ta este sănătoasă. Ceea ce probabil încă nu ştii este faptul că timpul, în el însuşi, este o no­ţiune iluzorie. Există, bineînţeles, energia subtilă a timpu­lui, dar ea este modulată în mod specific de conştiinţa sau percepţia fiecăruia dintre noi. De pildă, aceeaşi perioadă de timp, să zicem de o oră, este percepută în mod subiec­tiv de mai multe persoane, deoarece unora li se pare că „timpul trece mai greu”, iar altora că el „trece mai uşor”. Unii pot să afirme chiar că „a trecut într-o clipă”. Aprecierile sunt diferite, deşi perioada de timp este aceeaşi, în conştiinţa omului apare doar iluzia că există trecut sau viitor, pentru că aceste noţiuni se datorează, la rândul lor, percepţiei fragmentate pe care fiinţa umană obişnuită o are asupra timpului. Imaginează-ţi acum că această formă energetică extrem de fină, pe care o numeşti timp, arată – metaforic vorbind – precum o bandă continuă sau un film foto desfăşurat.

Cezar a desenat atunci o schemă simplă pe hârtie, pentru ca explicaţiile pe care mi le oferea să fie cât mai clare. Eram nerăbdător să aflu de la el noi taine despre anumite realităţi care până atunci fuseseră inaccesibile cunoaşterii mele. Sesizând în repetate rânduri această ati­tudine sinceră din partea mea, Cezar a acceptat în mod tacit să mă ghideze, ca un adevărat maestru, prin umbrele înşelătoare care ascund cunoaşterea veritabilă, iniţiatică.

— Axa timpului este continuă, dar oamenii o percep împărţită, cuantificată în trecut şi viitor, în accepţiunea obişnuită, prezentul este relativ, deoarece clipa prezentă devine trecut în momentul următor; la rândul lui, acesta devine noul prezent, deşi cu o clipă înainte fusese viitor. Fiind continuu, timpul este ca o „bandă de timp” desfăşurată. Oamenii trăiesc chiar în această bandă şi de aceea ei se identifică cu aspectele ei parţiale; nu mai au percepţia de ansamblu a benzii temporale, care este con­tinuă, ci sesizează fenomenul temporal în mod fragmen­tat, în trecut şi viitor, deoarece conştiinţa lor este şi ea limitată doar la un fragment sau altul de cunoaştere. Să presupunem acum că această conştiinţă se expansionează, creste ca o sferă uriaşă şi cuprinde în câmpul ei de per­cepţie şi cunoaştere aproape întregul univers. Aceasta este de ajuns pentru a depăşi bariera timpului, pe care atunci îl vei percepe ca un tot unitar şi veşnic prezent. Trecutul şi viitorul îşi pierd sensul lor relativ. Atunci, cel care exper­imentează acest nivel de conştiinţă devine un fel deobser­vator detaşat, care are la dispoziţie un câmp foarte larg de „vizionare”. Analogic vorbind, eşti precum un turist într-un oraş cu vechi tradiţii; la început, te plimbi pe străzi şivizitezi locurile interesante, unul câte unul, deoarece nu ai posibilitatea să observi totul deodată. Clădirile, oamenii, maşinile, copacii îţi obstrucţionează privirea. Imediat însă ce te ridici la verticală în aer, la mare înălţime, de pildă în nacela unui balon, ai posibilitatea să observi întregul oraş dintr-o singură privire. Oricare ar fi zona sau clădirea pe care o cauţi, tu o poţi accesa instantaneu, pentru că întrea­ga viaţă şi forfotă a oraşului, deşi fragmentată pentru

l 23
eveniment
AXA CONTINUĂ A TIMPULUI

observator

diverşii lui locuitori din diferitele zone ale sale, îţi apare în ansamblu ca un întreg şi în mod simultan. Sper că această analogie este sugestivă pentru a înţelege cât mai bine problema timpului.

Călătoria în timp nu reprezintă altceva decât expan­siunea conştiinţei care atunci are acces la realitatea energiei timpului. Acest lucru este dificil de făcut şi puţi­ni oameni ajung să-1 stăpânească şi să-1 controleze per­fect. Există însă şi etape intermediare; în una dintre aces­te etape se afla Octavian. Din păcate el a fost dus într-o altă locaţie, în 1984, şi de atunci nu 1-am mai văzut nicio­dată.

Deşi înţelesesem explicaţiile în esenţa lor, totuşi mai existau unele nelămuriri. De exemplu, nu-mi era clar cum se poate expansiona conştiinţa şi nici cum se poate realiza, la voinţă, percepţia unui anumit fragment de Imediat ce în mintea mea s-au ivit aceste probleme şi mă pregăteam să formulez întrebarea, răspunsul lui Cezar a sosit în mod spontan:

— Pentru a realiza o veritabilă deplasare în timp la nivelul conştiinţei este necesară o rafinare deosebită a percepţiei şi a nivelului de cunoaştere. O dată ce „ţinta” temporală a fost ferm fixată la nivel mental, focalizarea energiei mentale spre acea zonă va determina amorsarea unui proces de rezonanţă, prin care ajungi să „trăieşti” efectiv în respectiva perioadă de timp şi să te identifici perfect cu stările, emoţiile şi caracteristicile acelor vre­muri, întocmai ca spectatorul unui film care, într-un anume fel, „intră” şi el în realitatea acestuia. Cu alte cuvinte vezi, auzi, miroşi, guşti şi pipăi exact aşa cum o faci în mod obişnuit în propria ta felie de timp, numai că senzaţiile sunt resimţite având specificul luiatunci şi acolo, pentru că ele s-au petrecut deja. Aceasta reprezin­tă, de altfel, certitudinea că experienţa deplasării în timp a fost veritabilă şi ea nu a îmbrăcat doar haina iluzorie aunei imaginaţii mentale debordante. Există, desigur, şi posibilitatea deplasării în timp cu corpul fizic, însă felul în care poate fi ea realizată individual implică explicaţii mai complexe; în plus, motivaţia unei astfel de deplasări trebuie să fie foarte puternică şi importantă, deoarece atunci interferenţele sunt majore.

M-am declarat mulţumit deocamdată cu aceste expli­caţii şi în forul meu lăuntric mi-am propus sincer să ajung şi eu să experimentez aceste realităţi fascinante.

În perioada pe care a petrecut-o la baza din B…, Cezar a făcut progrese remarcabile, dezvoltându-şi capac­ităţile de percepţie şi pe acelea de acţiune subtilă. Unele dintre experienţele lui spirituale extraordinare erau cunos­cute de enigmaticul doctor Xien, care în tot aceste timp îl ghidase cu multă competenţă şi atenţie pe Cezar, acolo unde acesta întâmpina greutăţi.

Doctorul Xien a dispărut într-un mod misterios, împreună cu asistenta lui, la puţin timp după Revoluţia din 1989, însă nimeni nu părea să ştie cum şi de ce s-a petrecut aceasta. Punctul de vedere general a fost acela că se încheiase un lung contract de colaborare, însă eu sunt sigur că Cezar cunoştea adevărul în legătură cu acest subiect, dar din anumite motive el nu a dorit să-mi ofere mai multe detalii.

Contactele dintre Cezar şi ceilalţi ocupanţi ai stabili­mentului au fost foarte puţine şi doar conjuncturale, în acest sens existând reguli foarte stricte. De altfel, până laînceputul anului 1986 el a fost singurul care a fost menţinut în acel loc, fără să fie transferat. Nici unul din­tre cei pe care i-a găsit acolo, în 1980, nu a rămas până la plecarea lui. în timp, colegii lui au fost trimişi în alte locaţii, dar raţiunile pentru care erau efectuate aceste transferuri au rămas necunoscute, în locurile celor plecaţi veneau mereu alţii, despre care Cezar nu avea însă posi­bilitatea să afle prea multe, căci şi aceia erau transferaţi relativ repede.

Anul 1986 a constituit un „punct de inflexiune” în viaţa lui Cezar, culminând cu o experienţă spirituală extraordinară. Evenimentele din acea perioadă au fost însă strâns corelate cu prezenţa şi acţiunile şefului depar­tamentului, care era colonelul Obadea. El îl aprecia în mod deosebit pe Cezar şi nu de puţine ori discutau despre diferitele aspecte implicate în activitatea departamentului. Deşi era adolescent, Cezar nu corespundea totuşi, nici măcar pe departe, tiparelor obişnuite ale personalităţii şi maturităţii care sunt asociate acestei vârste. Viaţa şi expe­rienţa în cadrul bazei de la B… aveau alte standarde, mult mai înalte decât cele din societatea exterioară; locul era parcă desprins dintr-o lume paralelă, în care legile fizice ale acesteia sau concepţiile şi ideile locuitorilor ei nu mai respectau nicidecum normele unanim cunoscute. Este adevărat că, în funcţia sa de comandant al DZ, colonelul Obadea se orienta cu precădere asupra aspectelor de ordin militar, de securitate, administrative şi chiar politice care priveau structura organizatorică pe care o conducea, însă el cunoştea de asemenea cu precizie dosarul secret al fiecărui „subiect” în parte şi urmărea cu interes activitatea şi realizările celor care erau duşi acolo. Obadea erau unul dintre puţinii oameni ai Securităţii de atunci care manifesta un spirit deschis şi o conduită morală de excepţie. Totodată, el era şi foarte abil în jocurile politice care confruntau diferite forţe şi interese, iar evenimentele ulterioare aveau să demonstreze că pla­nurile şi ideile colonelului începuseră să fie aplicate încă din acea perioadă. Dar, să nu anticipăm.

In 1986, Obadea se afla într-un conflict mocnit de interese cu Şeful general al Securităţii Statului, care nu agrea „independenţa” departamentului. Acesta făcuse deja mai multe controale la bazele DZ, controale care nu aveau practic nici o justificare, dar care îi permiteau să „macine” în mod gradat poziţia lui Obadea în faţa lui Ceauşescu, prin rapoartele cu o notă concluzivă nefavo­rabilă pe care le înainta dictatorului. Ideea era să-1 dea jos din funcţie pe Obadea şi să asimileze DZ la structura ge­nerală a Securităţii, ceea ce i-ar fi permis actul decizional la nivelul departamentului. Planul Şefului Securităţii era însă rudimentar şi lipsit de fineţe; chiar şi Ceauşescu, cunoscut pentru suspiciunea lui, nu 1-a prea luat în seamă, însă tensiunile totuşi existau. De aceea, Obadea era nevoit să acţioneze cu precauţie şi să facă un adevărat slalom pentru a înşela vigilenţa superiorului său ierarhic, care era Şeful general al Securităţii.

În acel an, colonelul a luat surprinzătoarea decizie ca Cezar să-şi viziteze familia, justificând aceasta printr-o aşa-zisă „instabilitate” emoţională a subiectului, care era necesar să fie atenuată.

— În realitate, mi-a precizat Cezar zâmbind uşor, intenţia lui Obadea era cu totul alta. Vizita pe care urma să o fac părinţilor nu constituia decât o pavăză, o diver­siune pentru a ascunde de Ceilalţi factori interesaţi o ac­ţiune mult mai importantă, în ceea ce mă privea, cunoşteam foarte bine situaţia familiei mele, chiar dacă aparent eram izolat fizic de ea. Ştiam, de pildă, că tatăl meu murise cu doi ani înainte într-un accident stupid şi că mama mea suportase destul de greu acea pierdere. Te întrebi mirat cum am ajuns să cunosc aceasta fără să părăsesc totuşi incinta bazei şi fără să mă anunţe nimeni despre acel fapt. îţi voi spune doar că numai corpul meu fizic se afla restricţionat în activitatea sa, dar libertatea gândirii şi a acţiunii în celelalte corpuri subtile ale mele era foarte mare.

Faţă de mirarea şi neîncrederea afişate de mine la auzul celor afirmate, Cezar a continuat să-mi explice cu bunăvoinţă şi răbdare:

— Îndoiala ta provine din necunoaşterea unor realităţi esenţiale. Este ca şi cum ai avea o haină plină cu bani care sunt ascunşi în căptuşeala ei, despre care nu ştii însănimic; tu continui să porţi haina, dar cerşeşti în fiecare zi la colţ de stradă pentru a te întreţine. Cred că ai înţeles deja că nu suntem nici pe departe doar acest corp de materie fizică, ponderală. Experienţa practică îţi va dove­di fără nici un dubiu acest adevăr. Atunci vei descoperi că un alt corp, mult mai „flexibil” şi „uşor”, dacă mă pot exprima astfel, îţi stă la dispoziţie pentru a cunoaşte multe alte secrete şi mistere. Bineînţeles, acest corp de natură mult mai subtilă decât cea a corpului fizic este şi el guver­nat de anumite legi şi restricţii, deoarece există structuri ale fiinţei noastre care sunt încă mult mai rafinate şi sub­tile ca acesta, însă comparativ cu corpul fizic el se află în dimensiunea superioară pe care ocultiştii şi iniţiaţii o numesc „astral”.

Dobândirea capacităţii de a fi conştient de propriul tău corp astral, aşa cum eşti conştient de cel fizic, este un proces relativ uşor pentru unii oameni şi implică un anu­mit grad de purificare şi de elevare a conştiinţei la acel nivel. Există foarte multe fiinţe umane care au trăit cel puţin o astfel de experienţă, numită în lucrările de specia­litate „dedublare astrală conştientă” sau „experienţă extracorporală”. O astfel de experienţă poate surveni acci­dental – de pildă, în urma unei emoţii foarte puternice; în timpul somnului cu vise – atunci când, pentru perioade mai lungi sau mai scurte devii conştient că visezi; sau la voinţă, în orice moment doreşti, ceea ce este însă mai difi­cil de obţinut. Unii oameni care au ajuns deja la un înalt grad de dezvoltare a capacităţilor lor psihice şi spirituale sunt perfect conştienţi de acţiunile corpului lor astral chiar în timp^ce ei trăiesc şi acţionează în mod obişnuit în corpul fizic, însă aceasta implică un nivel foarte elevat de dezvoltare a conştiinţei individuale, despre care nu vom vorbi acum. în general, cei care trăiesc experienţadedublării astrale conştiente doresc să obţină informaţii sau să aibă acces în locuri sau conjuncturi deosebite, datorită unor interese meschine sau egoiste pe care le urmăresc. Metoda a fost şi este folosită, cu o anumită marjă de eroare, în acţiunile de spionaj militar, economic sau chiar politic, de către marile puteri ale lumii. Totuşi, cei care aplică această putere psihică în mod egoist se confruntă cu repetate eşecuri, deziluzii şi stagnări la nivele inferioare ale gândirii şi comportamentului, pentru că ei nu cunosc sau pur şi simplu ignoră anumite legi esenţiale care descriu armonia şi relaţia dintre acţiune şi rezultatul ei. Este ca atunci când, analogic vorbind, o con­ductă prin care apa circulă liberă şi nestânjenită se înfundă treptat cu câlţi şi alte murdării, până când ea se blochează complet; de aceea, mulţi care s-au bucurat la început de diversele puteri psihice pe care le dobândiseră sau pe care deja le aveau, au putut să remarce în timp o diminuare gradată a acestora, chiar până la dispariţia lor totală în unele cazuri.

Aceasta trebuie să te facă să înţelegi în special impor­tanţa pe care o are responsabilitatea acţiunii în astfel de cazuri. Să ştii că în marea lor majoritate, mai ales dinignoranţă şi comoditate, oamenii preferă să nege lucrurile sau faptele la care nu au acces direct prin simţuri sau prin experienţă directă. Puţini sunt cei care, datorită unui anu­mit grad de elevare la care au ajuns, intuiesc faptul că li­bertatea de acţiune de care se bucură atunci, de pildă prin dedublare astrală conştientă, reprezintă o realitate pe care ei trebuie să o folosească în mod constructiv şi nu egoist. Se pot observa şi cunoaşte atunci aspecte relativ obişnuite ale vieţii cotidiene, însă este de asemenea posibilă cunoaşterea şi aflarea unor secrete pe care unii ar vrea să le cunoscă, dar nu au această posibilitate.

Deşi în planul astral există, ca şi în planul fizic, anu­mite „bariere” care blochează accesul informaţional în ceea ce priveşte unele locuri sau aspecte secrete, totuşi libertatea de acţiune şi de deplasare este incomparabilă cu aceea din planul fizic. Obstacolele şi barierele din planul astral au rolul de a-i selecta pe cei care doresc să cunoască anumite taine şi mistere, atât după frecvenţa lor caracte­ristică de vibraţie, cât şi după intenţia pe care ei o urmăresc în acea acţiune, în planul astral, deplasarea se face după cu totul alte principii decât în lumea fizică, ea survenind la voinţă şi producându-se fie cu o anumită viteză – de obicei foarte mare -, fie aproape instantaneu şi aceasta în orice colţ al planetei: sub apă, sub pământ, la suprafaţa lui sau în aer. Mai speciale sunt deplasările în spaţiul cosmic, pe alte planete sau corpuri cereşti, când într-o primă fază experienţele trebuie să se limiteze la sis­temul nostru solar. Doar mai apoi, în mod gradat, pe măsura înţelegerii corecte a unor aspecte şi legi tainice ale universului, deplasările pot fi extinse la nivel galactic,
explorând astfel diferitele zone ale galaxiei noastre.

În ceea ce priveşte proiecţiile conştiinţei noastre individuale
la nivel intergalactic , acestea se efectuează cu alte corpuri, mult mai subtile ca cel astral, dar nu vom aborda aici şi acum acest subiect.

Ceea ce am vrut să te fac în principal să înţelegi, este faptul că materia fizică nu influenţează absolut deloc deplasarea corpului astral, în schimb, această deplasare este obstrucţionată de anumite forţe şi entităţi subtile care acţionează în anumite „puncte” sau „zone-cheie” atât din planul astral cât şi din planul fizic, în care accesul la informaţie este blocat. De exemplu, acest gen de restricţii pot fi întâlnite în protecţia anumitor comori sau depozite de o natură specială şi secretă, la anumite porţi, galerii sau căi de acces rapid spre alte puncte ale planetei sau chiar a altor lumi. Alteori, „blocajele” astrale limitează accesul faţă de anumite iniţieri oculte sau mistere care sunt prote­jate de entităţi gardiene special invocate.

Nu vreau să înţelegi de aici că aceste restricţii sunt imuabile, dar ele îi privesc mai ales pe cei insuficient evoluaţi care încă nu sunt pregătiţi să se confrunte cu anu­mite mistere fără să urmărească să le folosească în mod personal şi egoist. Ar mai fi încă multe de spus în ceea ce priveşte modalităţile practice de dobândire a puterii de dedublare astrală conştientă, precum şi alte detalii care se referă efectiv la experienţa practică a dedublării astrale, dar va veni un timp când vom avea ocazia să discutăm în amănunţime despre toate aceste aspecte.

Acum îţi voi spune că adevărata intenţie a colonelu­lui Obadea nu era aceea de a mă trimite la F… să-mi vizitez mama – bineînţeles, însoţit de o gardă specială – ci de a face o deplasare foarte secretă, la Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti. Cred că înţelegi faptul că, în acele vremuri, deplasarea unor oficialităţi politice sau militare din conducerea ţării la un lăcaş de cult era ceva foarte periculos. Regimul comunist, ateu prin însăşi doc­trina sa, elimina din start această abordare sub ameninţarea unor pedepse corespunzătoare.

Nu am ştiut nimic despre ţinta deplasării noastre până nu am ajuns la poarta bisericii. Eram însoţit de colonelul Obadea şi călătoria am efectuat-o pe timpul nopţii, de labază până la Bucureşti cu elicopterul, iar de acolo şi până la Cernica cu un automobil de teren. Pe drum, colonelul mi-a spus că doreşte să mă întâlnesc şi să vorbesc cu o faţă bisericească, un preot cu totul deosebit, despre care spunea că era deja un adevărat sfânt în viaţă, având mari puteri şi har divin.

La intrarea în curtea mănăstirii am zărit foarte multe maşini ale oamenilor care veniseră din toate colţurile ţării să viziteze mănăstirea sau să se roage plini de credinţă. De fapt, Obadea mi-a explicat că aproape toţi cei care aşteptau pe şosea se aflau acolo pentru a vorbi cu acel monah, care se numea Arsenic Boca. Colonelul aranjase deja întâlnirea cu câteva zile înainte, în timp ce mergeam prin curtea mănăstirii şi ne îndreptam spre chilia ascetu­lui am putut observa două gărzi în civil care se postaseră de o parte şi de alta a uşii chiliei respective. Cei doi tre­buiau să asigure paza, astfel ca noi să nu fim deranjaţi pe tot parcursul discuţiei. Deşi zorii încă nu apăruseră şi afară era destul de frig, prin curte se deplasau câţiva călugări, rapid şi fără zgomot, probabil pentru rugăciunea de dimineaţă.

Înainte de a intra în chilie, Obadea mi-a spus:

— Singurul lucru pe care îl doresc de la tine este să discuţi foarte deschis cu părintele Arsenic. Vom fi doar noi doi în încăpere cu părintele, iar această discuţie tre­buie să rămână secretă. Avem mulţi duşmani.

Mi-am dat în mod tacit acordul. Colonelul era un om inteligent şi capabil, care ştia să se strecoare printre meandrele” sistemului comunist impus de Ceauşescu şi care intuia corect că zilele dictaturii acestuia erau practic numărate. Ne aflam în anul 1986. în acea perioadă, abili­tatea colonelului consta mai ales în a lăsa impresia unei activităţi ireproşabile, în paralel cu pregătirea terenului pentru „noua trecere”. Rezistase şapte ani la conducerea departamentului – caz foarte rar în acea vreme – şi nu voia să facă vreo greşeală tocmai atunci când se iveau spe­ranţele unui nou început pentru întreaga ţară. Orice ac­ţiune în acest sens trebuia planificată cu minuţiozitate şi executată cu mare atenţie. Schimbarea la care aspira aproape toată lumea – şi populaţia, şi unii şefi politici sau militari – era iminentă, însă ea trebuia să se producă în condiţii de maximă securitate, pentru a se împiedica ast­fel eventualele eşecuri. Comploturile sau grupările se dovediseră periculoase, încrederea în alţii era aproape imposibilă, astfel că lui Obadea îi mai rămăsese practic un culoar destul de îngust de acţiune, acela al specificului activităţii DZ, al cărui şef era. Dacă era inteligent folosită, această direcţie de acţiune se putea dovedi, totuşi, foarte eficientă.

Colonelul nu avea aspiraţii politice şi nici nu dorea să parvină în sfera afacerilor, ci îl interesa cu precădere tranziţia, menţinerea şi dezvoltarea în cele mai bune condiţii a ceea ce realizase în cadrul departamentului. El avea o deosebită viziune practică asupra evenimentelor înconjurătoare şi acorda un profund respect şi o mare încredere fenomenelor oculte şi aspectelor iniţiatice, urmărind să îmbine cât mai bine şi mai cu folos ele­mentele şi conjuncturile din viaţa fizică cu metodele sub­tile de acţiune. Precaut, colonelul Obadea îşi calcula mai întâi cu atenţie fiecare pas, înainte ca acesta să se dovedească a fi fatal; în situaţia şi poziţia sa, nu funcţia pe care o deţinea reprezenta marea pierdere, ci însăşi viaţa lui. Chiar dacă relaţiile sale cu Ceauşescu erau destul de bune, nu-şi putea permite totuşi nici o greşeală, deoarece ştia că dictatorul n-ar fi şovăit nici măcar o clipă să-1 exe­cute în cazul în care intenţiile sale ar fi fost demascate. „Lupii sunt mereu la pândă”, obişnuia el să-mi spună.

Planul lui Obadea era relativ simplu: dacă, eventual, ar fi intervenit unele voci mirate sau întrebări incomode în legătură cu vizita de la Cernica, totul ar fi fost justificat prin „specificul activităţii”; ar fi invocat atunci unele „ve­rificări” şi „experimente” foarte secrete. Dacă totul s-ar fi integrat în normal, misterul convorbirii noastre cu părin­tele Arsenic B oca ar fi rămas ştiut doar de trei persoane. Monahul a murit după trei ani, în 1989, cu puţin timp înainte de Revoluţie; mai rămâneam eu însumi, care reprezentam o sursă relativ „blocată” pentru lumea exte­rioară. Desigur, în cazul unei anchete, lucrurile nu ar fi fost deloc simple, dar varianta respectivă i s-a părut colonelului ca fiind totuşi cea mai puţin periculoasă.

Aş vrea să înţelegi, de asemenea, că Obadea a lăsat să treacă aproape şase ani până să se hotărască să aibă mai multă încredere în mine. Sunt sigur că a studiat foarteatent fişele doctorului Xien referitoare la persoana mea, m-a observat discret în diferite situaţii şi m-a supus indi­rect la anumite teste. Aşa se explică şi faptul că nu am fost mutat niciodată de la baza din B…, cum de altfel s-a petre­cut cu toţi ceilalţi colegi ai mei care s-au perindat pe acolo. La Cernica am realizat spontan, intuitiv, că Obadea urmăreşte să mă pregătească în secret, să mă „formeze” pentru anumite planuri de viitor. Această iniţiativă era uşurată de faptul că, la rândul meu, îl simpatizam pe colonel şi îi cunoşteam natura sinceră şi fondul bun pe care îl avea.

Ceea ce îmi relata Cezar trezea fiori nebănuiţi în mine. Auzisem şi eu despre marele sfânt şi duhovnic Arsenic Boca din Ardeal, de la Mănăstirea Sâmbăta şi ştiam că fusese foarte prigonit de regimul comunist. Veştile despre harul şi puterile lui divine făcuseră de mult înconjurul ţării, dar ele erau înăbuşite de ideologia şi ac­ţiunea tipic comunistă. Pentru a împiedica masele de oameni să vină puhoi la monah să fie binecuvântate, autorităţile îl strămutau adeseori pe ascuns la diferite mănăstiri, sau îl păzeau, nelăsându-1 să vorbească oame­nilor. Uneori, foarte rar, părintele Arsenic ajungea şi la Mănăstirea Cernica. Existau unele zvonuri că prezenţa ocazională a monahului în acel lăcaş sfânt se datora inter­venţiei unor personalităţi politice din acea Vreme, chiar din conducerea ţării, pentru ca ele să-1 poată vizita şi să poată vorbi cu el în particular, fără să se expună unor mari riscuri. Chiar dacă nu politicienii erau cei care îl aduceau pe Arsenie Boca la Cernica, lângă Bucureşti, este totuşi un fapt binecunoscut că aceştia au avut de-a lungul anilor repetate întâlniri şi convorbiri particulare, în secret, cu părintele.

În cazul deplasării colonelului şi a lui Cezar la Cernica, problema era puţin diferită; nu Cezar a fost cel care a solicitat întrevederea cu părintele Arsenie şi nu el a fost cel care dorea să afle în mod special ceva de la aces­ta. El trăise deja unele experienţe spirituale foarte pro­funde, pe care ascetul le-a intuit imediat atunci când 1-a văzut, întâlnirea a fost, în mod sigur, una dintre cele mai stranii şi enigmatice care se pot închipui.

Cezar a reluat firul povestirii.

— Într-adevăr, în zorii acelei zile lucrurile apăreau într-o lumină destul de stranie la Cernica. Nimeni nu ştia ce se petrece, cine trebuia să vină, ce trebuia să urmeze.Această relativă agitaţie exista însă doar în exterior, prin­tre credincioşii care aşteptau să li se permită accesul în mănăstire, fiind alimentată de incertitudini şi diverse alte zvonuri şi supoziţii. Am aflat ulterior că, la un moment dat, oamenii de acolo au fost străbătuţi de un fior la zvonul că părintele Arsenie ar putea fi arestat şi luat de acolo. Psihicul maselor de oameni este foarte labil şi el are o caracteristică lunară, de mare receptivitate. Anumite persoane şi unele organizaţii oculte cunosc metode şi pro­cedee precise prin care pot influenţa în mod decisiv, fie numai şi la nivel verbal, părerile şi tendinţele marilor grupuri de oameni. De altfel, tocmai pe această caracte­ristică, de relativă inconştienţă a maselor umane, se bazează teoriile diversiunii, zvonurilor şi manipulării. Dacă, în plus, ele sunt susţinute de un suport de influ­enţare şi manipulare tehnologică – de pildă, prin inter­mediul emisiei unor unde energetice cu o anumită frecvenţă – atunci efectele sunt aproape garantate. Nu vreau să înţelegi de aici, însă, că spontaneitatea lipseşte cu desăvârşire în cazul maselor de oameni. Problema este însă mult mai complexă, deoarece metodele de manipu­lare care sunt folosite la nivelul planului fizic pot fi con­tracarate şi eliminate cu succes prin anumite acţiuni de natură pur spirituală, mai ales atunci când acestea sunt efectuate la unison de cât mai multe persoane.

Dacă în cazul manipulării malefice oamenii devin oarecum robotizaţi şi mecanici în acţiunile pe care le exe­cută, minţile lor fiind atunci practic înnegurate şi aproape inerte, în cazul acţiunii pozitive şi profund benefice, lumi­noase şi spirituale utilizând diverse metode iniţiatice, ei se vor bucura de o minunată libertate şi deschidere a orizon­tului individual. Atunci, oamenii încep să înţeleagă cu adevărat importanţa fundamentală a liberului arbitru pe care îl au. Tocmai în aceasta constă lupta unor grupări malefice oculte: suprimarea prin orice mijloace posibile a liberului arbitru al omului, a posibilităţii lui de a alege singur şi nemijlocit, a capacităţii de a se cunoaşte în pro­funzime şi de a afla adevărul existenţial.

Dacă vei avea curiozitatea să analizezi măcar în parte sistemul social actual de informare, de conducere şi de administraţie în lume, vei putea să constaţi că totul în aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă impor­tantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul” care face să se instaureze „boala” fatală în viaţa omului este ignoranţa întreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei indivi­duale de a depăşi această „boală”. Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.

Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.

— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii înce­puseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda con­vorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat trep­tat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puter­nică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă impor­tantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul” care face să se instaureze „boala” fatală în viaţa omului este ignoranţaîntreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei indivi­duale de a depăşi această „boală”. Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.

Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.

— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii înce­puseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda con­vorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat trep­tat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puter­nică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen debucurie şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în totalitate şi deliberat, cunoaşterii acelui om. Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu cel mai profund resort spiritual al fiinţei noastre, care este etern, pur şi indestructibil.

Metaforic vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din fiinţa noastră cu săpatul unei fântâni, atunci poţi să ştii că apa rece, limpede şi minunată la care vei ajunge este însăşi apa vieţii pe care o vei bea în eter­nitate. Arsenic Boca avea uimitoarea influenţă subtilă de a te face să intuieşti spontan prezenţa acelei ape din pro­funzimile fiinţei tale, cu mult înainte ca tu să ajungi la ea. în tine se năştea atunci, năvalnic şi înălţător, un sentiment copleşitor de iubire şi devoţiune şi aceasta era verificarea cea mai sigură a autenticităţii nivelului spiritual şi a haru­lui divin la care ajunsese monahul. Datorită faptului că eu însumi aveam capacitatea de a simţi şi a cunoaşte în limi­te destul de largi oamenii cu care mă confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanţele foarte fine ale radiaţiei psihice extraordinare pe care o manifesta Arsenic. Cunoaşterea lui era instantanee şi atât de pro­fundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori, adevărate trăiri catarctice, însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu posibilităţile şi aspi­raţia fiecăruia.

