Bucureşti, sectorul 1, Bulevardul N. Bǎlcescu nr. 21, et. 3, cam.21
Tel. 021.313.27.80, 0744.477.987
office.romapis@gmail.com,
www.romapis.org Nr. 2/11.01.2018
Către,
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
În atenția domnului Ministru Petre Daea.
Email:
relatii.publice@madr.roTel. secretariat 021-307.86.01
Ref: Codul de bune practici dintre apicultori și agricultori
Domnule Ministru,
Federația Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS vă aduce la cunoștință nemulțumirea pentru
modul în care s-a desfășurat consultarea sectorului apicol cu privire la codul de bune practici dintre apicultori
și agricultori din data de 10.01.2018, desfășurată în organizarea MADR și solicită reluarea urgentă a acestor
consultări în condiții normale și cu disponibilitate reală de a afla și valorifica experiența și opiniile entităților
reprezentative afectate de punerea în aplicare a acestui document.
În fapt, deși la această ședință fuseseră invitate de către MADR un număr de 3 organizații pentru a reprezenta
sectorul apicol, și anume ACA, ROMAPIS si sindicatul apicultorilor, în realitate au fost admise în sala de ședință un
număr mare de persoane neinvitate oficial de MADR, a căror reprezentativitate nu o cunoaștem. Pe de altă parte, în
timp ce noi, federația ROMAPIS ne-am conformat dispoziției dvs. ca la consultările sectorului apicol să fie delegată
câte o singura persoană ca reprezentant al fiecărui invitat, ceilalți s-au prezentat însoțiți de mai multe persoane care
încă de la începutul ședinței s-au manifestat gălăgios, vociferând atunci când doreau să își impună un punct de vedere.
Mai reclamăm faptul că MADR a afirmat prin persoana care a condus ședința, dl Roșu, că s-a realizat un draft al
documentului în cauză prin consultarea exclusivă a două dintre cele 3 organizații invitate oficial, federația noastră fiind
exclusă din acest proces. De asemenea nu ne-a fost pus la dispoziție acest draft pentru studiu aprofundat înainte de
ședință, solicitându-ni-se aprobarea pe loc a fiecărui paragraf, la o primă lectură, în cadrul ședinței. Un alt fapt pe care
îl reclamăm este modificarea ordinii de zi comunicată oficial de instituția dvs, fiind puși în situația de a discuta
subiecte pentru care nu eram pregătiți.
Reprezentantul nostru a solicitat persoanei care conducea această ședință respectarea ordinii de zi comunicată
anterior și reluarea consultării pentru realizarea draftului în cauză ținând cont de poziția ROMAPIS, respectarea
condițiilor civilizate si eficace de consultare prin limitarea exclusiv la câte un reprezentant din partea fiecărui invitat.
Dl Roșu a decis însă să continue ședința în aceeași manieră, motiv pentru care reprezentantul nostru s-a văzut ăn
imposibilitatea de a-și duce la îndeplinire mandatul încredințat de federație, motiv pentru care s-a retras de la acest
simulacru de consultare a sectorului apicol.
Analizând ulterior documentul pus la dispoziție în timpul ședinței considerăm că acesta este o colecție de
generalități fără importanță practică reală, care, în această formă nu va contribui în vreun fel la îmbunătățirea
condițiilor de practicare a apiculturii și a relației dintre fermier și apicultor. Vrem să vă comunicăm domnule ministru
că federația ROMAPIS are în spate peste doi ani de consultări cu organizații reprezentative ale fermierilor din
sectorul vegetal pe tema unui ghid de bune practici în relația dintre fermieri și apicultori, experiența noastră pe acest
subiect ar putea aduce un plus consistent de valoare actualului draft.
În aceste condiții solicităm programarea de urgență a unei întâlniri între persoanele din MADR care au
realizat acest document cu federația ROMAPIS pentru a ne expune punctele noastre de vedere. Anterior acestei
întâlniri solicităm celor care au conceput acest draft să clarifice și să ne transmită anterior întâlnirii un aspect
esențial, și anume dacă acest cod se dorește a fi un ghid de bune practici (adică un set de recomandări) sau se va
finaliza printr-un act cu valoare juridică, în sensul că va naște obligații presupunând implicit și sancțiuni.
Cu stima, în speranța unei rezolvări favorabile și cât mai urgentă a situației,
Drd. Mircea Ciocan
Președinte Federația Asociațiilor Apicole din Romania ROMAPIS