Prima pagină DIVERSE IN APICULTURA TRATAMENTE NATURISTE PENTRU ALBINE SI STUPARI

Discutii despre folosirea tratamentelor naturiste in combaterea diferitelor boli , la oameni si albine
Reguli forum
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii : viewtopic.php?f=35&t=6168

Atenţie la ceea ce mâncăm !

Mesajde peterneamt » 15 Feb 2016, 21:53

Avatar utilizator
peterneamt
 
Mesaje: 3186
Membru din: 28 Noi 2011, 18:19

Atenţie la ceea ce mâncăm !

LINK-URI SPONSORIZATE

SPONSOR
 

Re: Atenţie la ceea ce mâncăm !

Mesajde wineto77 » 15 Feb 2016, 22:17

Mda.......multumim de info !
Crezi ca pokerul e un joc de noroc?...joaca la 6/49 ai mai multe sanse.Eu(din experienta)
Avatar utilizator
wineto77
 
Mesaje: 154
Membru din: 22 Noi 2013, 16:56
Localitate: BUZAU-NEHOIU

Re: Atenţie la ceea ce mâncăm !

Mesajde daffid mihailov » 16 Feb 2016, 20:43

Se pare ca microcefalia la copii ar avea legătura cu pesticidele ci nu cu virusul zika.
http://m.adevarul.ro/international/in-l ... index.html
Şi albinele au aceeaşi soartă ca toate marile adevăruri. Trebuie să înveţi să le observi. Maurice Maeterlink

Plaimaret@yahoo.com
Avatar utilizator
daffid mihailov
 
Mesaje: 710
Membru din: 30 Ian 2015, 02:49
Localitate: Arges

Re: Atenţie la ceea ce mâncăm !

Mesajde peterneamt » 18 Feb 2016, 11:15

MÂNCAREA UCIGAŞĂ

Cei ce doresc, pot descărca documentul accesând acest link.


Un studiu despre securitatea alimentară dat publicităţii în Franţa spune că jumătate din produsele alimentare din România sunt infectate cu substanţe cancerigene de tip „aflatoxină”. Aceasta nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolism. Fenomenul infectării alimentelor cu aflatoxine în ţările din sud-estul Europei e cunoscut de specialiştii occidentali de peste 15 ani şi este numit „sindromul balcanic”. Aportul de E-uri poate face ca un salam să conţină doar 5% carne.


În anul 2004, în România exploda un scandal legat de importarea unui lot de boia de ardei (paprika) din Ungaria, infectat cu aflatoxină. Produsul a fost retras imediat de pe piaţă, dar nimeni nu a fost sancţionat. Aflatoxina este o substanţă cancerigenă, produsă de ciuperci microscopice, care infectează alimentele depozitate în condiţii precare. Cel mai des este întâlnită în cafea, arahide, porumb, alune şi condimente. Microorganismele mai sus menţionate produc mai multe tipuri de toxine, din care cele mai periculoase sunt aflatoxinele, acestea fiind la rândul lor de mai multe tipuri. Scandalul părea să se fi ivit din neant, până la acea dată în România nu se auzise nimic despre ciupercile cu pricina. Despre ce este vorba? Povestea a început în 1960, când în Anglia au murit în câteva luni 2000 de curcani. Fermierii au intrat în panică şi au cerut biologilor să afle care e cauza dezastrului. Din aproape în aproape, s-a ajuns la concluzia că toate păsările fuseseră hrănite cu turte de arahide provenite de la un singur depozit şi că toate muriseră din cauză că li s-au blocat rinichii. După un timp, a fost găsit vinovatul: o ciupercă microscopică. Aceasta se dezvoltă în mediile umede şi închise şi secretă o substanţă toxică pentru organism. Mai mult, toxina nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolism. Astfel, un animal care a mâncat porumb infectat transmite toxina mai departe la omul care consumă carnea animalului sacrificat. Occidentalii au luat imediat măsuri, în sensul că au dezvoltat o adevărată industrie a depozitării, diferită pentru fiecare produs în parte. Un astfel de sistem de protecţie în alimentaţia publică, numit HCCP, a fost preluat de la specialiştii NASA, care îl inventaseră pentru securitatea cosmonauţilor. Concomitent, au adoptat o serie de măsuri legislative care să protejeze piaţa alimentară de produsele infectate cu toxina ucigaşă. Fenomenul e în continuare studiat de specialiştii occidentali, majoritatea ţărilor lumii fiind monitorizate din acest punct de vedere, acest lucru producând efecte economice pentru cei ce încalcă legislaţia securităţii alimentare.


Un studiu numit „Siguranţa alimentară”, publicat în anul 2002 în revista franceză Ştiinţe şi tehnici alimentare, arată că România se află printre ţările infectate cu micotoxine. Din produsele autohtone analizate de francezi, jumătate musteau de asemenea substanţe ucigaşe. Capitolul „România” din acest document se intitulează „Studiile Dutton – 1996”, iar oamenii de ştiinţă occidentali situează ţara noastră în zona afectată de ceea ce ei au numit cu 15 ani în urmă „sindromul balcanic”. Încă de atunci se ştia că populaţiile României, Bulgariei şi ţările fostului spaţiu iugoslav consumă cereale puternic infectate cu ciuperci producătoare de micotoxine de tip „aflatoxină”, în special cele care atacă rinichii. De ce? În timp ce ţările dezvoltate şi-au creat tehnologii avansate pentru depozitarea alimentelor pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei cu micotoxine, ţările sărace, printre care şi România, nu au investit nimic în acest domeniu. Dacă într-un siloz pentru cereale din Olanda, de exemplu, chiar şi aerul este filtrat pentru a evita orice infectare a produsului alimentar, în ţările mai înapoiate, cum ar fi cele din America Latină şi Europa de Est, principala problemă a depozitării sunt şoarecii şi şobolanii, restul fiind considerat nesemnificativ, pentru că nu omul era scopul în sine, ci producţia. Revenind pe plaiuri mioritice, la noi nu s-au făcut asemenea studii şi nu s-a spus un cuvinţel despre legătura dintre alimentele de pe piaţa românească şi aflatoxine. Singurele date despre noi înşine ni le dau occidentalii, care afirmă că cel puţin jumătate din hrana pe care o punem zilnic pe masă conţine substanţe cancerigene de tip aflatoxină.


Limitele de la care micotoxinele devin periculoase sunt de ordinul micro sau nanogramelor pe kilogram corp pe zi (miime de gram sau milionime de gram ), în funcţie de tipul toxinei. Dacă organismul uman primeşte mai mult decât atât, ceea ce la noi se întâmplă zilnic, micotoxinele atacă materialul genetic, făcând posibilă apariţia cancerului, în special la ficat. De asemenea, poate determina apariţia malformaţiilor la nou-născuţi. Cei mai afectaţi sunt bătrânii, copiii, femeile însărcinate şi persoanele bolnave. Comisia Naţională pentru Securitate Biologică cunoaşte foarte bine fenomenul, dar deocamdată nu a putut face altceva decât să pună în acord legislaţia românească cu cea europeană. Restul va depinde de banii investiţi în infrastructura agricolă. Şi, din păcate, problemele legate de calitatea alimentelor nu se opresc aici.


În urmă cu trei ani, angajaţii Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane au adus la cunoştinţa conducerii instituţiei că se confruntă din ce în ce mai des cu nişte cazuri ciudate de mumificare a cadavrelor. Din lipsă de spaţiu, în cimitirele bucureştene se practică deshumarea la 7 ani a osemintelor pentru a fi reînhumate la picioarele unui alt decedat al familiei. Surprinzător, cadavrele nu mai putrezesc. Ce să fie, ce să fie? Răspunsul l-a dat dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare: „Povestea are o cuprindere mai largă. Specialiştii europeni în alimentaţie au fost sesizaţi în anii '90 de faptul că morţii nu mai putrezesc şi, în urma unor studii, s-a demonstrat că acest lucru se datorează consumului de conservanţi sintetici, adică E-uri. Aceasta este explicaţia şi la noi.” Altfel spus, românii mănâncă în fiecare zi alimente care conţin aditivi şi conservanţi alimentari. În ciuda faptului că specialiştii avertizează asupra consumului de E-uri, nimeni nu se poate feri de alimentele „îmbogăţite” cu aditivi.


„Ar fi bine să ne ferim de toate E-urile, dar mai ales de conservanţii sintetici, de coloranţii sintetici şi de aditivii care accentuează gustul. Din păcate însă, nu prea mai există alimente care să nu conţină asemenea substanţe. Este o necesitate a industriei alimentare moderne. Fără conservanţi nu putem avea mâncare în magazine dar, pe de altă parte, aceste E-uri sunt dăunătoare sănătăţii. Este un cerc vicios. Produsele mai ieftine au întotdeauna mai multe E-uri, aşa că aceia care ţin la sănătatea lor ar trebui să mănânce puţin, dar bun. Ceea ce în România nu prea este posibil. Mai mult, din punct de vedere legal, controlul aditivilor este problematic. Dacă o firmă de mezeluri decide că reţeta produsului ei trebuie să conţină mulţi aditivi, noi nu putem interveni. Astfel că nu trebuie să mire pe nimeni dacă într-un salam nu există decât 5% carne. Este dreptul producătorului să scoată pe piaţă reţeta pe care o doreşte, adică ieftină şi proastă, cu singura obligaţie să specifice conţinutul pe etichetă. În ceea ce priveşte sindromul balcanic, ştiam de aceste lucruri doar din cercetările făcute în Occident. Aflatoxina atacă în special ficatul şi rinichii. De cele mai multe ori, nici măcar această cerinţă de etichetare nu este respectată la noi”, ne-a declarat Gh. Mencinicopschi.