Senzaţia pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui sentiment de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea pură. Nu vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură metafizică; nu cred că ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea înţelege în întregime. De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuţi deja câţiva paşi importanţi în această direcţie. Majoritatea oamenilor este însă fixată în rutină zilnică şi în participarea la activităţile mondene, încât astfel de idei – cum ar fi, de pildă, aceea a relaţiilor dintre cunoaştere şi iubire – ajung să i se pară de-a drep­tul aberante şi nebuneşti, în cel mai bun caz, ai putea să te alegi cu unele comentarii şi observaţii ale celor din jur, care sunt făcute de pe o poziţie aşa-zis „superioară”, pen­tru a te determina să înţelegi că greşeşti. Aceşti oameni, practic, mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-şi dau seama de aceasta. Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască cu adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate individuală, cei care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din această fericire totală, aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care scoate sunetul notei caracteristice diapazonului. Influenţa subtilă benefică, răbdarea şi compasiunea pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate.

In ceea ce-1 privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu influenţa tainică, subtilă, a părin­telui. Cu o bunătate nesfârşită, Arsenie Boca 1-a sfătuit cum să procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. în ceea ce mă priveşte, după ce am intrat în mica încăpere am observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat nici măcar o privire, ca şi cum n-aş fi existat acolo. Cam după o oră şi jumătate, timp în care colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine şi mi-a spus că, în cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja drumul spre lumină şi voi fi ajutat în continuare să-1 urmez fără şovăire. A indicat apoi cu precizie modalităţile în care Obadea şi cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea succes în acţiunile viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi care vor ului întreaga lume şi care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deşi mă aflam în acele momente într-o stare de absorbţie interioară profundă, atunci când părin­tele a făcut acea prezicere am fost scuturat de un fior put­ernic în întreg corpul, care a determinat în mintea mea apariţia unor intuiţii şi corelaţii foarte complexe.

Aici Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puţin agitat şi încordat.

— Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit şi despre mine, adică despre faptul că te vei întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea şi că îmi vei propune să public ocarte cu aceste evenimente? 1-am întrebat eu pe Cezar.

El zâmbi uşor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.

— Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi apoi de a creşte şi dezvol­ta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, aprecizat că vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit această ac­ţiune.

— A spus ceva despre marea descoperire care va fi făcută şi unde anume? am insistat eu.

— Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în ţara noastră şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să ştim altedetalii. Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acer­bă. Nu ştiu însă Ia ce s-a referit.

Anticipând puţin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu mare exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost realizată în anul 2003, la şaptesprezece ani de la memora­bila întâlnire din Mănăstirea Cernica. Ea a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli­cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra­ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto­ria planetei noastre şi a omenirii. Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea nici el natura descoperirii care avea să fie făcută, unde şi când va avea ea loc, deoarece convorbirea noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele impli­cate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregu­lui angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momen­tul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar,ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transfor­mării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formatădin reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Deoarece am fost la locul descoperirii, cunosc în ansamblu natura şi locaţiile acestei expediţii care a fost efectuată. Ştiu că voi fi contactat de Cezar peste puţin timp şi voi afla toate amănuntele necesare, însă problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, stat­ul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în­tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de inter­venţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu­mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea partedin pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certi­tudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre­buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România.

Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind pre­luată în mare parte de americani. Voi descrie la timpulpotrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangarsubteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată. Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şilipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.

— Ideea era de a nu face paşi greşiţi tocmai în acea perioadă, în care dictatorul începuse să se simtă „încolţit”, a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenic ne-aexplicat apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate precauţiile necesare. Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a sistemului politic, eco­nomic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocu­lui comunist. Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod vio­lent. Aflând aceasta, Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu 1-a impre­sionat pe Arsenie Boca. L-a ameninţat pe părinte şi a ple­cat teribil de supărat şi furios. Părintele ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave în acest sens au început imediat după întreve­derea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, e’l nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată.

Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus părintele Arsenie, se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvi­toare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde spe­ranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei.”

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de suteşi chiar de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu înce­tul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod para­doxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extra­ordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste. Arsenic Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui Dumnezeu, pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.

Îl ascultam complet buimăcit pe Cezar, deoarece relatarea lui contravenea logicii şi ar fi făcut pe orice om obişnuit să o primească cu circumspecţie, în ceea ce mă privea, chiar dacă aveam o mare încredere în Cezar şi în probitatea sa, totuşi afirmaţiile sale îşi făceau loc cu difi­cultate în mintea mea. în primul rând nu aveam nici o bază referenţială pentru a le înţelege şi a le accepta, iar în al doilea rând credinţa mea nu era încă foarte puternică, aceea la început am simţit impulsul de a considera prezicerile părintelui Arsenic ca fiind eronate şi fantas­magorice.

Totuşi, undeva în profunzimile inimii mele licărea o lumină care îmi dădea speranţa şi fiorul lăuntric înălţător al vremurilor care vor veni. în mod aparent întâmplător, după cele aflate de la Cezar am avut ocazia să citesc câte­va broşuri care tratau acelaşi subiect, dar care erau scrise de autori diferiţi. Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristeţe, în unele discuţii tangenţiale pe seama acestui subiect cu diferite personalităţi sau oameni din high-life-ul bucureştean ori din elita intelectuală românească, fap­tul ca atitudinea acestora era mai ales ironică sau, în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aştepta ca acele previziuni să trezească imediat din „amorţeala” lor sufletească pe cei care sunt robiţi condiţiilor exterioare de lux, confort, bogăţie, influenţă şi putere. Există totuşi şansa ca măcar o parte din aceştia să-şi pună anumite întrebări cu privire la viaţa pe care o duc şi la natura ac­ţiunilor pe care ei le săvârşesc în lume. Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei să devină mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea condiţiilor de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei individuale a membrilor care o formează. Aceasta se realizează mai ales prin vi­ziunea şi perceperea vieţii de pe poziţii superioare, care sunt determinate de cu totul alte principii şi idealuri decât cele impure, josnice şi grosiere.

Cele mai importante modalităţi de a realiza o rapidă transformare de stare a conştiinţei, chiar la nivel naţional şi mondial, sunt iubirea şi altruismul în forma lor pură şi nedisimulată. Pentru cei sensibili, care au inima curată şi intenţii generoase, această observaţie simplă poate să însemne un argument de bun simţ, care implicit susţine şi confirmă credinţa pe care ei o poartă în suflet. Dar pentru cei orgolioşi, materialişti şi egoişti, o astfel de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la realităţile actuale” a celor care o susţin, în primul rând, a iubi în mod sincer şi a-i ajuta pe ceilalţi semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor despre viaţă şi despre felul în care acei oameni s-au obişnuit să trăiască; practic vorbind, Dumnezeu şi lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viaţa lor. în al doilea rând, problemele de cult, religiile, biserica şi, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite de marea lor majoritate ca un fel de „umplutură”, un gen de factor necesar pentru echilibrarea societăţii.

În timp ce eu încă mai reflectam la aceste aspecte, Cezar a reînceput să vorbească:

— Părintele Arsenie a punctat în mod concis princi­palele probleme care vor interveni în viitorul apropiat al României, dar ne-a sfătuit să nu renunţăm la drumul pe care 1-am început, indiferent de greutăţile pe care le vom întâmpina. Ceea ce m-a frapat atunci era faptul că el vor­bea mereu la plural despre ceea ce trebuie să făptuiesc eu împreună cu Obadea, considerând aceasta ca un lucru firesc. Viitorul avea să confirme cu prisosinţă că a avut perfectă dreptate. La sfârşitul întâlnirii a încheiat brusc, privindu-1 ţintă pe colonel: „Mă bucur că ai avut credinţă în inimă şi mi-ai urmat chemarea din vis. Mergeţi acum cu Dumnezeu şi slava Lui să fie cu voi!”.

După ce am plecat de acolo, colonelul Obadea mi-a explicat că în urmă cu o săptămână avusese un vis foarte ciudat, în care părintele Arsenic îi apăruse înconjurat de o lumină orbitoare şi îl chemase în mod ferm, împreună cu mine, la Mănăstirea Cernica. Din acel moment am simţit un impuls şi o credinţă aparte în inimă, precum şi o stare( de fericire delicată care nu a mai dispărut. Ceea ce aff[ urmat în antrenamentele secrete de la baza din B… nu a făcut decât să mă pregătească cât mai bine pentru eveni­mentele care aveau să intervină în viaţa mea în următorii cincisprezece ani. Cezar şi-a întrerupt atunci relatarea deoarece a primit un telefon important, fiind chemat de urgenţă într-un anumit loc. M-am despărţit de el cu senti­mentul că am pătruns pe un tărâm neexplorat, plin de mis­tere şi foarte important în contextul evenimentelor viitoare. Asimilam oarecum „din mers” multitudinea de informaţii cu care mă confruntam şi, în măsura în care îmi permitea propriul meu nivel de înţelegere, formulam diferite concluzii. Dacă ceva nu îmi era clar, scriam pe hârtie problema respectivă şi o rediscutam la întâlnirea următoare.

Trecuseră mai multe luni de la ultima întrevedere, timp în care mi-am eşalonat ideile principale şi am început chiar să alcătuiesc un plan al lucrării despre acele evenimente. Citisem mai multe cărţi cu subiect ezoteric şi spiritual, urmărind să păstrez totuşi o poziţie echilibrată în aprecierea diverselor idei care erau prezentate, îmi structuram astfel, în mod gradat şi temeinic, baza de date şi aspecte iniţiatice care, prin misterul şi ineditul lor, con­stituiau o mină de bogăţii inestimabile pentru toţi cei care erau interesaţi să le afle.

Până în luna iunie a anului 2003 m-am mai întâlnit cu Cezar de două ori. Conţinutul acelor relatări semnifică de departe cea mai cutremurătoare dovadă a necesităţii de ascrie această carte. De altfel, consider că acelea au fost cele mai palpitante „runde” de convorbiri, în care Cezar mi-a revelat adevăruri uluitoare despre modalităţile oculte de dominare a lumii. Totodată am putut să înţeleg într-un mod mult mai profund nuanţele subtile ale binelui şi ale răului în lume, pe care până atunci le ignoram aproape cu desăvârşire. Toate implicaţiile faptice, morale şi psiholo­gice pe care le voi prezenta în continuare au fost relatate cu răbdare şi perseverenţă de Cezar, chiar şi atunci când solicitam lămuriri suplimentare, deoarece el considera că aceste aspecte reprezintă însuşi simbolul şi chintesenţa mesajului pe care doreşte să-1 facă ştiut tuturor oamenilor. La rândul meu, am considerat că în conjunctura prezentă, atât la nivel naţional cât şi la nivel mondial, prezentarea în detaliu a unora dintre planurile şi acţiunile temutei Organizaţii oculte constituie aproape o datorie morală şi un impuls firesc la acţiune.

În opinia mea, oamenii trebuie să cunoasă şi să fie avertizaţi de pericolul imens pe care-1 reprezintă Organizaţia, pericol care se întinde pretutindeni în lume, ca o plagă. Ei trebuie să cunoască metodele specifice de acţiune ale Organizaţiei, cum se concretizează acestea în viaţa de zi cu zi şi felul în care se pot contracara în faşă aceste maşinaţii, intrigi şi tertipuri care sufocă aproape orice tendinţă către libertate. Deoarece oamenii sunt structuraţi în mod diferit, ei simt, gândesc şi acţionează în mod diferit. Tocmai de aceea, informaţiile pe care le voi prezenta în continuare fie îi vor face circumspecţi, neîn­crezători, ironici sau nepăsători, fie îi vor zgudui în adân­cul fiinţei lor şi îi vor determina să înţeleagă dedesubturile acţiunilor celui mai teribil flagel care a ameninţat vreo­dată omenirea, adică oculta Organizaţie care este, de fapt, francmasoneria. Ca o boală grea , ea macină trupul uma­nităţii, ameninţând să-1 biruie în totalitate.

Masoneria mondială foloseşte ca un vârf de lance metoda „curentului de opinie” pe care îl îndreaptă în orice direcţie doreşte, atunci când interesele ei sunt ameninţate.Aceeaşi „armă”, însă, poate şi trebuie să fie întoarsă şi folosită chiar împotriva atacatorului. Atunci când are loc înţelegerea corectă şi profundă a unor realităţi care doar în aparenţă îmbracă o haină frumoasă, libertatea în gândire şi acţiune a oamenilor devine o adevărată sursă de fericire pentru aceştia. De fapt, libertatea în gândire şi acţiune reprezintă cel mai teribil şi ameninţător aspect pentru francmasonerie, pentru că această libertate permite oamenilor să devină lucizi atât în ceea ce priveşte condiţia lor existenţială cât şi în ceea ce priveşte modul sau sis­temul în care este structurată societatea contemporană. Libertatea în gândire şi acţiune a oamenilor ar duce inevitabil la demascarea şi prăbuşirea imensului eşafodaj malefic de planuri, intrigi şi idei care a fost construit cu atâta trudă de masonerie timp de generaţii întregi. Această necesară „trezire” a omenirii faţă de realitatea în care seaflă se corelează cu marea transformare şi trecere a întregii planete către o nouă eră, aceea a adevărului şi cunoaşterii spirituale.
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:43

Continuare
PRIMA CONFRUNTARE: RĂUL DIN ADÂNCURI
CAPITOLUL 3
Anii care au urmat pană la revoluţia din 1989 au fost ani de intense pregătiri şi teste pentru Cezar. Ele s-au desfăşurat într-un regim de lucru special, impus de colonelul Obadea. Pe lângă diferite experi­mente, programul includea şi educarea, informarea şi verificarea băiatului în noţiunile de economie, politică şi sociologie modernă. De asemenea, colonelul începuse să-i acorde o anumită libertate şi chiar o anumită influ­enţă în cadrul bazei, repartizându-i unele sarcini care, la început, au fost relativ simple.

— În sufletul său, colonelul era sincer şi integru, îmi relata Cezar. El chiar dorea binele ţării şi al poporului român şi de aceea urmărea să creeze anumite „breşe” în sistemul comunist care aproape ajunsese să sugrume viaţa oamenilor. Ca şi mine, Obadea fusese puternic impresio­nat de întâlnirea cu părintele Arsenic şi luase hotărârea fermă de a acţiona întocmai după cum fusese sfătuit de monah. Prin 1988 colonelul îmi expusese deja structura şi obiectivele întregului departament, precum şi ideile de acţiune secretă pe care le avea pentru a pregăti căderea lui Ceauşescu de la putere. Deşi nu era singurul care planifi­ca schimbarea de regim în acele vremuri, colonelul Obadea a preferat să contribuie şi să acţioneze în această direcţie doar prin intermediul departamentului său. Curând am realizat care era justificarea acestui fapt: prac­tic, colonelul era înconjurat numai de „ameninţări umane” potenţiale, deoarece fiecare persoană, de la cel mai mic subordonat şi până la şefii de cabinet sau chiar miniştrii înşişi, era pasibilă de trădare sau de scurgere de infor­maţii. Existau, desigur, şi oameni în care se putea avea o relativă încredere, iar Obadea avea o intuiţie aproape ire­proşabilă în ceea ce priveşte persoanele cu care colabora.Era sprijinit de acestea, avea consilieri, oameni de legă­tură, influenţă şi autoritate, însă el menţinea relaţiile sale cu cei din anturaj doar la un nivel pe care 1-aş putea numi „angrenare periferică”, nepermiţând accesul lor la fondul problemei, la inima acţiunii pe care o planifica.

Dorind să fie cât mai eficient, colonelul Obadea a realizat faptul că nu putea susţine singur, din centru, pla­nul său complex. De altfel, el nu avea nici timpul fizic pentru aceasta, deoarece conducerea departamentului implica o muncă asiduă. Avea deci nevoie de cineva în care să aibă deplină încredere, care să nu fie coruptibil, dar care în acelaşi timp să fie devotat unei cauze nobile şi totodată detaşat de jocul culiselor. Ideea formării unui astfel de colaborator îi venise cu câţiva ani în urmă, atunci când a observat că majoritatea celor care se perindau prin bază erau copii. Obadea a considerat, după observaţii îndelungate, că eu corespundeam cerinţelor şi intenţiilor sale, astfel că în acea perioadă de dinaintea Revoluţiei el a intensificat foarte-mult pregătirea mea.

Aş putea chiar spune că relaţia dintre noi depăşea graniţele obişnuite ale tandemului şef-subordonat, pentru că implica nivele mai sensibile ale sufletului. Ea evoluase, de fapt, într-o relaţie de sinceră prietenie, de încredere şi de respect reciproc, deoarece la modul general între noi nu existau disensiuni de concepte, idei sau ţeluri de rea­lizat. Totuşi, era necesară o mare precauţie din partea noastră, deoarece în acele vremuri de instabilitate, teroare şi corupţie, surprizele puteau veni de acolo de unde te aşteptai mai puţin.

La nivelul Securităţii Statului, tendinţa era aceea de asimilare a Departamentului Zero în cadrul celorlalte Direcţii şi Secţiuni căci, deşi era parte structurală din acel aparat, DZ avea totuşi autonomie proprie, iar acest fapt deranja anumite persoane, orgolii şi interese. Colonelul Obadea ştia însă prea bine că, dacă s-ar fi realizat „dizolvarea” DZ printre celelalte structuri ale Securităţii, aceasta ar fi însemnat în mod automat politizarea departa­mentului pe care îl conducea. El intuia faptul că aceea ar fi fost calea cea mai sigură către diminuarea eficienţei departamenului în acţiunile pe care le desfăşura, în plus, conducerea lui ar fi fost influenţată din exterior de anu­miţi factori politici, iar corupţia 1-ar fi măcinat repede chiar de la baza sa.

Importanţa Departamentului Zero devenise enormă, mai ales datorită unor serii de descoperiri uluitoare care avuseseră loc în ultimii ani în diferite zone ale ţării, despre care acum nu îţi pot vorbi decât în termeni gene­rali. Pe lângă studiile parapsihologice pe subiecţii dotaţi şi rolul de „pepinieră” pentru fiinţele umane cu înzestrări paranormale de pe teritoriul României, DZ preluase de asemenea investigaţiile şi intervenţiile ultra-secrete în cazurile de mare importanţă strategică şi ştiinţifică. Pentru aceasta a fost creată o uriaşă bază de date speci­fice, precum şi un grup de intervenţie paramilitară care avea în dotare echipament tehnic deosebit. Atunci când apărea un caz de „cod roşu” era dată alarma iar acţiunea de intervenţie se desfăşura extrem de repede şi precis, după nişte etape foarte bine stabilite care aveau ca scop deplasarea la locul respectiv, securizarea zonei, contactul cu specificul descoperirii, analiza ştiinţifică preliminară şi închiderea zonei. Intervenţiile de „cod roşu”, care dintr-un anumit punct de vedere sunt cele mai spectaculoase -şi aici mă refer în special la modul în care ele se desfăşoară -, au loc numai după anumite verificări preala­bile, pentru a se evita deplasarea corpului dal departamentului în cazurile mai puţin importante. Acţiunile de „cod roşu” constituie mari secrete de stat şi tocmai de aceea sunt stabilite anumite proceduri standard cu privire la modul de implicare a celor care fac parte din grupa specială de intervenţie.

De-a lungul timpului au existat diverse atacuri ale unor personalităţi politice şi chiar denunţuri false în ceea ce priveşte activitatea departamentului, care au fost aduse la cunoştinţa lui Ceauşescu, însă astfel de cazuri nu au făcut altceva decât să evidenţieze şi mai bine rolul pe care 1-au avut măsurile iniţiale excelente de secretizare a infor­maţiilor de vârf, care nu puteau fi cunoscute decât de Obadea şi de dictator (tangenţial, acestea erau aduse şi la cunoştinţa Şefului Securităţii). De aceea, tentativele de răsturnare a lui Obadea de la conducerea DZ, care recla­mau incompetenţa lui, au eşuat rând pe rând deoarece ele apăreau ca fiind false chiar de la început. „Amatorii” nu puteau construi un scenariu tactic viabil, din simplul motiv că scurgerile de informaţii aproape că nu existau şi, prin urmare, ei erau nevoiţi să inventeze şi să mintă. Totuşi, tracasat din mai multe părţi (cele mai veninoase intrigi proveneau chiar de la Şeful Securităţii de atunci) şi aflat într-o poziţie tot mai delicată datorită informaţiilor alarmante de zguduire a blocului comunist în Europa,Ceauşescu ar fi putut să ia o decizie neinspirată. De aceea, colonelul a avut grijă să-i prezinte descoperirile şi ele­mentele cele mai importante şi secrete într-o lumină foarte clară, sinceră şi directă, care 1-a determinat pe Şeful Statului să-i acorde în continuare mână liberă de acţiune.

Odată rezolvată problema încrederii din partea lui Ceauşescu, Obadea se putea focaliza asupra pregătirii cu mare atenţie a perioadei de tranziţie care avea să urmeze după schimbarea de regim în conducerea ţării, deoarece el ştia deja că nu era decât o chestiune de timp până când aceasta avea să se petreacă, începând cu vara anului 1989, activitatea colonelului Obadea a devenit febrilă şi foarte complexă; eu însumi 1-am putut vedea doar de puţine ori până la sfârşitul anului. Deşi nu aveam acces la informaţi­ile din exterior, intuiţia îmi spunea totuşi că se pregăteşte ceva foarte important la nivel naţional. Dar acestea sunt aspecte pe care tu le cunoşti deja foarte bine şi nu mai are rost să intru acum în detalii. Mă voi axa, deci, mai ales pe descrierea modalităţilor principale de acţiune ale departa­mentului.

Atunci când este făcută o descoperire foarte impor­tantă, recepţia informaţiei are loc foarte rapid, deoarece instituţiile care sunt primele contactate în astfel de cazuri sun Poliţia şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). Datorită unui protocol foarte strict, care delimitează clar natura descoperirilor şi importanţa acestora, DZ este ime­diat contactat iar echipele noastre se deplasează în zona respectivă. Există o etapizare foarte precisă a acţiunilor care trebuie realizate în astfel de cazuri, începând cu anul 1988, am făcut şi eu parte din echipa principală de inter­venţie, deplasându-mă cu aceasta în locaţiile secrete în care eram chemaţi. Includerea mea în această echipă a fost rezultatul unui ordin emis direct de colonelul Obadea, rolul meu fiind acela de evaluare a gradului de risc în cazul descoperirilor importante care erau făcute şi de propunere a modalităţii specifice de procedură pentruinvestigarea acestora în condiţii de deplină siguranţă. Din echipa principală mai făcea parte un căpitan de securitate, care era conducătorul ei şi care trebuia să ia pe loc deci­ziile necesare după ce eu îi prezentam concluziile mele. Dacă situaţia era foarte neobişnuită, el era cel care rapor­ta imediat situaţia colonelului Obadea, aşteptând hotărârea acestuia. Echipa noastră mai includea încă trei militari din trupele de elită, foarte bine pregătiţi, care con­stituiau „avangarda” atunci când începeau investigaţiile.

O a doua echipă era formată din patru membri, care erau oameni de ştiinţă şi cercetători, însă numărul lor putea să varieze în funcţie de domeniul descoperirii respective. Ei erau cei care pătrundeau ulterior în perimetrul zonei care delimita descoperirea şi efectuau o primă analiză ştiinţifică, de ansamblu, a elementelor pe care le găseau acolo.

A treia şi ultima echipă era formată din douăzeci de militari care aveau rolul de a asigura securitatea zonei, împrejmuirea ei, paza obiectivului şi logistica necesară, în funcţie de importanţa descoperirii era anunţat şi colonelul Obadea, care sosea acolo în cel mai scurt timp.

Uneori, însă, puteau să apară factori neprevăzuţi. De pildă, prin 1981, când sistemul de intervenţie pe echipe nu exista încă şi protocoalele de colaborare erau nesigure, DZ a fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, în apropiere de întorsura Buzăului, la curbura lanţului de munţi carpatici. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată de masivul muntos. Pereţii ei erau foarte abrupţi, formând în partea de sus chiar o plombă, ceea ce a constituit o adevărată provocare pentru cei doi alpinişti. Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape complet erodate de tre­cerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile -1-au bănuit pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând că-şi bate joc de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicatobiectul respectiv şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezin­formarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari. Cunosc toate aceste detalii din dosarul ultrasecret al evenimentului respectiv, pe care 1-am studiat ulterior, după Revoluţie. Acum douăzeci de ani încă nu aveam acces la astfel de operaţiuni, fiind doar un copil care venise la baza din B… de puţin timp. Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat” prin presă la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva personalităţi politice şi din domenul ştiinţei. Situaţiile de acest gen, care nu pot fi blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregis­trate cu un cod special şi sunt numite „evenimente de tip K”. Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi prevăzute în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.

În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul” era, de fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pen­tru a fi studiate la cele mai prestigioase instituţii de profil din lume. Deşi existau anumite similitudini de formă, nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din antichitate. Am avut acces la toate fotografiile care au fost făcute din diverse unghiuri şi am putut să mă conving personal de caracterul foarte straniu al acelor semne. Păreau foarte vechi, dar încă se mai observau, fiind în mare parte acoperite de muşchi de stâncă. Fiind pe atunci oarecum lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au decis să dina­miteze stânca, însă ulterior s-a aflat că acela a fost un ordin dat de puterea de la Bucureşti, în prezent, la două­zeci de ani de la dramaticul incident, locul este completcurăţat. Cei doi bărbaţi dispăruţi nu au mai revenit nicio­dată. Foarte interesant a fost faptul că, după ce au aruncat stânca în aer, în locul ei a continuat să rămână un conturstrăveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile, însă, a dispărut şi el.

Acesta este doar un exemplu din multitudinea de Evenimente K din arhiva DZ; importanţa lor este majoră iar informaţiile pe care le conţin sunt foarte secrete. Există de asemenea multe alte situaţii care se încadrează în aceeaşi categorie „K”, apărute mai ales după anul 1992.

Cezar mi-a relatat apoi încă două cazuri uluitoare dar m-a rugat să nu le menţionez în carte, deoarece ele au legătură cu resursele din solul ţării, fiind considerate mari secrete de stat.



„Saltul” după Revoluţie

— În mod paradoxal, zbuciumul Revoluţiei nu s-a făcut simţit aproape deloc în activitatea Departamentului Zero, a continuat Cezar să relateze evenimentele princi­pale din acea perioadă a vieţii lui. Două ar putea constitui cauzele acelei situaţii: pe de o parte, izolarea aproape per­fectă şi autonomia pe care colonelul Obadea a asigurat-odepartamentului, urmare directă a măsurilor excepţionale de menţinere a secretului la vârf; pe de altă parte, imi­nenţa prăbuşirii lui Ceauşescu de la puterea în stat era de mult cunoscută în cadrul departamentului, chiar dacă ea nu era exprimată în mod direct. Nu este însă cazul să dis­cutăm acum şi aici despre aspectele oculte al Revoluţiei din 1989 în România. Mă voi referi doar la ceea ce a adus nou pentru mine deceniul în care tocmai intrasem după Revoluţie.

În primăvara lui 1990, la câteva luni după schimbarea puterii, am fost mutat pentru prima dată de la baza din B… la baza din Valea Ursului, care era situată în zona munţilor G… din apropierea masivului Retezat. Spre deosebire de baza în care trăisem zece ani, aceasta se extindea cu două nivele sub pământ. Dotarea tehnică era ireproşabilă iar personalul foarte bine instruit. Spre sfârşitul anului colonelul mi-a adus la cunoştinţă faptul că, datorită unor motive independente de voinţa sa, doc­torul Xien a părăsit România. Aceasta a fost o veste care, într-un anume fel, m-a întristat. Doctorul Xien mă ghidase într-un mod foarte eficient printre meandrele complicate ale cunoaşterii unor realităţi despre care ceilalţi oameni nici măcar nu bănuiesc că există. Modalităţile sale de ac­ţiune erau ciudate şi diferite, însă mai mereu ele se desfăşurau în tăcere. Mi-a fost un ghid spiritual foarte competent şi un ajutor nepreţuit în multe situaţii dificile; de altfel, el însuşi era o fiinţă foarte specială şi ocultată, despre care nici măcar autorităţile române, care îlsupravegheau tot timpul îndeaproape, nu cunoşteau prea multe.

Plecarea neaşteptată şi aparent inexplicabilă a doc­torului Xien a oferit şansa unei schimbări notabile în exis­tenţa mea. Aveam douăzeci şi unu de ani şi o experienţă vastă în ceea ce privea activitatea departamentului, la care se adăugau anumite capacităţi psihice personale, datorită cărora rezolvasem multe situaţii delicate sau chiar pericu­loase. Având în vedere aceste aspecte şi urmând totodată sfaturile pe care i le dăduse părintele Arsenie cu aproape cinci ani în urmă, colonelul Obadea mi-a oferit mie con­ducerea tehnică a Departamentului Zero. Ştiam că aceas­ta era o idee mai veche a colonelului, astfel încât am acceptat imediat.

Noua funcţie era foarte puternică şi autoritară. Şeful meu unic şi direct era colonelul Obadea, iar deasupra lui era doar Ceauşescu şi, într-o anumită măsură, Şeful Securităţii din România. Probabil că au fost necesare multe mişcări de culise din partea colonelului pentru ca eu să fiu persoana care să ocupe acel post. Eforturile sale au fost de asemenea salutare şi în ceea ce priveşte finanţarea în continuare a departamentului, deoarece acesta era în multe privinţe ca un fel de „fantomă” printre celelalte secţiuni din Securitate. Nu existau arhive externe, dosare, informaţii, nu exista nimic în exterior care să ateste „viaţa” departamentului; totul era centralizat la baza din Valea Ursului, unde nimeni nu avea acces, dacă nu făcea parte din personalul bazei. De aceea, aproape nimeni nu ştia despre existenţa ei, cu atât mai puţin despre zona în care era plasată.

Numirea mea ca director tehnic al DZ a implicat necesitatea unor deplasări frecvente pe care trebuia să le efectuez în diferite zone ale ţării, pe lângă participarea la„evenimentele de tip K”. Aveam mereu la dispoziţie o limuzină pentru transport, două gărzi de corp şi chiar, prin solicitare directă, elicopterul care era proprietateadepartamentului.

În 1992 au fost clarificate raporturile dintre Departamentul Zero şi Preşedinţie. După moartea lui Ceauşescu aproape nimeni nu mai ştia de existenţa depar­tamentului, astfel încât Şeful Statului a ordonat imediat subordonarea totală şi politizarea DZ, într-o dorinţă nemărturisită dar evidentă de realizare a unui control cen­tralizat a tuturor structurilor din Serviciul Român de Informaţii. L-am însoţit pe colonelul Obadea la întâlnirea secretă cu Preşedintele, întâlnire care a durat mai mult de patru ore. Şeful Statului dorea chiar să modifice structura departamentului şi să unifice mai multe secţiuni, rămase moştenire din timpul dictaturii, cu cea a DZ. După ce am prezentat însă câteva dintre realităţile şocante care au fost descoperite, precum şi implicaţiile lor enorme în stabili­tatea politico-economică a ţării, buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător cu cel vechi, anterior Revoluţiei. S-a cerut însă şi informarea Şefului SRI-ului. Discuţia cu acesta a avut loc o lună mai târziu şi nu a creat nici un fel de probleme. Dimpotrivă, a adus chiar uneleîmbunătăţiri pe linie administrativă şi de procedură spe­cială.

