Marea problema cu greselile astea e ca ele apar nu numai in discutiile de pe internet, unde nu scriu numai filologi si academicieni, ci apar si in carti, lucru care le confera un soi de "legitimitate" in ochii poporului. La noi exista credinta ca ce e scris e sfant, si daca asa scrie in carte inseamna ca asa e corect. De fapt, asta e unul dintre motivele pentru care greselile de limba au prins radacini atat de adanci in constientul colectiv, ca n-o sa scapam in veci de ele.
Dar cum de sunt atat de multe greseli in carti? Ca doar se presupune ca oamenii care ingrijesc cartile au o anumita pregatire si ar trebui sa le ocoleasca. Pai daca nici scriitorii, redactorii, corectorii nu stiu sa scrie corect, ce pretentie sa ai de la bietii cititori? Explicatia e destul de haioasa. Inainte de Revolutie si cativa ani buni dupa aceea, pana sa se raspandeasca computerele, textul era cules litera cu litera de niste culegatori tipografi care, na, nu erau prea dusi la scoala, altfel n-ar fi acceptat sa se intoxice zi de zi cu plumbul ala nenorocit pentru un salariu de mizerie. Plus ca o munca mai migaloasa si mai plictisitoare ca aia nu cred sa fi existat vreodata. Am fost intr-o tipografie imediat dupa Revolutie si am plecat de acolo deprimat.
Asa ca nea' Costache vedea el in manuscris "voiam", da' el culegea "vroiam", ca asa stia el ca se scrie. De-aia in cartile mai vechi poti citi un capitol cu "vroiam", apoi urmatorul cu "voiam" s.a.m.d., pentru ca de cele mai multe ori o carte era culeasa de mai multi culegatori, ca sa mearga treaba mai repede, si fiecare culegea pre limba lui.
Cat despre cum a ajuns nea' Costache sa faca greseli de limba, asta e alta discutie, si "vroiam" e un exemplu la fel de bun ca oricare altul: "a vroi" e un caz clasic de contaminatie lexicala sau, cum i se mai spune, "etimologie populara". Existau deja in limba romana verbele "a vrea" (mostenit de la romani) si "a voi" (mostenit de la slavi), si de multe ori, cand exista asemenea cuvinte asemanatoare ca forma si identice ca sens, nea' Costache inventeaza alt cuvant-strutocamila, de care apoi invatatii nu stiu cum sa mai scape. Uneori scapa adoptandu-l ca norma ortografica. Altfel spus, greseala devine litera de lege. Dar asta se intampla doar daca cuvantul cu pricina ia locul vechilor forme, care trebuie musai sa dispara din limba.
De pilda, pe vremuri se spunea "apa chiara", adica apa clara, limpede. Nea' Costache n-a prea inteles bine neologismul "chiara", insa stia cuvantul "chioara", asa ca a zis "apa chioara". Si chioara a ramas pana in zilele noastre.
Caragiale e plin de asemenea contaminatii lexicale, inventate chiar de el sau culese din popor. "Remuneratie" e transformat in "renumeratie", fiindca Ghita Pristanda isi inchipuia ca e vorba de o re-numarare, nu prea stia el ce e aia remuneratie. Alte exemple din Caragiale: "reclamatie"/"lacramatie", adica o chestie pe care o prezinti cu "lacrimi" in ochi, probabil, de unde si sinonimul "plangere", cu sens de reclamatie; "legea de moratoriu"/"legea de muraturi"; "policlinica"/"boliclinica"; "fidea" in loc de "fidela"; "scrofulos" in loc de "scrupulos".
Asadar, ca sa nu va mai plictisesc, e incorect "vroiam, vroia, vroiai", pentru ca avem deja doua verbe in limba care exprima acelasi lucru, "a voi" si "a vrea", verbe care n-au disparut, precum "apa chiara".
Erorile de azi:
1. se scrie "voiam" sau "vream", niciodata "vroiam"
2. se scrie "nu face asta", niciodata "nu fa asta"
Si asta e un soi de contaminare, de la forma de imperativ "Fa asta!".