În paranteză spus, în România, este permisă utilizarea a peste 200 de aditivi alimentari. Printre cele mai periculoase E-uri sunt cele care dau gust, mai ales o puternică aromă de carne (E 621, E 634, E-635), cele folosite în produsele proaspete, chiar şi în pâine, pentru a le conserva (E-210), coloranţi folosiţi mai ales la băuturile nealcoolice şi la sosuri (E-102 - galben, E-129 - roşu). În Europa, doi aditivi coloranţi au fost interzişi (E -231 şi E-232), fiind catalogaţi ca pesticide, dar în ţara noastră continuă să fie utilizaţi. Riscurile consumului de aditivi alimentari sunt multiple pentru sănătate, dar efectele nu apar imediat. Atunci când o persoană prezintă stări de oboseală, lipsă de concentrare, ameţeli, dureri de cap sau balonări, se poate gândi, fără să greşească, că este urmarea consumului de aditivi şi a alimentaţiei proaste.


Atenţie la B.T. – porumbul modificat genetic! În anul 2003, Comisia Naţională pentru Securitate Biologică a descoperit într-un magazin din Bucureşti un sirop obţinut din porumb modificat genetic, pentru îndulcirea produselor de patiserie, produs importat în mod ilegal. Este primul caz de acest gen constatat în ţara noastră. Sigur, avertizarea că siropul conţine porumb „mutant” era trecută doar pe eticheta distribuitorului francez. Importatorul român lipise peste ea o etichetă în limba autohtonă, unde evitase să treacă acest amănunt foarte important, deşi legea îl obliga explicit la acest lucru. Mai mult, nimeni nu are voie să importe asemenea produse decât cu acordul Comisiei Naţionale pentru Securitate Biologică (CNSB) , lucru pe care importatorii nu l-au făcut.


Concret, produsul alimentar avea culoarea maronie şi era îmbuteliat în recipiente din plastic de 700 de mililitri. Pe eticheta principală scria că este un sirop pentru clătite, produs în SUA şi adus în Europa de un distribuitor francez. Pe spate, o etichetă anunţa cumpărătorul, în limba română, că lichidul maroniu conţine sirop de porumb, apă, arome, conservant, colorant, caramel şi acid citric. Dacă se desprindea acea hârtie, apărea eticheta originală, pe care scria, în limba franceză, cam acelaşi lucru, cu o deosebire: după „sirop de porumb”, francezii au deschis o paranteză în care au adăugat fraza: „siropul este obţinut din porumb modificat genetic”. Amănuntul este foarte important în comerţul cu produse alimentare. Siropul a fost retras de pe piaţă după constatarea făcută de CNSB dar, în mod straniu, nimeni nu a fost sancţionat.


Porumbul modificat genetic, prescurtat B.T., face parte din categoria „organismelor transgenice de generaţie I”, adică nu mai este porumb, ci o specie obţinută din combinarea genelor plantei cu un microorganism, Bacillus thuringiensis. E un fel de bacterie mare cu frunze, care face popcorn.
Pentru respectarea termenilor ştiinţifici, trebuie spus că organismele transgenice sunt mai mult decât mutanţii. Aceştia din urmă sunt specii naturale asupra cărora s-a intervenit genetic pentru întărirea anumitor calităţi naturale. Adică nu se iese din cadrul natural al speciei. Organismele transgenice în schimb sunt „mutanţi la pătrat”, adică nişte combinaţii genetice între diferite specii, în urma cărora apar specii absolut noi, pe cale artificială.


Cum s-a ajuns aici? Încă din anii '70, specialiştii în domeniul alimentaţiei au ajuns la concluzia că terenurile agricole existente nu vor putea face faţă ritmului de creştere demografică şi că omenirea se află în faţa unei catastrofe prin înfometare. S-au căutat imediat soluţii care mai de care mai ciudate. Una dintre ele s-a arătat a fi rentabilă: alimentele obţinute prin combinaţii între genele mai multor specii aflate pe niveluri diferite ale evoluţiei. Cele mai mari investiţii în cercetarea acestui domeniu au fost făcute în SUA. Aceste firme au studiat posibilitatea obţinerii unor culturi modificate genetic, care să scadă costurile de producţie. Aşa a apărut prima generaţie de organisme modificate genetic.


S-a studiat o combinaţie de cartof cu genă de bacterie. Acest produs are formă şi gust de cartof şi este rezistent la boli şi dăunători, adică nu mai are nevoie de erbicide şi insecticide, eliminând multe cheltuieli de producţie. Tot prin combinare genetică a fost obţinut un tip de soia care rezistă la erbicidul universal anti-clorofilă. Acesta ucide orice plantă, mai puţin soia transgenică. Porumbul B.T., alt transgenic, este rezistent la viermele de porumb. Culturile acestei specii artificiale nu mai au nevoie de tratamente speciale împotriva dăunătorului. Cel mai recent şi spectaculos produs al acestei generaţii OMG sunt roşiile transgenice pentru zonele foarte reci, care au fost combinate cu gene ale unui peşte. Această roşie nu are nici un fel de probleme cu frigul, creşte în câmp deschis, în condiţiile unei veri de scurtă durată şi dă o recoltă foarte bogată.


Există însă şi organisme modificate genetic din generaţia a 2-a, deocamdată în faza de studii teoretice, care vor intra pe piaţă peste câţiva ani. Un exemplu: orezul modificat genetic din generaţia a 2-a va avea componentele nutritive de cereală, dar şi pe cele de carne. Produsul e gândit pentru ţările slab dezvoltate, unde populaţia se hrăneşte aproape exclusiv cu orez, lucru care duce la subnutriţie. Aceste populaţii vor continua să mănânce numai orez, dar nu unul oarecare, ci super-orezul, care are proteine de carne. Cu alte cuvinte, pilaful va fi recoltat din câmp cu carne cu tot.


Există şi o ramură a ingineriei genetice care se ocupă de animalele transgenice. Aici lucrurile sunt mai complicate, în sensul că s-au obţinut porci transgenici fără grăsime sau lapte de vacă cu insulină pentru bolnavii diabetici. Dar, pentru că genetica animală e mult mai complexă decât cea vegetală, specialiştii se tem încă să lanseze pe piaţă asemenea produse.


Sunt periculoase alimentele modificate genetic? Unii specialişti spun că da. Primul produs obţinut prin această tehnică şi destinat vânzării de exemplu, a fost o versiune modificată genetic a unui hormon – BST somatotropina – care stimulează producţia de lapte la vaci. Conform Raportului Uniunii Europene, administrarea de BST stimulează producerea unui hormon care, atunci când este secretat în cantităţi mari în lapte, stimulează dezvoltarea malignă a celulelor canceroase. Folosirea acestui hormon a fost asociată şi cu o creştere relativă a apariţiei cancerului la sân şi prostată la consumatorii umani.


Una peste alta, anomaliile de pe piaţa alimentară românească riscă să devină o catastrofă a agriculturii româneşti după 2007. În următorii ani, vom asista la un adevărat război între produsele noastre şi cele occidentale şi suntem total nepregătiţi pentru această luptă. România a greşit în 1990, când s-a împărţit bugetul de subvenţie la 4 milioane de agricultori, indiferent cine au fost aceştia. Sumele s-au risipit pe mici parcele care nu au produs decât pentru autoconsum. Dacă banii ar fi fost canalizaţi către retehnologizare, am fi avut acum agricultori pregătiţi tehnologic să se bată cu cei din UE. Am pierdut bani şi timp preţios şi nu ştiu cum vom recupera decalajul. Teoretic, în 2007 am putea exporta în Europa jumătate din producţia agricolă, dacă aceasta se va ridica la standardele de calitate. Dar nu se ridică. Pe de altă parte, neseriozitatea actualilor producători ne va costa scump din ianuarie 2007. Occidentalii abia aşteaptă să găsească produse alimentare sub standardele UE pentru a interzice produsele autohtone. Să dau un exemplu: dacă într-un sat din Teleorman se va găsi lapte infectat cu aflatoxine, producţia de lapte va fi sistată în tot judeţul cu pricina. Puteţi ghici uşor ce produse îi vor lua locul…

ADITIVII ALIMENTARI

Cel mai important factor în menţinerea sănătăţii este alimentaţia, ea fiind furnizorul de materie şi energie pentru buna dezvoltare şi funcţionare a corpului uman. Statisticile medicale prezintă din când în când câte un grup mai mare de boli ca fiind maladiile secolului XX, iar printre cauzele sau factorii favorizanţi este inclusă şi nutriţia deficitară sau, în funcţie de caz, abuzivă. Dar de ce oare alimentul, care este baza existenţei noastre, să fie cauza unor maladii?


Epoca modernă a adus după sine o mare afacere pentru producătorii şi comercianţii de produse alimentare şi un plus de confort pentru consumatori. Dacă acum câteva zeci de ani majoritatea alimentelor proveneau din producţia proprie iar alimentele erau integral pregătite în casă, astăzi raportul s-a inversat: cele mai multe alimente provin din reţeaua de magazine alimentare iar o bună parte din hrană are la bază semipreparate. Producătorii industriali, pentru a rezista concurenţei, prezintă pe piaţă produse „calitativ superioare”, adică cu un aspect agreat de client, miros şi gust plăcute şi un termen de valabilitate cât mai mare. Dar pentru a satisface aceste deziderate, alimentele sunt prelucrate prin înglobarea de aşa-zişi aditivi alimentari (coloranţi, emulgatori, stabilizatori, antioxidanţi, conservanţi, aromatizanţi, etc.) care se regăsesc în compoziţia inscripţionată pe ambalaj (dacă ea există) sub forma unor coduri: E 954 (pentru zaharină), E 330 (acid citric), E 250 şi E 251 (nitriţi, respectiv nitraţi din mezeluri) etc. Aceşti aditivi sunt utilizaţi doar cu avizul Ministerului Sănătăţii şi la prima vedere par inofensivi, dar în timp se constată că lucrurile stau cu totul altfel. Spre exemplu, zaharina a fost folosită (şi la noi încă mai este) ca îndulcitor pentru diverse preparate hipocalorice. Vreme de mulţi ani s-a crezut că este o substanţă total inofensivă pentru organism, dar cercetări recente au arătat că ea prezintă potenţial cancerigen, ceea ce a făcut ca în multe ţări occidentale să fie recomandată retragerea ei din consum.