Una dintre propuneri a fost aceea de înfiinţare a unei secţiuni care să aibă o funcţie de „tampon” între Securitate şi Departamentul Zero. în fapt, această secţiune are şi în prezent funcţia de „colectare” şi „triere” a infor­maţiilor specifice, care se încadrează în domeniul secret de evenimente şi descoperiri stranii, întrucât nu toate aceste informaţii şi evenimente constituiau obiectul acti­vităţii DZ, ele erau repartizate celorlalte Direcţii din SRL Secţia „tampon” a primit denumirea de Comisia de Analiză a Evenimentelor Stranii, având angajaţi din ambele părţi, adică atât de la nivelul secţiilor SRI, cât şi din DZ. S-a stabilit însă ca Şeful acestei Comisii să fie un membru al departamentului nostru, datorită experienţei în domeniu. Am primit tot eu şi această funcţie, ca o extin­dere a aceleia de la nivelul Departamentului Zero. Şeful SRI-ului a obiectat un timp, invocând vârsta mea care era mult sub standardele stabilite în mod oficial. Pe bună dreptate, el afirma că era de neconceput ca o persoană atât de tânără să conducă în mod eficient acţiuni de asemeneaanvergură, însă colonelul Obadea a liniştit până la urmă spiritele, asumându-şi întreaga responsabilitate.

Datorită statutului cu totul special pe care deja îl deţineam, gradul de libertate în acţiune trebuia să fie maxim. Această condiţie depăşea chiar şi imunitatea par­lamentară, deoarece se lega în mod direct de marile secrete de stat. Deoarece funcţiile mele nu erau politizate, forma de acces liber absolut era reprezentată de un tip de legitimaţie specială, semnată personal de Preşedinte şi purtând indicativul DZ/A – O […], în funcţie de numărul celor cărora li se eliberează. Aceştia sunt extrem de puţini si fac parte din organismele cele mai secrete ale SRI şi ale Armatei.

În perioada 1992-1993 am parcurs toate dosarele departamentului, pentru a mă familiariza cu situaţia la zi. Am studiat cazurile cele mai secrete şi am fost în locuri foarte ascunse şi uimitoare prin cele ce conţineau. Toate acestea fac însă obiectul unui domeniu secret care nu poate fi dezvăluit deocamdată. Am stabilit cartierul ge­neral la baza din Valea Ursului şi am pregătit, în paralel, o a doua echipă specială de intervenţie pentru cazurile mai puţin importante. Până în anul 2001 am reuşit să con­solidăm relaţiile de „parteneriat” cu SRI-ul şi am oferit informaţii esenţiale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Colonelul Obadea avea deplină încredere în mine şi chiar dacă se apropia vertiginos de vârsta pen­sionării, era totuşi foarte mulţumit de modul în care se desfăşura activitatea departamentului. Fusese avansat la gradul de general-SRI şi putea spune că multe dintre pla­nurile sale deveniseră realitate.

Cam acesta este tabloul de ansamblu al situaţiei departamentului în prezent, schiţat în linii mari. Anul 2002 a marcat un punct important în ceea ce priveşte implicarea mea într-un cadru special care se referă la anu­mite aspecte de mare importanţă cu profunde implicaţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial. Dar despre ele îţi voi vorbi în viitoarea întâlnire, pentru că este foarte important să ne focalizăm atenţia cât mai bine asupra acelui subiect fundamental al discuţiei noastre pe care urmăresc în mod special să ţi-1 prezint. Vei înţelege astfel că realitatea care ne înconjoară este proiectată într-o cu totul altă lumină decât sunt obişnuiţi oamenii să o perceapă.

Am respirat adânc, ca la ieşirea dintr-o transă îndelungată. Nu bănuiam care avea să fie natura destăinuirii viitoare, dar intuiam că ajunsesem la „nodul” problemei, la punctul-focar al situaţiei actuale. Cezar îmi mărturisise că acela reprezenta, de fapt, motivul principal pentru care el dorea să fac publice aceste relatări. Aveam să mă mai întâlnesc cu el doar de două ori, timp în care mi-a expus în mod amănunţit evenimente care pot fi con­siderate cruciale pentru destinul ţării. Ultima întrevedere a avut loc în luna iunie, 2003 şi atunci am aflat cu stupoare felul în care s-a ajuns la cunoaşterea locaţiei secrete din munţii Bucegi unde a fost făcută, două luni mai târziu, marea descoperire. Chiar dacă evenimentele s-au precipitat atunci, totuşi Cezar mi-a oferit nesperata şansă de a fi în acel loc şi de a vedea eu însumi structura secretă din munte şi elementele sale caracteristice.Aceasta a necesitat o intervenţie cu totul specială din partea lui şi mai ales din partea generalului Obadea, într-un moment în care lucrurile păreau să scape de sub con­trol. Decizia de a mă chema acolo, aproape imediat după efectuarea descoperirii, a fost foarte inspirată deoarece la câteva zile după aceea situaţia s-a complicat extraordinar de mult datorită presiunilor diplomatice americana care au solicitat intens prezenţa lor imediată în acel loc cu echipe ultradotate şi cu o formidabilă tehnologie. Din acel moment, nimeni care nu era autorizat de la nivelul preşedenţiei nu a mai putut pătrunde dincolo de barajele de securitate care erau asigurate atât de militarii români, cât şi de cei americani. De aceea, mă consider foarte noro­cos şi într-un anumit fel chiar privilegiat, că am avut ocazia să văd ceea ce multora, poate, li se va părea aproape incredibil, în cele câteva ore cât a durat prezenţa mea în perimetrul central al descoperirii, Cezar mi-a relatat succint aspectele (unele dintre ele dramatice) legate de modalitatea efectivă în care a fost făcută descoperirea; mi-a punctat pe scurt implicaţiile pe care ea le-a declanşat imediat după aceea, precum şi eveni­mentele principale ale intervenţiei SUA în această pro­blemă, în luna septembrie a aceluiaşi an (2003) am primit veşti noi de la el, prin intermediul unui curier special care de altfel fusese şi intermediarul pentru aranjarea întâlni­rilor noastre din ultimii ani. De data aceea, însă, curierul mi-a facilitat o convorbire telefonică cu Cezar, utilizând un aparat special protejat şi o linie particulară. Cezar mi-a vorbit atunci despre unele aspecte particulare ale „negocierilor” româno-americane pe care le aflase de curând şi de faptul că urma să plece peste câteva zile într-o „mare expediţie”, oferindu-mi de asemenea câteva date generale cu privire la aceasta. Nu ştia cât va dura acea călătorie dar mi-a promis că, la întoarcere, mă va contac­ta pentru a-mi oferi toate detaliile ei. După o scurtă ezitare mi-a sugerat că aveam, totuşi, destule informaţii pentru a scrie şi a publica o carte cu aceste elemente. Ca şi mine, considera că oamenii au dreptul să ştie care este situaţia reală şi să hotărască singuri asupra viitorului lor. Aceea a fost ultima dată când am avut un contact verbal cu Cezar.

Cu câteva săptămâni în urmă, după aproape un an de la acea convorbire telefonică, exact în perioada în care redactam partea finală a acestei cărţi am primit unele sem­nale despre întoarcerea lui din „marea expediţie”, ceea ce mi-a provocat o emoţie intensă la gândul unei posibile revederi şi a aflării unor noi elemente, despre care bănuiam că au o natură excepţională.

Să revin, însă, la relatarea lui Cezar din penultima noastră întâlnire. Elementele pe care mi le-a expus atunci în amănunţime constituie fără îndoială o adevărată mină de informaţii despre culisele organizaţiei masonice mon­diale. Concepţia, viziunea generală, intenţiile şi modurile de acţiune ale francmasoneriei, pe care Cezar mi le-a relatat într-o memorabilă sinteză a convorbirii avute cu unul dintre reprezentanţii de seamă la scară mondială a acestei organizaţii, m-au determinat să înţeleg şi mai bine semnificaţia subtilă a cunoscutei afirmaţii: „Mărul pe dinafară frumos şi pe dinăuntru găunos”, care se poate aplica foarte bine masoneriei mondiale. Pe de altă parte şi în mod paradoxal, fără acea iniţiativă a masoneriei nu ştiu când şi cum ar fi avut loc excepţionala descoperire din munţii Bucegi. Uneori firul destinului – mai ales cel al unei naţiuni sau chiar al umanităţii – este mult prea com­plicat şi laborios pentru a putea fi înţeles în toată com­plexitatea sa de mintea umană. Ne rămâne, deci, doar posibilitatea de a constata şi de a analiza retroactiv, plinide uluire, incredibilul păienjeniş de fapte, relaţii, fiinţe şi destine individuale care s-au combinat astfel încât rezul­tatul final să constituie un adevărat pas înainte pentru omenire. Chiar dacă, deocamdată, nu putem înţelege în amănunt aceste combinaţii şi acţiuni foarte complicate ale forţelor subtile, putem cel puţin să ne orientăm după efectele notabile pe care ele le declanşează în anumite momente precis delimitate de o serie de factori conjuc-turali. Aceşti factori conjuncturali reprezintă însă exact condiţiile spaţio-temporale care sunt necesare pentru declanşarea unor evenimente – chiar la scară mondială -de o importanţă majoră.

Atunci când m-am întâlnit din nou cu Cezar, la câte­va luni de la ultima discuţie, el a reluat firul relatărilor sale exact de acolo unde rămăsese, ca şi cum făcuse doar o scurtă pauză pentru a bea apă.

— În luna mai a anului 2002 mă aflam la baza din Valea Ursului, al cărui nume de cod este Alpha. Era perioada în care studiam intens dosarele secrete ale depar­tamentului, care acopereau o perioadă de mai bine de douăzeci de ani de cercetări şi verificări pe teren, efectuate de echipele de intervenţie specială, într-o după-amiază calmă şi liniştită mă aflam în biroul meu, fiind adâncit în studiu, când am primit un telefon pe linia direc­tă, de maximă securitate, de la generalul Obadea. Eram mirat, deoarece mă despărţisem de el doar cu o zi înainte şi acel telefon era folosit doar în cazul unor comunicate foarte urgente şi secrete. Mi-a transmis că în următoarele ore voi primi vizita unui personaj important, care doreşte să aibă o discuţie cu mine în particular. M-a surprins vocea generalului, uşor nesigură şi exprimarea lui puţin confuză, aspecte care nu-i erau caracteristice şi pe care nule întâlnisem la el până atunci.

Mi-a spus că nu are nici un fel de date suplimentare, că nu ştie despre cine este vorba şi că solicitarea întreve­derii a venit prin intermediul SRI, ca urmare a unei inter­venţii guvernamentale. Persoana respectivă era cetăţean străin, însă cunoştea România şi, de asemenea, vorbea foarte bine limba română. Serviciul Român de Informaţii (SRI) ştia doar că face parte dintr-o lojă masonică foarte importantă din Italia, că deţine un înalt rang nobiliar şi că are o mare putere de influenţă financiară în România. Probabil că relaţiile sale politice erau de asemenea foarte sus-puse, din moment ce a reuşit să penetreze „zidul” SRI-ului şi să ajungă până la structura DZ. Era însă o enigmă de unde mă cunoştea pe mine şi cum aflase de existenţa departamentului, al cărui director tehnic eram. Mi-am dat seama atunci că puterea de influenţă a acestui om era formidabilă, din moment ce el reuşise să„străpungă” pe cale ierarhică sistemul guvernamental ^şi de securitate al unei ţări, chiar fără să ascundă aceasta. In ceea ce mă privea, trebuia să admit întrevederea, deşi nu-i ştiam încă scopul. Erau destule necunoscute în ecuaţie, care se suprapuneau peste rapiditatea cu care urma să aibă loc întâlnirea. Cu toate acestea, percepeam în fiinţa mea un gen de „greutate” şi „presiune” nelămurită, care în mod evident se corela cu persoana respectivă. Atunci am realizat intuitiv, pentru prima dată, natura întrevederii. Avea să fie o „luptă” dificilă, deoarece simţeam deja radi­aţia „grea” a acelei fiinţe, ca un nor neplăcut care o învăluia şi care îi ascundea adevăratele intenţii. Mai erau câteva ore până la sosirea personajului, astfel încât m-am izolat într-o cameră şi am intrat într-o stare de meditaţie profundă pentru a afla mai multe elemente caracteristice despre persoana acestuia.

Eram complet uluit. Cunoşteam deja faptul că Cezar avea puteri psihice deosebite, despre care nu menţionase însă decât strictul necesar, cu multă modestie şi într-un mod cât se poate de firesc şi natural, în plus, el nu îşi ma­nifestase puterile în prezenţa mea decât de două-trei ori, în anumite situaţii-cheie, doar pentru a-mi demonstra indirect că ceea ce îmi relata nu erau vorbe goale. Chiar şi atunci acţiunile sale au fost perfect integrate în conjuc-turile respective, astfel încât ele să nu provoace o bulver­sare prea mare. Totuşi, nu ştiam faptul că el avea capaci­tatea de a afla diferite informaţii atunci când îşi manifes­ta voinţa în această direcţie, în timpul meditaţiei. Nu puteam să înţeleg cum era posibil aşa ceva. Dorind să aflu mai multe despre acest mister, 1-am întrebat cum şi de unde reuşeşte să aibă acces la informaţii despre care nu ştia nimic înainte.

— Se poate spune că domeniul subtil de cunoaştere pe care îl evoc în timpul meditaţiei, atunci când doresc să aflu anumite informaţii, este un tip de eter foarte vast, însăacesta nu reprezintă eterul la care face referire ştiinţa con­temporană, a început Cezar să-mi explice. Din această realitate subtilă provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile, materia de orice tip, în general vorbind orice informaţie care se actualizează ca nume şi formă în planul fizic. Din acest ocean practic infinit de „coduri” particu­lare încep să se concretizeze, din aproape în aproape, toate intenţiile, gândurile şi ideile noastre care prind ast­fel o formă clară şi se obiectivează la nivelul de percepţie al omului obişnuit, în lumea fizică.

Imaginează-ţi, de pildă, o masă de aburi care se află în suspensie; ea este alcătuită din vapori de apă formaţi din particule foarte fine care plutesc în aer. Dacă acţionămasupra temperaturii înconjurătoare şi o determinăm să scadă, vaporii de apă vor condensa şi se vor transforma în picături de lichid, adică ei se vor afla atunci într-o stare de agregare a materiei care este mai grosieră decât cea a vaporilor, care reprezentau starea gazoasă a apei. Dacă vom scădea şi mai mult temperatura, apa lichidă se va transforma în gheaţă, deci în materie solidă, care este starea de agregare cea mai grosieră. E simplu de înţeles: aceiaşi atomi de apă, care iniţial se aflau sub formă de vapori, au devenit, prin transformări succesive, gheaţă.

Analogic vorbind, acelaşi drum, de sus în jos, îl urmează şi informaţia de orice tip care ajunge să se con­cretizeze în planul fizic, în stadiul ei primar, latent, infor­maţia nu reprezintă altceva decât o anumită formă de energie vibratorie care este specifică fiecărui aspect în parte. Mediul în care subzistă infinitatea de idei, gânduri, intenţii şi posibilităţi este eterul subtil universal despre care îţi spuneam mai înainte. Totul se reduce, deci, la accesarea informaţiei pe nivelul ei propriu de vibraţie, care face parte din oceanul nesfârşit al frecvenţelor de vibraţie energetică din eterul universal. Acesta este aspec­tul cel mai dificil de realizat, întrucât mai întâi este nece­sar să ai nivelul de conştiinţă adecvat pentru a fi conştient de eterul subtil universal şi, de asemenea, trebuie să ai capacitatea de a selecta cu mare acurateţe, din multi­tudinea frecvenţelor de vibraţie energetică, pe aceea care te interesează.

— Se poate spune că domeniul subtil de cunoaştere pe care îl evoc în timpul meditaţiei, atunci când doresc să aflu anumite informaţii, este un tip de eter foarte vast, însăacesta nu reprezintă eterul la care face referire ştiinţa con­temporană, a început Cezar să-mi explice. Din această realitate subtilă provin toate lucrurile şi fenomenele, toategândurile, materia de orice tip, în general vorbind orice informaţie care se actualizează ca nume şi formă în planul fizic. Din acest ocean practic infinit de „coduri” particu­lare încep să se concretizeze, din aproape în aproape,PLANURIINTERMEDIARE
PLANUL FIZIC
Luând o foaie de hârtie, Cezar a desenat o schiţă pentru a putea să înţeleg mai bine.

- O minte focalizată, care este bine pregătită şi purificată de gânduri vicioase şi parazite, are puterea de a străpunge succesiv planurile subtile de manifestare până la nivelul eterului universal de care ţi-am vorbit, care este precum un fel de spaţiu gigantic, având o natură foarte

obiectivarea ideilor cauzale la nivelul planului fizic

Energii vibratorii („lungimi de undă” specifice) din eterul subtil atotcuprinză­tor, care reprezintă surse-cauză pentru orice manifestare obiectivă din planurile Creaţiei.
Planurile succesive de manifestare, din ce în ce mai grosiere, în care sursele energiei-cauză îşi micşorează vibraţia până când se materializează la nivelul planului fizic.

Planul fizic, cel mai grosier (ca frecvenţă de vibraţie) în ierarhia planurilor de manifestare.
ETERUL SUBTIL UNIVERSAL

mintea puternică şi focalizată



CONCRETIZAREA IDEILOR LA

NIVELUL PLANULUI FIZIC

specială, în acest spaţiu extrem de vast poate fi identifi­cată „urma” specifică sau frecvenţa vibratorie particulară a oricărui aspect, fiinţă, obiect sau fenomen care teinteresează. Adevărata artă constă în selectarea corectă a frecvenţei de vibraţie particulară pe care o cauţi, la fel ca atunci când vrei să prinzi un post de radio şi mişti cursorul pe scala de frecvenţe a radioului.

Mă vei întreba, poate, cum selectează mintea doar o frecvenţă specifică dintr-o infinitate care există? Procesul este simplu, pentru că el se bazează pe legea universală avibraţiei. Tot ceea ce există în univers şi este definit în mod particular, indiferent că este fiinţă sau lucru, fenomen sau emoţie, are o „amprentă” vibratorie, o „marcă” specifică inconfundabilă după care poate fi iden­tificat oriunde în univers. Este aşa-numita lungime de undă personală, întocmai cum spirala ADN-ului este unică pentru fiecare fiinţă. Trebuie doar să comutezi „butonul” de Ia o lungime de undă la cea pe care doreşti să o cunoşti. Este un principiu fundamental în fizică şi acesta se numeşte rezonanţă. Desigur, toate acestea implică un antrenament adecvat şi perseverent, dar rezul­tatele sunt pe măsură. Eu nu am făcut altceva decât să aplic cu exactitate acest principiu, focalizându-mă asupra „imaginii subtile” sau „lungimii de undă” a personajului care urma să sosească, chiar dacă nu-1 văzusem niciodată şi nu îl cunoşteam deloc, dar despre care aveam totuşiunele informaţii de la generalul Obadea. Acele informaţii sumare mi-au fost de ajuns. Manifestarea puternică şi focalizată a voinţei mele a determinat într-un timp relativ scurt realizarea condiţiilor de rezonanţă cu „amprenta subtilă” a persoanei respective. Totuşi, trebuie să-ţi spun că fenomenul nu este chiar aşa simplu precum ţi-1 descriu eu acum. Mai bine zis, este necesară o lungă perioadă de practică intensă, care implică de asemenea elevarea deosebită a conştiinţei.

Acurateţea informaţiilor pe care doreşti să le afli depinde, pe de o parte, de claritatea propriei tale minţi -care atunci trebuie să fie precum suprafaţa nemişcată a unui lac de munte – iar pe de altă parte de abilitatea în realizarea condiţiilor specifice de rezonanţă, prin evocare vie şi cu putere a ceea ce ţi-ai propus să cunoşti. Practic vorbind, în acele momente tu te „acordezi” cu o mai mare sau mai mică fineţe la frecvenţa de vibraţie specifică a fiinţei pe care o evoci. Dacă reuşeşti aceasta cu succes, vei cunoaşte atunci într-un mod direct, nemijlocit şi intuitiv, rezultanta subtilă dominantă a persoanei respective, în toate aspectele ei, chiar dacă ea crede că aceste aspecte sunt necunoscute celorlalţi oameni.

Este adevărat că, aşa după cum ţi-am spus, problema se prezintă într-o ipostază mai complexă deoarece există multe variabile care implică, printre altele, pregătirea per­sonală şi eforturile depuse în această direcţie, însă impor­tant este faptul că orice fiinţă umană sănătoasă, care este înzestrată cu voinţă şi perseverenţă, poate să dobândeascăaceastă putere.

Am să revin însă la întâlnirea care ascundea un mobil secret, foarte important, dar totuşi neclar într-o primă fază pentru mine.

Apoi Cezar mi-a povestit în amănunt strania întâlnire de la baza Alpha, care prin semnificaţia ei m-a zguduit profund şi m-a convins definitiv să scriu această carte. Totuşi, pentru ca cele relatate să aibă o anumită cursivi­tate şi, de asemenea, pentru a uşura exprimarea ideilor, voi reda această întâlnire în termenii dialogului care a avut loc între Cezar şi misteriosul personaj, membru în elita mondială a francmasoneriei, străduindu-mă să respect cât mai fidel ceea ce mi-a fost relatat şi chiar să redau anumite nuanţe mai subtile ale discuţiei. Cer iertare cititorului pentru eventualele inconsecvenţe în exprimare dar, aşa cum va realiza el însuşi foarte curând, important aici este conţinutul informaţiei şi mai puţin forma în care acesta este prezentat.



Soluţie de compromis

Pe la orele trei după-amiază, la baza din Valea Ursului şi-a făcut apariţia un elicopter al Serviciului Român de Informaţii din care a coborât un domn sobru, înalt, îmbrăcat într-un costum negru şi având o ţinută ele­gantă, dar trufaşă, în mâna dreaptă ţinea un baston cu mâner de fildeş cu încrustaţii din aur, foarte complicate. Faţa lui exprima duritatea, iar ochii verzi aveau un efect aproape straniu, radiind o răceală neobişnuită. Această impresie era amplificată şi de sprâncenele uimitor de arcuite şi bine conturate pentru un om ajuns la o vârstă relativ înaintată. El s-a prezentat ofiţerilor care îl aşteptau la bază sub numele de senior Massini şi a aşteptat răbdă­tor ca sosirea lui să fie anunţată lui Cezar. Impunător, obişnuit parcă să trăiască numai în cercurile nobiliare înalte, senior Massini avea – la cei şaizeci şi cinci de ani ai săi – o alură semeaţă, era foarte sigur pe el şi creaimpresia unei persoane care era obişnuită să dea ordine. De altfel, el era unul dintre venerabilii de frunte ai celei mai importante loje masonice din Europa şi, de asemenea, făcea parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.

Senior Massini a fost condus la nivelul unu al bazei, unde îl aştepta Cezar. După salutările de rigoare, Cezar 1-a invitat într-o sală de protocol, dar venerabilul a refuzat. Fără să fie afectat, stilul în care el se exprima era totuşi cam pompos, cu o uşoară tentă arhaică. De altfel, senior Massini descindea dintr-o foarte veche familie nobiliară, de stirpe regală, din Italia.

— Sunt impresionat şi totodată încântat de pro­punerea dumneavoastră, însă îmi rezerv minimul privi­legiu de a mă proteja faţă de eventualele tentative de ascultare şi înregistrare a discuţiei noastre. V-aş fi deosebit de îndatorat să nu consideraţi acest lucru o jignire personală, dar nu putem uita totuşi că avem de-a face cu Serviciul Român de Informaţii, şi-a explicat venerabilul intenţia.

Cezar zâmbea abia perceptibil. Era încă dificil de evaluat dacă senior Massini se exprima astfel în mod obişnuit sau cuvintele sale ascundeau o fină ironie. A doua variantă era mai plauzibilă, dar acest lucru nu 1-a deranjat în nici un fel pe Cezar, care i-a răspuns cu bunăvoinţă.

— Vă înţeleg temerile, domnule, şi le găsesc îndrep­tăţite într-o oarecare măsură. Dar această bază are chiar prin statutul ei un nivel foarte înalt de securitate şi se află doar în raport de colaborare cu SRI, adică propriu-zis ea nu se află în subordinea Serviciului Român de Informaţii. Putem discuta liniştiţi şi fără teamă în sala de protocol.

Senior Massini a rămas însă inflexibil în cererea sa. Politicos, el a insistat în mod ferm pentru ca discuţia să aibă loc în aer liber, la o distanţă convenabilă de bază. Aprecizat că acest lucru era în interesul ambelor părţi.

Nefiind chiar o cerere extravagantă, Cezar a con­simţit. S-a ales o mică poiană care era situată la aproxima­tiv două sute cincizeci de metri de clădirea de la suprafaţă a bazei. S-au transportat acolo o masă şi două scaune iar Cezar a dispus în cerc, la o anumită distanţă de acestea, o gardă formată din opt oameni care erau specializaţi în ser­viciul de pază şi protecţie la nivel superior. De altfel, aceştia făceau parte chiar din echipa a treia de intervenţie specială în cazul „evenimentelor de tip K”. A fost montat, de asemenea, şi un dispozitiv electronic de bruiaj de înaltă tehnologie. Pregătirile au durat aproape o oră, timp în care venerabilul Massini nu a rostit decât câteva fraze, mulţu-mindu-se doar să abordeze un zâmbet uşor zeflemitor şi ironic. Din când în când el arunca priviri pătrunzătoare lui Cezar, analizându-1 rapid dar cu mare atenţie.

Pe la patru şi ceva după-amiaza pregătirile au fost încheiate şi cei doi s-au aşezat la masa din poiană. Cezar mi-a mărturisit că, dintr-un anumit punct de vedere, situ­aţia era relativ bizară. Un domn având o certă influenţă în cercurile politice cele mai înalte solicitase o întrevedere foarte secretă cu directorul tehnic şi executiv al celui mai ocultat departament de acţiune al Serviciilor Secrete din România. Toate „uşile” fuseseră deschise aproape fără efort, toate solicitările aprobate imediat. Care putea fi natura acelei influenţe misterioase ce a străpuns chiar şi cele mai înalte cercuri politice ale unui stat? Care era de fapt scopul acelei vizite inopinate şi secrete a seniorului Massini şi ce urmărea el în realitate, mai ales că evitase amestecul chiar şi al Serviciului Român de Informaţii prin care ajunsese acolo? Ordinul expres primit de la Guvern interzicea orice imixtiune a SRI în discuţie, invocându-se secretul de stat în domeniul de acţiune al DZ. Cu toate acestea, situaţia era relativ stranie deoarece crea impresia intervenţiei unei puteri exterioare care era „dictată” statu­lui român. Mai mult decât atât, nu era permisă nici o înregistare ascunsă a convorbirii dintre cei doi, iar Cezar dorea să fie onest în promisiunea pe care o făcuse senioru­lui Massini. Pe de altă parte, chiar dacă SRI-ul deţinea mijloacele tehnice necesare pentru interceptarea convor­birii, sosirea venerabilului Massini fusese anunţată în pripă şi nu existase timpul suficient pentru organizarea unei asemenea acţiuni delicate, în plus, la influenţa pe care se pare că o avea senior Massini în cercurile politice cele mai înalte ale statului român, o eventuală nemulţu­mire a acestuia putea avea consecinţe dintre cele mai neplăcute asupra celor care ar fi luat o asemenea decizie în SRL Aşadar, oricât de straniu ar putea să pară, senior Massini reuşise – printr-o acţiune rapidă, intempestivă şi fără prea mari eforturi – să obţină în timp record securi­tatea maximă a discuţiei pe care dorea să o aibă cu Cezar. Confruntarea dintre cei doi avea să ofere una dintre cele mai senzaţionale relatări a unor adevăruri foarte ocultate, care totuşi se manifestă zi de zi, tot mai mult, în viaţa oamenilor de pe întreaga planetă.

Testarea

— Mă aflu aici pentru a purta această discuţie cu dumneavoastră, domnule Brad, într-un mod mai puţin obişnuit şi într-o conjunctură aparte, a intrat direct în subiect venerabilul Massini. în opinia noastră, oamenii se împart în două mari categorii: cei care pot fi manipulaţi şi conduşi, aceştia reprezentând imensa majoritate a omenirii; şi cei care au anumite virtuţi, care deţin anumite puteri şi au o personalitate foarte puternică.

— Vă întrerup pentru o scurtă precizare: de fapt, a cui opinie o reprezentaţi dumneavoastră aici? a intervenit Cezar cu aparentă naivitate.

Senior Massini zâmbi larg, lăsându-se greu pe spă­tarul scaunului, întreaga lui atitudine exprima conştiinţa orgolioasă a unei puteri care nu putea fi înfrântă.

— Domnule Brad, sunteţi un tânăr în floarea vârstei, ajuns într-un post ce reprezintă, paradoxal, o închisoare pentru libertatea civilă, dar care în acelaşi timp vă oferăsatisfaţia cunoaşterii şi cercetării unor lucruri despre care aproape nimeni nu ştie nimic. O astfel de poziţie nu se obţine oricum, deoarece ea trebuie să fie garanţia unor capacităţi interioare remarcabile.

— Mulţumesc, rosti Cezar amabil şi totodată precaut.

— Totuşi, chiar şi unei persoane foarte dotate, aşa cum sunteţi dumneavoastră, îi rămân destule aspecte necunoscute, iar unele dintre ele pot fi extrem de atrăgă­toare. Grupul pe care îl reprezint şi în numele căruia am venit aici face parte din cel mai înalt ordin masonic, fiind foarte interesat de rezultatul discuţiei pe care noi o purtăm.

— Cunosc unele aspecte legate de francmasonerie, spuse Cezar. Organizaţia este strict ierarhizată după mo­delul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ocultate, iarintenţiile sale adevărate sunt obscure pentru marea majoritate a oamenilor.

— Pentru cele două-trei propoziţii pe care le-ai rostit, nici eu nu m-aş fi descurcat mai bine, dragul meu! râse cu un aer superior şi uşor ironic venerabilul Massini. SuntMaestru în cea mai puternică lojă masonică din lume şi, dacă pentru cei mai mulţi acesta trebuie să rămână un secret bine păzit, în cazul tău ar fi ceva superfluu, deoarece subiectul pe care doresc să-1 abordez în discuţie depăşeşte cu mult importanţa ocultării mele. Dimpotrivă, este chiar imperios necesar să ştii de la început cu cine vorbeşti.

Relatându-mi discuţia, Cezar mi-a mărturisit că acela a fost momentul exact când a intuit scopul vizitei lui Massini, precum şi modul general în care ea avea să sedesfăşoare. Tot atunci el a ştiut cum urma să procedeze şi ce strategie avea să adopte, pentru a afla cât mai multe elemente şi a înţelege cât mai bine mecanismele de ac­ţiune ale masoneriei, în definitiv, aceea se anunţa a fi o „luptă” surdă între atenţia, vigilenţa, inteligenţa şi abili­tatea celor doi într-o confruntare verbală de idei, planuri, oferte şi răspunsuri care trebuiau să fie magistral orches­trate, deoarece forţele puse în joc – şi urmările care puteau decurge de aici – erau colosale, într-o primă fază, Cezar şi-a propus să tatoneze terenul într-un domeniu la care observase deja că venerabilul Massini era slab: orgoliul, simţul ego-ului foarte dezvoltat, care i-ar fi putut micşora în mod strategic vigilenţa şi forţa interioară.

