Dragi apicultori,
Federația ROMAPIS vă solicită atenția cu următoarele subiecte:
Vești rele de la Bruxelles: vot la în favoarea folosirii pesticidelor în Zonele de Interes Ecologic.
În ziua de 30.05.2017 Comisia de Agricultură a Parlamentului European a votat blocarea reglementării propusă de Comisia Europeană de interzicere a pesticidelor în Zonele de Interes Ecologic. Așa cum indică și numele, aceste zone sunt dedicate ecologiei, dezvoltării biodiversității și conservării naturii. Mulțumită acestui vot surprinzător aceste arii inițial benefice se vor transforma în capcane mortale pentru insecte.
În cadrul reformei Politicii Agricole Comunitare (PAC) s-a introdus ideea de „componentă verde” prin care fermele de dimensiuni mai mari trebuie să prevadă suprafețe de teren care „să salveze și să apere biodiversitatea în ferme”, numite Zone de Interes Ecologic (ZIE).
În conformitate cu Reg. UE 1307/2013, art. 43 și OUG. nr. 3/2015, Art. 17 fermierii au dreptul la plata unică pe suprafață numai dacă aplică în mod obligatoriu, pe toate hectarele lor eligibile, următoarele practici agricole benefice pentru climă și mediu:
a) diversificarea culturilor;
b) menținerea pajiștilor permanente existente;
c) prezența unei ZIE pe suprafața agricolă.
În Romania sunt considerate ZIE următoarele:
* terase;
* elemente de peisaj: garduri vii/fâșii împădurite, arbori izolați sau în aliniament , grupuri de arbori, margini de câmp, iazuri , rigole;
* zone tampon situate pe marginea apelor curgătoare sau stătătoare;
* zone cu specii forestiere cu ciclu scurt de producție;
* terenuri agricole împădurite prin Măsura 221 din PNDR 2007 - 2013 și Măsura 8 din PNDR 2014 - 2020;
* zone cu strat vegetal;
* zone cu culturi fixatoare de azot.
Fermierul are obligația să organizeze ZIE în proporție de 5% din suprafața terenului arabil exploatat.
Mai ales zonele cu strat vegetal și culturile fixatoare de azot pot fi, funcție de speciile de plante folosite, de mare importanță pentru albine și apicultori, oferind cules chiar în perioadele cele mai dificile ale anului din acest punct de vedere. Luând în considerare cele aproximativ 10.000.000 hectare de teren arabil ale României și presupunând că s-ar aplica ferm legislația în acest sens există un potențial de 500.000 hectare de plante cu importanță meliferă care ar putea asigura un cules valoros pentru multe sute de mii de stupi, chiar în perioadele cele mai dificile ale anului.
Pentru a se atinge scopul protecției ecologice Comisia Europeană a propus în 2016 interzicerea pesticidelor în activitățile productive din ZIE, mai exact la culturile fixatoare de azot și la stratul vegetal. În acest sens comisarul european pentru agricultură Phil Hogan declara: „Fermierii pot folosi pesticide pe 95% din teren dar ZIE ar trebui păstrate pentru biodiversitate”. Cu toate acestea un umăr de 18 state membre (printre care și România) au contestat această propunere la Consiliul Agricol al UE considerând ca astfel s-ar „limita deciziile productive ale fermierilor”.
Comisia AGRI a Parlamentului European a decis cu 15 voturi pentru și 9 împotrivă respingerea propunerii de interzicere a pesticidelor în ZIE. Doi europarlamentari români au participat și ambii au votat împotrivă. Numele lor sunt Viorica Dăncilă și Daniel Buda. Un al treilea membru român al comisiei este Laurențiu Rebegea care nu a participat.
Stimați colegi apicultori, situații de acest fel ne afectează direct și nu putem rămâne indiferenți! Unul dintre argumentele invocate în declarația comună a celor 18 state menționată mai sus a fost că înșiși apicultorii ar solicita folosirea pesticidelor pentru a asigura dezvoltarea plantelor în aceste zone. Noi nu credem că apicultorii români ar putea susține o asemenea idee absurdă.
De aceea ROMAPIS vă îndeamnă la acțiune constând în semnarea unei petiții online de respingere a folosirii pesticidelor în ariile de interes ecologic, destinate protecției albinelor și nu omorârii lor. Cu sprijinul dumneavoastră, cu rezultatele petiției online pe care o propunem vom merge în audiență la cei doi europarlamentari români încercând să îi convingem că interesul celor care i-au votat este diametral opus deciziei pe care au determinat-o prin votul lor. Haideți să ne facem vocea auzită, să dăm un semnal puternic ca nouă ne pasă, în numele nostru, apicultori dar și al tuturor cetățenilor conștienți, pentru noi și pentru copiii noștri!
Semnați petiția online la:
www.romapis.org 2.Solicitare de sprijin voluntar pentru studiu științific în domeniul apiculturii
Federația ROMAPIS a primit o solicitare de implicare în realizarea părții practice a unui studiu științific referitor la parazitul Varroa. Cercetarea se realizează cu participarea benevolă a unui mare număr de apicultori din întreaga lume și are drept scop studii genomice ale acarianului Varroa din diverse regiuni ale lumii. Studiul este realizat de Institutul pentru Științe și Tehnologii din Okinava (Japonia). Se urmărește identificarea a 10 apicultori din diverse zone ale României care să recolteze paraziți Varroa din stupina proprie. Știința este singura cale de a găsi soluții la problemele majore ale apiculturii contemporane iar Varroa este unul dintre cele mai importante pericole pentru albine. Sprijinul pe are îl veți da oferindu-vă ajutorul în acest proiect se va întoarce indirect asupra fiecăruia dintre noi prin lărgirea orizontului de cunoaștere în domeniul nostru. Dacă vreți să vă aduceți contribuția voluntară la această cercetare științifică vă rugăm să vă exprimați intenția înregistrându-vă online pe site-ul federației ROMPIS la:
www.romapis.org Cu prietenie și urări de bine,
ROMAPIS,
Iunie 2017