Ce sunt de fapt aceşti aditivi alimentari? Cea mai mare parte sunt substanţe chimice de sinteză, care nu se găsesc în mod natural nici în regnul vegetal nici în cel animal, deci nu ar trebui sa facă parte din alimentaţia noastră. Organismul uman nu deţine căi metabolice proprii acestor substanţe, care sunt obţinute în urma unor reacţii chimice „în eprubetă” şi sunt lipsite de energiile vitale pe care în mod natural substanţele produse din natură le conţin. Aditivii alimentari sunt substanţe „moarte”, consumatori de energie vitală din rezerva proprie a organismului şi care împrumută căi metabolice în vederea transformării şi eliminării lor din corp.


Coloranţii alimentari sunt substanţe de sinteză, ale căror molecule au proprietatea de a se fixa pe grăsimi ori pe fibrele celulozice din alimente. Cele mai nocive sunt cele care se fixează pe grăsimi, pentru că acestea, odată ajunse în organism, se vor depune în ţesutul adipos, colorându-l, iar mai târziu generează diverse probleme de sănătate. Conservanţii sunt substanţe chimice care împiedică dezvoltarea microorganismelor prin blocarea unor enzime vitale ale acestora sau prin distrugerea membranei lor celulare. Nu avem nici o garanţie că aceste fenomene, chiar dacă nu sunt sesizabile prin mijloacele actuale de investigare, nu au loc şi în organismul nostru, undeva la scară moleculară, cu efecte grave în timp.


În ultima perioadă, pieţele noastre au fost invadate de tot felul de fructe ale căror perioadă de coacere este în cu totul alt sezon al anului. În mod normal, fructele, în special cele de toamnă, se pot păstra un timp, dar semnele îmbătrânirii şi degradării lor vor deveni evidente destul de repede. Cum de, totuşi, cele din comerţ arată de parcă tocmai ar fi fost luate din pom? Nimic mai simplu: după recoltare, ele sunt tratate cu nişte substanţe care împiedică degradarea lor fizică. Dar ceasul biologic al fructului lucrează în continuare, energiile degradându-se şi fructul devenind o masă vegetală moartă, pe care îmi vine să o asemuiesc cu o bucată de plastic gustos. Dacă aceste substanţe ar rămâne doar pe coaja fructului, n-ar fi nici o problemă, dar ele se absorb în interior, de aici rămânând doar un pas până la pătrunderea lor în organismul nostru. Ştim despre aceste substanţe că în doze rezonabile nu au efect toxic vizibil şi imediat asupra organismului uman, dar nu ştim ce efecte pot avea în timp la scară moleculară şi ce boli ar putea favoriza.


O găselniţă alimentară interesantă este margarina, despre care se afirmă într-un mod cu totul hazardat că este un produs natural. Este adevărat că la baza procesului de fabricaţie stau uleiuri vegetale, dar nu ştiu cât de natural mai este un produs supus hidrogenării la cald, în prezenţa nichelului pe post de catalizator. Rezultatul acestui proces este acea masă albă, a cărei structură chimică diferă exact prin caracteristica de bază care face uleiul vegetal mai sănătos decât grăsimea animală, şi anume gradul de nesaturare. Deci, diferenţa dintre margarină şi grăsimea animală este doar de origine, corpul uman depunând acelaşi efort energetic pentru metabolizarea amândurora.


Când şi cum vom afla cât de nocivi pentru sănătatea noastră sunt aditivii alimentari nu ştiu să vă spun, dar haideţi să consumăm mai puţină carne roşie şi fragedă decât este ea în realitate, mai puţine fructe arătoase atunci când nu e timpul lor, mai puţine conserve şi alte semipreparate, mai puţine găselniţe alimentare şi, cu siguranţă, vom fi mai sănătoşi.



MEZELURILE – ce conţin ele?

Le mănânci cu poftă, însă ştii ce consumi? Află din interviul luat profesorului doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, cum sunt preparate mezelurile:

Ce ingrediente conţine o reţetă standard?
- Mezelurile conţin aditivi foarte periculoşi, cum ar fi: nitraţi şi nitriţi de sodiu şi potasiu (de la E-249, la E-252), fosfaţi (de la E-339 la E-343) şi polifosfaţi (de la E-450 la E-452) de potasiu, sodiu, calciu, magneziu. În prezenţa proteinelor, nitriţii se transformă într-o substanţă care favorizează apariţia cancerului de stomac. În doze foarte mari, nitriţii dau o toxicitate acută, care împiedică sângele să mai transporte oxigen. Sugarii şi copiii mici sunt foarte sensibili la aceste substanţe, care le creează probleme respiratorii. Un aditiv pe care producătorii îl folosesc ilegal şi frecvent în mezeluri fără a fi sancţionaţi este amidonul modificat. Conform Ordinului nr. 975, amidonul nu este admis în produsele din carne. Totuşi, mezelurile au amidon cu nemiluita, deoarece acest aditiv are proprietatea de a reţine multă apă şi măreşte cantitatea de mezel, înlocuind, în fapt, carnea.


La ce ingrediente trebuie să fim atenţi când alegem un produs procesat din carne?
- Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.
Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Între cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii.
Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu apare imediat, dar în timp, duce la obezitate. Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat în mare parte de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care pot reprezenta chiar 40% din compoziţia unui parizer sau a unui salam ieftin. Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul în schimb chiar n-are ce caută într-un produs din carne. Producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor.


Peştele afumat este indicat pentru consum?
- Peştele afumat este mai greu de digerat din cauza fumului, care pe deasupra mai conţine şi substanţe nocive. Prin afumare, peştele îşi pierde o parte din calităţile nutritive.


Crenvurştii din ce sunt făcuţi?
- Crenvurştii conţin în cea mai mare parte tocătură de oase, tendoane, pieliţe, grăsime, tot ce mai rămâne din carcasa de pasare după ce se ia carnea. Sunt plini de bacterii periculoase: salmonella, răspunzătoare de toxiinfecţiile alimentare, şi campilobacter, o bacterie care favorizează cancerul de stomac, stau la suprafaţa carcasei de pasare, pe piele. În momentul în care carcasa este tocată, bacteriile se amestecă în masa produsului care, chiar dacă este preparat termic, rămâne infectat până la consumul propriu-zis.


Ce intră în compoziţia unui salam?
- Salamurile conţin: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară, adică ceea ce se poate prelucra din picioare şi gât, mix de condimente (sare, boia, piper) sau extract de condimente, aditivi care imită gusturile condimentelor, faină de soia 20%, antioxidanţi, colorant (carmin, glutamat de sodiu - E-261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se pun în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin 5 zile. În cele mai multe cazuri însă, se adaugă agent de afumare, pentru a grăbi procesul.


Ce reţetă standard se foloseşte de obicei în prepararea cârnaţilor?
- Cârnaţii de porc conţin carne de porc cu slănină şi şorici (60%), proteină vegetală din soia nemodificată genetic, apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (dipolifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural (carmin), conservanţi (nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu). Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce provoacă botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnii procesate şi dă aroma specifică.


Ce ingrediente găsim în parizer?
- Parizerul de porc conţine 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasare dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente – sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75°C. Amidonul şi fibrele din soia dau starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasare, care este prelucrată cu utilaje.


Şunca presată, pastrama şi cotletul de porc sunt mai puţin prelucrate. Pot conţine şi ele ingrediente nocive?
- Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici), proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant – carmin. Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece prin malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice, care se ţin la un tratament termic de 75°C. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.
Pastrama de porc conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în sos timp de 3 până la 5 zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.
Cotletul de porc conţine: cotlet de porc şi un strat de slănină de 0,5–1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20-40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi şi potenţiatori de gust.


Pateurile ce ingrediente conţin? Dar cele vegetale?
- Pateul este un preparat culinar de consistenţă cremoasă, obţinut în casă sau industrial, din diverse ingrediente, cum ar fi: carne de porc, de vită, de peşte (ton), şuncă, ficat, unt, smântână, condimente, sare, aditivi alimentari, arome. Cel mai renumit este paté de foie gras, obţinut din ficatul de gâscă sau raţă, special crescute în acest scop. Ficatul obţinut de la aceste gâşte sau raţe este hipertrofiat şi infiltrat cu grăsime. Acest ficat este transformat în pastă prin amestecare cu unt, lapte, uneori cu ciuperci rare şi foarte scumpe (trufe). Acest paté se consumă de obicei pe pâine prăjită, ca aperitiv, preţul lui fiind însă prohibitiv.
Pateurile industriale fabricate astăzi sunt foarte deosebite de pateul ultrafin foie gras de gâscă sau raţă. Iată o compoziţie tipică a unui pate industrial: ficat de pasare 20%, apă, carne de pasare, ulei vegetal nehidrogenat, proteină vegetală din soia, amidon din porumb, sare iodată, condimente, amidon din grâu, extract de condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), sirop de glucoză, emulgatori (esterii glicerici ai acidului citric E-472), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, gumă xantan E-415), antioxidanţi (acid citric E-330), ascorbat de sodiu E-301), potenţiator de aromă (monoglutamat de sodiu E-621), colorant (carmin E-120), conservant (nitrit de sodiu E-250). Conţine alergenii: soia, gluten, muştar.
Pe piaţă există şi variante de post, pateuri vegetale care, din păcate, reproduc compoziţia celor din ficat-carne, conţinând: apă, ulei vegetal hidrogenat (margarină) sau nehidrogenat, proteină din soia, sare iodată, extract de condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), emulgatori (săruri ale acizilor graşi E-470, ş.a.), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, caragenan E-407), amidon din grâu şi porumb, sirop de glucoză, zaharuri, potenţiator de aromă (glutamat monosodic E-621), legume deshidratate, antioxidant (acid ascorbic E-300), acidifiant (acid citric E-330), faină de roşcovă (E-410), coloranţi (caramel E-150, roşu carmin E-120), extract de paprika. Conţin alergeni de tipul: gluten, ţelină, muştar, soia.