— Deci funcţia pe care o aveţi în lojă este una dintre cele mai înalte. Ştiam că ierarhizarea se face după aşa numitele „grade de promovare”, care sunt treizeci şi trei. — Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă; el înseamnă cu mult mai mult decât atât, dar nu e necesar să intru acum în amănunte, într-adevăr, există această ie­rarhizare în treizeci şi trei de grade la nivelul lojelor, care trebuie să respecte nişte criterii clare, însă trebuie să ştii Că ele reprezintă un fel de „faţadă” pentru cei din exteri­or. Adevărata putere depăşeşte cu mult cel de-al treizeci şi treilea grad ierarhic şi angrenează alte condiţii pe care ţi le pot dezvălui, însă, numai într-o anumită conjunctură. Depinde doar de tine să fii receptiv faţă de o astfel de situ­aţie. Imaginează-ţi o casă mare care, pentru a arăta cât mai frumos, trebuie zugrăvită elegant, cu multă atenţie la detalii. Analogic vorbind, acestea ar fi gradele de iniţiere. Marile bogăţii şi secrete se află, totuşi, în interiorul casei, nevăzute şi neştiute decât de stăpânii acesteia, foarte pu­ţini la număr, care dirijează din umbră bunul mers al întregii clădiri: îngrijirea, administrarea şi prosperitatea ei. Pentru aceasta nu este însă nevoie ca ei să fie cunoscuţi de ceilalţi oameni şi, de asemenea, nu trebuie ştiute nicicăile prin care ei acţionează. Eşti inteligent şi poţi să înţelegi cu uşurinţă ce am vrut să spun.

Cezar observase că, treptat, senior Massini trecuse la o formă de adresare mai familiară şi mai directă. Acesta putea fi un avantaj, deoarece o anumită familiaritate îndiscuţie putea să favorizeze dezvăluirea multor secrete. Desigur că, la acest gen de adresare a contribuit şi marele decalaj de vârstă între cei doi. Venerabilul Massini mani­festa, fără îndoială, o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast evident cu vârsta respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă – prin care ve­nerabilul era oricând capabil să domine fiinţele umane comune, în marea lor majoritate slabe sau cu labilităţi fi­zice ori psihice – era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de superioritate asupra celorlalţi, justificat probabil de nobleţea stirpei. De aceea, oricâte merite ar fi avut Cezar şi oricât de bune ar fi fost referinţele sale, despre care putem presupune că erau binecunoscute elitei din grupul Bilderberg, totuşi acestea nu erau suficiente pentru ca venerabilul Massini să-şi înfrâneze instinctul orgoliului.

— Am solicitat această întrevedere prin puterea şi relaţiile pe care le deţinem deoarece cunoaştem forţele şi capacităţile tale de acţiune. Acest lucru îl preţuim foarte mult mai ales dacă ne serveşte interesele.

Rostind această replică, venerabilul a făcut prima mutare importantă în jocul dintre cei doi. După cum se va vedea, însă, mişcările de culise şi planurile ascunse aveau să se dovedească mult mai complicate decât o simplă propunere, relativ indirectă, de colaborare la cel mai înalt nivel masonic.

— Domnule Massini, dacă trebuie să înţeleg ceva anume şi dacă problema se pune într-un mod special, atunci vă rog să precizaţi acest lucru de la început. De pildă, care este scopul principal pentru care doriţi să fac parte din Grupul Bilderberg?

Atitudinea seniorului deveni brusc rece, iar tonul lui căpătă inflexiuni foarte dure.

— Este într-adevăr aceasta o problemă pentru dum­neata, domnule Brad? îţi închipui că ai libertatea de a alege sau de a pune condiţii? Şi cine ţi-a spus că vei deveni membru al Grupului Bilderberg? Ai cumva idee cine sunt în realitate cei care-1 compun şi care sunt crite­riile de acces la acest nivel? îţi spun că eşti foarte departe de această poziţie ierarhică şi chiar mai mult decât atât, nu vei putea niciodată să pătrunzi în cercul intim al acestui grup, din motive pe care, dacă ţi le-aş dezvălui, te-ar bul­versa complet. Ele nu fac parte din această lume. Revino deci la idei mai umane şi înţelege că propunerea pe care ţi-am făcut-o în mod indirect se referea de fapt la intrarea ta în una dintre cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată Grupului Bilderberg. Organizaţia noastră ar avea nevoie de aportul tău special. Faptul că m-am deplasat eu însumi aici, pentru a purta această discuţie în particular cu tine, te poate face să înţelegi faptul că noi te apreciem în mod deosebit. Din informaţiile pe care le deţinem trebuie să recunosc faptul că forţele şi posibi­lităţile tale de acţiune sunt impresionante. După cum îţi spuneam, suntem interesaţi de colaborarea cu tine. Există un consiliu secret la nivelul acestei loje, care propune direcţiile principale de acţiune în lume, iar aceste pro­puneri sunt mai apoi analizate de Grupul Bilderberg. E ca un fel de buclă feed-back. Ai putea fi un pion foarteimportant în acest consiliu şi ai putea să dobândeşti tot ce ţi-ai închipuit tu vreodată în lumea asta, stăpânind la dis­creţie orice doreşti: averi, oameni, lux, legi şi chiar guverne. Nimic nu te va putea opri. Noi nu obişnuim să negociem, pentru că ceea ce oferim este imens. Ce rost ar mai avea alte discuţii inutile când lucrurile sunt atât de bine precizate? De altfel, sincer să fiu, nu prea ai altă posibilitate decât pe aceea de accepta colaborarea.

Spunând aceasta cu o siguranţă de neclintit, venera­bilul Massini făcu un gest specific cu mâna întinsă, retezând aerul. Probabil că o altă persoană în locul lui Cezar ar fi fost intimidată şi chiar năucită atât de rapidi­tatea cu care avansase discuţia, cât şi de perspectivele fa­buloase pe care ea le oferea. Cezar mi-a dezvăluit că acela a fost un moment critic al întâlnirii. Deşi complexă în aparenţă, problema nu prezenta decât două alternative evidente: să accepte propunerea de colaborare, ceea ce implica intrarea în societatea masonică şi propulsarea rapidă în treptele cel mai înalte ale ierarhiei sale; sau să respingă această propunere, ceea ce ar fi atras ulterior un lanţ imprevizibil de urmări neplăcute atât în ceea ce priveşte propria lui persoană cât şi în ceea ce priveşte activitatea departamentului, în acel moment, Cezar nu cunoştea încă datele principale despre interesele „la vârf” ale francmasoneriei, însă era deosebit de interesat să le afle, pentru a înţelege motivaţiile oculte ale acestei orga­nizaţii mondiale şi căile prin care ea urmărea să-şi atingă scopurile. Conjunctura i se părea favorabilă şi punctul în care ajunsese discuţia îi oferea posibilitatea să o conducă treptat spre ceea ce îl interesa, stimulând orgoliul şi senti­mentul puterii pe care senior Massini le manifesta cu precădere. Totuşi, sarcina nu era deloc uşoară, deoarece venerabilul reprezenta un interlocutor foarte abil şi viclean, care în plus avea o mare inteligenţă şi forţă men­tală. Din nefericire, acestea erau deja orientate în sens profund negativ.

Cezar a simţit intuitiv că, dacă ar fi declinat imediat propunerea, „jocul” ar fi fost închis şi seniorul ar fi plecat fără să încerce să-1 convingă. Cezar nu ar mai fi reuşit să afle nimic iar urmările refuzului său ar fi fost imprevi­zibile. Aşadar, a luat hotărârea de a înşela vigilenţa seniorului şi, sub masca acceptării propunerii acestuia, să afle cât mai multe lucruri despre aspectele de culise ale masoneriei mondiale. Dintr-o anumită perspectivă, el şi-a asumat atunci o misiune de „kamikaze sub acoperire”, dar se simţea stăpân şi încrezător în puterile sale pentru a face faţă eventualelor situaţii dificile cu care avea să se con­frunte.
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:48

Continuare
Adevărul ocult al Organizaţiei Masonice

— Este palpitant ceea ce îmi spuneţi, domnule Massini. Aş vrea totuşi să înţeleg cum a fost şi este posi­bil să deţineţi o aşa mare influenţă. Vă mărturisesc că aceasta mi se pare foarte interesant.

Mulţumit de turnura pe care o luase discuţia, senior Massini răspunse cu solicitudine, căzând aparent în „plasa” relativ simplă pe care i-a întins-o Cezar.

— O, dragul meu, sunt foarte multe feluri de a obţine influenţă şi aici trebuie să-ţi spun că suntem adevăraţi maeştri. Principalul lucru de care ai nevoie la acest capi­tol esterăbdarea. Nu poţi să construieşti palate grandioase şi elegante, pentru a te bucura de toate plăcerile pe care acestea ţi le pun la dispoziţie, fără a fi tenace, vigilent şi mai ales răbdător, chiar şi în faţa unor aparente eşecuri. Totul prinde contur în timp şi uneori această perioadă poate fi foarte îndelungată. Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situ­aţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit din răs­puteri să întărească şi să consolideze bazele masoneriei, adaptând pe parcursul epocilor principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane, în fond, de ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de familiile lor? Nu aveau oricum cei mai mulţi bani, cele mai mari bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai? Nu legaseră între ei jurământul ferm de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie? îţi spun că ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi apoi au sta­bilit principiile după care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti „arhitecţi” care au conceput între­gul plan încă de acum câteva mii de ani, nu îţi pot dezvălui mai multe la momentul actual, deoarece este un secret teribil pe care nici chiar cei din Grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii, în epoca modernă – şi prin aceasta mă refer la ultimele două-trei sute de ani -, venerabilii maeştri nu au făcut altceva decât să aplice în mod inteligent prin­cipiile de bază care erau deja stabilite şi să le adapteze la structura vremurilor pe care le trăiau. Acţiunile lor au fost dezvoltate de la o generaţie la alta, păstrând acelaşi impuls şi aceleaşi idei iniţiale, deoarece trebuie să-ţi spun că la vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi chiar mii de ani. Suntem foarte atenţi la acest aspect pentru a nu ne ameste­ca cu celelalte rase. Chiar şi aşa, însă, au existat unele excepţii, însă în timp am reuşit să eliminăm genele recesive.

— Vorbiţi, probabil, de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul Evului Mediu? a întrebat Cezar pentru a oferi un câmp de dezvoltare a subiectului.

— Desigur. Ei nu erau revoluţionari; ei nu susţineau o ideologie rigidă şi nici o filozofie particulară şi alambi­cată. Forţa lor nu a constat niciodată în puterea braţelor sau în spiritul avântat; din rândurile lor nu s-au ridicat nicicând eroi sau vârfuri ale societăţii, în schimb, au înţe­les foarte repede că, pentru a reuşi, au nevoie de un alt algoritm, care să-şi extragă forţa şi energia din înseşi forţele, deciziile şi acţiunile oamenilor. Erau fini psihologi şi au făcut chiar de la început unele observaţii esenţiale. Au sesizat, de exemplu, că sistemul vieţii comunitare, indiferent că acesta are la bază monarhia, republica sau orice alt tip de guvernământ, se bazează pe conducere. Această realitate implica două aşa-zise „grupe”: pe de o parte, marea masă a oamenilor din popor sau gloata, adică populaţia majoritară; iar pe de altă parte, elita conducă­toare care, într-un fel sau altul, se străduia să menţină bunul mers al „turmei de oi”. Această constatare simplă a Reprezentat baza pe care şi-au clădit întregul plan.

— Dar de ce era aşa important pentru ei faptul că exis­tau aceste două categorii de populaţie? a întrebat repede Cezar.

Ca un veritabil maestru mason iniţiat în secretele Obscure ale Organizaţiei din care făcea parte, senior Massini începu să dezvăluie însuşi nucleul ideologic alfrancmasoneriei la nivel mondial.

— Această situaţie era şi este foarte importantă datorită faptului că mereu au existat interese antagonice între cele două grupări de populaţie. Lucrurile trebuiau aranjate în aşa fel, încât aceste interese contrare să nu dis­pară niciodată complet, adică altfel spus să nu existe niciodată pace veritabilă între oameni. Pentru aceasta era necesar să se servească prin diferite metode ambele „tabere” sau „grupări”, însă fără ca ele să cunoască acest lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci şi, totuşi, să nu cadă niciodată în apă!

Cezar nu a scăpat ocazia de a ridica din nou balonul la fileu:

— Dar cum reuşeau aceasta? Ce metode foloseau?

— Aveau nevoie de nişte „pârghii” puternice şi, la originea acţiunilor, acestea au fost doar două: banii şi natura inferioară a omului, care ceda în faţa tentaţiilor ce îi erau oferite. Această combinaţie le-a asigurat mereu succesul, pentru că ce nu se potrivea într-o parte, era bi­nevenit în cealaltă şi astfel s-a ajuns ca această „reţetă” care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria să permită extinderea rapidă a influenţei noastre în întreaga lume. Sigur, în perioada actuală trebuie să ţinem seama de o serie întreagă de alţi factori, printre care cei mai impor­tanţi îi considerăm a fi numărul de locuitori ai planetei şi avansul tehnologic remarcabil. Dar în esenţă, bazele prin­cipiale ale organizaţiei noastre masonice au fost puse cu mult timp în urmă şi ele sunt atât de solide şi s-au infiltrat atât de profund în conştiinţa oamenilor, încât succesul deplin al programului nostru nu mai constituie acum decât o chestiune de timp pentru a fi realizat în totalitate.

Spunând acestea, senior Massini a zâmbit satisfăcut şi a aprins o ţigară lungă de foi. Evident, aştepta efectul spuselor sale asupra lui Cezar. Pentru a-şi juca rolul cât mai bine, acesta îl întrebă:

— Nu înţeleg însă care este motivul principal pentru care a fost şi este depus acest uriaş efort de mii şi mii de ani?

Suflând uşor fumul de ţigară, senior Massini îl privea pe Cezar printre pleoapele întredeschise, în imensul lui orgoliu, el considera deja că repurtase un succes deplin în ceea ce îşi propusese. Pe de altă parte, Cezar a apreciat că această opinie eronată a slăbit vigilenţa venerabilului, făcându-1 să se lanseze bine dispus în noi şi bogate expli­caţii.

— Dragul meu, aici lucrurile sunt chiar simple. Motivul principal a fost şi va fi mereu acapararea puterii !Ce altceva îţi închipui că am putea urmări să obţinem pe operioadă imensă de timp? Hai, spune-mi, nu te sfii! Bani? Aproape toate finanţele lumii ne aparţin, graţie păien­jenişului bancar pe care 1-am ţesut în ultimele secole. Deoarece civilizaţia se dezvoltă din ce în ce mai mult, am urmărit să creăm un sistem social în care oamenii să depindă în totalitate de veniturile lor financiare. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia să fie răspândită pretutindeni. Dar, pentru a avea bani trebuie să produci, iar pentru a produce trebuie să munceşti şi ca să munceşti îţi trebuie timp. Am format deci o ecuaţie care reprezintă de fapt un cerc vicios, aproape fără rezolvare, deoarece nu poţi ajunge niciodată la capăt. Rezultatul a fost acela că oamenii au ajuns să muncească pentru noi până la epuizare, atraşi mereu de mirajul obţinerii unor sume tot mai mari de bani, care de fapt sunt cheltuite foarte repede în ritmul alert al lumii şi al tentaţiilor de tot felul care o caracterizează.

Totuşi, oricât de mulţi bani ar obţine prin muncă, ade­văratele bogăţii şi sumele imense de bani sunt tot în po­sesia noastră, păstrate în băncile noastre sau investite îndiverse titluri de proprietăţi. Chiar dacă apar zece sau o sută de oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu reprezintă totuşi nici o ameninţare, deoarece sunt individualităţi separate care nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Desigur, pe cei mai mulţi dintre ei avem grijă să-i atragem încă de la începutul cari­erei lor strălucite în Organizaţie şi astfel puterea noastră creşte. Cei care refuză nu rezistă însă mult timp singuri. Dacă într-un fel sau altul devin o ameninţare pentru noi, atunci ne unim forţele pentru a le provoca falimentul, cu riscul anumitor pierderi în propria noastră tabără, dar imensul angrenaj financiar pe care noi 1-am construit ne permite să realizăm foarte repede o reechilibrare a ba­lanţei financiare printr-o creştere în altă parte. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei urmărim ca, atunci când aceasta se află în pragul colapsu­lui total şi când se simte iremediabil pierdută, să-i oferim încă o dată şansa pe care iniţial a refuzat-o. De cele mai multe ori acel om de afaceri acceptă. Urmează, desigur, o revenire spectaculoasă în afacerile personale, dar deja per­soana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.

Întotdeauna noi avem ceva de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele; acesta este cazul cel mai întâlnit şi aproape cel mai uşor de fabricat. Fie un mare om de afaceri, ai cărui bani îi administrăm noi în cea mai mare parte, prin propriile noastre filiere.

Ne interesează, aşadar, să creăm cât mai multe astfel de „cercuri vicioase”, în baza lor am construit societatea modernă, am format aşa-zisa „celulă a societăţii”, adicăfamilia, pe care am legat-o strâns în lanţul unor inter­minabile dependenţe: serviciu, casă, confort, maşină, împrumuturi la bancă, obligaţii contractuale pe perioade foarte lungi de timp, care uneori se întind la una sau două generaţii din familia respectivă.

Rolul „cercurilor vicioase” este acela de a crea depen­denţa, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat un gen de înrobire, de limitare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină aproape stereotipe. Aceasta a fost ideea principală pentru care am impus în mod gradat munca divizată în cât mai multe domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului respectiv de muncă este simplă, aproape minimă dar repetitivă, omul devine în scurt timp un fel de „robot” care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.

Nu este necesar ca oamenii să gândească prea mult; aceasta poate să devine ceva periculos, poate naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. De aceea, am urmărit să extindem controlul asupra populaţiei tot mai numeroase chiar şi în afara serviciului, adică în timpul liber. Am permis astfel tehnologiei şi inventicii să capteze masele de oameni prin anumite mijloace a căror lipsă ni s-ar părea acum sinonimă cu o catastrofă: televiziunea, tele­fonul, computerul. Ideea noastră a avut un succes enorm, deoarece pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de aceste mijloace tehnologice, ne-a oferit totodată şi controlul difuzării informaţiei.

În prezent, datorită caracteristicilor vremurilor pe care le trăim, informaţia deţine primul loc în ceea ce priveşte „armele” cu care acţionăm în lume. Pasul urmă­tor a fost simplu de intuit: controlând mijloacele şi insti­tuţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi cali­tatea informaţiei. De aceea, unul dintre obiectivele de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.

— Vreţi să spuneţi că toate acestea au fost suficiente pentru a avea controlul asupra omenirii? a întrebat Cezar.

— Evident că nu; mass-media nu avea răspândire decât într-o zonă limitată a lumii. De aceea, mai erau necesare nişte „metode” de subjugare, care şi ele trebuiau să tenteze pe cei mulţi. Am început să sprijinim din umbră, ca o „eminenţă cenuşie”, proliferarea distribuţiei drogurilor, mai ales a celor de sinteză. Ştiind prea bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, am întreţinut în mod deliberat o aşa-zisă „luptă de combatere” a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult nevoia de a consuma aceste substanţe. Am creat con-cernuri imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor fine şi a cafelei; aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojele cele mai înalte ale Organizaţiei noastre, adăugă senior Massini plin de mulţumire.

— Toate acestea îmi apar ca un atac concertat împotri­va omului! se prefăcu Cezar că abia atunci a realizat ideea. Fără să fie deloc afectat, venerabilul răspunse cunonşalanţă:

— Dragul meu, este deja dificil să controlăm şi să coordonăm mai bine de şase miliarde de oameni. Trebuie să înţelegi că o mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât ea este mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci lucrurile sunt chiar simple, având în vedere tehnologia de manipulare mentală de care dispunem în momentul actu­al. Aşadar, ce importanţă crezi că mai prezintă cele câteva milioane de oameni care mor zilnic, mare parte dintre ei din cauza bolilor, provocate de droguri?

Venerabilul făcu o scurtă pauză în prezentarea lui cinică, părând să reflecteze la ceea ce urma să-i spună lui Cezar.

— Unul dintre scopurile noastre principale a fost acela de a stopa proliferarea oamenilor pe planetă. Mai mult chiar, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru aceasta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni. Am finanţat proiecte de cercetare ultrasecrete pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele însă ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute.

— Adică prin răul provocat, prin crimele „naturale”?

— Trebuie să vedem problema din punct de vedere practic. Doar aşa ne putem construi temeinic scopurile pe care ni le-am propus. Dacă ceva sau cineva se opune, nupoate rezista mult timp împotriva noastră. După cum îţi spuneam, „armele” noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Dimpotrivă, ele îmbracă mai mereu o haină pro­fund umanitară, dar apasă pe acele puncte slabe pe care tot noi le-am creat în sistem şi care în marea lor majoritate nu sunt cunoscute de populaţie. Baza care ne oferă sursele ascunse de manipulare a populaţiei este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului şi de aceea am avut grijă ca la con­ceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii să ia parte şi reprezentanţii noştri. Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, chiar pompoasă şi relativ compli­cată, dar totodată să ascundă în profunzimea lor moda­lităţile eficiente de subminare şi control a populaţiei.

Poate cea mai răspândită metodă pe care noi am creat-o şi am întreţinut-o în mod indirect de-a lungul tim­pului este cea a conflictelor, revoluţiilor şi războaielor în diferite zone de pe glob. Confruntările armate au constitu­it dintotdeauna, pentru noi, o reală şi uriaşă sursă de ve­nituri precum şi o subtilă modalitate de menţinere şi diri­jare a influenţei şi puterii la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică sau socială, în special la ţările mai puţin dezvoltate. Datorită influenţei bancare pe care o deţinem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statu­lui respectiv şi în acelaşi mod acţionăm şi în cazul statu­lui advers. Nu ne implicăm niciodată într-o singură parte sau direcţie, deoarece rezultatul poate fi incert. Impulsionând însă în secret ambele tabere, noi vom fi cei câştigaţi, indiferent de rezultatul final al conflictului. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor con­flicte de ordin etnic şi economic. Sunt simplu de produs, durează mult şi atrag numeroase alte interese din partea altor state mai puternice, dar rivale, astfel încât până la urmă războiul respectiv devine un război între marile pu­teri ale lumii şi mai puţin o cauză naţională limitată. Aproape toate marile organisme internaţionale, fie ele politice sau militare, au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exac­titate planurile noastre. Ţi-am spus că noi avem răbdare. Caria roade încet, dar sigur, până şi cel mai gros trunchi de copac. ONU şi NATO, ca să numesc doar două dintre cele mai influente „arme” ale noastre, s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.

— Domnule Massini, este totuşi ceva care nu înţeleg, zise Cezar, abordând o mină voit contrariată. Cum ar putea cineva să creadă că tot ce este mai important în lume este o consecinţă directă a acţiunilor şi planurilor Organizaţiei Masonice mondiale? Aceasta este chiar absurd şi inconceptibil!

Senior Massini râse cu poftă şi îşi mai aprinse o ţigară de foi. îl măsura pe Cezar în tăcere, printre norii de fum albăstrui care se dispersau lent în aerul răcoros de munte.Pentru o clipă, Cezar a crezut că exagerase în intenţiile lui ascunse şi că venerabilul i-a înţeles planul. Dar temerile -i-au fost curând spulberate.

— Dragul meu, acesta este unul dintre punctele esenţiale ale doctrinei noastre. Aşa cum ţi le prezint eu ţie, lucrurile par într-adevăr atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă, încât acuzaţiile care ni s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară! într-un anumit fel, acesta este nucleul ideologiei noastre: să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse unui astfel de plan. în felul acesta poţi să înţelegi mai uşor de ce nu dorim să fim mediatizaţi, de ce nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, deoarece acestea sunt trecătoare şi, în plus, ele sunt dirijate chiar de noi înşine prin intermediul pârghiilor de control pe care le deţinem înmass-media. Succesul organizaţiei noastre constă mai ales în faptul că formăm un grup şi nu acţionăm doar în con­formitate cu interesul individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi urmăresc un scop precis, iar ajutorul pe care ni-1 oferim reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel, regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre…

Te întrebi, probabil, ce mă face să-ţi vorbesc cu asemenea deschidere, fără nici un fel de teamă şi foarte sigur pe mine. Te asigur că, făcând aceasta, am evaluat corect situaţia. Sau îţi închipui că, auzind aceste lucruri, le vei putea face cunoscute lumii întregi?

Aici, senior Massini a râs cu poftă, dar imediat după aceea ochii lui deveniră reci şi tăioşi.

— Nu ai nici o putere şi nici o influenţă în exterior, domnule Brad! Chiar din momentul în care ai intrat în atenţia nostră nu te mai poţi sustrage ei. Posibilităţile pe care le ai la dispoziţie sunt precise: ori ne urmezi fără condiţii, ori devii persana non grata. Analizează puţin situaţia: eşti singur, nu ai legături cu exteriorul şi te afli supus unui regim de cea mai înaltă securitate. Crezi tu, oare, că ne este greu să determinăm înlăturarea ta dacă am dori cu adevărat acest lucru? Dar de ce să facem aceasta, când tu însuţi ne poţi sprijini planurile? în plus, vei cunoaşte lucruri pe care nici măcar nu ţi le-ai închipuit şi te vei buCura de imunitate şi protecţie absolută. Dintr-o anumită perspectivă eşti preţios, însă ceea ce este preţios trebuie să-şi arate utilitatea. De aceea, dragul meu, nu văd nici un motiv să-ţi ascund ceva din principiile şi moda­lităţile de acţiune masonice. Ar însemna să te consider un adept obişnuit, cu o minte slabă, dar nu acesta este ade­vărul. Mai mult decât atât, pentru ca tu să nu consideri totuşi prea brutală această abordare, care este în cazul tău mai specială, doresc să manifestăm un respect reciproc şi să purtăm în mod civilizat această discuţie. Chiar vreau să-ţi creez cadrul aparent al unei alegeri sau decizii şi să-ţi ofer o perioadă de timp de gândire. Dar în realitate, îţi repet, nu ai nimic din toate acestea, deoarece noi suntem cei care deţinem puterea. Nu îţi rămâne, practic, decât să ne urmezi.

Judecă la rece întreaga situaţie. Ce crezi că ai putea face? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te con­sidere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; ar fi fost împotriva scopurilor noastre adevărate să ne atribuim marile idei sau curente sociale şi culturale, ide­ologiile sau principiile de avangardă ale lumii deşi, în marea lor majoritate, noi suntem cei care le-am creat, în loc de aceasta, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere şi acţiune din umbră. Sunt relativ puţini cei care au auzit despre denumirea de „mason” sau „francmason” şi chiar dacă aceasta li se pare vag cunoscută, ei nu au totuşi vreo idee despre ce înseamnă ea în realitate. Acest mister, această ocultare pe care o întreţinem cu atenţie ne-a fost de mare ajutor în decursul timpului, în aceste condiţii, imaginează-ţi că cineva iese în lume şi răspândeşte infor­maţiile pe care ţi le-am dat; cine 1-ar crede, cine 1-arasculta?

— Se poate să aveţi dreptate, dar nu ignoraţi forţa unui curent general de opinie, care poate să distrugă tot ce aţi clădit până acum, a remarcat Cezar cu luciditate.

— Noi ştim că deja sunt mulţi, îndeosebi intelectuali, care cunosc cel puţin o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restulpopulaţiei, care este îndobitocită de sistemul social pe care 1-am creat tot noi şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceştia sunt cu ade­vărat o minoritate, în plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem, în această situaţie, chiar dacă unii oameni cunosc ade­văratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibi­litatea de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci vari­anta victimei care se lamentează: „Ştiu, dar ce pot să fac? Ce putem noi să facem? Suntem legaţi de mîini şi de picioare. Suntem controlaţi şi supravegheaţi în tot ceea ce facem. Nu cred că mai avem vreo şansă”, în acest fel, un segment important al populaţiei care ar putea să ne provoace mari greutăţi şi probleme a depus deja armele înainte de a începe lupta.

Atunci când mai apare totuşi cineva care urmăreşte să ne atace şi să prezinte realitatea acţiunilor noastre celor care nu o cunosc, avem multiple mijloace de „liniştire” a lui. Replicile noastre sunt atunci bine gândite şi au la bază o fină cunoaştere a psihologiei umane. Ele încep aproape totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană, pentru că după cum îţi spuneam, controlăm foarte bine sectorul de difuzare a informaţiei prin mass-media. Să presupunem că ştirea apare în câteva ziare, care sunt distribuite în toată ţara. Cititorii află în acest fel despre acea ştire falsă, care este negativă. Chiar dacă a doua zi sau în zilele următoare aceasta este vehement con­trazisă sau chiar dacă apare o dezminţire, faptul a fost deja consumat, în primul rând, nu este deloc obligatoriu ca cel care a citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea, rămânând în acest fel cu o idee negativă despre persoana respectivă, chiar dacă acea idee este falsă. In al doilea rând, noi trebuie să speculăm cât mai mult tendinţa vicioasă a omului contemporan de a se orienta mai mereu spre ştiri senzaţionale care au un pronunţat ca­racter negativ.

Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative sau impactul lor teribil asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armo­nioase din aura sa, ştim că aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic şi cunoaştem de asemenea faptul că ele coboară vibraţia percepţiilor pozitive şi a intenţiilor benefice ale omului. Toate acestea ne servesc însă foarte bine interesele noastre, deoarece îi obosesc şi îi debu-solează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.

Realizăm astfel un scop pe care 1-am urmărit mereu cu perseverenţă: creşterea entropiei sociale, îndrăznesc chiar să spun că noi suntem cei care au adus această veri­tabilă ştiinţă aproape de perfecţiune. Pentru a realiza această entropie socială, care determină o stare de con­fuzie aproape totală, ne slujim mereu de ştiri contradic­torii, adeseori având un conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi care prezintă subiecte puerile sau fantastice, dar care totuşi au o notă atractivă pentru a capta interesul minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional. Noi înşine am lansat această sintagmă şi am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.

Sistemul economic şi social pe care 1-am impus încu­rajează foarte mult competiţia în aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai mare de mărfuri. Toate acestea sunt justificate de un interes umanitar, acela de formare a omului şi de moti­vare a sa pentru a străbate „jungla” vieţii, care ameninţă să-1 sufoce, în realitate, însă, această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mai mereu ocupat şi tensio­nat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor care sunt cu adevărat morale şi etice în viaţă, adică la per­vertirea caracterului fiinţei umane.

Exploatăm aceste idei şi posibilităţi la aproape orice nivel de difuzare a lor prin mass-media. Aceasta ne-a determinat să încurajăm şi să sprijinim proliferarea sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite aproape inimaginabile, deoarece am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când sunt confruntate cu astfel de practici rele. în aceste condiţii omul devine labil, cedează mult mai repede tentaţiilor şi, ceea ce este foarte important, poate fi controlat cu uşurinţă. Pentru a ne realiza planurile este necesar ca împotrivirea să fie minimă; de aceea, într-o primă etapă noi oferim idei şi posibilităţi avantajoase oamenilor, pen­tru ca mai apoi să profităm din plin de slăbiciunile lor sau de anumite prevederi ale contractelor în care ei s-au impli­cat orbeşte.

Societatea actuală se pretează foarte bine la modelul acestei acţiuni. Noi oferim oamenilor tot mai multe ten­taţii, deoarece am permis dezvoltarea explozivă a tehnolo­giei, iar ei cad în plasa stimulentelor şi plăcerilor de tot felul, aproape fără discriminare. Ştim că aceasta le macină voinţa şi un om fără voinţă proprie este precum un animal neştiutor care este dus la tăiere.

