cornelioandanciu scrie:Iar pentru ca atunci tara nu a intrat in razboi civil, se datoreaza minerilor!
Corneliu, am cunoscut candva un om care cu totul intamplator pentru discutia de fata, a fost miner. Povestea lui, pe scurt:
in urma unui accident in mina, schiopata.
Povestea adevarata: fizic si neurologic nu avea absolut nimica la picior. Adica, dupa orice doctor din lume, n-ar fi trebuit sa schiopateze. Totusi schiopata. Nu se prefacea. Daca ar fi avut loc un incendiu -de exemplu- el mai degraba ar fi pierit in incendiu, decat sa mearga normal sau sa alerge.
Explicatia: avusese loc un accident in care au pierit niste tovarasi, iar el era convins ca e vinovat, daca nu pentru accident, macar pentru ca nu a reusit sa-i salveze. Singurul lucru care i-ar fi salvat onoarea era... o lovitura la picior care l-a impiedicat sa intervina eficient. Asa ca asta a fost. Schiopata!
Minerii au salvat Romania de la un razboi civil!
Pe nea Adam, un miner, om de cuvant si mare omenie, bun sahist si mare suflet, l-am cunoscut intr-un sanatoriu de psihiatrie sau cum se spune in bancuri, intr-o "casa de nebuni". Contextul, ce treaba aveam eu acolo...
Treaba mea, dar iti dau cuvantul meu de onoare ca e o poveste adevarata.
Diagnosticul lui era: Pitiatism. Se mai numeste popular Isterie si tradus cumva... omul era un fel de bolnav inchipuit pentru care aceasta afectiune imaginara a piciorului insemna salvarea de la sentimentul de vinovatie.
Repet dupa acesta poveste: Minerii au salvat Romania de la un razboi civil!
Nimic din ce-i uman nu imi e strain. (S. Freud)
Abia am timp sa ma mir ca exist...(N.Stanescu)