Vreau să vă prezint o modalitate de a schimba din mers faguri vechi cu cei noi în stupul MER (fără a pune mâna pe ramă

).
Mă refer aici la cuib.
În luna august, stupul rămâne pe 3 corpuri.
2 au fost cuibul din acel an, iar corpul 3 a fost corp de recoltă.
Eu am și în august un cules bunicel și de multe ori, C3 e plin cu miere la final de august.
Caut ca la final de august-început de sep, să am C3 plin cu miere și în C2 cât mai multă (de regulă jumătate).
În februarie, matca începe ponta în C2, iar ghemul mușcă și din C3.
Pe la mijlocul lui martie, matca pontează bine și în C3.
C1 rămâne gol și decid ce fac cu ramele, fie merg la topit, fie vor fi folosite la roi.
Ca să nu dea găselnița de ele, le pun peste cuib, despărțite de folie îndoită puțin la un colț.
În felul acesta, în fiecare an pot schimba 50% din ramele de cuib.
Matca pontează la fel de bine și în ramele albe. Am avut îndoieli aici, dar am văzut că nu e așa.
Nu a fi necesar să se schimbe în ritmul acesta ramele, dar cele negre (din C1) prin foarte bine roilor.
P.S. Vorbesc aici de stupi care n-au nevoie să fie strânși toamna, adică de MER.