O atenţie deosebită acordăm aici tineretului, deoarece dacă vrei ca un copac să nu aibă roade, trebuie să-1 usuci încă de când este puiet. Tot ceea ce poate amplifica porni­rile vicioase în copii şi adolescenţi este prezentat în mod foarte atractiv, tentant; ne orientăm astfel mai ales spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de groază şi a celor în care se accentuează porni­rile sadice sau trăsăturile profund negative ale caracteru­lui. Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate;aş putea spune că publicitatea a ajuns, într-un fel, chiar inima comerţului. Am stimulat deci în cel mai înalt grad tendinţa populaţiei de a consuma. Aceasta a devenit ca un fel de „boală contemporană” a omului; chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el totuşi trebuie să cumpere, să consume şi iar să cumpere, de cele mai multe ori lucruri lipsite de importanţă sau chiar pentru a-şi face provizii în exces.

Pe de altă parte, există o legătură strânsă între tentaţia exercitată de bani şi modalităţile prin care aceştia pot fi obţinuţi, în sistemul economic şi legic pe care noi 1-am impus nu e uşor să devii bogat şi, practic, este aproape imposibil să o faci pe căi cinstite. De aceea, clasa bogătaşilor este în cea mai mare parte o clasă socială vici­ată şi pervertită. Necinstea şi pervertirea celor bogaţi i-a determinat să aibă propriile lor secrete şi atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile lui faţă de alţii, mai ales prin intermediul şantajului. Noi ştim foarte bine cum să exploatăm astfel de situaţii, deoarece noi înşine suntem artizanii ei.

— Cred totuşi că nu toţi oamenii acţionează în acest fel. Dacă acesta este adevărul, cum procedaţi în astfel de cazuri, domnule Massini? s-a interesat Cezar.

Venerabilul ridică nepăsător din umeri.

— Sunt prea puţini cei rămaşi, practic nu merită să ne interesăm de ei. Să luăm ca exemplu ţara ta. Aici ne-am instalat oamenii cu o mare uşurinţă, deoarece am ştiut să speculăm trecerea de la un regim totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă libertate de acţiune. Am intuit corect, de pildă, lăcomia şi lipsa de scrupule care apar la omul supus mult timp diferitelor temeri şi priva­ţiuni. Un astfel de om este precum un călător foarte înse­tat în pustiul Saharei care, atunci când ajunge la oaza deşertului, se repede imediat la izvorul cu apă şi nu-i pasă că el este în trupul gol şi că toată lumea îl priveşte. După Revoluţia din ţara voastră nu am avut altceva de făcut decât să aşteptăm şi să încurajăm dezastrul economic, dar mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa strălucirii banului. După o lungă perioadă de privaţiuni şi lipsuri de tot felul care i-au provocat o mare suferinţă, era de aşteptat ca el să cedeze foarte repede în faţa tentaţiilor care apăreau. Şi într-adevăr, aproape toţi au căzut în această plasă. Atunci am început să acţionăm şi din punct de vedere politic. Nu-ţi face griji, e o metodă pe care o aplicăm în aproape toate statele. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern sunt ocupatede oameni în vârstă, mulţi dintre ei cu un caracter slab, uşor de manipulat. Celor care erau maturi şi dinamici le-am cultivat cu grijă latura orgolioasă a fiinţei şi mai ales sentimentul înşelător al puterii, care în cazul lor nu reprezenta totuşi o caracteristică dominantă de adevăraţi conducători, în acest fel am exacerbat în ei egoismul, meschinăria şi ipocrizia. Era necesar să avem în posturi-cheie oameni care pot fi tentaţi destul de uşor cu afaceri oneroase, care în acelaşi timp ar face orice pentru a-şi păs­tra postul şi funcţia, în mare parte am reuşit. Eforturile noastre în această direcţie au fost minime, deoarece avi­ditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ. Această situaţie ne convine, însă nu cred că este cazul să vorbim acum mai multe despre acest subiect.

Cezar se grăbi să profite de scurta pauză.

— Şi pentru ce toate acestea, senior Massini? Ce urmăreşte de fapt francmasoneria? Din cele ce mi-aţi spus până acum, nu văd ce ar putea să-i lipsească şi, totuşi, îmiface impresia că urmăriţi cu tenacitate o anumită finalitate.

— Dragul meu, este foarte simplu. Când este un rege stăpân absolut peste regatul şi poporul său? Bineînţeles, atunci când deţine puterea absolută. Aceasta este, pentrunoi, piatra din vârful unghiului: puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre. La urma urmelor, această sete de putere reprezintă moti­vaţia multor politicieni, guvernanţi şi oameni de afaceri care au acceptat să pătrundă în rândurile noastre. Deasupra tuturor, însă, se află elita venerabililor noştri, Iluminaţii, al căror plan este cucerirea puterii mondiale şi realizarea unui control perfect, chiar asupra fiecărui individ de pe planetă. Modalităţile de împlinire a acestui plan sunt atât de diverse, încât mi-ar necesita prea mult timp acum să-ţi vorbesc despre ele. îţi voi oferi doar câteva explicaţii; restul îl vei înţelege şi învăţa repede după ce te vei integra regulilor şi concepţiilor organizaţiei noastre.

Influenţa şi controlul total asupra omenirii nu pot deveni cu adevărat active decât atunci când vom reuşi să supervizăm totul. Forţele şi puterile însumate de la mem­brii tuturor organizaţiilor noastre conduc treptat spre această variantă de totalitarism, când libertatea şi autono­mia unui individ vor fi sufocate şi monitorizate de noi încă de la naşterea fiinţei. Pentru a fi siguri de acest rezultat şi pentru a experimenta valabilitatea lui, am inventat – cu titlu de experiment – comunismul. Totuşi, am constatat faptul că lipsurile îndelungate, angoasele oamenilor, pre­cum şi cultul personalităţii care apărea, fără excepţie, la toţi şefii de state comuniste, crea anumite tensiuni şi favoriza chiar manifestarea unei viziuni lucide asupra situ­aţiei la unii membri ai populaţiei care, în timp, puteau crea surprize neplăcute. Sistemul comunist s-a dovedit co­respunzător doar pentru o anumită perioadă de timp, de câteva zeci de ani. După aceea, însă, el a devenit ineficient şi chiar periculos pentru interesele noastre.

Când am înţeles aceasta, ne-am decis să încheiem experimentul şi am dat „undă verde” schimbărilor de natură politică. Era necesară crearea iluziei unui „altceva”, dar noi ştiam deja, cu mult înainte, că nimic nu se poate modifica „peste noapte”. Ne-am aşteptat deci la multe convulsii sociale, de mentalitate, de gândire şi de scop. Noi suntem cei care am propagat în mod insidios ideile de bază ale noului statut social, prin diferite mijloace mass-media, prin intermediul politicienilor şi prin crearea con- stanţă a unor noi şi noi breşe în sistemul financiar, mai ales în scopul tensionării relaţiilor dintre popor şi guvern.

Bunăstarea nu trebuie să se facă simţită la nivel ge­neral, dar ea este binevenită la o anumită pătură de oameni corupţi, care ne pot sluji astfel interesele, fără ca ei să aibă nici cea mai mică idee; dimpotrivă, aparenţele îi fac mereu să-şi închipuie că, de fapt, ei sunt cei care acţionează, cei care decid, cei care au puterea şi toate acestea noi trebuie să le susţinem, pentru ca mirajul să nu piară.

Ceea ce îţi spun eu acum face parte din aspectele la vârf, mai puţin cunoscute, ale francmasoneriei. Nu trebuie să-ţi imaginezi că fiecare membru cunoaşte tainele şi pla­nurile noastre. Accesul la ideile şi scopurile noastre se face totdeauna în etape, iar revelarea informaţiilor este struc­turată şi ea, de asemenea, în trepte succesive ca impor­tanţă, în general vorbind, noi acţionăm totdeauna de pe trei nivele distincte, care subliniază foarte clar atribuţiile şi valoarea membrului mason. Deşi la o privire de ansamblu aceste nivele apar ca nişte straturi suprapuse şi indepen­dente, ele conţin totuşi verigile de legătură care sunt esenţiale pentru înţelegerea planului nostru la nivel mon­dial. Aceste verigi de legătură nu sunt cunoscute, însă, decât de elita noastră, de marii noştri Iluminaţi.

Primul eşalon sau nivel îi include pe cei care abia au aderat la lojile noastre masonice sau care nu prezintă un interes deosebit pentru a li se putea încredinţa sarcini difi­cile. Ei sunt „zilierii”, adică cei care fac multe aşa-zise munci mărunte dar folositoare în măsura în care, luate în ansamblu, ele pregătesc terenul pentru marile lovituri urmărite de noi, cum ar fi naşterea diferitelor confruntări militare, revoluţiile, incapacităţile de plată la nivel naţio­nal, adică o „artilerie grea” care este strategic folosită de personalităţi importante din organizaţia noastră. Aceste acţiuni de anvergură intră în scenă, însă, abia după ce „materialul” a fost preparat, adică după ce „zilierii” noştri acţionează o anumită perioadă de timp ghidaţi din umbră de noi înşine, fără ca ei să-şi dea prea bine seama de sco­pul care este urmărit. Din această categorie fac parte mai ales cei care au parvenit într-un timp scurt, cei care s-au îmbogăţit rapid dar care, totuşi, au o minte slabă, cei care se află în căutare de titluri, ranguri şi recunoaştere socială; în general vorbind, snobii şi cei marcaţi de anumite com­plexe de inferioritate, pe care doresc să le suplinească imaginându-şi că fac parte şi chiar alcătuiesc pătura înaltă şi bogată a societăţii. Trebuie să fie orgolioşi, ipocriţi şiegoişti, cu o anumită putere financiară, dar totuşi insufi­cient de bogaţi, pentru ca astfel să le rămână nostalgia după o viată cu adevărat regească, pe care să o jinduiască în ascuns. In plus, este esenţial ca ei să aibă funcţii relativ importante în aparatul statal, deoarece avem nevoie de pârghii şi trafic de influenţă atât la vârful conducerii, cât şi la nivelul mic al administraţiilor locale, adică acolo de unde începe intriga care îşi croieşte drum spre centru. De aceea, la această categorie de membri ne orientăm în ge­neral pentru atragerea profesorilor universitari, avocaţilor, doctorilor, inspectorilor, primarilor şi anumitor oameni de afaceri locali.

Pentru toţi aceştia am creat nişte „supape”, nişte moti­vaţii pentru a-i tenta şi folosi ulterior în scopurile noastre. Există cluburi selecte, precum Rotary sau Lion’s care lenasc sentimentul că fac parte din marea aristocraţie a ţării şi că se află, deci, în fruntea societăţii, în realitate, aceste cluburi sunt un fel de praf în ochi şi chiar o pavăză împotriva eventualelor atacuri din exterior, deoarece per­soanele care fac parte din ele se vor lupta cu îndârjire pen­tru a-şi păstra privilegiile pe care le-au dobândit ca mem­bri în aşa-zisul high-life al societăţii. Îi atragem şi îi sti­mulăm prin afişarea unei faţade serioase şi selecte a acelei societăţi elitiste, în care ei află că pătrund oameni de bine, oameni care reprezintă doar crema societăţii, care au putere şi influenţă în diferitele organisme ale statului. Această prezentare foarte atrăgătoare o întreţinem prin lux, prin posibilitatea de a avea relaţii sus-puse şi prin aju­tor financiar, îţi repet, toate acestea creează obligaţii.

Interesul nostru este acela de a crea diferenţe foarte mari între păturile sociale, adică oameni foarte bogaţi şi oameni foarte săraci, pe cât posibil fără elementul de inter­mediere şi susţinere, care este pătura mijlocie, întreţinem astfel o stare socială generală prin care omul să-şi închipuie că trebuie să facă faţă unui asalt continuu, că tre­buie să se lupte mereu fie pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi, fie pentru a-şi spori şi mai mult averea. Această stare de spirit încordată şi foarte agitată alimentează sentimentul de frică şi atâta timp cât există frica, nu îşi poate face loc liniştea, împăcarea, relaxarea şi nici spiritualitatea. De aceea suntem interesaţi să obstrucţionăm tot ceea ce ar putea conduce spre bine, armonie şi credinţă religioasă veritabilă, deoarece altfel controlul şi puterea noastră nu mai sunt eficiente.

— Ce vrea să însemne asta? Că voi nu aveţi religie şi că, dimpotrivă, urmăriţi subminarea ei? se arătă Cezar contrariat.

— Religie? Analizează cu atenţie ceea ce se petrece în lume. Notează ura rasială, deviaţiile sectelor fanatice în numele unui Dumnezeu unic dar particular, nesfârşitele conflicte interetnice care, majoritatea, au la bază disen­siuni religioase, corupţia şi laşitatea bisericii creştine, orgoliul ortodox şi manipularea catolică! E drept că toate acestea tot noi le-am orchestrat din umbră, în special prin implementarea intrigilor şi ideilor perverse în anumite puncte cheie deţinute de oameni labili şi la momente potrivite în timp.

În schimb, noi oferim oamenilor împărăţia Arhitectului Universal, cel care poate să aibă cu adevărat grijă de ei. Voi îl numiţi Prinţul întunericului. Ce importanţă are? Mai înainte de toate trebuie să urmăreşti consecvent interesul personal în tot ceea ce faci. Aceasta cere mari eforturi şi angajamente, uneori chiar foarte dure. De pildă, ele pot să însemne să-ţi negi religia şi chiar să-ţi dăruieşti sufletul, însă vei cunoaşte astfel puterea, bogăţia şi influenţa extraordinară în cercurile înalte ale societăţii.

— Interesant. Eu aveam o altă filozofie, dar totuşi este foarte atractiv ceea ce-mi spuneţi, comentă Cezar cu o fină ironie, urmând astfel planul iniţial pe care îl concepuse.

— Nu trebuie să-ţi imaginezi, însă, că aceste aspecte sunt cunoscute de toţi, a continuat venerabilul Massini să vorbească cu avânt. Departe de aşa ceva. îţi spuneamdespre trei niveluri generale şi importanţa lor eşalonată în organizaţia noastră masonică. Acum îţi este limpede faptul că primul nivel, al „zilierilor”, nu are acces la informaţii de acest gen şi nici la altele care vizează aspecte mai oculte ale masoneriei, mai ales cele care implică activitatea noas­tră la nivel mondial.

Membrii din cel de-al doilea nivel au însă posibilitatea să cunoască o parte din maşinaţiunile noastre inter­naţionale, astfel încât ei se pot implica mai activ în demer­surile politice interguvernamentale şi sunt sprijiniţi cu mult mai mult de lojile noastre influente. Ei sunt, mai ales, cei pentru care am stabilit o anumită formă de ierarhizare în trepte sau grade, până la gradul treizeci şi trei. Este instructiv de observat cât de ataşaţi sunt oamenii după titluri, funcţii, recunoaştere iar noi speculăm intens acest avantaj. Un mason de gradul treizeci şi trei poate să reprezinte un pion de bază în structura noastră generală. De-a lungul timpului am urmărit să răspândim opinia că acesta este, într-un fel, apogeul în ierarhia piramidală după care se ghidează masoneria. Totuşi, în particular îţi măr­turisesc faptul că a doua treaptă reprezintă doar începutul pentru elita masonică mondială. Aceste lucruri le menţinem însă foarte secrete, dar chiar şi aşa au mai apărut unele zvonuri. Trebuie să înţelegi însă, că noi cei din vârful piramidei, nu putem fi atacaţi juridic şi nici un alt organism de ordine statală nu ne este superior din sim­plul motiv că noi le-am creat aproape pe toate.

- Asta înseamnă putere de decizie la cel mai înalt nivel, a spus Cezar gânditor. Cum se face, totuşi, că a treia treaptă în masonerie, aceea despre care îmi spuneaţi căreprezintă de fapt elita masonică în lume, are o influenţă decisivă fără să fie cunoscută?

- Nu este nevoie să fim cunoscuţi la modul la care te gândeşti tu. Noi apărem eventual în lume mai ales datorită titlurilor nobiliare moştenite sau ca mari bancheri care seocupă de afacerile lor, la care avem grijă să ataşăm mai mereu aşa-numitele acte de caritate şi binefacere prin intermediul unor fundaţii care au fost create tot de noi De fapt, acestea ne permit să acţionăm şi să vehiculăm sume uriaşe de bani sub aparenţa legalităţii şi a intenţiilor cari­tabile. Noi suntem cei care deţinem, în fapt, monopolul financiar mondial, controlând orice piaţă bursieră Proiectul de stăpânire a lumii este un plan foarte bine pus la punct.

- Dar cum aţi reuşit să stăpâniţi finanţele lumii? a întrebat Cezar. Nimeni nu poate avea acces la toate sumele de bani vehiculate!

- În cea mai mare parte controlăm aceşti bani dar adevărata influenţă o exercităm prin intermediul creditelor uriaşe cu care obligăm practic diferitele guverne ale lumii să acţioneze în domeniul economic – şi prin aceasta în cel social – după cum dorim noi. Acesta este, de fapt, scopul principal pentru care am înfiinţat cele două mari organismefinanciare ale lumii: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). Dar cea mai importantă lovitură şi victorie obţinută a fost îndatorarea Statelor Unite ale America, care în prezent depind aproape în totalitate de politica financiară pe care noi o stabilim. După cum îţi spuneam, esenţa acestei politici o constituie creditele cu dobândă şi, de aici, creanţele care apar şi toate celelalte forme de obligaţii sau concesii pe care şi le creează statele datornice faţă de noi. în felul acesta, stăpânim lumea eco­nomică, ghidând-o în direcţia pe care o vrem. Putem crea adevărate dezechilibre sau chiar incapacităţi de plată acolo unde avem interesul de a obţine ceva anume. Ţările fali­mentare sunt „specialitatea” noastră, deoarece ne oferă practic accesul indirect la conducerea unui popor întreg. Desigur, noi pregătim şi corelăm în prealabil aceste strate­gii cu acelea ale dezinformării prin mijloacele mass-media internaţionale, care ne aparţin. E un sistem care şi-a dove­dit cu prisosinţă eficienţa în decursul timpului şi pe care noi îl stăpânim foarte bine. Dacă cineva se opune, elimina­rea lui de pe eşichierul politic sau ca personalitate socială nu prezintă, în general vorbind, nici o problemă, datorită multiplelor relaţii pe care le avem, a corupţiei şi a sistemu­lui financiar pe care îl stăpânim, în cazurile mai deosebite, cum ar fi de exemplu cel al Statelor Unite, nu putem per­mite greşeli sau acţiuni exterioare în afara celor prevăzutede noi. De aceea, fiecare preşedinte american nu reprezin­tă în realitate decât o alegere şi o emanaţie a scopurilor noastre masonice, el trebuind obligatoriu să fie membru marcant în lojile noastre, de obicei cele ale eşalonului doi.

Pentru a ascunde cât mai bine manevrele politice şi financiare pe care le declanşăm în aceste scopuri ne servim de cea mai spectaculoasă, dar în acelaşi timp cea mai hilarăidee pe care am reuşit să o infiltrăm maselor de oameni în ultimii două sute de ani. Aceasta este probabil una dintre cele mai de preţ achiziţii ale noastre, care ne-a adus multeservicii şi care se dovedeşte foarte eficientă chiar şi în prezent. Te vei mira, dar ea poartă un nume foarte cunos­cut: democraţial Noţiunea în sine nu face nici cât o ceapă degerată; cu toate acestea, ea este cea mai potrivită piesă în angrenajul planului nostru, care are mare succes la masele populare. Motivul principal este acela că le trezeşte acestora orgoliul şi sentimentul de a avea putere, dar în realitate nu face altceva decât să producă un anumit gen de învrăjbire, luptă şi tentaţie, oferind astfel posibilitatea manipulării. Aparent, jocurile politice ascunse şi marile interese financiare şi de putere sunt la mâna alegătorilor, a celor care votează. Trebuie să faci mici compromisuri, pentru a te putea bucura ulterior de toate avantajele. Ce obţinem noi, de fapt, prin aşa-zisa democraţie? în cele mai multe dintre cazuri aceasta duce în primul rând la dezbina­re între diferite categorii sociale care alcătuiesc un popor şi la o înfruntare de multe ori făţişă între populaţiile de pe glob. Ideea pe care o oferim lumii, dar prin care acoperim de fapt cu acordul tuturor adevăratele noastre intenţii şi acţiuni, este aceea de a crea iluzia alegerii libere în cazul fiecărui individ. Când este însă vorba de zeci şi sute de milioane de oameni diferiţi, stresaţi şi pervertiţi, alegerea lor aşa-zis „liberă” poate fi lesne dirijată prin diferite metode. Furtuna trebuie lăsată să se dezlănţuie, însă direcţia ei generală poate fi influenţată astfel încât să pro­tejeze anumite zone şi să distrugă altele. Noi am găsit modalitatea cea mai simplă şi sigură de a obţine haosul şi dezbinarea; căci, în ciuda aparenţelor înalt umanitare şi a valorilor morale cu care am poleit ideea de democraţie, acestea nu fac altceva decât să ascundă miezul de la care am pornit şi pe care 1-am dezvoltat în timp: învrăjbirea semenilor între ei, lupta oarbă pentru o putere facilă şi vremelnică, lipsa unităţii. Pentru noi, unirea oamenilor în idei şi concepte benefice, pozitive, este foarte periculoasă, deoarece numai atunci masele de oameni devin cu ade­vărat puternice în acţiunea lor. Acesta este şi motivul pen­tru care urmărim adeseori să provocăm fragmentarea teri­toriilor statale în cât mai multe etnii, fiecare cu interesele,cultura şi credinţele ei religioase. Ceea ce urmărim în final este estomparea tradiţiilor culturale şi religioase ale diverselor ţări şi populaţii până la pragul de la care acestea nu mai au forţa necesară individulizării; atunci ele devin uşor de controlat şi de asimilat într-o formă unică de guvernământ, care bineînţeles că va fi dirijată de elita noastră masonică la nivel mondial.

Unul dintre marile obstacole pe care le avem în faţă şi pe care trebuie să le depăşim este reprezentat de tradiţiile diferite ale popoarelor şi de dorinţa acestora de a se rapor­ta la ele. Noi urmărim să obţinem o „turmă colectivă de animale” care acţionează în mod automat, căreia îi dai fân şi apă la momente bine stabilite şi care te slujeşte astfel înmod necondiţionat. Pentru aceasta, după cum îţi spuneam, trebuie slăbit filonul tradiţiilor strămoşeşti, trebuie aplati­zate şi chiar ignorate adevăratele valori şi simboluri popu­lare, trebuie pervertit sufletul şi otrăvită simţirea genera­ţiilor tinere cu idei false, minciuni şi cu tentaţiile diferitelor vicii; în mare parte am reuşit. A fost destul de uşor în cazul Americii, deoarece ea practic nu are tradiţie, în prezent, este locul din lume unde planul nostru a fost cel mai bine dus la îndeplinire: dependenţă totală faţă de sistemul eco-nomico-social, control total şi subjugare financiară, toate acestea fiind îmbrăcate în mirajul tehnologiilor extraor­dinare şi a ideii penibile şi orgolioase de primă putere a lumii. Populaţia are nevoie de certitudinea chiar şi a unei false puteri, are o nevoie inconştientă de a se agăţa de ceva care îi poate crea o vie impresie sau siguranţă interioară. Noi întreţinem această idee a puterii în mintea ameri­canilor, deoarece ea îi determină într-o mare măsură să nu se răzvrătească împotriva sistemului care, de fapt, le-a furnizat chiar această idee confortabilă de supremaţie, în plus, orgoliul şi superficialitatea care derivă de aici ne sunt de mare folos. Mai puţin vigilenţi şi uşor de manipulat, ei servesc practic ca „vârf de înaintare” în planul nostru de cucerire a puterii absolute la nivel mondial.

Aici, Cezar a dorit să afle mai multe amănunte.

— Dacă ea se dovedeşte a fi un bluf, de ce totuşi se pune un aşa mare accent pe democraţie?

— Dragul meu, democraţia are doar aparenţa unui aspect benefic, dar de fapt permite manifestarea celor mai mari abuzuri sau conflicte, a răspuns senior Massini. Nu sunt oare oameni care au murit sau mor în numele democraţiei? Nu sunt oare toate legile şi principiile civi­lizaţiei actuale structurate după legile democraţiei? Ei bine, apariţia acestui pol, care este democraţia, a determinat de asemenea şi apariţia posibilităţii unei idei contrare şi a posibilităţii de luptă contra democraţiei, în acest fel, noi am obţinut conflictul. Conflictul reprezintă o bază solidă de pe urma căruia poţi stăpâni întreaga lume. îţi aduc din nou aminte despre o regulă fundamentală a metodei noastre masonice: serveşte în secret ambele tabere, fii alături – prin manevre politice şi economice abile – de partea fiecăruia dintre combatanţi şi în acest fel ţi-ai asigurat succesul pe care îl doreşti. Cuvântul şi conceptul fals de „democraţie” a devenit astfel o pavăză pentru multe guverne pentru a acţiona nestânjenite în sensul pe care îl urmăresc, slujindu-şi astfel, de fapt, interesele proprii.

Aproape toate statele s-au înglodat în datorii pentru a-şi putea susţine cheltuielile militare, chiar dacă nu se află în război. Noi acordăm aceste împrumuturi, dar ceremguvernelor să ne garanteze pentru ele cu multe bogăţii: mine, păduri, căi ferate sau anumite sectoare industriale de mare importanţă. Aceasta este modalitatea principală prin care noi acaparăm în mod gradat avuţiile unui stat şi con­trolăm poporul ţării respective.

— Mi se pare, totuşi, că ideea democraţiei este bună, numai felul în care este aplicată se dovedeşte a fi perver­tită, a observat Cezar dorind să vadă reacţia venerabiluluiMassini.

— Este foarte adevărat, în ea însăşi, democraţia are valoare numai atunci când civilizaţia a ajuns deja la un înalt grad de înţelegere şi aplicare a misterelor universului şi alevieţii. Chiar şi atunci, însă, ea trebuie folosită doar în cadrul unui grup restrâns de oameni, care iau deciziile majore într-o comunitate sau la nivelul unei naţiuni. Democraţia, în adevăratul ei sens, nu poate funcţiona efi­cient în cazul mulţimilor mari de oameni, care sunt eterogene. Noi ştim că ea reprezintă un concept viabil doar în cazul unei societăţi care este orientată în mod benefic, în care oamenii gândesc şi acţionează în general la unison şi au o conştiinţă elevată, ceea ce nu e cazul cu civilizaţia modernă.

— Dar biserica nu are nimic de spus în această pri­vinţă? Ştiam că masele populare se încred mult în biserică şi îi urmează sfaturile, se arătă interesat Cezar.

Senior Massini a lăsat să-i scape un gest de nervozitate.

— Biserica creştină este unul dintre duşmanii noştri cei mai periculoşi. Influenţa ei este încă destul de mare, dar noi acţionăm cu perseverenţă pentru a o diminua cât mai mult. Pentru aceasta ne îndreptăm atenţia cu precădere asupra generaţiei tinere, pe care urmărim să o dezaxăm prin inter­mediul ideilor noastre. Ne-am orientat cu precădere spreinocularea în minţile oamenilor a ideilor de libertate şi democraţie, pe care ştiam că omul civilizaţiei moderne nu le poate înţelege şi gestiona în mod corect. Toată lumea vorbeşte despre şi susţine libertatea şi democraţia, dar aproape nimeni nu se întreabă cum se face că, în ciuda bunelor intenţii, a umanitarismului şi a dorinţei de pace care sunt exprimate pretutindeni în lume, există mai mult ca oricând războaie, conflicte, tensiuni şi neînţelegeri în toate zonele de pe glob. în felul acesta noi am ridicat ipocrizia clasei conducătoare la rang suprem şi folosim din plin avantajele acestei situaţii. Am mizat de asemenea pe lipsa de bun simţ, pe orgoliul şi infatuarea unei majorităţi zdrobitoare a oamenilor, care în felul acesta îşi închipuie că înţelege foarte bine aspectele şi mecanismele democraţiei şi a libertăţii de expresie. Oferindu-li-se posibilitatea să acţioneze în acest fel, oamenii de rând capătă sentimentul importanţei de sine, pe care uneori îl exacerbează la cote cu adevărat ridicole şi penibile, în micimea şi chinul pre­ocupărilor lor zilnice şi înguste, ei ajung să-şi închipuie că personalităţile cu răspundere politică, cei care îi conduc, se sprijină pe ei şi pe părerea lor. Politicienii oferă astfel oamenilor de rând senzaţia că părerea pe care aceştia o exprimă este foarte competentă, dar în fapt nu se urmăreşte altceva decât influenţarea cât mai mare a opiniei alegăto­rilor nu în direcţia a ceea ce este cu adevărat necesar şifolositor pentru ei, ci în direcţia intereselor care sunt mas­cate cel mai adesea de promisiuni şi platforme politice înşelătoare şi fără acoperire, în felul acesta suntem apăraţi chiar de cei pe care urmărim să-i subjugăm.

Dacă din conglomeratul general răsare o poziţie con­trară intenţiilor noastre, atunci reprezentantul ei trebuie înlăturat cât mai repede, în general, adoptăm tehnica dis­creditării prin mijloacele mass-media. Apoi continuăm prin satiră şi ridiculizare, stârnind suspiciuni şi neîncredere în oameni faţă de comportamentul şi afirmaţiile persoaneirespective, astfel încât în mod treptat nimeni nu îi va mai acorda credit pentru cele spuse. Deoarece atacul nostru este concertat şi perseverent, fiind uneori însoţit şi de metodaşantajului în diferite direcţii, omul se va simţi curând părăsit de toţi şi chiar acuzat pentru ceea ce a avut curajul să spună sau să scrie. El va fi ameninţat, şantajat pe linieprofesională, marginalizat în societate astfel încât până la urmă va ceda, renunţând la actul său de curaj iniţial, dorind să-şi recapete avantajele pe care le avea. în unele cazuri eldevine chiar aliatul nostru.

Aceasta este drama principală a societăţii create de noi: cei mai mulţi oameni sunt slabi şi laşi. Foarte puţini sunt cei care rezistă atacurilor şi metodelor noastre. Totuşi, aceştia ne stânjenesc acţiunile şi, ceea ce este mai neplăcut pentru noi, se bucură chiar de simpatia şi de ajutorul alto­ra. Aceasta înseamnă unitate şi forţă de opinie colectivă, adică exact ceea ce noi dorim să împiedicăm. Mai grav este însă faptul că unele dintre aceste persoane sau grupuri de persoane cunosc foarte bine anumite metode şi tehnici ezo­terice pe care le aplică pentru a contracara acţiunile noas­tre. Nu e mai puţin adevărat că şi elita noastră, marii Iluminaţi, aplică procedee secrete de influenţare şi deter­minare a unor efecte precise în planul fizic. Dar totuşi sun­tem stânjeniţi şi de multe ori chiar împedicaţi în unele din­tre planurile noastre de către forţele opuse nouă. De aceea este important să atragem în rândurile noastre o persoană care deja deţine anumite puteri remarcabile, aşa cum eşti tu. Suntem dispuşi să-ţi oferim foarte mult; abia atunci vei cunoaşte cu adevărat viaţa.

