cristi arad scrie:... dar pentru mine si altii ca mine, care traiesc cu adevarat in natura , cred ca din cand, la cate un pastoral si nu numai (eu pescuiesc cam o data pe saptamana), mai aruncam lanseta la apa...
De cand am dat in patima albinelor ma visez pe malul Dunarii, cu betele la apa si ochii pe albine. Pana acum vreo 9 ani mergeam la pescuit preponderent pe dig pe Sf. Gheorghe, la Murighiol. La floare si spre toamna apareau cateva pavilioane cu albine... Desi eu nu eram apicultor ii priveam pe oamenii aia ca pe niste fericiti "
Ia uite ma, pe baietii astia... cat de fain poate sa fie, sa ai "munca" pe malul Dunarii"
De cand cu albinele(de fapt putin mai devreme), pauza. Si la mine, de 9 ani zaceau betele si echipamentul in pod... pana cand, in vara asta, venind de la Sibiu de la conferinta lui Wolfgang Ritter, colegul cu care eram in masina(deocamdata mai mult pescar decat apicultor) a inceput sa ma "momeasca" sa mergem la un pescuit. Pe la Pitesti, deja ma aburise iar in Bucuresti am ajuns cu tot cu scule... Cum am ajuns acasa am si plecat catre apa si cu toata oboseala, nu am regretat cu nimic. Au fost cateva zile magnifice, mai ales ca s-a lasat si cu ceva captura...
Apoi, mai pe la inceput de octombrie parca, am mai bagat o portie dar dupa cateva zeci de kile de bradis scoase din apa mi s-a luat...
Eu ii tot spun colegului ca in 1-2 ani de "albinarit" va uita cu totul de pescuit dar el nu ma crede, "sa-l pici cu ceara"... Saracul!
Adevarat, nimic nu se compara cu un "asfintit pe un mal de Dunare"! Exceptand un "asfintit pe un mal de Dunare plin cu stupii tai"
(in loc de alte comentarii)