Cum se pot falsifica aceste produse din carne?
Cele mai des întâlnite şi, în acelaşi timp, cele mai periculoase practici frauduloase folosite la fabricarea şi comercializarea cărnii şi produselor derivate sunt:
- substituirea cărnii de calitate superioară cu carne de calitate inferioară, de exemplu înlocuirea cărnii cu carne dezosată mecanic cu valoare biologică şi calitate microbiologică scăzute;
- punerea în vânzare a cărnii alterate, al cărei defect este mascat prin prelucrare şi transformare în specialităţi, cu adaosuri de condimente, aditivi alimentari (E-uri), alte ingrediente;
- substituirea cărnii unui animal cu carne provenind de la alte animale, pentru care trebuie menţionată obligatoriu originea: carnea de porc amestecată cu carne de măgar, nutrie, cal sau carne provenind de la specii necomestibile (câine, pisică);
- procesarea sau comercializarea cărnii prelevate de la animale moarte, tăiate în agonie sau bolnave, care le fac improprii consumului uman;
- falsificarea produselor din carne, cum ar fi: carne tocată, pastă de mici, preparate din carne (cârnaţi, mezeluri, salamuri, muşchiuleţ, jambon, specialităţi), semiconserve şi conserve din carne prin înlocuirea unor componente valoroase cu altele inferioare: şorici, grăsime, tendoane, organe, urechi, stomacuri;
- introducerea unor aditivi pentru reţinerea apei (gumă caragenan E-407, coloranţi, E-120 carmin, polifosfaţi E-452, amidon E-1404, E-1440), izolate, concentrate, texturate proteice, făină de soia, alte ingrediente sau condimente în cantităţi mari sau neautorizate.


Descoperirea falsului în cazul substituirii cărnii de calitate cu una inferioară se face prin aflarea conţinutului de colagen, care se caracterizează prin abundenţa aminoacidului hidroxiprolina. Metoda este foarte utilă la produsele obţinute din carne tocată (mezeluri, pateuri). Acest aminoacid, împreună cu purinele şi unii aditivi, pot declanşa crize de gută la suferinzii de hiperuricemie. Astfel de produse sunt contraindicate şi suferinzilor de boli hepatorenale, cardiovasculare, cerebrovasculare, suferinzilor de cancer. Înlocuirea proteinei din carne cu proteină vegetală, de exemplu din soia, sau prin adaos de ingrediente şi/sau aditivi, apă, amidon, polifosfaţi, sare, azotaţi/azotiţi este întâlnită frecvent la produsele:
- crude: carne tocată, pastă de mici, cârnaţi proaspeţi;
- pasteurizate: rulade, muşchi, şunci;
- afumate: cârnaţi, slănină, costiţă;
- pasteurizate şi afumate la cald: crenvurşti, parizer, salamuri, cârnaţi;
- afumate la cald, pasteurizate, afumate şi uscate (de exemplu salam de vară);
- semiconserve şi conserve din carne cu adaos de legume.


În tehnologia modernă, se utilizează des carnea congelată, care are capacitate redusă de reţinere a apei. Pentru a-i mări capacitatea hidratare, se adaugă în reţeta produselor din carne diferiţi hidrocoloizi: săruri de fosfor (E-452), polizaharide modificate, amidon modificat E-1404, E-1440, E-1420, carboximetilceluloza E-468, E-466.


Din cauza prezenţei glucidelor de tip amidon, produsele din carne, care în mod natural au index glicemic zero, se transformă în produse „moderne“, care au index glicemic, solicitând suplimentar pancreasul. Amidonul este o asociere nerecomandată cu proteinele animale, deoarece împiedică digestia acestora, provocând balonarea şi procesele de putrefacţie din colon, ceea ce creşte riscul de cancer de colon. Această asociere a proteinei animale cu amidon şi grăsimi animale accelerează şi apariţia supraponderalităţii şi obezităţii. Diabeticii trebuie să ia în considerare amidonul conţinut în astfel de produse.


CODEX ALIMENTARIUS – acum şi în România!


În 30 de ani vor muri 3 miliarde de oameni: unul din lipsa hranei, alte două din cauza bolilor. Directive: eliminarea suplimentelor naturale, a mineralelor şi a vitaminelor. Animalele vor fi tratate cu hormoni şi iradiate, iar plantele modificate genetic. Cine va folosi produse naturale, va face închisoare. Usturoiul, menta şi alte produse vor fi considerate droguri.

România a aderat la Codex Alimentarius!
De la 31 decembrie 2009, Guvernul României a început, alături de alte 165 de state semnatare reprezentând aproape 85% din populaţia planetei, implementarea Codex Alimentarius, un compendiu de legi alimentare de factură nazistă, introdus de concernul chimic I.G. Farben şi care va stabili regulile de alimentaţie ale naţiunilor. Implementarea, prevăzută pe mai multe etape, porneşte de la faptul că populaţia globului este mult prea numeroasă pentru ca Terra să poată susţine o alimentaţie naturală. Astfel, produsele trebuie modificate genetic în laborator, aditivate şi iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ul http://www.codexalimentarius.com/. Conform acestui site, România a trimis deja formularele de înscriere şi aderare în ultimele zile ale anului trecut, iar din luna iulie 2010, după întâlnirea de la Roma, va începe implementarea proiectului, prima etapă prevăzând plantele modificate genetic, precum şi normativele aditivilor alimentari. În privinţa aditivării, sunt implicate marile concerne farmaceutice mondiale, aceleaşi care sunt acum implicate în fabricarea vaccinurilor antigripale ca cel împotriva virusului AH1N1.


Secretul hranei artificiale
Codex Alimentarius este unul din cele mai bine păstrate „secrete deschise”. Este finanţat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură (FAO), ambele aparţinând ONU. Este cel mai mare dezastru pentru sănătatea noastră, întrucât va interzice elemente vitale de alimentaţie. Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că planul "Guvernului Mondial" este menit să decimeze populaţia planetei, aflată în continuă creştere. Dacă până acum războaiele mondiale erau cele care reglau numărul populaţiei, de acum soluţia stă în alimentaţie. Aceiaşi adepţi susţin că în 30 de ani de la implementarea Codului, populaţia planetei se va stabiliza la 2 miliarde, o masă mai uşor controlabilă, care este suficientă pentru resursele planetei şi care este în acord cu normele de poluare etc. În acest interval, 1 miliard de oameni vor muri din lipsa elementelor principale de hrană iar alte două miliarde din cauza bolilor ce vor fi generate în corp.


Hrană farmaceutică şi cancerigenă
Denumirea Codex Alimentarius provine din limba latină şi se traduce prin codul produselor alimentare. Acesta este o colecţie de standarde alimentare adoptate la nivel internaţional, care au ca scop declarat protecţia sănătăţii consumatorilor şi asigurarea practicilor corecte în comerţul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude şi pentru distribuţia către consumator, prevederi în ceea ce priveşte igiena alimentară, aditivii alimentari, reziduurile de pesticide, factorii de contaminare, etichetarea şi prezentarea, metodele de analiza şi prelevarea. Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii, cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. Cine se va opune sau va folosi alimente în afara Codex-ului va face închisoare. Practic, omenirea va avea parte de o hrană farmaceutică. Doctorul Matthias Rath, un specialist german care duce campanii la nivel mondial pentru folosirea tratamentelor alternative în cazul multor boli grave, descrie aceasta situaţie astfel: „Adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este acela de a câştiga bani pe seama bolilor cronice, şi nu de a le preveni sau eradica. Industria farmaceutică are un interes financiar direct în perpetuarea acestor maladii, pentru a-şi asigura menţinerea şi chiar creşterea pieţei de medicamente. Pentru acest motiv, medicamentele sunt făcute pentru a alina simptomele şi nu pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor. Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un genocid permanent şi răspândit, ucigând în acest mod milioane de oameni. La fel va fi şi în cazul Codexului, care nu este altceva decât o măsură de decimare a populaţiei planetei, care în curând va mânca numai produse farmaceutice iradiate, cu conţinut de cobalt şi modificate genetic, generând astfel, inevitabil, cancere”.


Aplicaţiile Codexului


Directivele Codex-ului Alimentarius, enunţate de Directiva Europeană în ceea ce priveşte suplimentele alimentare, trebuie aplicate sub ameninţarea sancţiunilor financiare.


1) Eliminarea oricărui supliment alimentar natural. Toate aceste suplimente vor fi înlocuite cu 28 de produse farmaceutice de sinteză, care vor fi dozate şi vor fi disponibile numai în farmacii, pe bază de prescripţie medicală. Clasificate ca „toxine” (!!!), vitaminele, mineralele şi plantele medicinale vor exista pe piaţă numai în doze care NU au impact asupra nimănui. Coenzima Q10, glucosaminele etc., vor fi declarate ilegale, folosirea lor sancţionându-se cu închisoarea.
2) Medicina naturistă (cum ar fi acupunctura), energetică, ayurvedică, tibetană vor fi interzise.
3) Agricultura şi zootehnia vor fi reglementate conform normelor fixate de trusturile chimiei farmaceutice, interzicând, din principiu, aşa-numita agricultură bio. Aceasta implică, de exemplu, ca fiecare vacă de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul de creştere bovin recombinat genetic produs de Monsanto. Potrivit Codexului, orice animal de pe planetă folosit în scop de hrană trebuie tratat cu antibiotice şi cu hormoni de creştere. Regulile Codexului permit ca produsele ce conţin organisme modificate genetic să nu mai fie etichetate corespunzător. În anul 2001, 12 substanţe chimice despre care se ştie că sunt cauzatoare de cancer, au fost interzise în mod unanim de 176 de ţări, inclusiv SUA. Ei bine, Codex Alimentarius aduce înapoi 7 dintre aceste substanţe interzise, care vor putea fi folosite la liber din nou.
4) Alimentaţia umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu cobalt. Sub regulile Codexului, aproape toate alimentele trebuie iradiate. Şi nivelurile de radiaţie vor fi mult mai mari decât cele permise anterior. Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor aminaţi esenţiali, vitaminelor şi mineralelor.