— Dar atacurile împotriva organizaţiei masonice nu scot în evidenţă tocmai planurile si intenţiile ei în lume? ocoli Cezar un răspuns direct.

— Unele persoane, care se opun cu multă forţă pla­nurilor noastre, cunosc adevărul în ceea ce ne priveşte. Pentru că metodele obişnuite de anihilare acţionează mai greu în astfel de cazuri am adăugat un artificiu: anumiţi venerabili pe care noi îi alegem mai ales din eşalonul doi prezintă lumii unele aspecte despre organizaţia noastră, uti­lizând pentru aceasta mijloacele mass-media pe care noi le stăpânim. Ei dau interviuri şi scriu câteva cărţi sau articole în care sunt expuse unele aspecte adevărate, dar inofensive, despre structura şi activitatea nostră. S-a mers pe principiul de a strecura o parte de adevăr şi patru părţi de minciună, în amalgamul de date care este prezentat există deci şi ceva adevăr, pe care oricum noi nu-1 puteam contesta, dar care apare astfel în faţa lumii ca fiind expus de înşişi membrii organizaţiei. Cum ar mai putea atunci cineva să ne bănuiască de ascunzişuri, când noi înşine ieşim în întâmpinare cu unele informaţii? Fireşte, acele adevăruri sunt îmbrăcate şi împănate ele însele cu minciuni, astfel încât nimeni să nu mai înţeleagă mare lucru şi, ca urmare, să abandoneze interesul pentru cercetarea subiectului. Din toată această mişcare, noi suntem însă cei câştigaţi, deoarece adversarii noştri nu mai pot prezenta adevărurile pe care noi deja le-am expus într-o formă pervertită, iar dacă ei vor aborda alte laturi ale activităţii noastre, noi vom fi atunci în postura de victime oprimate şi nevinovate, având de partea noastră susţinerea unor oameni maturi şi influenţi. In prezent am început să adoptăm tot mai des această metodă, deoarece este timpul să ieşim într-o oare­care măsură din anonimatul pe care ni 1-am impus secole de-a rândul; datorită ascuţirii luptei, ocultarea prea mare ne-ar crea acum mai multe probleme decât avantaje. Deaceea, în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani am început să ieşim discret în evidenţă afirmând câte o frântură de ade­văr amestecat cu multe alte minciuni. Noi ştiam prea bine că, repetând mult o minciună, aceasta va sfârşi prin a deveni adevăr, ceea ce a determinat în cele mai multe din­tre cazuri adormirea vigilenţei oamenilor. Cu toate acestea, lupta acum este mult mai strânsă, pentru că şi modul de reacţie a populaţiei a devenit intempestiv. Trebuie să creăm impresia că îi ajutăm pe oameni, că suntem lângă ei la “necaz şi suferinţă. Direcţiile noastre de acţiune, în special prin intermediul oamenilor politici, sunt acelea de a simu­la un interes major pentru problemele sociale curente, pen­tru necazurile omului – provocate mai ales de recesiunea economică mondială dirijată de organizaţia noastră – şi, prin intermediul „zilierilor” de care ţi-am vorbit şi a aju­toarelor acestora, să inoculăm ideea că ne interesează foarte mult aceste aspecte şi că luptăm pentru îmbunătăţirea lor. De fapt, tot acest „spectacol” este numai pentru a câştiga încrederea maselor populare pentru ca, la momentul cel mai potrivit şi în conjunctura cea mai bună să luăm în stăpânire conducerea politică şi economică a întregii planete prin instituirea unui guvern unic mondial, aflat sub controlul nostru direct şi total. Trebuie deci să câştigăm cât mai mult încrederea maselor de oameni, pen­tru a crea iluzia unei eşalonări fireşti a evenimentelor carevor urma, a crizei mondiale teribile şi pentru a ieşi astfel la suprafaţă în chip de salvatori ai omenirii, deoarece avem resursele financiare care sunt necesare pentru a realiza aceasta, în principiu, sarcina nu este chiar aşa dificilă, deoarece vigilenţa maselor populare este deja mult slăbită de alte modalităţi pe care le aplicăm de mult timp cu suc­ces: rutina zilnică a serviciului, programele de televiziune structurate în aşa fel încât să inoculeze în subconştientul oamenilor atitudinea pasivă şi lipsa opoziţiei şi a discernă­mântului, hrana chimizată, stupefiantele, bolile de tot felul.

Rostind acestea, senior Massini privi brusc la ceasuJ elegant, încrustat cu diamante, de la încheietura mâinii. Se făcuse deja seară şi aerul rece provoca frisoane.

— Cred că este timpul să ne oprim, zise venerabilul. Ne bizuim pe capacitatea ta extraordinară de adaptare şi, personal, cred că am reuşit să te fac să înţelegi destul de bine aspectele de bază ale activităţii organizaţiei noastre, în seara aceasta voi pleca la Amsterdam, unde trebuie să rezolv anumite probleme. Printe altele, voi înştiinţa pe ceilalţi venerabili despre impresia pe care mi-ai făcut-o.

Senior Massini îl privi câteva clipe pe Cezar, cu un aer binevoitor.

— Apreciez rezultatul întâlnirii noastre ca fiind pozitiv şi mă aştept la un ajutor pe măsură din partea ta. Era nece­sar ca tu să cunoşti în mare parte adevărul despre organiza­ţia masonică, pentru a evita ulterior un blocaj de concepţie. Peste puţin timp voi veni să te vizitez din nou şi acela va fi un moment important. Aş putea chiar spune că va fi un test dificil pentru tine. Până atunci vom pregăti tot ceea ce este necesar pentru a te integra în organizaţia noastră.

Venerabilul se ridicase deja în picioare, sprijinindu-se de bastonul lui splendid încrustat. Cezar 1-a însoţit până la elicopter. Strategia lui părea să dea roade, deoarece reuşise să convingă fără să facă prea mari eforturi şi fără să se oblige încă la nimic. Este drept, însă, că senior Massini fus­ese atât de sigur pe el şi atât de dinamic în explicaţiile şi în abordarea lui, încât practic acceptul lui Cezar era considerat aproape ca un lucru firesc. Forţa subtilă a ven­erabilului era formidabilă şi doar echilibrul psihic deosebit al lui Cezar şi stăpânirea fermă a energiilor sale mentale au făcut ca el să reziste fără probleme uimitoarei influenţe active pe care o avea marele mason atunci când dorea să obţină un anumit lucru. Cezar mi-a mărturisit că în acele momente radiaţia psihică a venerabilului era atât de puter­nică şi dominatoare, încât ea ar fi provqcat fără îndoială un efect hipnotic profund asupra unei persoane obişnuite, care nu îşi poate controla nivelurile mentale superioare. El resimţise din punct de vedere aurie impactul dur al acelei energii învăluitoare, a cărei vibraţie era profund negativă, dar procedase simultan la sublimarea ei la nivelurile superioare ale fiinţei şi mentalului său. Actul lui de voinţă fermă 1-a determinat să păstreze un control perfect asupra situaţiei si să manifeste o deplină luciditate în confruntarea cu senior Massini.

Poate că cititorul va avea tendinţa să considere în mod superficial semnificaţia întâlnirii dintre cei doi. Acum, când eu cunosc deja toate ascunzişurile situaţiei, îi pot măr­turisi, însă, că a fost o reală surpriză chiar şi pentru Cezar să afle motivul real al discuţiei şi viclenia care a stat mereu în spatele acesteia. Totuşi, evenimentele ulterioare aveau să dea.câştig de cauză lui Cezar, datorită abilităţii sale extra­ordinare de a se strecura „pe muchie de cuţit” într-o situaţie dramatică şi foarte tensionată, care a implicat chiar decizii foarte importante la nivelul conducerii statului.

capitolul 4

A DOUA CONFRUNTARE: INFORMAŢIA ESENŢIALĂ



La câteva luni după ultima întâlnire în care Cezar mi-a relatat uluitoarele dezvăluiri ale venerabilului Massini, am fost din nou contactat pentru a avea o întrevedere cu el. Era la începutul lunii iunie, 2003 şi acela avea să constituie un moment extrem de important pentru aprofundarea elementelor pe care le aflasem despre masoneria mondială. Explicaţiile lui Cezar m-au edificat atunci asupra unor aspecte care încă îmi erau neclare din relatarea primei discuţii pe care el a avut-o cu senior Massini. Această clarificare a fost necesară pentru ca eu să am o viziune cât mai justă asupra situaţiei actuale la nivelul întregii omeniri, asupra anumitor mecanisme şi legi subtile care scapă înţelegerii profane şi asupra unorraporturi directe între metodele de manipulare ale franc­masoneriei şi iluzia în care trăiesc cele mai multe dintre fiinţele umane. Un alt aspect fundamental al acelei întâl­niri a fost aflarea unei informaţii ultrasecrete pe care se­nior Massini i-a dezvăluit-o lui Cezar. De altfel, aceea a constituit chiar baza de plecare pentru uluitoarea descoperire care avea să fie făcută în munţii Bucegi, la puţin timp după revelarea informaţiei. Evenimentele s-au desfăşurat cu rapiditate, iar eu am jucat rolul spectatoru­lui care urmăreşte extaziat filmul extraordinar al unor taine ancestrale.

După o perioadă de mai multe luni de la prima lor discuţie, senior Massini şi-a ţinut promisiunea şi 1-a vi­zitat din nou pe Cezar, însă de data aceea întâlnirea a avut loc într-o vilă luxoasă din Bucureşti, care reprezenta cen­trul de protocol înalt, la nivel diplomatic, al uneia dintre cele mai puternice ţări ale lumii. Invitaţia şi pregătirile de rigoare au fost făcute de senior Massini prin intermediul canalelor diplomatice la vârf de stat, aproape la fel ca şi în cazul primei întâlniri. Diferenţa a constat în faptul că nu generalul Obadea a fost cel care 1-a înştiinţat direct pe Cezar de acea invitaţie, ci chiar unul dintre secretarii de stat din guvern, la ordinul unuia dintre miniştri.

Întrevederea dintre cei doi a fost mult mai scurtă decât prima întâlnire şi a constat într-o propunere relativ stranie pe care venerabilul i-a adresat-o lui Cezar; el i-a oferit atunci o informaţie extrem de confidenţială în schimbul promisiunii de a asigura accesul unor reprezen­tanţi ai masoneriei la descoperirea ce urma să fie făcută pe baza acelei informaţii secrete, încetul cu încetul, vălul de pe intenţiile ascunse ale venerabilului începea să fie dat la o parte. Cezar a intuit atunci că mobilul primei întâlniri cu senior Massini îl reprezentase, de fapt, pregătirea terenu­lui pentru obţinerea acceptului său la cea de-a doua întrevedere, în acele condiţii, era foarte probabil că ten­tantele propuneri ale venerabilului nu fuseseră, în reali­tate, decât praf de aruncat în ochi pentru a câştiga încre­derea lui Cezar şi a-1 determina pe acesta să faciliteze controlul masoneriei asupra a ceea ce s-ar fi putut dovedi un mare secret de stat în România. Evenimentele ulte­rioare aveau să confirme aceste bănuieli ale lui Cezar.

Cea de-a doua întrevedere cu senior Massini a avut loc în luna mai a anului 2003, când Cezar a intrat în po­sesia datelor secrete pe care i le-a furnizat marele mason.Datorită funcţiei pe care o avea în DZ şi pentru că acest departament constituia singurul organism de acţiune care era abilitat să intervină în acel gen de situaţii speciale, Cezar a înţeles repede motivul principal pentru care el a fost solicitat cu insistenţă de senior Massini. Aşa după cum acesta îi precizase, reprezentaţii de frunte ai masoneriei la nivel mondial aveau o putere teribilă aproape în orice guvern de pe planetă, dar totuşi influenţa lor nu putea să depăşească un anumit cadru de acţiune. Ei puteau, de pildă, să „fabrice” şi să declanşeze războaie între ţări şi populaţii, dar nu puteau forţa în anumite direcţii care ţineau mai ales de structura internă şi de modul de operare al organismelor de securitate şi de apărare ale unei ţări. Cu alte cuvinte, ei puteau asigura relativ uşor un cadru general de conflict pe o anumită zonă continentală, dar nu puteau totuşi să oblige o acţiune armată în interiorul unei ţări, dacă nu exista un motiv major care, de obicei, implica luptele interetnice sau cuceririle de noi teritorii.

Cazul informaţiei de o importanţă excepţională pe care senior Massini i-a oferit-o lui Cezar se încadra într-o cu totul altă categorie. Informaţia respectivă se referea la o anumită localizare în munţii Bucegi, dar ea era incom­pletă. Aşa după cum Cezar a aflat de la venerabil, acolo exista ceva care nu putea fi identificat nici chiar prin mijloacele tehnologice de ultimă oră şi acela constituia, de fapt, marele semn de întrebare al problemei. Cezar şi-a dat seama că venerabilul avea totuşi unele informaţii suplimentare, pe care acesta nu i le-a dezvăluit. Deşi nu cunoştea motivul, el a înţeles că informaţiile respective erau probabil foarte importante pentru capii masoneriei mondiale, din moment ce aceştia au făcut uz de toată influenţa lor pentru a-şi asigura accesul la ele. Era evident că nu se putea pune problema unei descinderi în forţă a trupelor armate străine în România, indiferent de motivul invocat. Chiar dacă, de exemplu, s-ar fi escaladat conflic­tul teritorial în Transilvania, acest lucru ar fi necesitat probabil un timp îndelungat, multă agitaţie, război, dis­trugeri şi mai ales un mare scandal diplomatic european, în mod clar, de această dată masonii nu doreau aşa ceva. Concluzia care se impunea era că ceea ce îi interesa pe ei în cel mai înalt grad excludea o intervenţie în forţă şi, mai ales, excludea cunoaşterea acelui aspect de către anumite persoane. Printre altele, aceasta explica secretul la vârf care a fost solicitat de senior Massini în cazul celor două întâlniri, precum şi hotărârea reprezentanţilor de frunte ai grupului Bilderberg de a-1 contacta doar pe Cezar în această problemă. Raţiunea era simplă: trebuia găsită per­soana potrivită care să aibă o funcţie foarte mare de decizie şi intervenţie în acel caz; apoi ea trebuia tentată cu multe promisiuni, câştigându-i-se astfel încrederea; în sfârşit, ea trebuia determinată să accepte colaborarea cu marii masoni şi să le permită acestora să-şi exercite con­trolul şi influenţa la acel nivel. Cezar a fost considerat persoana ideală pentru acest plan, însă acţiunea de cooptare trebuia să se petreacă repede, pentru a nu-i lăsa prea mult timp de gândire şi, de asemenea, pentru a evita o reacţie imprevizibilă din partea lui. Probabil că mis­iunea era considerată ca fiind de o importanţă vitală pen­tru masoneria mondială şi ea trebuia neapărat să reuşească. Tocmai de aceea a fost trimis un reprezentant de seamă al grupului Bilderberg, expert în psihologia racolării, care, în plus, era dotat şi cu anumite puteri psi­hice de influenţă la distanţă.

Din datele pe care le avea atunci la dispoziţie, Cezar şi-a dat seama că masoneria mondială urmărea să dobân­dească într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii secrete din munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar tăinuirea gradată a exis­tenţei acelui loc faţă de puterea de la Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi avut acces acolo.

Astfel de situaţii erau pe muchie de cuţit. Ca întot­deauna în cazul marilor secrete de stat, scurgerile de informaţii puteau periclita întreaga acţiune, deoarece existau formaţiuni politice rivale care nu erau controlate în întregime de masoni. Aşadar, operaţiunea se anunţa a fi una deosebit de delicată. Trebuiau îmbinate cu măiestrie influenţa, discreţia, exercitarea controlului şi puterea ac­ţiunii. Chiar şi pentru maeştrii masoni, cazul era unul deosebit de dificil, în special datorită accesului limitat pe care ei îl aveau la coordonarea acţiunilor de cercetare a zonei respective din Munţii Bucegi.

Aceasta era situaţia de ansamblu pe care mi-a descris-o Cezar încă de la începutul întâlnirii noastre, în lunile anterioare reflectasem asupra multitudinii de aspecte şi implicaţii care decurgeau din relatarea primei discuţii dintre Cezar şi senior Massini. Oripilarea de care fusesem cuprins explica într-un anumit fel incapacitatea de a înţelege toate nuanţele elementelor pe care le-am aflat atunci. Neavând de la cine să obţin informaţii supli­mentare, m-am mulţumit să fac doar unele cercetări dis­crete şi să-mi ordonez în minte câteva repere generale care ridicau chiar anumite probleme existenţiale şi am aşteptat cu răbdare semnalul unei noi întâlniri cu Cezar, pentru a găsi răspunsurile la ele. Avea să fie o întâlnire plină de semnificaţii şi de explicaţii valoroase, care a cul­minat cu aflarea secretului pe care senior Massini 1-a dezvăluit lui Cezar.

Contrar obiceiului, directorul tehnic al DZ îmi solic­itase întrevederea la doar două săptămâni după cea de-a doua întâlnire pe care a avut-o cu venerabilul Massini. Mi-a mărturisit că a procedat astfel deoarece lucrurile se dovedeau a fi de maximă importanţă şi că, dacă nu se focaliza asupra canalizării corecte a acţiunilor viitoare, acestea puteau scăpa de sub control, iar efectele ar fi putut deveni nefaste. Cezar nu ştia dacă în viitorul apropiat ar mai fi avut timpul necesar şi oportunitatea de a mă întâl­ni pentru a-mi dezvălui totul; de aceea el a preferat să urgenteze întâlnirea cu mine, pentru a fi sigur că şi eu voi afla toate informaţiile necesare pentru a le publica într-un mod credibil. Următoarele luni aveau să fie extrem de ten­sionate şi uluitoare prin ineditul descoperirii care a fost făcută în Munţii Bucegi. în ceea ce priveşte întâlnirea mea cu Cezar, care a premers marele eveniment din luna august, 2003, aceasta s-a integrat foarte bine în oaza de dinaintea „furtunii” care apăruse deja la orizont.
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:49

Continuare
Explicaţiile iniţiatice

Bucuros că aveam ocazia să-mi lămuresc nedumeri­rile cu privire la unele aspecte ale primei discuţii dintre Cezar şi senior Massini, am întrebat care era cauza pentru care masonii şi cei care sunt racolaţi în rândurile lor aleg – de multe ori cu bună ştiinţă – răul şi acţiunile care îi sunt specifice. Ştiam că, în epoca actuală, tendinţa generală a umanităţii este aceea de a aluneca pe panta decăderii morale, etice şi spirituale, dar totuşi eram convins că binele poate să biruie această stare de marasm în oameni.

Cu o mină foarte serioasă, Cezar mi-a explicat atunci că elementul fundamental în destinul omului este liberul arbitru.

— Aşa cum este structurată, fiinţa umană înglobează atât binele cât şi răul. De aceea putem spune că în cazul omului coexistă atât natura lui superioară cât şi natura luiinferioară. Important este care dintre aceste două aspecte este trezit şi apoi amplificat în interiorul nostru. Mă vei întreba acum, poate, ce reprezintă binele şi ce reprezintă răul. Nu vreau să divagăm în observaţii şi comentarii filosofice, dar îţi voi spune totuşi că, la modul cel mai simplu, binele poate fi înţeles ca absenţa răului. Desigur, respectând aceeaşi logică, răul este absenţa binelui.

Cred că nu e un secret pentru tine faptul că tradiţia creştină asociază acestor două aspecte raiul şi, respectiv, iadul. Dincolo însă de sferele sau planurile subtile demanifestare care le corespund, raiul si iadul – sau la modul general, binele şi răul – se regăsesc complex nuanţate în viaţa de zi cu zi a fiecărui om. De aceea, nu întâmplător unii oameni ajung să spună, în nenorocirea lor, că „viaţa mea a devenit un adevărat iad” sau, dimpotrivă, atunci când sunt foarte fericiţi, ei afirmă că trăiesc o viaţă ca în paradis.

Este clar că în funcţie de opţiunea sau alegerea pe care o face, omul se poate îndrepta, metaforic vorbind, către iad sau infern, ori către rai sau paradis. Daca alegerea lui este să facă rău, fără îndoială că el se va îndrepta spre iad şi atunci, într-un anumit sens, infernul se va manifesta prin el; radiaţia şi influenţa unei astfel de persoane va fi atunci malefică şi aceasta o va îndepărta de tărâmul binelui şi al fericirii.

Cei care aleg răul nu înţeleg menirea de a se desăvârşi în existenţa pe care o au şi de aceea luptă furibund împotriva binelui, a armoniei, a iubirii şi a frumuseţii. Totuşi, este necesar să ştii că fiinţa umană este complet liberă să aleagă între cele două extreme, adică între bine şi rău. Nimeni nu o forţează, nimeni nu o obligă; este pura ei alegere. Aici, desigur, o mare influenţă o are destinul personal şi unele tendinţe foarte profunde din mintea sub-conştientă, însă chiar şi atunci când forţa şi determinarea acestor impulsuri par să fie de neînvins, rămâne totuşi un anumit procent şi pentru libertatea de a alege. Liberul arbitru nu dispare niciodată complet. Dacă ar fi aşa, omul nu ar mai reprezenta atunci decât o simplă marionetă, pe deplin supusă unor forţe exterioare obscure. De aceea, chiar şi în cele mai dramatice situaţii, fiinţa umană este liberă să aleagă; ea are deci posibilitatea să aleagă în mod inspirat binele, care o poate îndrepta către o şansă nespe­rată şi de aici, din aproape în aproape, ea îşi poate reface viaţa în mod uimitor de pe cu totul alte baze.

Este la fel de adevărat, însă, că orice alegere spre bine implică sacrificiul. Ai auzit tu vreodată pe cineva că se sacrifică pentru a face un rău? Răul este întotdeauna facil,alunecos şi se bazează pe forţa inerţiei, a lentorii şi a igno­ranţei, pentru că nu implică efort. De aceea se spune că este foarte uşor să faci un rău, dar este foarte dificil să făp-tuieşti un bine. Ideea principală pe care vreau să o înţelegi aici este aceea că, atunci când omul îşi „sacrifică” inerţia şi acţionează într-un mod armonios, el se îndreaptă deja către o altă stare şi condiţie de viaţă. El evoluează pentru că se sacrifică, adică renunţă la ceea ce este inferior pen­tru a accede la ceea ce este superior. Mulţi oameni nu au însă forţa interioară care este necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele sau la tendinţele negative pe care le manifestă şi de aceea există, la nivelul global al omenirii, o pronunţată tendinţă de regres şi de amplificare a răului şi a perversităţii.

— Înseamnă că elita masonică se foloseşte tocmai de această inerţie, lene şi întunecime mentală a majorităţii oamenilor pentru a controla populaţia globului! am inter­venit eu.

— Este perfect adevărat. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie a lipsei de reacţie, a încetinelii, a inerţiei, a obscurantismului care la cei mai mulţi dintre oameni este structurată pe nivele de vibraţie foarte joasă. In asemenea situaţii masoneria generează, practic, o veritabilă stare de „somnolenţă” colectivă, care îi serveşte foarte bine interesele. Acest aspect este foarte important pentru a înţelege în mod corect modalităţile de acţiune ale francmasoneriei.

De multe ori, aceste acţiuni – care în anumite cercuri masonice înalte implică realizarea unor ritualuri com­plexe de magie neagră – sunt efectuate chiar de la distanţă, iar cei care sunt receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu mă refer, însă, doar la somnul fizic, ci şi la un gen de stare abulică de care sunt cuprinşi oamenii, care îi face să de­vină foarte obedienţi şi să se comporte precum nişte ma­rionete. Aceasta este condiţia ideală în care ei pot fi con­trolaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Iată, deci, unul dintre scopurile principale ale masonilor, pe care ei se străduiesc să-1 generalizeze la nivelul întregii planete. Dintr-o altă perspectivă, trebuie să ştii că acest „somn” straniu al oamenilor este chiar o modalitate de protecţie cu care forţele demoniace se apără de revelarea anumitor adevăruri spirituale. Dacă vei fi atent şi vei observa reacţia oamenilor în momentele în care li se comunică aspecte foarte elevate, spirituale şi valoroase despre exis­tenţa şi evoluţia lor, vei constata cu mare uimire că, mai ales atunci, cei mai mulţi dintre ei se confruntă cu o stare de somnolenţă stranie, în mod evident, o astfel de stare inerţială exclude orice înţelegere superioară, orice reacţie şi orice atitudine constructivă.

— După cum mi-ai expus tu lucrurile, înţeleg că orga­nizaţiile masonice deţin aproape toate pârghiile de acţiune în societate, pe care le folosesc în scopul dezbinăriipopoarelor şi a controlului lor eficient. Aş zice că ele atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual, autentic, sublim, urmărind să transforme umanitatea într-un gen de mecanism viu, pe care îl pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.

Eram abătut. O furie neputincioasă îmi răscolea fiinţa şi nu puteam să-i găsesc antidotul. Intuindu-mi starea lăuntrică, Cezar mi-a vorbit cu multă bunătate.

— Ai dreptate în cele ce ai spus. Din nefericire, oamenii au devenit precum nişte „roboţi”, ascultând ordinele care le sunt date şi executându-le întocmai. Totuşi, trebuie să ştii că forţa binelui este colosală şi că orice acţiune în acest sens poate să se dovedească extra­ordinar de eficientă. Speranţe există mereu, trebuie doar să ştii să le hrăneşti cu multă credinţă şi puritate. Aceasta îţi va ascuţi vigilenţa şi te va inspira să acţionezi în mod oportun. Să ştii că masonii au şi ei slăbiciunile lor.

— Chiar voiam să te întreb, în lunile anterioare am urmărit să mă documentez în legătură cu acest subiect şi am aflat cu mirare că sunt foarte multe opinii divergente,contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Dacă este aşa, atunci înseamnă că ei înşişi sunt dezbinaţi şi fără de putere.

Cezar zâmbi cu înţelegere şi îmi lămuri dilema.

— Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. în realitate, la vârful structurii lor piramidale marii maeştri masoni care alcătuiesc elita conducătoare a francmasoneriei mon­diale se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani. Ideea este aceea de a crea derută şi confuzie, deoarece se ştie că acestea adorm vigilenţa omului de rând. De fapt, este vorba despre o păcăleală diabolică; cel care cade în plasa ei fără să fie avizat nu va alege una din­tre loji – crezând că aceea este rea -, ci o va alege pe cealaltă, despre care va crede că este bună. Lucrurile se prezintă astfel doar în aparenţă, pentru că în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de „arti­ficiile” la care recurge pentru înşelarea omului de rând. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent în acţiunilebenefice pe care le săvârşeşti, în ultimă instanţă, chiar forţele răului sunt subordonate forţelor binelui. Şi pentru că veni vorba despre aceasta, să ştii că o mare taină a uni­versului este rolul ocult pe care îl joacă forţele malefice în contextul evoluţiei, adică felul în care se încadrează răul în economia creaţiei.

Am rămas mut de uimire. Ca marea majoritate a oamenilor, ştiam că albul este alb şi negrul este negru. Acum aflam că, de fapt, există un sens şi o corelaţie chiar între aceste extreme.

— Ce vrei să spui? Că până şi răul are o menire în viaţa noastră?

— Şi încă una foarte importantă. Totuşi, pentru a înţelege corect acest aspect trebuie să ai o minte deschisă şi lipsită de prejudecăţi. Fanatismul, mai ales cel religios sau ideologic, nu face casă bună cu evoluţia spirituală.

Am încuviinţat în tăcere. Eram numai ochi şi urechi, pregătit să ascult explicaţiile valoroase pe care mi le ofer­ea Cezar.

— Faptul că în univers, aşa cum poţi singur să con­staţi, există atât binele cât şi răul, este o dovadă grăitoare care atestă existenţa libertăţii de alegere a fiinţei umane, adică a voinţei sale individuale de a-şi exercita liberul arbitru în viaţă. De multe ori, acest aspect delicat face ca omul să aleagă răul, care prin natura lui este autodistruc-tiv. Cu alte cuvinte, în ignoranţa sa omul alege să se autodistrugă, preferând în acest fel să se nege pe el însuşi. De aceea, la o analiză mai profundă, alegerea răului înseamnă în primul rând alegerea de a lupta împotriva propriei fiinţe, care până la urmă se va autodistruge. Aceasta adânceşte misterul raportului între bine şi rău, deoarece implică existenţa unui scop ascuns al prezenţei forţelor rele în univers şi, prin urmare, în viaţa fiecăreia dintre fiinţele umane. Nu ştiu în ce măsură eşti familia­rizat cu ideile despre sensul existenţei şi cu cele ale pro­gresului spiritual, dar îţi voi spune că evoluţia omului înseamnă, mai presus de orice, reîntoarcerea lui la sursa primordială, pur spirituală, din care a provenit. Imaginează-ţi deocamdată că această origine este însăşi realitatea eternă a fericirii sublime pe care şi-o doreşte orice om. Această reîntoarcere a fiinţei umane la originile ei spirituale trebuie să fie însă pe deplin conştientă şi liberă de orice tentaţie inferioară, de tot ceea ce ar putea însemna iluzie, constrângere, prejudecată. Dacă înţelegi corect acest aspect, poţi spune că ai înţeles necesitatea existenţei forţelor răului în creaţie.

Eram puţin derutat, deoarece încă nu prindeam esenţa problemei. Cezar a continuat să-mi explice cu multă răbdare.

— Dacă răul nu ar exista, tu nu ai putea să-ţi dai seama de necesitatea reîntoarcerii la sursă şi ai zăbovi indefinit prin cine ştie care colţuri ale universului. Aşa, însă, rău] are în cadrul creaţiei rolul principal de a testa fiinţele umane. In felul acesta se testează practic nivelul de cunoaştere, de realizare spirituală şi de capacitate de a iubi a fiecărui individ pe drumul evoluţiei lui spirituale, în funcţie de reacţiile şi alegerile pe care el le face, se poate spune dacă a trecut sau nu testul respectiv de viaţă.

— Ca la examenele de la facultate, am făcut eu o paralelă.

— Exact. Ca la examenele de la facultate sau ca cele din domeniul profesional, cu deosebirea că în timp ce acestea au o natură iluzorie şi efemeră – fiind încadrate într-un domeniu spaţio-temporal limitat -, testele sau examenele vieţii, care au un sens spiritual, reprezintă trepte foarte importante în cadrul evoluţiei personale. Trecerea cu succes a unui astfel de test constituie o victo­rie importantă în lupta de dominare a naturii inferioare din om şi această victorie se poate concretiza într-o capa­citate mărită de a înţelege unele aspecte subtile ale vieţii, în dobândirea gradată a maturităţii şi a discernământului spiritual sau într-o multitudine de alte aspecte benefice şi pozitive.

Cezar a făcut o scurtă pauză, ca pentru a-mi lăsa timp de gândire şi reflecţie interioară.

— Vreau să fiu sigur că am înţeles. Ce anume se testează şi cum putem să recunoaştem aceste teste? am întrebat eu foarte atent la noul curs al discuţiei.

— Majoritatea examenelor vieţii îţi testează credinţa şi discernământul. Adeseori, însă, datorită ignoranţei, oamenii interpretează aceste teste ca pe nişte mari nenorociri, ca o năpastă sau un rău care îi loveşte cu pu­tere, făcându-i să se clatine, în astfel de cazuri, răul se manifestă în primul rând pentru testarea şi purificarea fiinţei umane. Nimeni nu scapă, de-a lungul evoluţiei sale, de testele, lecţiile şi examenele de tot felul ale vieţii. Practic vorbind, aceste teste reprezintă însăşi confruntarea noastră cu forţele răului, care aparţin planurilor subtile demoniace şi satanice ale creaţiei. Situaţia este valabilă atât în caz individual, cât şi în cazul unui cuplu ori chiar a unei comunităţi de oameni sau al unei naţiuni.

