Cei care mergem la rapiță știm cât de important e să scoatem o miere cu umiditatea potrivită.
La rapiță trebuie să nu ai peste 18,5%
Dacă salcâmul rezistă și la 20 %, cu rapița nu ai nicio șansă, decât dacă o ții tot timpul la rece.
Pentru că salcâmul de multe ori bate puternic la ușă, scoate rapița pe fugă.
Anul trecut, deși am avut o săptămână între rapiță și debutul salcâmului, timp în care albinele n-au cules nimic, nu am reușit să o aduc mai jos 19%.
Greșeala mea a fost că am dat mai multe corpuri pe stupi, din dorința de a da spațiu și de frica roirii.
În felul acesta mierea s-a întins prin corpuri, fără să o căpăcească decât în mică măsură.
între rapiță și salcâm au fost ploi și frig, ceea ce a făcut ca albina să se tragă pe puiet, în magazii bătea vântul. Măcar dacă ar fi bătut.
Așa că, pe deasupra, mierea de rapiță a început să se cristalizeze în faguri. Minunat!
După ce am scos mierea, am pus-o în găleți, am încălzit puternic o cameră (30 grade) și am băgat un dezumidificator.
Scotea apă, dar nu am reușit să cobor umiditatea mai mult de 19%
e clar că nu e eficient.
Am auzit că alții bagă corpurile cu rame într-o încăpere și cu ventilatoare și dezumidificator reușesc să aducă umiditatea la cât vor ei, chiar și sub 18%.
Dacă aveți experiență cu așa ceva, ar fi bine venită împărtășirea ei.
P.S. Mă pregătesc să-mi fac o cameră specială pentru extras acasă (adică o cameră curată dedicată doar pt așa ceva.)