feederman scrie:Dragos a pus o intrebare, in subiectul referitor la detectarea imperecherii... S-a suparat si a inchis subiectul, desi era foarte interesant. Exista cateva semne care nu au fost mentionate in acel subiect. Primul indiciu apare chiar la deschiderea stupului. Un stupar cu experienta si sigur de el nu ar mai cauta regina si ar inchide stupul imediat. Cunosc un stupar cu 50 de ani de experienta, care isi vede reginele numai la inlocuire, crestere sau la roire. Postarea este o provocare.
Depinde de puterea si structura familiei. Intr-un fel se comporta un nucleu de imperechere, intr-un fel un roi, in alt fel o familie puternica.
La familiile mici (nucleele de imperechere) unele comportamente fac apicultorul neexperimentat sa ajunga la concluzii eronate (cum ar fi comportamentul la lipsa hranei, care poate duce la concluzia ca este orfan).
Depinde de forma stupului (vertical sau orizontal). La stupul orizontal se observa un "altfel de gospodarire" in zona unor rame, chiar daca nu exista cules din natura.
La stupii verticali (cu caturi sau corpuri pentru stransura), cand lipseste culesul, nu poti observa multe doar deschizand stupul. Esti nevoit sa indepartezi cateva corpuri si sa ajungi pana la zona unde a fost (mai este) puiet.
Chestia cu polenul este valabila doar la familiile nou infiintate, deoarece familiile puternice, de baza, care sunt orfane, doar fara matca, (accident sau orfanizare voita) isi vad de treaba lor, adica aduna si polen si nectar.
Stuparul stie ca are o familie fara matca imperecheata. Aspectul cuibului, la deschiderea stupului, este unul cand matca este virgina si cu totul altul daca matca s-a imperecheat, chiar daca nu a inceput ponta!
Cine a orfanizat o familie de albine pe care a tinut-o in aceasta stare cateva zile (cum ar fi starterul), apoi a introdus o botca matura de unde a eclozionat o matca - iar acea matca s-a imperecheat si a inceput ponta - si a urmarit cu atentie comportamentul acelei familii pe intreaga perioada, poate spune ca a invatat ceva...!!!