— Bine, dar noi suntem de multe ori ajutaţi de alţii atunci când ne confruntăm cu necazuri sau atunci când le cerem sfatul într-o problemă foarte dificilă de viaţă. Cine trece atunci testul: noi sau persoanele care ne ajută?

— Trebuie să fii conştient de faptul că a ajuta nu înseamnă a forţa. O persoană poate fi sfătuită şi impul­sionată pe calea cea dreaptă, dar nu uita că ea are propriul ei liber arbitru. A avea însă liber arbitru, cu alte cuvinte a avea posibilitatea de alegere, implică faptul că omul este responsabil de libertatea pe care o are şi pe care o mani­festă. El poate fi ajutat, sprijinit, impulsionat dar dincolo de aceasta este libertatea lui de a alege între diferitele posibilităţi pe care le are la dispoziţie. Dacă el ar fi forţat de alţii să urmeze o numită cale, chiar dacă această cale este profund benefică, ar însemna atunci că libertatea lui este practic anulată. De aceea, este foarte important ca fiinţei umane să i se lase libertatea de a alege, însă alegerea bună este dată de gradul de conştientizare şi dis­cernământ pe care îl are acea fiinţă.

Cunoşti acum destule elemente despre implicaţiile francmasoneriei la nivel mondial şi eşti conştient că pe această planetă se dă deja o bătălie teribilă între forţele binelui şi forţele răului. Cu toate acestea, eşti liber în fiecare clipă să alegi de partea cui vrei să fii. Dacă prin structura ta lăuntrică, aşa cum este evident, ai ales binele, atunci vei acţiona în consecinţă şi vei urmări cu perse­verenţă să lupţi pentru anihilarea planurilor masonice. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalţi oameni, numai că mulţi dintre aceştia nici măcar nu cunosc reali­tatea în ceea ce priveşte modul de acţiune şi influenţă a masonerie în lume. Mai mult, jocul forţelor rele este atât de pervers încât ele se infiltrează în mod insidios oriunde găsesc un „teren fertil”, adică oriunde apare o conştiinţă slabă sau destul de pervertită, pentru a o determina să afirme cu mare violenţă verbală faptul că suntem înconju­raţi numai de paranoici care văd pretutindeni în jurul lor doar atacuri, conspiraţii, manipulări sau jocuri de culise; că, de fapt, nimic din toate acestea nu există şi că totul este bine şi se desfăşoară în mod firesc şi natural, în rea­litate, un astfel de comportament este tipic pentru o fiinţă chinuită de multiple influenţe demoniace, cărora ea le face jocul. Dacă persoana respectivă face parte din elita intelectuală, dacă ea este om de ştiinţă, ziarist sau scriitor, atunci cu atât mai bine pentru planurile masonice. Părerea nefastă a unei astfel de persoane, despre care se poate pre­supune că are o anumită autoritate intelectuală, contribuie din nefericire în mod semnificativ la influenţarea con­cepţiei celorlalţi oameni. De altfel, probabil ştii că una dintre cele mai mari păcăleli ale Satanei este aceea de a-1 face pe om să fie convins că Diavolul – adică Satana însuşi – nu există.

Cam aşa funcţionează şi organizaţiile masonice, dând senzaţia că ele fac şi doresc binele. Totul este însă o aparenţă, pentru că în realitate ele luptă mai mult sau mai puţin făţiş împotriva binelui, a religiei, a credinţei şi a spiritualităţii.

— Nu înţeleg cum este posibil ca oamenii să trăiască în această uriaşă conspiraţie şi, totuşi, să nu-şi dea seama de existenţa ei! am exclamat eu plin de revoltă.

— De ce te miri? Tu însuţi, până de curând, obişnuiai să-ţi duci existenţa fără să ai nici cea mai mică idee despre masonerie şi despre planurile ei îngrozitoare. Vedeai,probabil, la fel ca toţi ceilalţi, că multe lucruri nu merg bine, dar totuşi nu abordai problema într-un mod mai matur. Acum cunoşti adevărul şi fondul tău interior, care este foarte bun, te-a făcut să iei imediat atitudine şi să doreşti să împărtăşeşti şi celorlalţi aceste cunoştinţe. Ai deja posibilitatea extraordinară de a o face, publicând cele ce ţi-am relatat până acum. Primul pas este acela de a atrage atenţia opiniei publice asupra realităţii care o înconjoară. Este, analogic vorbind, ca atunci când tragi clopotele duminica, într-un oraş adormit; oamenii încep să se trezească încetul cu încetul şi vor cere apoi mai multe amănunte. Dar chiar mai important decât atât este faptul că ei vor deveni mult mai atenţi la tot ceea ce se petrece în jur şi chiar în lumea întreagă, deoarece atunci ei au deja o bază solidă de informare. Vigilenţa lor este o primă lovitură, foarte grea, care este dată francmasone­riei, deoarece un om vigilent este mult mai dificil să fie înşelat, manipulat sau controlat. Mai apoi se va naşte un curent general de opinie care va prinde din ce în ce mai multă forţă şi astfel multe dintre planurile şi iniţiativele masonice vor fi blocate chiar din faşă.

Cezar se opri şi mă privi pătrunzător, pentru a vedea dacă am înţeles.

— Totuşi, reacţiile oamenilor îmi par foarte slabe şi chiar mă întreb cum vom reuşi să realizăm ceea ce ne-am propus, am spus eu.

— Majoritatea profeţiilor prevăd că, până la urmă, forţele binelui vor învinge. Pe de altă parte, lupta este foarte dificilă. Francmasoneria mondială, ca o hidră ori­bilă, este cea care concertează toată această orientare satanică pe care o suportă oamenii de pe întreaga planetă. în România, de pildă, mai ales în ultimul timp, francma­soneria acţionează aproape după bunul plac. Sărmanul popor care este ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici măcar nu bănuieşte care este cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte obidit. Dacă această hidră ar fi învinsă, atunci am putea vorbi despre o regenerare rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a oamenilor din Occident nu este atentă să sesizeze modalităţile de manipulare – unele dintre ele chiar foarte evidente – ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se izoleze într-o formă stranie de „hibernare” citadină, având impresia eronată că îşi ghidează singuri viaţa. Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le nege dincomoditate sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitu­dine în locul lor. Mai mult decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului, a tutunului şi a con­cepţiei materialiste, în aceste condiţii de abrutizare gra­dată, dar sigură, a fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, este destul de uşor pen­tru francmasonerie să-şi împlinească planul.

Cezar a tăcut brusc. A fost o pauză destul de lungă, în care amândoi am rămas adânciţi în gânduri, în cele din urmă el a continuat să vorbească, dar în glasul lui puteamsesiza o uşoară undă de tristeţe

— Din păcate şi la noi în ţară situaţia este identică. Oamenii parcă „dorm”; nu sunt treji, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele date fundamentale despre francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi dramatica stare de „somnolenţă” a oamenilor -care este corelată şi cu somnul raţiunii – s-a amplificat atât de mult încât sunt foarte puţini cei care catadixesc chiar să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este cu putinţă şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil, încât într-un impuls sub­conştient de teamă şi de autoconservare, ei preferă să creadă că poate situaţia nu este chiar aşa de rea cum e descrisă, că poate informaţiile de acest gen reprezintă de fapt acţiunile de denigrare ale unor forţe destabilizatoare pentru cine ştie ce motive obscure, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte. Această situaţie este chiar mai gravă decât aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale francmasoneriei, deoarece a şti şi totuşi a nu acţiona în conformitate cu ceea ce cunoşti este o mare laşitate şi o gravă abatere de la codul moral elementar, într-o asemenea situaţie nu este prost cel care nu ştie, ci e prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti. De aceea, prima etapă şi cea mai importantă este trezirea conştiinţei oamenilor din această cumplită „som­nolenţă”. Dacă ei nu devin lucizi, nu vor înţelege de ce condiţiile de viaţă sunt atât de grele şi nici de ce se petrec atât de multe lucruri aberante. Aceasta are loc şi datorită faptului că, de multe ori, esenţa acţiunilor masonice este ascunsă în simboluri care sunt foarte bine ocultate.

Era unul dintre „punctele nevralgice” pe care doream să-1 lămuresc, deoarece făcusem şi eu unele corelaţii dar totuşi aveam nevoie de mai multe explicaţii. Am profitat deci de ocazie şi 1-am întrebat pe Cezar:

— Ei folosesc anumite simboluri în acţiunile rituale pentru a influenţa rezultatele planurilor lor satanice?

— Există, într-adevăr, unele simboluri masonice care sunt deja foarte cunoscute, cum ar fi compasul şi mistria. Altele, însă, sunt mult mai ocultate; de pildă, piramida cu„ochiul atoatevăzător” din vârful ei, reprezentată deloc întâmplător pe bancnota americană de un dolar. Pe lângă simboluri, devizele francmasonice sunt de asemenea foarte importante pentru adepţii lojilor masonice, dar ele sunt destul de puţin cunoscute celorlalţi oameni. De exemplu, tot pe bancnota de un dolar există deviza în limba latină„EPluribus Unum”, care într-o traducere sin­tetică înseamnă „Prin haos, la ordine”, ceea ce acum îţi poate sugera foarte multe corelaţii. Dacă vei analiza cu luciditate situaţia actuală în lume şi de asemenea în România din perspectiva socială, economică şi politică, vei putea să constaţi cu uşurinţă cum acest haos este struc­turat în aşa fel, încât să asigure gradat instituirea Noii Ordini Mondiale, căreia nu i se spune Noua Ordine Francmasonică – pentru ca cei ignoranţi să nu ştie cine sunt de fapt creatorii ei -, ci doar Noua Ordine.

Un alt principiu pe care francmasonii îl aplică cu stricteţe, mai ales în lojile masonice şi în „Frăţia” lor, este acel imperativ care spune: „Toţi pentru unul şi unul pen­tru toţi”. Poate să pară straniu, dar să ştii că respectarea acestui imperativ le conferă o stare de unitate, precum şi o manifestare de forţă şi de tenacitate care sunt conside­rabile. Din acest punct de vedere trebuie să-ţi mărturisesc că, dacă oamenii din România sau din oricare altă parte a globului ar manifesta aceeaşi stare de tenacitate, aceeaşi forţă de acţiune şi aceeaşi angrenare sistematică precum în cazul masonilor – dar, fireşte, orientate în sens profund benefic şi pozitiv – atunci situaţia actuală a omenirii sau cel puţin a unei părţi din ea ar fi cu totul alta.

Dar – şi acest aspect este foarte important de remar­cat -, în timp ce omul obişnuit are totdeauna la dispoziţie libertatea de a alege, în spatele francmasonilor se află ori­entări profund malefice, chiar satanice, care imprimă membrilor din această organizaţie o anumită stare de teroare, o atitudine aproape de subordonare ca în armată. Aceasta face ca cei care acţionează în aceste grupări sau loji masonice să fie aproape implacabili în deciziile lor. Un ordin în francmasonerie nu se discută, deoarece în momentul iniţierii în organizaţie, cei care sunt primiţi depun un jurământ oribil şi realizează un ritual pervers, prin care se obligă efectiv la o totală supunere şi ascultare, în caz contrar acceptând să fie ucişi.

— Înseamnă că, dincolo de acţiunile lor în planul fizic, masonii aplică şi unele procedee oculte şi ritualis-tice care sunt malefice, am constatat eu.

— Acestea fac parte integrantă din sistemul lor prac­tic şi ideologic, dar numai de la un anumit nivel în sus. Ca să înţelegi mai bine, ritualurile şi invocaţiile malefice suntrealizate doar de acei membri care au ajuns la un anumit grad sau poziţie ierarhică foarte înaltă în cadrul lojei din care fac parte. De obicei, informaţiile care sunt revelate despre francmasonerie nu insistă asupra impactului de natură subtilă sau paranormală pe care îl are gigantica sferă de influenţă al acestei grupări malefice asupra celor care se afiliază la ea. Tocmai de aceea, pentru omul de rând care află anumite adevăruri despre ea, francmasone­ria reprezintă mai mult o grupare de ajutor reciproc, ceva în genul unei bande de hoţi sau şarlatani. Cu toate aces­tea, afilierea sau integrarea unei fiinţe umane în francma­sonerie are puternice efecte negative de natură ocultă, care o va pune în rezonanţă cu trăsăturile distinctive ale grupării. De fapt, această fuziune prin aderare la grupările masonice va crea modificări negative atât de profunde în aura fiinţei respective, încât prin comparaţie cu starea pe care o avea înaintea aderării ea va fi nevoită să recunoască natura profund malefică a orientării pe care o are franc­masoneria.

— Atunci cum îţi explici puterea lor formidabilă în domenii de bază ale vieţii contemporane, de exemplu în economie sau politică?

— Într-adevăr, francmasoneria este una dintre cele mai puternice grupări la ora actuală; aş putea spune că ea este unica grupare ocultă care are scopuri politice. Toatecelelalte grupări sau organizaţii oculte care există, au, de regulă, scopuri spirituale. Ele nu se angrenează ca să rea­lizeze acţiuni jpolitice, deoarece în viziunea lor acestea sunt efemere, în cazul francmasoneriei, însă, situaţia este complet diferită. Francmasonii pun un mare accent pe această implicare politică pentru a-i face să stagneze pe cei care aderă la organizaţia lor doar la acest nivel, legat de influenţa şi puterea pe care ei pot să o aibă asupra maselor de oameni. Această acţiune diabolică a francma­soneriei duce la aşa-numita „rupere a sufletului” pentru cel care intră în rândurile ei. De altfel, este firesc ca masonii să acţioneze în acest fel, deoarece iniţierea ocultă la care ei recurg nu urmăreşte în nici un caz să dezvolte şi să sensibilizeze sufletul celui care aderă la organizaţie. Dacă sufletul s-ar trezi în fiinţa umană respectivă, atunci ea nu ar mai putea fi manipulată şi determinată să facă numeroase acţiuni care sunt în mod evident malefice şi satanice. Din acest punct de vedere, sentimentele de afecţiune, bunătate şi compasiune sunt complet străine pentru un francmason, deoarece atunci lui nu i s-ar mai putea ordona orice. Prin intermediul ritualului de iniţiere ocultă, celui care aderă la francmasonerie i se „extirpă”, practic, aceste sentimente, deoarece din punct de vedere subtil el face atunci un fe de pact cu forţele demoniace, cu forţele tenebrelor. Din nefericire, de cele mai multe ori fiinţa în cauză nici măcar nu-şi dă seama de acest regres teribil care se petrece în existenţa ei.

În momentul în care elita masonică promovează un membru al unei loji într-o poziţie înaltă şi foarte impor­tantă în organizaţie, ea are anumite criterii subtile prin care îşi dă seama dacă persoana respectivă este îndeajuns de „modelată” în direcţia acţiunilor demoniace.

Eu însumi am aflat ulterior, după prima mea discuţie cu senior Massini, multe dintre aceste dezvăluiri despre francmasonerie. Este aproape incredibil câtă mizerie umană poate să existe sus, în vârful piramidei lor ierarhice, însă totul este poleit şi făcut să apară strălucitor şi nobil, prin intermediul bogăţiilor fabuloase pe care le deţin, al relaţiilor, influenţei şi controlului extraordinar pe care îl au în lume. în condiţiile în care ei sunt experţi în testarea celor pe care îi primesc sau pe care îi avansează în poziţii foarte înalte în organizaţia lor, am fost naiv să-mi închipui că 1-am înşelat pe venerabilul Massini, făcându-1 să creadă că accept fără discuţii propunerea lui de aderare şi colaborare. Bătrânul a fost foarte viclean; înseşi informaţiile uluitoare pe care mi le-a furnizat cu privire la metodele lor de acţiune au făcut parte, într-un fel, din testul sau, mai bine zis, „cursa” la care m-a supus. Cel mai probabil, însă, că el ştia cu mult înainte că nu se punea problema ca eu să accept aşa ceva. într-adevăr, nu corespundeam standardelor lor de putreziciunesufletească şi aveam deja o mare forţă spirituală şi un pu­ternic discernământ pentru a realiza adevărul odios în ceea ce îi priveşte, fără să fiu ademenit de propunerile lor. Totuşi, aşa cum vei vedea, „cartea” de joc era mult prea importantă şi ei au trebuit să rişte, dar au făcut-o într-un mod foarte complex.

Masonii nu sunt proşti; dimpotrivă, au chiar o mare inteligenţă, dar aceasta are o natură perversă, chiar dia­bolică, pentru a le putea sluji la înfăptuirea planurilor malefice, în plus, la nivelele superioare ale ierarhiei lor, ei folosesc în mod curent anumite energii oculte ale Naturii, dar le folosesc pe cele rele sau pe cele foarte joase, infe­rioare. Nu întâmplător, francmasoneria este, aşa după cum ţi-am spus, singura grupare ocultă care are scopuri politice.

Deci nu sunt deloc proşti, dar în anumite cazuri extreme ei pot sa se prefacă, urmărind un anumit scop, că sunt proşti. Acesta a fost cazul celor două întâlniri pe care le-am avut cu senior Massini. Este foarte probabil ca ve­nerabilul să fi proiectat mental, încă dinainte, toată discuţia – mă refer la prima întâlnire – pe care a avut-o cu mine. De fapt, a fost mai mult un monolog al lui, ceea ce pledează pentru ipoteza mea. A ştiut cu precizie ce să-mi spună, cum să se comporte, cum să-mi facă propunerea de colaborare şi cum să mă tenteze pentru a o accepta. Mai presus de toate, însă, a ştiut cum să mă lase să cred că eu însumi 1-am înşelat, dându-i de înţeles că i-am acceptat propunerea. El ştia, deci, că eu mint, dar eu nu credeam că el ştie aceasta! Abia după mai multe săptămâni am avut surpriza să aflu adevărul, prin intermediul unor canale secrete de informaţie şi spionaj ale SRI-ului. Se pare că Massini a relatat, plin de orgoliu, câte ceva despre dis­cuţia avută cu mine, unor personalităţi politice sus-puse în ierarhia europeană şi astfel am aflat, de fapt, „scorul” real al primei întâlniri.

Situaţia rămânea, însă, foarte complicată. Dacă el ştia că eu îl mint şi mă prefac, atunci de ce a mai jucat toată acea mascaradă, spunându-mi chiar că îmi va face o a doua vizită, când urma să îmi comunice ceva deosebit de important? Rolul pe care îl jucase la prima întrevedere a fost magistral interpretat. Spunându-mi toate acele ade­văruri zguduitoare despre masonerie, el practic m-a forţat să-mi „programez” strategia minciunii, pe care o aştepta. Apoi a fost necesar ca eu să fiu convins că el a crezut min­ciuna acceptării mele. Mai mult decât atât, a programat o a doua întâlnire, care avea să fie chiar mai importantă decât prima. Care era, însă, planul lui complex şi foarte ocultat? Ce anume urmăreau masonii cu înverşunare, dacă erau dispuşi chiar să rişte pe o atitudine înşelătoare din partea mea? însemna că obiectivul era cu adevărat foarte important pentru ei şi că nu se dădeau în lături de la nimic pentru a-1 obţine. O primă concluzie a fost aceea că, într-un anume fel, constituiam pionul principal în toată acea problemă enigmatică, despre care încă nu ştiam nimic. Era evident că, dacă mă solicitau în continuare, nu se puteau baza decât pe mine în legătură cu obiectivul urmărit. Dar care era acela? Prin natura activităţii pe care o depun de mult timp în Departamentul Zero, puteam bănui că interesul lor era legat de ceva cu totul excepţion­al, care era conex doar cu intervenţia echipelor ope­raţionale din departament, echipe pe care le conduc eu însumi. Logic vorbind, aceasta implica faptul că ei dore­au să aibă acces la un secret de stat pe care nici eu nu-1 cunoşteam, dar la care ei ştiau că nu pot ajunge decât prin intermediul meu, datorită funcţiei speciale pe care o aveam în departament.

Acestea mi s-au părut singurele concluzii de bun simţ care puteau fi corelate cu atitudinea venerabilului Massini. Era clar că, pentru a-şi atinge scopul în acest caz, el era dispus să rişte totul. Ce i-ar fi putut determina, însă, pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România? Ştiam deja despre existenţa unor profeţii foarte ocultate, făcute de doi mari sfinţi creştini de la începutul secolului trecut; ele se referă la viitorul României în contextul viitorului întregii omeniri. Am aflat, de asemenea, despre existenţa strict secretă a unui pergament foarte valoros, în marea bibliotecă de la Vatican, care expune aceeaşi problemă în legătură cu te­ritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii. Există, de asemenea, în arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României. Prin urmare, toate acestea sunt surse diferite, două dintre ele foarte vechi, care în mare se referă la ace­leaşi lucruri, în aceste condiţii este greu de crezut că avem de a face cu o înşelătorie, în plus, există multe alte aspecte care se corelează. De pildă, profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la declanşarea„semnelor” care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu. Pe de altă parte, trebuie să afli că francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu de mult timp că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o repre­zintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului. De aceea, sunt foarte atenţi şi interesaţi de ceea ce se petrece în ţara noastră. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, toc­mai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi adeseori le finanţează cu sume fabuloase de bani. în aceste grupări ei au atras şi încă atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar să-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa so­cietate înaltă şi bogată. Scopul principal al acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dez­voltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.

De aceea, atunci când am aflat viclenia planului pe care îl concepuseră cei din elita grupului Bilderberg, am corelat toate aceste aspecte, deoarece situaţia mi s-a părutevidentă, în plus, aveam cunoştinţă şi despre unele ele­mente secrete care se refereau la viitorul acestui popor, pe care le aflasem de la părintele Arsenic Boca, cu mai bine de cincisprezece ani în urmă. Cel care este înzestrat cu un minim bun simţ, cu o judecată lucidă şi cu o anumită intu­iţie, este practic imposibil să nu observe modul – de multe ori uimitor şi foarte complex – în care se adeveresc majoritatea profeţiilor.

Bazat pe cele ce ştiam deja şi văzând insistenţa cu care acţiona senior Massini în acest caz, am intuit că problema era de o maximă importanţă atât pentru francmasonerie, cât şi pentru întreaga ţară. Nu-mi rămânea, însă, decât să aştept următoarea întâlnire cu venerabilul pentru a înţelege ce vor, de fapt, masonii de la mine. Practic, nu conta absolut deloc dacă eu îi minţeam sau nu, deoarece oricum nu şi-ar fi respectat niciodată promisiunile extravagante pe care mi le făcuseră. Pentru ei important era ca să le facilitez accesul la ceva pe care, în prezent, nici eu nu-1 cunosc. Se pare însă că problema era foarte delicată, din moment ce nu-şi permiteau să intervină la persoane cu o putere de decizie mai înaltă,adică la personalităţile din sfera politicului şi a conducerii statului. Dacă doreau discreţie şi ocultare tocmai faţă de cei cu care întreţineau majoritatea intrigilor şi planurilor oneroase, însemna că situaţia era extremă şi se încadra în parametrii maximi de securitate. Mărturisesc că eu însumi eram foarte incitat de acest aspect, dar pe atunci nu aveam alte date suplimentare. Deşi mă bazam doar pe deducţii logice, pe intuiţie şi pe informaţia de securitate pe care o primisem, a doua întâlnire avea să-mi confirme toate bănuielile. Puterea politică fusese ocolită.

— Chiar m-am întrebat de ce venerabilul nu a decis să intervină în această problemă prin canale diplomatice foarte înalte, am spus eu. Am înţeles că elita masonică nudorea deloc publicitate în cazul planului pe care îl avea, dar pe de altă parte un ordin direct, foarte de sus, ar fi scu­tit tot alambicul întrevederilor cu senior Massini. în cazul tău nici măcar nu puteau fi siguri de rezultatul final, pe când în ipoteza intervenţiei guvernamentale directe ar fi putut avea foarte uşor şi imediat accesul la ceea ce dore­au.

— Observaţiile tale sunt corecte. Totuşi, nu uita că au şi ei anumit limite ale influenţei politice, care diferă de la ţară la ţară. Probabil că au considerat această cale ca fiindnesigură în România, deşi în mod evident ea ar fi fost mai uşoară. Chiar dacă ar fi mers pe această variantă, ei ar fi avut numai accesul dar nu şi controlul asupra a ceea ce îiinteresa. Or, senior Massini mi-a specificat foarte clar ter­menii colaborării, la cea de a doua întâlnire; mi-a spus că vor avea acolo oamenii lor, cu care trebuia să conlucrezîndeaproape, urmând astfel directivele elitei masonice. In cazul implicării unor personalităţi politice în această problemă, lucrurile nu ar mai fi putut să fie la fel, din cauza orgoliilor sau a unor imprevizibile reacţii de mani­festare a puterii, îmi era, deci, destul de clar că în această privinţă nu voiau să rişte nimic. De aici am tras concluzia că ceea ce îi interesa în principal, aş putea spune chiar în cel mai înalt grad, era păstrarea unui secret ferm în pro­blema respectivă.

De aceea au preferat calea mai ocolită şi mai dificilă de a mă contacta pe mine, de a mă „convinge” şi de a mă „racola” în rândurile lor. S-au folosit de canalele diplo­matice doar pentru a ajunge la mine foarte repede şi pen­tru a evita orice nedumerire din partea altor persoane de rang înalt.

— Oricum, influenţa şi imixtiunea lor în politica ţării sunt foarte mari, astfel încât pot dirija sau chiar bloca, la nevoie, orice zvon sau ştire care nu le convine, am obser­vat eu.

— În plus, au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie care a atins cote aproape incredibile. Ştii bine că însuşi venerabilul Massini a pre­cizat aceasta. Totuşi, politica lor a devenit, mai ales în ultimul timp, destul de evidentă. Nici chiar ei aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lucru, aparenţele fiind menţinute doar prin ipocrizie şi minciună, care atestă sfi­darea fără limite şi totala lipsă de respect pentru naţiune. Politica lor foarte stranie şi vicleană urmăreşte, în primul rând, să secătuiască din punct de vedere material acest popor şi să-1 aducă la acea stare abulică de totală depen­denţă, impunând printre altele fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare, care creează obligaţii. Scopul princi­pal este acela de a menţine oamenii în această stare ciu­dată şi, din păcate, aşa cum vezi şi tu, în multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua în acest fel şi nu va exista o trezire a elementelor de răspundere, este posibil ca această stare critică de lucruri, care nu mai poate fi negată de nimeni, să continue şi chiar să se amplifice înperioada următoare. Tocmai de aceea îţi spuneam că este foarte important ca oamenii să afle cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial. Atunci poţi să fii sigur că cei care au în mod necesar o anumită deschidere sufletească vor fi capabili, la rândul lor, să-i „trezească” şi pe ceilalţi. Este ca un efect de avalanşă în care, după atingerea unui punct critic – care este de aproximativ 5% din populaţia ţării – dez­voltarea lui să fie aproape exponenţială, întocmai cum bulgărele de zăpadă care la început este mic, se rosto­goleşte – acumulând tot mai multă zăpadă – şi devine repede foarte mare.

În neştiinţa lor, mulţi oameni acţionează involuntar în consensul directivelor francmasonice, fără să bănuiască măcar că în felul acesta ei fac, practic, jocul murdar algrupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermedi­ari, sunt foarte virulente şi perfide. Metoda folosirii inter­mediarilor – care atunci sunt precum o „carne de tun” – în acţiunile pe care le angrenează francmasoneria este foarte veche şi des aplicată. Prin aceasta, ei se prelevează de răspundere iar dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina întotdeauna pe sursa intermediară, arătând-o cu degetul şi incriminând-o pentru faptele comise.

Am inspirat adânc şi m-am îndreptat în fotoliu. Aceste informaţii imi păreau aproape hilare, dar totuşi nu le puteam nega evidenţa. M-am gândit că trebuia să existe, însă, o cale spre victorie, chiar şi atunci când sufe­rinţa este foarte apăsătoare. De aceea 1-am întrebat cu mult interes pe Cezar:

— Acum lucrurile îmi sunt destul de clare, dar mă întreb care ar fi cele mai potrivite modalităţi pentru a neu­traliza forţa malefică şi planurile diabolice ale francma­soneriei?

Simţeam că Cezar era mulţumit de atitudinea pe care o abordasem.

— E un început bun, îmi răspunse el zâmbind. Modalitatea cea mai practică, în contextul actual, este în primul rând divulgarea acestor acţiuni malefice ale franc­masoneriei celorlalţi oameni, fie în mod direct prin dis­cuţii, fie prin publicarea lor, aşa cum îţi sugerez să faci cu relatările mele. Se creează astfel un front comun al celor care nu sunt angrenaţi în organizaţiile masonice, ceea ce va face ca multe dintre planurile şi acţiunile masonilor să fie demascate prin crearea unui curent clar de opinie împotriva lor. Sigur că acţiunile lor au fost şi sunt de multe ori foarte insidioase, orientate cu precădere către blocarea, de pildă, a oricărei idei geniale, a oricărei invenţii extraordinare, a oricărui salt calitativ care ar putea să amelioreze traiul oamenilor din popor. Ei sunt cei care dau indicaţiile atât pentru contracararea invenţiei sau ideii respective, cât şi pentru exasperarea inventatorului şi aducerea lui într-o totală stare de marasm, stres şi neputinţă. De aceea, mulţi preferă să părăsească ţara şi sa­şi ofere capacităţile lor intelectuale de excepţie în altezone ale lumii, într-un fel, aceasta este o situaţie absolut paradoxală, pe care nu cred că ai mai avut ocazia să o întâlneşti în cazul altor ţări. Deşi masonii urmăresc, la modul genera], promovarea nonvalorilor şi anihilarea sau chiar eliminarea fiinţelor umane deosebite, care au o mare iniţiativă şi putere de acţiune benefică, totuşi aş putea spune că la noi în ţară acest plan este pus cu precădere în aplicare. De altfel, situaţia politică şi economică a ţării demonstrează că masonii acţionează exact aşa după cum(i-am descris; ei urmăresc să promoveze mai mereu oameni de paie, oameni corupţi şi chiar să instituie o atmosferă generală de corupţie, tocmai pentru a putea după aceea să-şi asigure această infiltrare care să le asi­gure succesul jocurilor murdare pe care ei le fac. Gândeşte-te că, dacă în posturile cheie ar fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă, aceştia nu s-ar mai putea preta la intrigile, jocurile şi mizeriile de culise care, după cum bine ştii, infestează în prezent politica şi economia ţării. Ei nu ar mai urma, deci, directivele francmasonice şi în scurt timp s-ar produce un reviriment extraordinar în viaţa oamenilor, în toate domeniile. Faptul că, dimpotrivă, lucrurile nu urmează acest curs – deşi de ani de zile sunt „încercări”, schimbări, remanieri, sau se iau angajamente şi se fac tot felul de promisiuni – îţi poate arăta adevărata faţă a influenţei masonice, care întreţine în mod deliberat o stare foarte tensionată în ţară, prin ascunderea adevăru­lui, prin minciună şi prin ipocrizie.

Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile francmasoneriei, cu atât mai repede ei se vor opune jocurilor murdare ale acesteia. Mai apoi trebuie realizatădemascarea publică a intenţiilor malefice ale masoneriei. Demascarea este un element foarte util în lupta contra francmasoneriei. Deja multe dintre acţiunile lor sunt evi­dente pentru toată lumea, dar nu sunt corelate cu organi­zaţia masonică. Chiar dacă m-aş referi la un singur exem­plu, cel al exodului de inteligenţă din România, ar fi sufi­cient pentru a atrage în mod serios atenţia asupra felului în care masoneria manipulează populaţia. Sunt mulţi alţii care au observat aceasta, care au scris manifestându-şi îngrijorarea pentru acest fenomen, dar totuşi ei nu cunosc adevărata sursă, cauza acestei „fugi” a intelectualului român peste hotare. Neştiind nimic sau aproape nimic despre masonerie, ei pun acest fapt pe seama sărăciei din ţară şi a dorinţei de îmbogăţire a celor cu mari aptitudini intelectuale care se angajează în străinătate. Totuşi, când o astfel de stare trenează de foarte mulţi ani, este necesar să analizezi problema dintr-un alt unghi, în realitate, ade­seori masonii momesc fiinţele cu înzestrări intelectuale excepţionale către o viaţă tentantă, lipsită de grija zilei demâine, în institutele sau firmele de cercetare din Occident, în felul acesta, prin plecarea a sute şi mii de „creiere” dotate din România, ei reuşesc să-şi pună în aplicare, până la urmă, planul lor diabolic de anihilare a impactului de trezire spirituală care trebuie să se producă în această ţară, la care cei foarte dotaţi intelectual, care au plecat în alte state, şi-ar fi adus un aport considerabil.

Această trezire spirituală este foarte utilă pentru că permite oamenilor să devină conştienţi de menirea lor în aceste condiţii grele. Ea chiar le dă tăria necesară să suporte anumite vicisitudini inerente perioadei prin care trece România, rămânând acolo unde sunt tocmai pentru a contribui la „trezirea” accelerată şi a celorlalţi oameni din popor, însă prin exodul masiv al acestor fiinţe umane deosebite, trezirea spirituală ar putea fi întârziată; un aliaj de aur este cu atât mai valoros cu cât cantitatea de metal nobil – adică de aur – este mai mare. Dacă această canti­tate scade, atunci se micşorează şi valoarea şi chiar rezis­tenţa aliajului.

— Vrei să spui că până la urmă este posibil ca forţele rele masonice să învingă? am întrebat eu, puţin îngrijorat.

— Eu am spus doar că trezirea spirituală a acestui popor poate să mai întârzie un timp, dar este indubitabil că ea se va produce până la urmă, chiar dacă această zbatere furibundă a francmasonilor urmăreşte să o anuleze. Transformarea spirituală este inerentă, chiar dacă unele fiinţe umane sceptice, rezonând cu ideile negative ale masonilor, îşi exprimă îndoiala şi chiar credinţa că nu vom reuşi să învingem. Această politică subversivă, care este întreţinută în mod diabolic de francmasoni, are ca scop principal să genereze o rezonanţă negativă de absenţă a speranţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele extraordinare, benefice ale acestui popor, până când întreaga naţiune poate chiar să ajungă să nu mai aibă deloc speranţă, însă atunci când o mare masă de oameni are o speranţă pe care o cultivă, o hrăneşte şi o întreţine cu entuziasm, gândind despre ea în mod creator şi pozitiv, ea creează un curent gigantic de forţă spirituală care accelerează foarte mult realizarea acelei aspiraţii colec­tive a oamenilor. De aceea îţi spun că, dacă o idee profundbenefică şi spirituală cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Acest aspect este valabil pentru oricare altă populaţie de pe glob. Cea mai importantă dintre ideile benefice ar fi aceea ca oamenii să se trezească din „somnul adânc” impus de francmasoni şi, devenind lucizi, să acţioneze ferm de pe cu totul alte poziţii, având atunci o înţelegere superioară asupra situaţiei de ansamblu.

La polul celălalt, însă, este cumplit când o idee nega­tivă cuprinde masele de oameni. Principiul de rezonanţă este acelaşi, dar natura energiei care este atunci amplifi­cată în exces este profund negativă, distructivă, rea. Ea determină în oameni o stare de marasm, de absenţă a spe­ranţei, de neîncredere în forţele proprii şi, ceea ce este mult mai grav, ea este puternic contaminantă, generând o stare de indolenţă, de lene, de lipsă de angrenare pozitivă, într-o astfel de situaţie, este clar că jocurile malefice ale masonilor pot fi realizate cu destulă uşurinţă. Aşa se şi explică de ce ei acţionează extrem de virulent şi cu o ma­ximă îndârjire prin mijloacele mass-media atunci când unii oameni sau grupări sprituale fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intenţiile lor. Masonii de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaţiile respective,profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând, care poate fi manipulat cu uşurinţă.

— Da, am rămas şi eu profund uimit de viclenia şi perfidia lor în manipularea oamenilor, mai ales după ce mi-ai relatat planul complex al venerabilului Massini, am comentat eu. E stupefiant ce poate concepe inteligenţa lor diabolică.

Cezar m-a aprobat şi, pentru că timpul pe care îl avea la dispoziţie era foarte limitat, a început să-mi relateze discuţia pe care a avut-o cu marele mason.
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

Re: M.S.COSTACHE

Mesajde mircea.costache » 08 Ian 2015, 15:52

Continuare
Panică la Pentagon
— A doua întâlnire cu senior Massini a echilibrat cumva situaţia. Deşi întrevederea a continuat în spiritul unui joc de-a şoarecele şi pisica, la fel ca şi prima dată, totuşi acum îi cunoşteam deja intenţiile adevărate; vene­rabilul, însă, nu ştia aceasta. E adevărat că micul meu avantaj asupra lui nu modifica prea mult datele problemei, dar cel puţin îmi permitea să fiu mult mai vigilent. Acţiunile mele trebuiau să fie foarte abile, pentru a nu deranja echilibrul relativ al situaţiei. Dacă, de pildă, m-aş fi arătat revoltat şi aş fi ameninţat că dezvălui totul la vârf de stat, cel mai probabil că aş fi fost trecut imediat pe o linie moartă, cu un rezultat imprevizibil în direcţia sco­pului urmărit de masoni şi chiar în ceea ce priveşte viaţa mea. în definitiv, se poate spune că, practic, eu nu exist în această ţară: singurul dosar de înregistrare este cel din biroul generalului Obadea. Nu am legături politice, relaţii diplomatice, afaceri în economie sau obligaţii sociale. Este o situaţie cu totul specială, care are multe avantaje, dar comportă şi anumite riscuri. Avantajul este acela că pot avea acces la cele mai importante date şi secrete de stat care ţin de anumite descoperiri sau evenimente cu totul speciale de pe teritoriul ţării. Prin „evenimente spe­ciale” mă refer la acele situaţii care aparţin domeniului inexplicabil, cel puţin din punctul de vedere al ştiinţei moderne sau al concepţiei obişnuite. Dezavantajul este acela că nu am ca susţinere decât pe generalul Obadea, care se apropie de pensionare. Nu am nici duşmani, deoarece departamentul este foarte ocultat; dar el rămâne un „teritoriu” care poate fi revendicat de SRL Abia atun­ci pot apărea problemele.

Scandalul nu era, deci, o soluţie. Sunt interesat să ajut această ţară, nu să ratez ocaziile favorabile care se ivesc. Probabil că pentru venerabilul Massini nu ar fi fost foartedificil să obţină înlocuirea mea – cu toată opoziţia gene­ralului Obadea – însă aceasta ar fi însemnat mai multă agi­taţie, incertitudine şi, cel mai neplăcut pentru marii masoni, ar fi determinat o amânare nedefinită a acţiunii. Se pare că aceasta îi deranja cel mai mult.

— De ce aşa mare grabă şi mai ales pentru ce? am întrebat eu cu un vădit interes.

— Îţi voi spune imediat, dar te rog să ai în vedere fap­tul că nici eu şi nici chiar cei din elita masonică mondială – cel puţin din câte mi-am putut da seama – nu cunosc prea multe în această direcţie.

— Din câte înţeleg, se pare că ei au acceptat o soluţie de „compromis”: nu agreează colaborarea cu tine, deşi ţie îţi mărturisesc contrariul, dar nici nu sunt dispuşi să com­plice lucrurile care pot degenera într-un veritabil scandal, prin îndepărtarea ta din funcţie.

— Da, este clar acum că ar fi făcut-o deja, pentru a-şi plasa omul lor în locul meu, ceea ce le-ar fi rezolvat com­plet şi imediat problema. Dar, deşi ei pot cauza înde­părtarea mea din funcţie, se pare că le lipseşte totuşi pârghia principală pentru a mă înlocui cu cine vor ei şi atunci s-au decis pentru soluţia de compromis pe care tre­buie să o ajusteze „din mers”.

— Cine stabileşte în prezent schimbările în funcţii la nivelul DZ? am întrebat eu cu inocenţă. Dacă ştim filiera diplomatică, nu cred că e prea greu să ne dăm seama caresunt, de fapt, adevăratele jocuri de culise şi cine le face. Din păcate, funcţia pe care am avut-o în guvern nu mi-a permis să am acces la astfel de informaţii.

În cameră s-a lăsat o tăcere grea. într-un târziu, Cezar mi-a răspuns cu voce joasă:

— Să lăsăm lucrurile în această privinţă aşa cum sunt. Faptul că influenţa pe care o are venerabilul Massini nu a garantat rezolvarea problemei aşa după cum ar fi vrut el, ne poate da de înţeles că nu toţi sunt corupţi. Acesta este un lucru îmbucurător. Probabil că după prima confruntare cu mine, după ce a raportat rezultatele ei în cadrul grupu­lui Bilderberg, venerabilul Massini a propus continuarea planului iniţial care, deşi era relativ riscant pentru masoni, avea totuşi avantajul rapidităţii de acţiune şi al inducerii mele în eroare, între timp, însă, eu am aflat de prefăcăto­ria venerabilului şi mi-am refăcut planul iniţial. Dacă la prima întâlnire gândeam să le fac jocul, acceptând în aparenţă să colaborez cu ei, la cea de-a doua întâlnire, ştiind deja intenţiile lor perfide, luasem hotărârea să mă prefac doar până când voi ajunge la ceea ce îi interesează cu adevărat, după care urma să le blochez accesul prin dezvăluirea acelei probleme la vârf de stat. Acesta era, de fapt, riscul la care se expuneau ei, dar pe care – aşa după cum ţi-am spus – credeau că 1-au anihilat în mare parte.

— Cum s-ar spune, cărţile erau deja făcute în fiecare „tabără”, am spus eu foarte interesat de relatarea lui Cezar.

— Aşa este, răspunse el zâmbind. Când am fost înştiinţat, acum o lună, că venerabilul Massini urma să mă viziteze din nou, am ştiut că sosise momentul culminant. Aceşti oameni nu fac niciodată ceva gratuit sau fără un interes personal; de aceea, mă aşteptam ca senior Massini să-mi expună „punctul fierbinte” al problemei. Faptul că şi-a anunţat din nou vizita m-a făcut să înţeleg că, la vâr­ful forului lor decizional au hotărât să meargă mai departe pe varianta care mă implica direct, după ce în prima întâl­nire tatonaseră şi pregătiseră oarecum „terenul”, însuşi faptul că marele mason a fost de această dată gazda întâl­nirii în vila luxoasă a unei diplomaţii străine, unde sis­temele de securitate erau perfecte, mi-a întărit convin­gerea că ceea ce aveam să aflu era foarte important.

Fremătam de nerăbdare. L-am implorat pe Cezar să-mi dezvăluie mai repede secretul. Uşor amuzat, acesta a continuat să vorbească:

— Întâlnirea nu a durat mult, poate ceva mai puţin de o oră. Trebuie să-ţi mărturisesc, însă, că informaţia pe care mi-a oferit-o senior Massini m-a lăsat perplex chiar şi pe mine. Am putut să mă conving astfel încă o dată de imensa putere pe care o au francmasonii chiar şi la cele mai înalte organisme de stat în lume, infiltrându-se tot mai mult în acestea şi având acces la informaţii de o importanţă covârşitoare pentru omenire şi pentru sigu­ranţa ei. Mai mult decât atât, masonii vor să controleze şi să manipuleze aceste informaţii ultrasecrete în folosul lor propriu, pentru a-şi duce la îndeplinire cât mai repede planul de control şi dominare la nivelul întregii planete.

M-am întâlnit cu venerabilul în vila respectivă şi, după câteva minute în care ne-am întreţinut amiabil şi am glumit – timp în care eu am avut grijă să-mi reafirm în mod voalat disponibilitatea de a adera la organizaţia lor elitistă – senior Massini a intrat direct în subiect, conform stilului său caracteristic. El mi-a spus atunci că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România. Mi-a mărturisit că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi de apărare a SUA, conexiunile mergând până la fotoliul prezidenţial. Dincolo de poziţia de influenţă a preşedintelui american, există totuşi câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare, în special datorită legăturilor, intereselor şi relaţiilor politice complexe şi reciproce pe care acestea le au cu anumite personalităţi de frunte, şefi de stat şi bancheri la nivelul organismelor internaţionale, în sfârşit, dincolo chiar şi de aceste grupări masonice foarte puter­nice există trei formaţiuni de elită care supervizează, respectiv, desfăşurarea vieţii ştiinţifice şi a tehnologiei pe întreaga planetă; orientarea direcţiei de mers a economiei mondiale; şi stabilirea curentelor şi tendinţelor politice, pe zone ale lumii. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg, iar în cadrul acestuia există trei persoane care au putere de decizie supremă asupra acţiunilor cele mai importante şi ideilor care urmează să fie puse în aplicare la nivelul întregii planete. Aici însă am remarcat la senior Massini o anumită nesiguranţă, ca şi cum ar fi cumpănit dacă să-mi facă sau nu o mărturisire. Am simţit atunci că este un aspect extrem de important, care mi-ar fi dezvăluit însuşi secretul fundamental al masoneriei de pe întreaga planetă. Totuşi, după o scurtă ezitare, venerabilul Massini a renunţat la revelarea acelui aspect, continuând să-mi vorbească despre datele ultrasecrete de la Pentagon. Mi-aspns că tot ceea ce este mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.

Pentagonul derulează în paralel mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, iar pentru aceasta el a investit sume fabuloase într-o tehnologie care depăşeşte cu mult cunoştinţele actuale ale ştiinţei. Unele surse ale acestei tehnologii fabuloase sunt menţinute însă într-un secret desăvârşit. Important de ştiut este faptul că, datorită capacităţilor tehnologice extraordinare pe care le are la dispoziţie – şi trebuie să ştii că ele depăşesc cu aproximativ douăzeci de ani posibilităţile din prezent, la ritmul de dezvoltare actual -, Pentagonul deţine mai mulţi sateliţi geostaţionari care au sarcini precise de observare.

Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte în interiorul unui grup muntos de pe teritoriul ţării noastre, mai precis într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. Iniţial s-a crezut că este vorba despre o formaţiune carstică mai ciudată, la fel cum au fost identi­ficate multe altele pe întreaga planetă. Totuşi, aşa după cum mi-a dezvăluit senior Massini, specialiştii din com­partimentul de analiză a datelor secrete de la Pentagon şi-au informat ulterior superiorii că există trei elemente dis­tincte care ridică mari semne de întrebare în legătură cu datele care au fost înregistrate, caracteristice acelei zone din munţii Bucegi.

În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul munţilor nu avea corespondenţă cu exteriorul, ci începea direct din interiorul formaţiunii muntoase, la o anumită distanţă de panta acesteia, în al doilea rând, el avea forma unui tunel pe care înregistrările de date îl prezentau ca fiind foarte regulat şi cotind brusc, sub un unghi de 26 de grade, spre centrul muntelui, în plus, traiectoria tunelului era perfect plană; prin raport la nivelul de bază al muntelui, considerat ca referinţă, tunelul pornea de la aproximativ o treime de la bază dar se desfăşura într-un plan perfect orizontal, însă cel de-al treilea element a pus cel mai mult pe gânduri staff-ul Pentagonului. Scanarea din satelit a muntelui a pus în evidenţă două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră, care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui. Venerabilul mi-a arătat atunci o copie xerox după schiţa computeriza­tă a ciudatei structuri din interiorul muntelui, care era cadrilată şi plină de numeroase cifre şi date. Zonele blocate erau însemnate cu roşu, iar venerabilul mi-a expli­cat că ele respingeau pur şi simplu orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc.

— Se prea poate să fi fost vorba de nişte baraje ener­getice artificiale, am spus eu dintr-o răsuflare, uluit de ceea ce aflam.

— Exact aşa au concluzionat şi ei după ce au elimi­nat, rând pe rând, toate celelalte posibilităţi, care includeau eventuale interferenţe, metale sau alte com­pozite, însă aceasta i-a făcut să ia în consideraţie o pro­blemă mult mai delicată…

— Probabil cine a realizat structura în ansamblul ei, nu-i aşa? m-am repezit eu, surescitat.

SCHEMA STRUCTURn ENIGMATICE DIN INTERIORUL MUNŢILOR BUCEGI (ROMÂNIA)
— Da. Au fost destul de bulversaţi de acele date şi au ridicat imediat la maxim nivelul lor de securitate. Primul baraj energetic, cel de la capătul de început al tunelului din interiorul muntelui era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul la intrarea în tunel. Al doilea baraj energetic era însă imens, ca o cupolă sau semisferă care se afla la capătul opus al tunelului, aproape de cen­trul muntelui. Venerabilul Massini mi-a explicat că, în mod evident, acolo se afla ceva extrem de important la care conducea tunelul, dar care totodată era foarte bine protejat, îţi voi desena şi eu schema pe care am văzut-o, însă mult mai simplu, pentru a putea să ai o reprezentare cât mai clară a ceea ce a fost identificat acolo.

Aproape mut de uimire, priveam cum Cezar desena cu mişcări precise schema aproximativă a structurii ciu­date din interiorul munţilor Bucegi.

— Cei de la Pentagon nu au putut să înţeleagă motivul pentru care tunelul cotea într-un fel de zig-zag spre zona centrală a muntelui şi nici semnificaţia unghiu­lui de 26 de grade care intervenea în construcţia lui. Ansamblul se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul energetic semisferic se afla pe verticala ce corespundea stâncilor de pe creastă care sunt numite Babele. De fapt, aşa cum au determinat mai apoi măsurătorile noastre pe baza datelor de la Pentagon, verticala ieşea la aproxima­tiv patruzeci de metri de acestea, între Babele şi Sfinxul din Bucegi.

Cezar a desenat atunci pe o altă foaie schema plană a ansamblului.

— Senior Massini m-a lăsat să înţeleg că elementele structurii interne, artificiale, din Munţii Bucegi nu ar fi suscitat totuşi prea mult interesul elitei masonice mondi­ale, dacă reprezentanţii lor din Pentagon nu ar fi făcut observaţia că barajul energetic semisferic are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă structură subpământeană foarte secretă, pe care ei o descoperiseră cu câteva luni înainte, în apropiere de Bagdad. Din motive pe care deocamdată nu le cunosc şi pe care venerabilul Massini nu mi le-a dezvăluit, elita lor masonică a fost extrem de interesată la acea vreme de datele secrete furnizate de satelitul de spionaj militar în legătură cu structura energetică ciudată din subsolul Irakului. La scurt timp după aceea s-a declanşat războiul şi după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret la zona respectivă despre care irakienii nu ştiau absolut nimic. Venerabilul mi-a mărturisit că oricât de mult s-au străduit, nu au reuşit să penetreze zidul ener­getic, dar nu mi-a mai dat şi alte amănunte, întreaga ope­raţiune era ţinută în cel mai strict secret. El mi-a precizat doar că ceea ce se afla acolo avea legătură cu trecutul mis­terios al planetei dar şi, într-un anumit fel, cu istoria orga­nizaţiei lor. Am intuit atunci că senior Massini deţine şi alte informaţii, poate chiar şi anumite documente sau dovezi în legătură cu aceste aspecte despre care, însă, nu era dispus să-mi vorbească.

Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura subpământeană de lângă Bagdad şi structura interioară din Munţii Bucegi i-a agi­tat foarte mult pe cei din elita masonilor. După cum am putut să remarc, o mare pondere în această agitaţie care iniţial aproape că s-a transformat într-o veritabilă panică, a fost cauzată de faptul că respectiva structură – mult mai mare şi mai complexă decât cea din Irak – se afla pe teri­toriul României. Faptul în sine pare relativ straniu, însă corelându-1 cu unele aspecte despre care deja ţi-am vorbit, referitoare la viitorul României, vei putea să-ţi faci o idee destul de exactă în ceea ce priveşte motivele de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni. Oricât de mult ar dori ei să disimulze aceasta, acţiunile şi intenţiile lor ne arată cu prisosinţă contrariul. Graba foarte mare în rezolvarea problemei, factorul de risc pe care şi 1-au asumat, dorinţa expresă de a avea accesul şi controlul la respectiva structură sunt doar câteva elemente care îmi întăresc convingerea interioară în această direcţie.

Senior Massini mi-a încredinţat toate datele de reper, foarte secrete, ale locaţiei din Munţii Bucegi, de acolo de unde se putea ajunge cel mai bine şi mai repede la guratunelului. O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care 1-au construit să realizeze structura şi golurile direct în interiorul muntelui, fără nici o corespondenţă în afara lui. Amândoi am presupus că aceasta s-a realizat ca o măsură de maximă protecţie împotriva eventualei deconspirări a ansamblului respectiv. Singura explicaţie a tehnologiei folosite ar consta în faptul că au acoperit cumva intrarea principală în tunel, după ce au activat barajul energetic de protecţie; aceasta ar fi implicat însă un volum imens de rocă, pentru a nu mai vorbi de utila­jele care erau necesare pentru o astfel de lucrare.

Senior Massini mi-a furnizat, de asemenea, planul corect pentru a ajunge la tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din cadrul Pentagonului. Cea mai apropiatăstrăpungere se putea realiza frontal în munte, după o direcţie optimă al cărei punct de pornire se afla pe coasta acestuia, undeva la o distanţă de aproximativ şaizeci-şaptezeci de metri de primul baraj energetic aflat în pro­funzimea masivului de piatră. Deşi aceasta era soluţia cea mai rapidă, totuşi exista inconvenientul barajului ener­getic de la gura tunelului despre care nu se ştia dacă poate fi străpus. Chiar dacă el nu avea aceeaşi frecvenţă de vibraţie ca marele baraj energetic semisferic, nu puteam şti dacă vom avea sau nu posibilitatea de a-1 depăşi. Ocolirea lui era posibilă, dar implica probleme tehnolog­ice mai dificile. A doua variantă consta, de asemenea, în străpungerea rocii muntelui, dar de data aceasta oblic, cumva pe deasupra tunelului, pentru a ajunge în spatele barajului. Distanţa de forare era mai mare, deoarece tre­buia să se respecte un anumit unghi de înaintare, dar măcar exista şansa de a ocoli barajul energetic.

În ceea ce mă priveşte, am fost relativ sceptic faţă de această soluţie deoarece puteam să-mi închipui foarte bine că cei din vechime care au făcut construcţia respec­tivă au putut să intuiască această posibilitate şi să ia anu­mite măsuri de prevedere. Totuşi, venerabilul mi-a garan­tat sprijinul tehnologic ultrasofisticat al armatei Statelor Unite, punând la dispoziţie un dispozitiv uluitor de per­formant în forarea cu mare viteză a rocii, care utiliza un jet de plasmă foarte puternic şi un câmp magnetic rotitor, în felul acesta se putea ajunge la peretele tunelului în mai puţin de două zile, luând în consideraţie şi pregătirile de rigoare. Ne-am înţeles, deci, să mergem mai întâi pe această variantă şi în cazul unui eşec să abordăm varianta mai scurtă, a străpungerii directe până la barajul energetic al tunelului.

Întreaga operaţiune trebuia însă realizată în cel mai mare secret. Dacă venerabilul ne furniza mijlocul tehno­logic principal, noi trebuia să organizăm restul de aşa manieră, încât totul să nu pară decât o acţiune obişnuită a DZ. în plus, una dintre condiţiile esenţiale ale marelui mason a fost aceea ca, în mod excepţional, această ac­ţiune să fie raportată eronat SRI-ului şi preşedinţiei, ca o simplă descoperire a unei intruziuni carstice în munţi, în plus, senior Massini a dorit să aducă o echipă specială din Statele Unite ale Americii pentru a însoţi, alături de câţi­va reprezentanţi ai elitei masonice, propriile noastre echipe pe parcursul operaţiunii. N-am fost de acord cu această cerere, invocând imposibilitatea de a asigura scurgerea informaţiilor în afară, dar am propus prezenţa acestor echipe imediat după realizarea străpungerii tunelului, în realitate, nu ar fi fost nici o problemă pentruasigurarea securităţii stricte chiar şi în cazul prezenţei echipei americane, dar am exagerat în mod intenţionat posibilitatea deconspirării secretului, tocmai pentru că ştiam că acela era punctul vulnerabil al masonilor în pro­blema respectivă. Nu doresc, bineînţeles, ca ei să

pătrundă o dată cu mine acolo, în interiorul muntelui ci vreau ca mai întâi să mă conving eu însumi despre ce este vorba şi, în funcţie de ceea ce voi descoperi, să iau o hotărâre la faţa locului. Situaţia se anunţă a fi foarte ten­sionată, având prea multe variabile; de aceea, ea poate oricând să devină imprevizibilă şi chiar periculoasă pen­tru noi. Totuşi, important este să ajungem în tunel şi mai

apoi la bariera semisferică de energie. Pentru aceasta este necesar să-i dau impresia venerabilului că voi colabora în mod deschis deoarece el ne poate furniza mijloace tehnice foarte importante. Presiunile lui sunt destul de mari, dar pe de altă parte el este limitat în acţiune datorită dorinţei de păstrare a unui secret absolut. Aparent, nici unul dintrenoi nu ştie ce se află acolo, însă după cum ţi-am mai spus eu intuiesc că venerabilul cunoaşte un element esenţial, pe care nu mi 1-a dezvăluit şi pe care doreşte să-1 con­troleze în exclusivitate. Aşa îmi explic, de pildă, insis­tenţele lui de a fi prezent acolo în momentul străpungerii. Mi se părea că visez. Urma să se producă ceva de o importanţă excepţională şi totuşi eu simţeam totul ca fiind aproape ireal.

— N-ai mai discutat cu nimeni despre aceasta? 1-am întrebat pe Cezar.

— Am vorbit în particular cu generalul Obadea. Este singurul care cunoaşte toate ramificaţiile problemei. Am convenit împreună să amânăm anunţarea acestei acţiunistructurii politice superioare, pentru că altfel reacţia elitei masonice ar fi putut fi teribilă. Nu doream să riscăm, mai ales că aveam nevoie şi de tehnologia foarte avansată pe care ei sunt dispuşi să o pună la dispoziţia noastră. Aceasta este o acţiune care implică siguranţa naţională şi, în funcţie de ceea ce va fi descoperit acolo, ea va consti­tui poate cel mai mare secret de stat. Nu ne putem per­mite, aşadar, să acţionăm orbeşte.

Îl priveam contemplativ pe Cezar. Destinul foarte straniu al acestui om mă făcea să analizez cu o mare se­riozitate complicatul angrenaj al relaţiilor umane şi al intereselor în această lume. în definitiv, cu toţii suntem precum nişte „relee”, mai mult sau mai puţin sofisticate care transmitem în mod corect sau incorect „informaţia” vieţii. Complexitatea situaţiei de atunci, grefată pe imi­nenţa momentului crucial al descoperirii, mă făcea să simt în tot trupul fiorii nebănuiţi ai unei emoţii foarte intense.

— Şi acum? în ce stadiu se află acţiunea?

În forul meu interior, nutream speranţa ascunsă că poate voi reuşi şi eu să văd misterioasa structură din inte­riorul muntelui, după ce va fi descoperită. Sesizându-mi gândul, Cezar îmi spuse:

— Deocamdată ne aflăm în toiul pregătirilor, pe care trebuie să le direcţionez cu mare atenţie. Mai întâi am asigurat securitatea zonei care, spre norocul nostru, este greu accesibilă si relativ neumblată. Am apelat şi la ser­viciile armatei, organizând chiar o mini-bază în exteriorul perimetrului-focar, pe care 1-am identificat şi izolat împreună cu echipa noastră de specialişti. Am asigurat deja paza circulară a zonei, aducând acolo aproape două sute de militari. S-a construit un mic drum de acces şi s-a împrejmuit perimetrul circular cu sârmă ghimpată. Am montat, de asemenea, peste treizeci de pichete de pază. în interior am stabilit un al doilea cerc de securitate format din echipa a treia a departamentului. Există două bariere de acces pe drumul improvizat, care sunt prevăzute cu puncte de control. De data aceasta, logistica este masivă şi complexă, mai ales că durata acţiunii se poate întinde pe mai multe săptămâni. Generalul Obadea s-a ocupat de relaţia cu Ministerul Armatei pentru sprijinul material; au fost aduse corturi de campanie pentru militari şi se mon­tează releele de comunicaţie. Am vrut să imprim întregii acţiuni aspectul aparent al unei aplicaţii militare. Probabil că totul va fi gata în următoarele două-trei săptămâni. La sfârşitul lunii iulie soseşte dispozitivul de forare cu plas­mă, iar după aceea nu ne mai rămâne decât să pătrundem în interiorul muntelui.

Deşi nimeni nu intră în perimetru decât cu acordul meu sau al generalului Obadea, voi face în aşa fel încât să poţi vedea şi tu ceea ce vom descoperi. Aceasta, bineînţeles, dacă lucrurile vor decurge în mod normal, aşa după cum au fost stabilite. Mai sunt multe alte detalii, care nu prezintă însă o importanţă prea mare. Cunoşti acum esenţialul, în principiu, prima forare exterioară va începe în ultimele zile ale lunii iulie. Până atunci nu ne vom mai vedea, deoarece evenimentele intră în linie dreaptă iar specificul lor îmi solicită în mod deosebit prezenţa în acel loc. Dar, aşa cum ţi-am promis, te voi chema atunci când totul va fi în siguranţă şi bine pregătit.

Spunând acestea, Cezar s-a ridicat si şi-a luat rămas bun de la mine. Ne-am despărţit cu speranţa de a ne revedea curând în condiţii cu totul extraordinare.

Am preferat să merg pe jos spre casă. Gândurile şi presupunerile îmi invadau mintea, iar multitudinea posi­bilităţilor şi complexitatea intrigilor aproape că îmi dădeau dureri de cap. în noaptea aceea am adormit cu gândul la enigmatica civilizaţie care a construit ansamblul din interiorul muntelui, făcând astfel dovada unei tehnologii incredibile. Cine au fost acele fiinţe? Din ce genuni ale timpului ne transmiteau mesajul lor? Nu bănuiam însă nici pe departe imensa surpriză care aştepta de zeci de mii de ani să fie revelată în inima munţilor…
Unii sunt prea CREDINCIOSI ca sa priceapa,altii prea PACATOSI sa inteleaga.Noi cum trebuie sa fim?
Ceea ce este SEMANAT nu incolteste intotdeauna,dar ceea ce INCOLTESTE a fost intotdeauna SEMANAT.
Nimic nu este intimplator.Nimic fara DUMNEZEU!
Avatar utilizator
mircea.costache
 
Mesaje: 650
Membru din: 01 Oct 2011, 21:22

AnteriorUrmătorul

Înapoi la PAGINI PERSONALE ! CINE SUNT EU ?



Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 9 vizitatori