akmm scrie:Hai sa nu facem bascalie.
Dezvoltarea varroa are cativa factori favorizanti. Daca ai fericirea sa le insumezi la tine in stupina, aia e.
Tocmai acesta este punctul sensibil, sau cuiul lui Pepelea. Acesti factori favorizanti sunt rezultatul infestarii cu varroua.
Conceptul de: "condiţii favorabile înmulţirii varroua" nu este o noutate.Pentru lupta antivarroua dacă în continuare vom merge pe ideea de a combate cauza fără a ţine cont de efectele deja produse, evoluţia maladiei pe termen lung va fi aceeaşi.Discuţiile referitoare strict la metode și mijloace de tratament sunt necesare, chiar importante, dar nu de ajuns.Tocmai de aceea cred ca ar trebui sa avem o strategie, o viziune mai largă structurată în timp, pentru lupta de combatere a acarianului Varroa. Trebuie ţinut cont de tipul de tratament, precum şi momentul efectuarii lui, în plus de acestea mai trebuie ţinut cont de evoluţia varroua raportată la situaţi diferite întalnite pe teren.
De ce spun condiţii favorabile înmulţiri varroua....
Cu toţii am remarcat faptul ca astăzi varroua se înmulteşte mult mai repede decât în perioada de debut, dar ...surpriză ...există familii de albine la care gradul de parazitare este mic, chiar foarte mic.
Se poate afirma ca acele familii ce prezintă un nivel scăzut de parazitare se comportă exact ca în anii de început ai maladiei, în timp ce la celelalte familii maladia a evoluat.
Este posibil aşa ceva ? Desigur nu.
Ciclul de dezvoltare al Varroua este acelaşi. Se ştie ca varroua a evoluat, dar evoluţia sa se rezumă la rezistenţa crescută împotriva substanţelor folosite pentru al combate.
Dacă ciclul de evoluţie este tot ca în anii de debut, se poate spune ca există un element care face ca varroua să se înmulţească mult mai agresiv.
Pentru a pune în lumină elementul favorizant trebuiesc analizate situaţiile din teren.
Dacă facem o paralelă între ciclul de evoluţie al varroua şi ciclul de dezvoltare al albinelor se poate foarte uşor constata faptul ca ciclul varroua se suprapune perfect peste ciclul de dezvoltare al albinelor de sex masculin (trântori).
Dacă puietul de trântor este absent femelele de varroua sunt nevoite să paraziteze celulele de albine lucrătoare.
În sezonul activ la o familie de albine perfect sănatoasă perioada de dezvoltare a albinei lucrătoare de la ou până la eclozionare este de 490-500 h.
În această situaţie femela de varroua are sanse de 50% ca la eclozionarea albinei parazitate, să aibă o fiică matură şi fecundată aptă de reproducţie.
În situaţia în care familia de albine este în suferinţă, albinele doici îşi îndeplinesc mai greu îndatoririle. În consecinţă perioada de dezvoltare de la ou până la eclozionare poate întarzia şi cu 48h.
Daca în situaţia normală femela de varroua are şanse de 50% pentru o singură fiică, în cea de-a doua situaţie şansele cresc spre 100% pentru o singură fiică, 50% pentru doua fiice şi între 6-9% pentru trei fiice.
Acestă situaţie este întâlnită tot mai des şi constituie
unul din elementele favorizante pentru dezvoltarea varroua.Nu este singură. O altă variantă în care paraziţii se dezvoltă foarte agresiv este atunci cand debutul puietului de trântori se face mult mai devreme decât în situaţia normală. Se ştie că odată cu începerea pontei de către mătci, începe şi dezvoltarea populaţiei de acarieni. La început foarte slab datorită lipsei puietului de trântori, situaţie care se schimbă începând cu debutul populaţiei de trântori. Odată cu apariţia puietului de trântori dezvoltarea populaţiei de varroua începe să crească numeric, urmând, să atingă apogeul dezvoltării la sfârşitul perioadei de roire, cand populaţia de trăntori cunoaşte maximum de dezvoltare.
Dacă debutul populaţiei de trântori se face mult mai devreme,(mătci bătrâne sau cu handicap, nosemoză, sau familii foarte puternice ce se pregătesc de roit) situația poate deveni catastrofală.
Există şi o a treia variantă.
Se ştie ca metoda de luptă împotriva bolilor folosită de către albine a fost roirea naturală. Chiar şi în zilele noastre albinele încearcă să învingă bolile tot prin roire.
Se poate observa primul pas pe care îl fac coloniile de albine în drumul spre roire, prin debutul unei populaţii numeroase de trântori. În ultimii ani tot mai timpuriu, chiar şi în cazul coloniilor de putere medie sau mică.
În natură, roiul primar prin faptul că părăseste fagurii, ce sunt principalul element ce duce boala mai departe, are şanse de vindecare.
În situaţia noastră o familie ce se pregateşte de roit depune un efort imens. Desigur varroua beneficiază din plin.
În cele mai multe cazuri apicultorul prin intervenţia sa opreşte evoluţia coloniei spre roire. Colonia nu renuntă, aşteaptă un nou moment prielnic şi creşte în continuare trântori în numar foarte mare. Varroua la randul său, având foarte mult puiet de trântori la dispoziţie trece la o înmulţire aproape exponenţială.
În continuare colonia epuizată, slabită pe deoparte datorită varroua, pe de altă parte de elementul ce a dus spre roire (nosema, boli virale, sau bacteriene) cunoaşte o depopulare masivă.
Varroua nu are nici un motiv să dispară din colonia respectivă.
În perioada imediat următoare depopulării, apicultorul constată o populaţie foarte mare de varroua, puiet în diferite stadii împrăștiat în fagurii de cuib, faguri ce nu mai sunt acoperiţi în totalitate de albine.
Vina cade asupra varroua cu toate ca nu este singurul vinovat. Sechelele produse de varroua an de an, sunt cauzele ce au silit colonia să ajute la înmulţirea exagerată a varroua prin creşterea în permanenţă a unei populaţii mari de trântori. Tot ele sunt responsabile pentru moartea prematura a albinelor luratoare.
Din păcate acest scenariu este tot mai întâlnit în ultimi ani.
........