Cum va fi implementat programul

Pe lângă România, la Codex Alimentarius au mai aderat alte 165 de ţări, ai căror reprezentanţi se întâlnesc alternativ fie la sediul FAO de la Roma, fie la sediul OMS de la Geneva. Următoarea întâlnire are loc în 2010, la Roma. Acum, Comisia funcţionează după un Plan Strategic, elaborat pentru perioada 2008-2013. Obiectivele stabilite pentru această perioadă sunt promovarea unui cadru solid de reglementare a activităţilor, şi anume un sistem naţional de control şi sisteme de reglementare legislative pentru întregul lanţ alimentar:


- suplimentele alimentare nu se vor mai comercializa nici în scop preventiv, nici terapeutic;
- vor fi necesare reţete pentru toate medicamentele peste o doză extrem de mică;
- usturoiul sau menta, alături de alte produse comune, vor fi considerate medicamente de categoria a 3-a şi vor putea fi comercializate doar de către marile corporaţii farmaceutice;
- toate suplimentele alimentare vor fi interzise până nu trec anumite teste, prevăzute în cod;
- produsele modificate genetic vor fi comercializate fără avertizarea consumatorilor.


Specialiştii în nutriţie preconizează că aplicarea acestui program va produce, în maximum 30 de ani de la implementare, peste 3 miliarde de victime umane, 1 miliard murind din cauza lipsei de hrană, iar alte 2 miliarde din cauza bolilor generate în organism de proasta calitate a alimentelor disponibile.


ALIMENTE NOCIVE PENTRU ORGANISMUL UMAN
Liviu Gheorghe


Mi s-a cerut recent din partea unor cititori o listă cu alimente nocive pentru organismul uman. În cele ce urmează, vă prezint principalele alimente pe care, din cauza efectelor perturbatoare asupra sănătăţii, le-am integrat în această categorie. În unele situaţii am indicat şi posibili înlocuitori.


Moda înlocuirii alimentelor naturale cu cele chimice, pe motiv că sunt mai ieftine, a determinat apariţia unor produse alimentare cu efecte nedorite. Totuşi, dacă ne gândim bine, banii pe care îi economisim acum pe mâncare îi vom da mai târziu la medic. Bineînţeles, faptul că ne îmbolnăvim nu interesează pe cei ce produc astfel de alimente. Dimpotrivă, ei îşi întreţin şi chiar extind clientela prin reclame persuasive, bine puse la punct, singurul lor interes fiind profitul.
Este bine de ştiut, încă de la început, că acest tip de alimente sunt lipsite de o serie întreagă de biocatalizatori (vitamine, enzime, minerale, oligoelemente etc.) fără de care nu pot fi asimilate.
Vieţuirea omului în strânsă legătură cu natura, de-a lungul miilor de ani, a creat modele (patterns) metabolice foarte stabile, astfel încât aceste alimente nenaturale, carenţate şi modificate structural prin procese de prelucrare şi rafinare, sunt identificate ca ceva străin, necunoscut corpului uman. Aşa se explică o serie întreagă de toxine şi deşeuri metabolice responsabile de o gamă largă de afecţiuni, care se acumulează în organismul omului modern.


Zahărul


Este, fără îndoială, una dintre cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară în zilele noastre. Ne referim la zahărul alb, rafinat (din sfeclă de zahăr sau trestie), din care s-au eliminat toate vitaminele, mineralele, proteinele, fibrele, apa şi alte elemente sinergice. Acest zahăr este un produs de sinteză, care nu se găseşte în natură şi deci nu este potrivit consumului de către fiinţa umană. Alte zaharuri, precum fructoza din fructe sau miere, lactoza din lapte şi maltoza din cereale sunt substanţe cu certă valoare nutritivă. Zahărul brut este o substanţă maronie, lipicioasă, obţinută prin simpla fierbere urmată de evaporare a sucului de trestie de zahăr: acesta este un aliment sănătos, hrănitor, dar greu de găsit în Occident. O varietate „descoperită” de comercianţi (aşa numitul „zahăr brun”) nu este altceva decât zahărul alb amestecat cu melasă, prin urmare, nu este mai presus de zahărul rafinat.
Pentru a ne explica efectele nocive ale zahărului, să vedem traseul pe care îl face acesta în organism, odată ce a fost ingerat:
Zahărul străbate cu uşurinţă intestinul subţire, ajungând în sânge, unde provoacă hiperglicemie. Aceasta va determina o stare de excitare fizică şi nervoasă. Pancreasul, alertat peste măsură, va secreta mai multă insulină decât normal, ceea ce are ca rezultat scăderea zahărului din sânge sub medie, aşa încât se instalează o stare de hipoglicemie. Ficatul îşi face datoria şi transferă o parte din rezervele sale de glucide în sânge. Aceste alternanţe dereglează întregul metabolism şi, în timp, obosesc şi uzează organismul (mai ales pancreasul), epuizând în acelaşi timp sistemul nervos. Zahărul afectează grav şi imunitatea. Insulina, care rămâne în circulaţia sanguină mult timp după ce zahărul a fost metabolizat, inhibă hormonul de creştere secretat de glanda pituitară. Hormonul de creştere este reglatorul principal al sistemului imunitar; consumul zilnic de zahăr induce un deficit al acestui hormon, predispunând la deficienţă imunitară. În plus, zahărul e tratat ca agent străin şi toxic de către sistemul imunitar, atât din cauza structurii sale chimice nenaturale, cât şi a contaminării industriale cu alţi compuşi, reţinuţi în procesele de rafinare. Astfel, zahărul declanşează un răspuns imunitar inutil şi în acelaşi timp, inhibă funcţia imunitară, acţionând ca o sabie cu două tăişuri. Zahărul este principalul acuzat în multe boli şi stări degenerative. El poate provoca cu uşurinţă diabet şi este un factorul major în apariţia candidozei, ambele larg răspândite în lumea occidentală industrializată. Pentru metabolizarea acestui produs, organismul trebuie să împrumute de la ţesuturi vitaminele, mineralele şi alte substanţele nutritive care îi lipsesc. Astfel, consumul masiv de zahăr provoacă reducerea constantă a cantităţii de substanţe nutritive din organism.
Se susţine că aceste „mici” dezastre se produc doar în cazul unui consum masiv de zahăr, ceea ce nu se petrece în majoritatea cazurilor. Dacă avem în vedere că doar un litru de Cola conţine 150 de grame de zahăr (dar şi o gamă largă de substanţe chimice excitante), ne putem da seama că marea majoritatea a consumatorilor se expun fără să-şi dea seama la aceste pericole.
Zahărul este vinovat şi de apariţia cariilor dentare, nu atât prin contactul cu dinţii, cât prin mobilizarea calciului din organism în scopul neutralizării acidităţii produse de zahăr în detrimentul sistemului osos şi al dentiţiei, care devin mai fragile. De asemenea, zahărul sărăceşte organismul de potasiu, magneziu, elemente necesare unei funcţii cardiace normale, fiind astfel un factor determinant în bolile cardiovasculare.
Reducerea nivelului de substanţe nutritive ca urmare a consumului ridicat de zahăr poate provoca creşterea poftei de mâncare, organismul încercând să echilibreze pierderile. De aici şi până la supraponderalitate nu este decât o chestiune de timp.
Mulţi oameni ingerează mai mult zahăr decât le este necesar pentru a produce energie. Când se întâmplă astfel, ficatul converteşte excesul în molecule numite trigliceride şi îl stochează sub formă de grăsimi, sau produce colesterol, pe care îl depune în vene şi artere. Zahărul devine astfel un factor major cauzator de obezitate şi arterioscleroză. Astfel se demontează teoria conform căreia, în cazul bolilor de inimă, ar fi recomandat consumul unui cub de zahăr „pentru întărire”. Deci nu numai că nu e recomandat, dar chiar contraindicat cu stricteţe!
De asemenea, zahărul este o substanţă care induce obişnuinţă. S-a constatat că renunţarea la zahăr duce invariabil la apariţia simptomelor asociate cu narcoticele: oboseală, tristeţe, moleşeală depresie, dureri de cap, de membre. Consumurile curente pe cap de locuitor din ţările dezvoltate (30 – 50 kg/an, adică 100-150 de gr./zi) confirmă acest lucru. Acest consum poate fi calificat drept „abuz”. Mulţi oameni nu realizează ce cantitate mare de zahăr consumă, deoarece acesta e ascuns în alimente (noi nu „vedem” la propriu cât zahăr conţin acestea şi astfel ne putem înşela).
Consumul de zahăr din SUA este atât de ridicat, încât a devenit o problemă socială prin efectele nedorite asupra comportamentului, în special la copii, aceştia manifestând progresiv tulburări severe de comportament şi dificultăţi la învăţare. Într-un studiu recent, condus de dr. C. Keith Connors de la spitalul de copii din Washington, s-a descoperit existenţa unei legături nefaste între consumul de dulciuri şi carbohidraţi (sub formă de prăjituri sau biscuiţi) şi comportamentul violent, hipertensiunea şi dificultăţile la învăţare. Alte studii arată faptul că s-a putut reduce violenţa din închisori eliminând zahărul rafinat şi amidonul din dieta puşcăriaşilor. În 1991, în Singapore s-a interzis vânzarea de băuturi dulci răcoritoare în toate şcolile şi centrele de tineret, având în vedere pericolul pe care îl prezintă zahărul pentru sănătatea fizică şi mintală a tinerilor. Sigur, toate aceste efecte negative ale zahărului sunt vizibile în ani dar, cu cât vom lua mai devreme măsuri, cu atât organismul nostru va fi mai eliberat de o muncă şi un efort inutile.
Înlocuitori ai zahărului:
- mierea de albine – cel mai bun înlocuitor
- zahărul invertit – 1 kg zahăr alb, 500g apă, sucul unei lămâi se fierb 10 minute, colectându-se spuma cu o lingură de lemn; ceea ce se obţine este un amestec de două monozaharide (glucoză şi fructoză), cu putere dublă de îndulcire faţă de zahăr; el nu prezintă nici pe departe dezavantajele zahărului dar, cu toate acestea, nu este nici întru-totul benefic.