Din aceeasi categorie:
corect: "nu te duce" - incorect: "nu te du"
corect: "nu zice" - incorect: "nu zi" (deci nu se spune "Nu zi hop pana nu sari gardul", ci "nu zice hop")
3. "odata" vs. "o data"
Asta e una dintre cele mai intalnite greseli prin cartile noastre. Aste doua chestiuni confunda mintile oamenilor la nemurire.
Mai intai, sensurile de baza ale cuvintelor:
a) "o data" inseamna "o singura data". E corect: "am castigat o data la pariuri" (hehe...) "o data in viata vezi asa ceva", "te mai rog o data", "o data la doua luni ma duc la munte", "te rog o data pentru totdeauna"
In toate aceste exemple "o data" poate fi inlocuit prin "o singura data".
b) "odata" inseamna "candva, odinioara, in sfarsit".
Asadar, se spune corect "a fost odata ca niciodata", "odata, pe vremea mea, nu era lumea asa de rea" - exemple cu sensul de "candva".
Si se spune corect: "hai odata, sa mergem!", "vii odata, sau mai stai?" - exemple cu sensul de "in sfarsit".
c) In afara de astea, mai sunt niste locutiuni care se scriu intotdeauna asa:
"odata si odata" - Odata si odata tot te prind!
"odata ce" - Odata ce ai invatat regula, nu mai gresesti.
"odata cu" - A venit odata cu mine.
"dintr-odata" - S-a trezit dintr-odata ca mai incurca "odata" cu "o data".
Locutiunile astea le gasiti prin carti cand legate, cand dezlegate, dupa cum i-a venit pe chelie omului. Dar corect este numai cum am scris mai sus, adica legate.
Atat numeralul "o data", cat si adverbul "odata" se scriau la fel si inainte, deci in privinta asta nu exista nicio modificare. Si e logic, daca te gandesti. "O data" nu poate fi decat numeral. O data, de doua ori, de O mie de ori... tot asa era si inainte.
DOOM2 a facut ordine la locutiuni, in sensul ca stabileste clar ca se scrie "odata cu", "odata ce", nu "o data cu" sau "o data ce". Nu stiu cum era in DOOM1, ca nu il am, cert e ca am intalnit ambele variante si in carti de acum 50 de ani, si in carti abia aparute, deci nu e o chestiune recenta, ci in DOOM2 cel mult s-a stabilit o data pentru totdeauna cum se scrie corect. Adica "odata cu", "odata ce", "dintr-odata" etc.
4. Corect: "am vazut cu propriii mei ochi", "propriii lui copii" - incorect: "am vazut cu proprii mei ochi" etc.
Practic al treilea i este articolul cuvantului "propriu (sg), proprii (plural)". Multi insa uita sa mai puna si articolul.
E ca si cum ai zice "copii mei", in loc de "copiii mei", cum e corect. Si unii chiar scriu "copii mei".
Si asta e doar prima dintre greselile provocate de litera asta pe cat de mica, pe atat de a dracu'. O sa ne tot intalnim cu ea in topicul asta.
5. In ce priveste litera "x", ea ar fi putut foarte bine sa si lipseasca din alfabet. Am fi putut la fel de bine sa scriem "acsa", "egzemplu", "masina de lucs", "anorecsie", "ecscursie" etc. si nu s-ar fi suparat nimeni, ba chiar ar fi fost in spiritul limbii romane, care e, nu-i asa?, o limba fonetica. Dar toate astea se scriu din pacate cu x. Si nici asta n-ar fi o problema, daca n-ar exista si cuvinte care nu se scriu cu x: rucsac, ticsit, imbacsit, catadicsi, cocs etc.
Poate tot aici ar trebui sa amintesc si de cuvintele "asterisc" si "obelisc", pe care unii, desi cuvintele nu se scriu cu "cs", ci cu "sc", le scriu gresit "asterix" si "obelix". O fi si din vina personajelor de desene animate Asterix si Obelix, care au "contaminat" fara sa vrea si substantivele comune, cu care de altfel nu au nicio legatura. Desigur, altii scriu "asterics" si "obelics", ceea ce e la fel de gresit ca si "asterix" si "obelix".
6. "Mai mult ca perfectul" e timpul ala care suna asa (iertati-mi pedanteria, v-am avertizat ca o sa spun chestii pe care le stiti deja): eu mancasem, tu mancasesi, el mancase, noi mancaseram, voi mancaserati, ei mancasera.