Zaharina


Zaharina a fost descoperită în 1879 de către chimişti. Foarte săracă în calorii şi de 200-500 ori mai dulce decât zahărul, s-a impus rapid ca îndulcitorul ideal pentru diabetici şi supraponderali. În 1977, în urma publicării unor studii din care rezulta că şobolanii hrăniţi cu cantităţi foarte mari de zaharină dezvoltau cancer la vezică, s-a propus interzicerea consumului zaharinei. Cercetările ulterioare nu au arătat o creştere a riscului de contractare a cancerului la vezică la oamenii care consumau zaharină. Cu toate acestea, în octombrie anul 1996, în SUA s-a propus înscrierea zaharinei pe lista substanţelor cu potenţial cancerigen, în timp ce în alte ţări aceasta a fost interzisă complet. Din nefericire, între timp au apărut şi alţi îndulcitori hipocalorici, cum ar fi aspartamul, care au o toxicitate mult mai mare decât zaharina.


Aspartamul


Aspartamul, un produs de 200 de ori mai dulce decât zahărul şi care practic nu conţine nici o calorie, este un ester metilic al dipeptidului L-aspartil – L-fenilalanină. El se descompune în fenilalanină 50%, care poate să fie neurotoxică şi, la unele persoane sensibile, poate produce crize epileptice; acid aspartic 40%, care poate produce tulburări ale creierului aflat în dezvoltare; metanol 10% care, dacă se transformă prin oxidare în formaldehidă, este foarte toxic.
ACSN (Aspartame Consumer Safety Network) relatează că 85% din sesizările înregistrate la FDA (Federal Drug Administration – SUA) se referă la reacţiile adverse ale aspartamului: cardiace, neurologice, dermatologice, respiratorii, scăderea glicemiei, sindrom Alzheimer, intoxicaţie cu formaldehidă. Au fost raportate până în prezent mai multe decese şi cel puţin 70 de simptome diferite, ca rezultat al consumului de aspartam. Dintre acestea, semnalăm ca deosebit de grave: blocarea formării serotoninei în creier, care poate produce tulburări comportamentale, cum ar fi violenţă, tendinţă de sinucidere; dureri de cap, insomnie, depresie, ostilitate, anxietate; tulburări ale funcţiei tiroide; inhibiţia formării neurotransmiţătorilor; scăderea auzului, a văzului; pierderi de memorie sau tulburări în vorbire; crampe musculare, oboseală, aritmie; creşterea exagerată a poftei de mâncare (provocată de creşterea glicemiei) etc. Chiar dacă FDA a aprobat aspartamul ca aditiv alimentar, specialiştii consideră că produsul trebuie supus la noi teste.


Carnea


Există 23 de aminoacizi diferiţi. Toţi sunt importanţi. 15 dintre ei pot fi sintetizaţi de corpul uman, dar 8 trebuie luaţi direct din hrană. Consumarea cu regularitate a fructelor, legumelor, nucilor, seminţelor, mugurilor, a polenului, mierii de albine, laptelui crud ne va asigura toţi aminoacizii necesari, exact ca şi altor mamifere care nu consumă carne şi totuşi nu au deficienţe proteice. Din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor proteice, în corpul nostru se găsesc în permanenţă aminoacizi circulând prin sânge şi sistemul limfatic. Când corpul are nevoie de aminoacizi, şi-i ia de aici. Circulaţia aminoacizilor este ca o bancă deschisă non-stop. Ficatul şi celulele depun şi scot permanent aminoacizii necesari din sânge şi limfă. Când în sânge sunt prea mulţi aminoacizi, ficatul îi extrage de acolo şi îi depune în el, până va fi nevoie de ei. În schimb, dacă nivelul aminoacizilor în sânge scade din cauza consumării lor de către celule, ficatul îi pune imediat înapoi circulaţie. De asemenea, şi celulele îi pot depozita şi repune în circuit. Deoarece majoritatea celulelor din corp sintetizează mai multe proteine decât le este necesar pentru susţinerea vieţii lor, ele îşi retransformă proteinele în aminoacizi, pe care îi depozitează în sânge. Dacă înţelegem acest circuit al aminoacizilor, realizăm cu uşurinţă faptul că proteinele conţinute în carne nu sunt necesare în dietă.
Cei 8 aminoacizi pe care corpul nostru nu-i poate sintetiza trebuie luaţi din alimente. Polenul, hrişca, meiul, gălbenuşul de ou, laptele şi derivatele sale, chiar şi legumele şi fructele (totuşi în cantităţi mici) conţin (şi încă într-o formă foarte uşor asimilabilă) majoritatea acestor 8 aminoacizi pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. Pe lângă toate acestea, aminoacizii sunt conţinuţi în unele din aceste produse naturale (cum ar fi polenul) în cantitate mai mare decât în cărnuri (de unde, în plus, se pierd în mare parte prin prelucrare termică). În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele nu ne pot furniza energia de care avem nevoie şi, în plus, descompunerea lor este greoaie şi ineficientă. Ele sunt descompuse în combustibili numai atunci când rezervele de carbohidraţi sunt epuizate. Grăsimea din corp nu provine numai din consumul direct al grăsimilor. Când se consumă în exces carbohidraţi, aceştia sunt transformaţi de corp în grăsime şi depuşi. Astfel, corpul poate înmagazina şi folosi grăsime fără a mânca mâncăruri grase. Depozitele de grăsime pot fi privite ca o bancă de carbohidraţi, unde se fac depuneri sau restituiri, după cum este necesar. Carnea e dăunătoare în alimentaţie deoarece duce în timp la apariţia multor boli. De exemplu, fiind foarte bogată în grăsimi saturate (diferite de cele folosite pentru producerea energiei) provoacă accidente cardio-vasculare (din cauza creşterii nivelului de colesterol în sânge).
Alte aspecte evidente care demonstrează că nu suntem „făcuţi” pentru a consuma carne:


1. Deosebiri de ordin fiziologic:
- Toţi dinţii animalelor carnivorelor sunt ascuţiţi şi lungi. Dinţii oamenilor sunt toţi plaţi, cu excepţia molarilor care sunt ceva mai alungiţi.
- Maxilarele carnivorelor se mişcă numai în sus şi în jos, pentru a putea muşca şi sfâşia. Cele ale omului se mişcă şi lateral, pentru a putea mesteca.
- Saliva omului este alcalină şi conţine ptialină, un produs ce descompune amidonoasele (cartofii şi cerealele). Saliva carnivorelor este acidă, potrivită pentru descompunerea proteinelor animale şi îi lipseşte ptialina.
- Stomacul unui animal carnivor este un sac rotund şi simplu care secretă de zece ori mai mult acid clorhidric decât stomacul unui animal necarnivor. Stomacul omului are formă alungită, este mai complicat ca structură şi terminat cu duoden.
- Intestinele unui animal carnivor au de 3 ori lungimea trunchiului şi sunt destinate unei expulzări rapide a reziduurilor rezultate în urma digestiei, care se alterează rapid. Intestinele omului au de 12 ori lungimea trunchiului, hrana rămânând în ele până când toţi nutrienţii sunt extraşi.
- Ficatul unui animal carnivor poate elimina de 10-15 ori mai mult acid uric decât ficatul omului, care este capabil să elimine foarte puţin. Acidul uric este o substanţă extrem de toxică, eliberată în organism ori de câte ori se consumă carne. Spre deosebire de carnivore, corpul uman nu deţine enzima necesară descompunerii acidului uric.
- Animalele carnivore nu transpiră prin piele, pielea lor neavând pori.
- Urina animalelor carnivore este acidă, a omului este alcalină.
- Limba carnivorelor este aspră, a omului este moale.
- Mâinile omului sunt adaptate pentru cules, nu pentru sfâşiat, aşa cum fac animalele cu gheare.
- Fiinţa umană nu este înzestrată cu nici o particularitate anatomică care să-i permită să sfâşie, să spintece sau să smulgă carnea pentru a o mânca.


2. Deosebiri de ordin psihic
Pe de altă parte, trebuie să realizăm că noi, oamenii, nu suntem nici măcar din punct de vedere psihologic alcătuiţi pentru a consuma carne. Am colindat vreodată prin pădure, ne-am umplut plămânii cu aerul proaspăt ascultând cântecul păsărelelor? Poate că abia plouase şi totul în jur era limpede şi curat. Razele soarelui se strecurau printre copaci şi în lumina lor florile şi iarba scânteiau ca vrăjite. Tocmai atunci, o mică veveriţă sau poate chiar un pui de căprioară ne-a tăiat calea. Ce-am simţit în prima clipă, care a fost primul impuls la vederea acestei mici vietăţi? Să ne năpustim asupra ei, să o apucăm cu dinţii, să o sfâşiem în bucăţele şi să o înfulecăm numaidecât? Ne-am lins oare pe buze cu satisfacţie şi am mulţumit cerului că tocmai nouă ne-a scos în cale această delicatesă? Sau, privind mica făptură cu blăniţă şi cu ochişori atât de vii ne-am spus în gând „Ce făptură drăgălaşă!” Este uimitor cât de mulţi vegetarieni ar fi dacă, atunci când şi-ar dori o bucată de friptură, omul ar fi nevoit să iasă imediat afară, să omoare bietul viţel fără apărare, să-l înjunghie cu mâna lui, să se bălăcească în sângele şi măruntaiele sale, ca să-şi taie din el bucata pe care şi-o doreşte. Atitudinea copiilor în această direcţie este cea mai revelatoare. Să punem un copil în pătuţ cu un iepuraş şi un măr. Dacă el se va repezi şi va încerca să mănânce iepuraşul şi se va juca cu mărul atunci putem considera ca fiind firesc să ne hrănim cu carne… Deci, este cât se poate de clar că omul nu a fost creat să mănânce carne. De ce totuşi o mănâncă? Din trei motive principale:


1. Din cauza obiceiului sau tradiţiei
2. Pentru că omului i se inoculează ideea că este indispensabilă sănătăţii, trecându-se totodată sub tăcere pericolele consumului de carne.
3. Pentru că nu sunt suficient cunoscute avantajele alimentaţiei naturale şi virtuţile ei terapeutice.


Carnea conţine şi o gamă de elemente direct toxice pentru organismul uman, cum ar fi:
- reziduuri metabolice ale medicamentelor, hormonilor şi a altor substanţe administrate animalelor, în condiţiile creşterii lor în mod nenatural (regim de creştere şi îngrăşare forţate);
- substanţe toxice secretate de animal în momentul tăierii şi răspândite în întregul sistem sanguin;
- bacterii şi toxine provenind din descompunerea cărnii, începută imediat după sacrificarea animalului (de altfel, se şi observă că, în scurt timp, carnea proaspătă îşi schimbă culoarea roşie într-una brun-verzuie, din cauza proceselor de putrefacţie; pentru a masca schimbarea culorii, firmele producătoare de preparate din carne introduc conservanţi şi coloranţi - culoarea aceea de roşu intens, „proaspăt” - foarte toxici) pe care fierberea sau prăjirea nu le pot distruge în totalitate. Analizând cele prezentate, concluzia se impune de la sine.


Alcoolul


Este cel mai la îndemână excitant la ora actuală. Interzicerea lui ar fi imposibilă, deoarece e foarte simplu de produs, iar obiceiurile legate de folosirea lui au fost prea adânc înrădăcinate. Nocivitatea lui se reflectă în următoarele aspecte:


- alcoolul se comportă (şi este) ca orice drog, folosirea lui creând dependenţă în timp; astfel, după ce bem un pahar de băutură alcoolică, ne simţim un timp (destul de scurt, de altfel) bine, după care urmează faza a doua, de „cădere”, depresivă, din care se iese de obicei cu o nouă doză şi astfel cercul se închide;
- folosirea lui regulată, în doze mari, generează în timp intoxicaţie alcoolică cronică (care se poate şi acutiza), cu efecte devastatoare mai ales asupra sistemului nervos, determinând tulburările psihice şi comportamentale atât de frecvent întâlnite astăzi;
- prin aciditatea creată în organism, demineralizează corpul, provocând osteoporoză, slăbirea danturii etc.; poate provoca anumite forme de ulcer, mai ales când se bea pe nemâncate;
- perturbă grav, în timp, anumite organe vitale (ficatul, rinichii etc.);
- creşte riscul bolilor de inimă şi circulaţie, precum şi al cancerelor de diverse naturi;
- generează iresponsabilitate şi neintegrare socială;


Mai trebuie să facem şi câteva precizări referitoare la unele argumente date de unii „binevoitori” cu privire la consumul de alcool. Aceste argumente au o bază de plecare reală într-o anumită măsură, dar nu pot justifica sub nici o formă consumul de băuturi alcoolice:


- Se afirmă că băuturile alcoolice au efect vasodilatator şi din acest motiv ar avea un efect benefic asupra aparatului cardiovascular. Într-adevăr, au un anumit efect vasodilatator, dar numai în doze mari, caz în care sunt perturbate grav alte funcţii şi sisteme, printre care, „la loc de cinste” se află aparatul cardiovascular. Plante medicinale fără nici o contraindicaţie, cu efect vasodilatator sunt: saschiul, hameiul, talpa gâştei, vâscul. În alimentaţie, vasodilatatoare mai puternice sunt: ceapa, pătrunjelul, morcovul, usturoiul, coacăzele negre. Alcoolul este printre cei mai importanţi factori de risc în bolile cardiovasculare.
- Firmele producătoare susţin că vinurile, mai ales cele roşii, sunt vitaminizante. Este o afirmaţie falsă, deoarece cantităţile de vitamine existente în vin sunt mult prea mici pentru a putea fi folosit ca vitaminizant. Vitamina C, de exemplu, este de 500 de ori mai multă în măceşe decât în vin, în timp ce vitaminele din complexul B sunt de 10 ori mai numeroase în grâul integral decât în vinul de Porto şi de 100 de ori mai numeroase în acelaşi grâu integral decât în vinurile roşii obişnuite.
- Despre bere se afirmă că ar fi stimulent renal şi diuretic. Efectul diuretic al berii este mult mai mic decât al unor ceaiuri de soc, cozi de cireşe, brusture sau salvie. Despre efectul stimulator renal nu există nici măcar un studiu care să fi pus în evidenţă existenţa sa, în schimb, statisticile arată că la consumatorii de bere există mult mai multe cazuri de litiază urinară decât la celelalte persoane, aşa încât, efectele berii sunt cam pe dos, faţă de ceea vor să dea impresia producătorii.


Pe fondul consumului de alcool, pot apărea adevăraţi monştri din subconştient, care să îndemne fiinţa spre acte pe care apoi le va regreta amarnic. De exemplu, un procent foarte mare de tâlhării, crime, violuri sunt făcute sub influenţa alcoolului. Mulţi copii malformaţi, întârziaţi mental sunt concepuţi sub influenţa alcoolului. De aceea, instinctiv, femeilor resping un bărbat ce a consumat alcool. Consumul de alcool nu face pe nimeni mai puternic, ci doar excită pe moment, vlăguind şi mai mult organismul; nu dă curaj, ci doar tulbură conştiinţa, ceea ce face fiinţa mai insensibilă; nu face pe nimeni să pară mai interesant în ochii celorlalţi, ci produce dezgust. Pentru o fiinţă care doreşte să-şi menţină sănătatea şi să-şi eleveze spiritul, alcoolul NU TREBUIE FOLOSIT. Excepţie o constituie remediile naturale (unele extracte din vin) sau unde este folosită metoda extracţiei în alcool a principiului activ din plantele medicinale, cum este cazul tincturilor.


Cafeaua


Deşi are cea mai scăzută toxicitate dintre substanţele excitante folosite în mod curent, cafeaua este totuşi un „aliment” nedorit de organism. Mecanismul de acţiune al licorii negre este acela de stimulare a sistemului nervos central sub acţiunea alcaloidului din boabele de cafea, numit cofeină. S-a evidenţiat faptul că, la câteva minute după consumul cafelei, apare o suprastimulare globală a organismului, manifestată prin creşterea activităţii cardiace (care la anumite persoane se manifestă prin aritmii, tahicardie, ameţeală uşoară), creşterea sensibilităţii la stimulii exteriori, creşterea excitabilităţii. După o repetată stimulare de acest fel, organismul se obişnuieşte şi devine dependent de acest excitant. În plus, scade sensibilitatea organismului (din cauza consumării mai rapide a resurselor energetice prin suprastimulare) la dozele de început aşa încât sunt necesare cantităţi tot mai mari de cafea pentru a mai obţine acelaşi efect. Este o acţiune diferită de cea a plantelor medicinale, deoarece stimularea nu apare firesc, în urma reglării unor procese vitale în fiinţă, ci se face pe seama unei „biciuiri” a sistemului nervos. Din acest motiv, se poate vorbi la cafea de crearea unei dependenţe nesănătoase.