Asta cred ca e una dintre cele mai intalnite greseli prin carti. Cred ca e in top 3. Cel putin in cartile de acum 20-50 de ani, aproape ca nu e carte in care sa nu se confunde persoanele 1 la singular si plural macar o data.
Asadar, e gresit sa scrii "noi mancasem, noi citisem, noi fusesem, noi mersesem, noi lucrasem, ne duseseram". Intotdeauna se scrie "noi mancaseram, noi citiseram, noi fuseseram, noi merseseram, noi lucraseram" sau "ne duseseram, ne intalniseram" sau "eu si Gigel avuseseram".
Mai rau e cand nu stim daca personajul se refera doar la el sau la grupul din care face parte, ca in exemplele urmatoare:
"E drept ca asemenea incidente avusesera loc la inceputul epocii computerelor, dar nu apucasem acele vremuri."
Se refera doar la el sau la un grup din care face si el parte? Cele mai multe probleme de acest fel se deduc din context - in acest caz era simplu, corect era "dar nu apucaseram acele vremuri"
Alt exemplu: "Am reluat supravegherea victimelor. Le identificasem pe primele sase. Le consemnam obiceiurile, rutinele, miscarile."
Fara context, esti pierdut. Se poate si asa, la persoana 1 singular:
"(eu) Am reluat supravegherea victimelor. (eu) Le identificasem pe primele sase. (eu) Le consemnam obiceiurile, rutinele, miscarile."
dar se poate si asa, la persoana 1 plural:
"(noi) Am reluat supravegherea victimelor. (noi) Le identificaseram pe primele sase. (noi) Le consemnam obiceiurile, rutinele, miscarile."
catadics in loc de catadix - acopera toate variantele gresite: catadixi, catadixea, catadixeasca etc
ticsi in loc de tixi
imbacsi in loc de imbaxi
obelisc in loc de obelix sau obelics
asterisc in loc de asterix sau asterics
7. Se scrie corect "weekend", "weekendul", "weekendului", "weekenduri", "weekendurilor"
E gresit: "week-end", "week-end-ul", "weekend-ul" etc.
8. Se confunda foarte des prin carti "visuri" cu "vise", si asta pentru ca se crede gresit ca ar insemna acelasi lucru. E drept ca ambele forme de plural au aceeasi forma la singular, "vis", dar la plural denumesc lucruri diferite.
- "vise" poti avea doar cand dormi, deci e vorba de vise onirice (tocmai de-aia "vise onirice" e un pleonasm) Asadar, daca dormi si visezi, ai vise, nu altceva.
In schimb, daca visezi cu ochii deschisi, de pilda iti umfli muschii mintii si visezi sa ajungi presedinte sau Superman, atunci astea sunt "visuri". De-aia se spune corect "visuri de marire", nu "vise de marire". Iti poti face visuri ca intr-o zi bla bla bla, dar nu-ti poti face vise. Pe alea le poti produce doar in somn.
Pe scurt, vise in somn, visuri cu ochii deschisi. )
9. Se scrie corect asa:
Fii tare, barbate! Sau, vorba lui Caragiale, "Fii barbata!" - asta ca sa retii mai usor (imperativ afirmativ)
Sa fii iubit si sa fii fericit. Sa nu fii obraznic. (conjunctiv prezent)
Astea sunt singurele situatii cand se pun doi de i, deci doar asta trebuie tinut minte, Fii! si Sa fii. In restul cazurilor se scrie intotdeauna cu unul singur:
Exemple (nu mai zic timpii, sa nu ne incurcam in ei):
Nu fi trist.
Ar fi mers, daca n-ar fi fost
As fi vrut, ai fi vrut.
S-ar fi impuscat, daca nu era boul ala de politist care n-ar fi trebuit sa-l opreasca.
Am fi fost bucurosi daca s-ar fi impuscat.
Ati fi bucurosi daca s-ar impusca iar boul ala.
Sa fi fost in locul politistului, l-as fi lasat sa se impuste.
Vei fi fericit, voi fi fericit daca se impusca iar.
A fi sau a nu fi sinucidere.
Poti fi multumit
etc.
Cel mai des se confunda imperativul afirmativ (Fii!) cu cel negativ (nu fi!).