Otrava de dimineaţă care costă doar un leu: Bagi fisa, iese paharul şi curge cafeaua. Sau arunci în grabă praful din plic într-o cană cu apă fierbinte şi amesteci. Nicicând marketingul nu a fost mai agresiv, ducând ideea de cafea în derizoriu. Azi, puţini au răbdare să-şi cumpere boabe de cafea şi să le macine. Nici ibricul nu mai e la modă, nici cafeaua nu mai e ce-a fost.
Comoditatea ne costă sănătatea, spun medicii: Zi de zi, cafeaua la 1 leu, „3 în 1” sau, mai nou, capsulele pentru expresor livrează E-uri pe bandă rulantă, sintetice ascunse în denumiri ciudate şi lungi, care te descurajează să mai citeşti eticheta, dar nu te descurajează să mai bei. Toate aceste substanţe au rolul lor: unele lucrează la gust, altele dau consistenţă, ţinând loc de frişcă şi lapte, altele omogenizează grăsimea pentru aspect. Organismul nu e pregătit să digere avalanşa de chimicale şi face eforturi în acest sens. Între timp, se strică ficatul, rinichii şi imunitatea.
Intruşi: ulei din margarină şi îngrăşăminte chimice: Am luat la întâmplare câteva pliculeţe de cafea „3 în 1”, le-am analizat eticheta şi am rugat medicii să o descifreze. De exemplu, „Nescafe 2 în 1 Creamer” conţine: pudră pentru cafea, sirop de glucoză, ulei vegetal hidrogenat, corectori de aciditate (fosfat dipotasic, trifosfat pentasodic, polifosfat de sodiu, citrat trisodic), proteină de lapte (1,9%), emulgatori (mono şi digliceride de acizi graşi, esteri mono şi diacetil tartrici ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi), antiaglomerant (dioxid de siliciu, sare), cafea instant (17%) şi sare iodată. Conţinutul rezultat are 48 de calorii. Medicul Mihaela Ionescu confirmă că aceste substanţe de sinteză nu au ce să caute în cafea: „Grăsimile hidrogenate se găsesc în margarinele de care fug toţi. Corectorii de aciditate măsluiesc gustul şi culoarea. Pot da alergii. Fosfaţii se foloseau ca îngrăşăminte chimice, iar azi toată lumea fuge de ele. Emulgatorii, întâlniţi în produsele de patiserie, fac picăturile de grăsime cât mai fine. Toate aceste sintetice intoxică zilnic organismul”, precizează nutriţionistul Mihaela Ionescu, de la Institutul "Nicolae Paulescu", din Bucureşti. Primul care suferă e ficatul. „El este principalul luptător cu toxinele. Deşi e organul cu cea mai mare putere de regenerare, dacă este suprasolicitat, cedează. Şi aşa apar hepatitele cronice şi ciroza. Şi rinichii suferă, şi imunitatea”, adaugă medicul.
Un alt sortiment - „3 în 1 mild” - are zahăr în proporţie de 50%, sirop de glucoză, ulei vegetal hidrogenat, cafea instant (7,5%), corectori de aciditate (fosfaţii menţionaţi), proteină din lapte (0,8%), sare, emulgatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi), arome, antiaglomerant (dioxid de sodiu) şi 66 de calorii. "Aceasta nu mai e cafea. O bei doar de gust: e dulce, aromată, dar nu mai are efect tonic. Totuşi, aceste plicuri nu sunt mai dăunătoare decât sucurile carbogazoase, cu E-uri interzise în Europa", subliniază nutriţionistul Luiza Pîrvu. Mulţi oameni se plâng de tremur şi palpitaţii după ce beau cafele la plic. „17% este concentraţia de cafea instant dintr-un "3 în 1" cu lapte. Acesta conţine mult mai multă cofeină decât o cafea de la automat, fără lapte, cu 1,5% cafea instant. Concentraţia de cofeină e mai mare, pentru că e un praf. Una pe zi e de ajuns”, recomandă Luiza Pîrvu.
Hârtie în loc de frişcă: La cafelele de la automat sunt aceleaşi ingrediente. De preferat ar fi să căutaţi maşinile care macină boabele pe loc. Înainte, ingredientele cafelei de automat erau ţinute la secret. Acum, producătorii sunt obligaţi să le afişeze. Aşa am aflat că un sortiment cu lapte (caffe latte) conţine: apă, zahăr, pudră de lapte (lapte praf semi-degresat 1,5%, zer praf, lactoză), cafea solubilă (3,3%) şi urme de soia. Despre soia, medicul Ionescu spune că „e un produs bun, dar, azi, se profită de bunul ei renume pentru a face produsele cât mai toxice”. Aceleaşi substanţe se regăsesc şi în latte sau espresso machiatto. În capucino, apar şi alţi „intruşi” greu de pronunţat, printre care agent de îngroşare (carboximetilceluloză), din care se face hârtia. „Celuloza e greu de digerat pentru mamifere, ele n-au aceleaşi enzime ca erbivorele. Forţează stomacul. Producătorii recurg la ea ca să îngroaşe lichidul. În loc să pună frişcă sau spumă de lapte, le înlocuiesc cu chimicale”, adaugă medicul.
Cafeaua la capsulă - marketing amestecat cu praf: Recent au apărut şi capsule de cafea pentru expresor. Liviu F., liderul comunităţii online de espresso din România, reclamă marketingul mincinos din jurul acestora. „Sunt un mare fan espresso. Real espresso, nu fake. Mă refer la toţi producătorii de capsule. Ingredientele lor sunt identice cu cele din cafelele la vendomate. Aşa bem caramel amoniacal, dioxid de siliciu, fosfat etc., în special în capsulele cu specialităţi din lapte”, subliniază Liviu.
„Ulei hidrogenat se găseşte şi în margarină. Fosfaţii erau folosiţi ca îngrăşământ chimic. În timp, intoxică ficatul.” Mihaela Ionescu, medic nutriţionist
Mit spulberat: cafeaua din comerţ nu e 100% sigură. Nici cafeaua obişnuită din comerţ nu mai este sigură, pentru că nu ştii cu adevărat ce se ascunde în cutie. Indicat este să cumpăraţi cafea boabe, pe care să o măcinaţi acasă, înainte de preparare. „Acum se bagă năut, malţ, cicoare, amidon ca să îi mărească volumul, ceea ce nu-i în regulă. Nici nu înnobilează gustul cafelei, din contră, îi dă gust de nechezol, nici nu e sănătos. O asemenea cafea cu năut era recomandată cardiacilor sau hipertensivilor, pentru că mai tăia din cafeină”, explică nutriţionistul Mihaela Ionescu. Surprinzător, băuturile pe bază de cereale, gen Inka, nu reprezintă o alternativă sănătoasă. „Bobul de cafea se prăjeşte într-un anumit fel pentru a nu fi toxic, însă cerealele astea se prăjesc, de regulă, în ulei”, adaugă medicul.


Oţetul alimentar din lemn


Oţetul alimentar din lemn este în fond „o soluţie moartă”, care conţine un singur component: acid acetic (fiind astfel carenţat în componente cum ar fi mineralele, oligoelementele, enzimele, prezente în oţeturile naturale), iar pentru tulburările produse în organism acidul acetic este în mare parte răspunzător. Oţetul alimentar din lemn face să apară în organism diferite tulburări: iritaţii, corodări, predispune la ulcer, astm, carii dentare, arsuri, osteoporoză, calculi renali, irită mucoasa bucală, îngreunează activitatea mucoasei intestinale şi stomacale. Ajuns pe piele, el provoacă usturimi şi mâncărimi. Vaporii de oţet înroşesc ochii şi îngreunează respiraţia.


Înlocuitori ai oţetului:
Sucul de aguridă (struguri necopţi): Pe lângă faptul că e un bun înlocuitor al oţetului alimentar din lemn, sucul de aguridă este şi un bun diuretic, combate constipaţia şi în amestec cu apă se obţine o băutură răcoritoare.
Oţet din mere şi miere: Se amestecă 300 g de miere dizolvată în puţină apă rece, cu 1 litru de rachiu sau vodcă (40 grade) şi 7 litri suc de mere proaspăt. Amestecul se pune într-un borcan, se acoperă cu tifon dublu şi se ţine 45-60 de zile, până la oţetire. Se amestecă zilnic. Se foloseşte la salate, sosuri, supe.
Oţet natural aromatic: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Acest amestec se pune într-un borcan în care s-au pus o rămurică de tarhon verde, o linguriţă de coriandru măcinat, 2-3 frunze de dafin mărunţite, 4-5 frunze de busuioc verde, 2-3 frunze de salvie proaspătă şi o jumătate de linguriţă de piper măcinat. Se închide ermetic şi se agită zilnic. Amestecul se lasă la macerat 14 zile. Apoi se strecoară şi se pune în sticle bine închise.
Oţet de trandafiri: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Se toarnă peste următorul amestec de plante: o mână de petale de trandafiri, 5-6 boabe de ienupăr măcinate, 2-3 frunze de salvie proaspete şi o rămurică de cimbru sau cimbrişor. Se lasă la macerat 14 zile, timp în care se agită zilnic. După aceasta se strecoară şi se pune în sticle bine închise.


Margarina


Mai întâi să vedem de ce are nevoie organismul nostru de grăsimi. Grăsimile naturale conţin acizi graşi esenţiali, care sunt substanţe nutritive importante pentru procesele metabolice şi pentru unele funcţii vitale. Aceşti acizi contribuie la refacerea membranelor celulare (inclusiv ale celor ale creierului, nervilor şi globulelor albe), precum şi la întreţinerea vaselor de sânge în stare curată şi la lubrifierea lor. Spre exemplu, acidul linoleic şi acidul linolenic trebuie preluaţi din alimente, deoarece nu pot fi sintetizaţi de organism. Transformarea substanţei în energie are loc în organism la nivelul mitocondriilor – celule specializate care preferă grăsimile altor substanţe. De aceea, cu cât grăsimile sunt mai naturale, cu atât mai repede şi fără efort sunt transformate în energie. Grăsimile naturale sunt: untul, alunele, seminţele, uleiurile presate la rece (extravirgine). Populaţiile mediteraneene au utilizat în alimentaţie uleiul presat la rece extras din măsline şi este cunoscut faptul că incidenţa cancerului şi a bolilor de inimă la aceste populaţii este foarte mică.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când untul a dispărut de pe piaţă, americanii au apelat la uleiuri vegetale pentru a obţine un substituent, astfel apărând margarina. Ei au obţinut acest produs încălzind la peste 500° F diverse uleiuri vegetale, hidrogenându-le apoi şi adăugând nichel drept catalizator pentru a le întări. Rezultatul acestei prelucrări chimice este un substituent solid al grăsimilor naturale, cu o structură moleculară asemănătoare plasticului. Când grăsimile naturale sunt eliminate din alimentaţie în favoarea uleiurilor hidrogenate, organismul este nevoit să folosească aceste molecule de grăsime denaturată în locul acizilor graşi naturali. Globulele albe ale sângelui, vitale pentru sistemul imunitar, sunt dependente de acizii graşi esenţiali.

Iată ce spunea doctorul Ignam în cartea sa Mâncaţi corect, sau riscaţi să muriţi tânăr, despre ce se petrece atunci când uleiurile hidrogenate iau locul grăsimilor naturale în dietă:

„Membranele acestor celule încorporează grăsimile hidrogenate în structura lor. Când are loc acest proces, globulele albe îşi încetinesc funcţiile, iar membranele lor se rigidizează. Aceste globule albe sunt slabi luptători împotriva infecţiilor, lăsând organismul pradă tuturor tipurilor de afecţiuni. Cancerul sau infecţiile cu ciuperci, bacterii şi viruşi pot găsi condiţii prielnice. De fapt, una dintre căile cele mai rapide de a vă paraliza sistemul imunitar este să mâncaţi zilnic cantităţi semnificative de alimente îndelung prăjite sau grăsimi precum margarina. Nu-i de mirare că un consum exagerat de margarină, grăsimi nesaturate şi alte grăsimi hidrogenate este asociat cu o mare incidenţă a cancerului, sub diferite forme”.

Grăsimile naturale sunt combustibilul preferat al celulelor cardiace, care folosesc o substanţă nutritivă denumită carnitină pentru eliberarea grăsimilor în celulă, în vederea arderii. Doctorul Ignam scrie: „Grăsimile nu pot fi convertite în energie fără o cantitate adecvată de c.
Avatar utilizator
peterneamt
 
Mesaje: 3186
Membru din: 28 Noi 2011, 18:19


Înapoi la TRATAMENTE NATURISTE PENTRU ALBINE SI STUPARI



Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori