LUPU' ALBINELOR scrie:- Modi, bai dunarene, unde dreaq ti-o ghidat Satana pasii de nu mai ajungi pe VRS ?
Dau tarcoale , tata , dau tarcoale ! Momentan ma amuz teribil asediind Novara . Ii urlu sub ziduri , terorizez populatia ! Cert este ca va ascult continuu . Ramaneti cei ce mi-au dat radacinile-n Stuparitul !
So , perhaps it's time to take ..... A Shot In The Dark !!! ...... Love you bros !
De obicei nu sunt atent la versuri (ce-i drept, nici nu le înţeleg bine din prima) De data asta m-a atras şi mi-a plăcut numele trupei, apoi am recunoscut " stilul" Lupule.
Cu toţii suntem sclavi...doar că speranţa ne împiedică să vedem asta.
LUPU' ALBINELOR scrie:- Puiule, vezi ca poti, cand vrei ?
La mine nu ţine întotdeauna dar poate ai tu o reţetă specială.
Lucrurile stau cam aşa: ... undeva între Bach si Florin Salam mă poţi găsi pe mine cu preferinţele mele muzicale . Am vrut şi chiar am încercat să mă apropii de operă pe la douăzeci de ani. Saltul era cam mare de la muzica pe care o ascultam şi mi-am zis că o încălzire la operetă nu-mi strică. Am fost la două, poate trei spectacole si m-am simţit ca la lecţia de istorie: martor la întîmplări dintr-o altă epocă cu un alt ritm de viată, cu percepte ofilite, din vremea cînd era imoral să se vadă condurul de sub tivul rochiei. Imaginează-ţi asta, pentru mine la vîrsta aia, în plină epocă hippie cu "make love not war" !
N-a fost să fie si nu din vina mea. Ce puteam să mai fac dacă mama nu mi-a fredonat cînd eram mic, nimic de genu' ... Nici nu cred că cineva poate face o pasiune reală pentru operă după o anumită vîrstă dacă nu a început de mic în familie. Prin pasiune înţeleg să frecventeze sălile de spectacole nu să asculte ocazional la radio/tv si să fie impresionat de cum începe Simfonia Destinului.
Poate vreţi să ardeţi caloriile din sarmale ...
Cu toţii suntem sclavi...doar că speranţa ne împiedică să vedem asta.
Am fost la un concert de jazz şi chiar dacă nu m-am simţit stingher, n-am putut să nu observ că majoritatea spectatorilor aveau o legătură cu lumea muzicală, se cunosteau între ei şi au schimbat saluturi sau gesturi discrete de-a lungul şi de-a latul sălii înainte de debut. Dacă aş merge la opera, m-aş simţi probabil ca un intrus într-o lume care nu este a mea. Te rog să n-o interpretezi ca răzvrătire şi dacă ai ceva de comentat, nu te sfii ! Probabil că de vină e osteoporoza aia rebelă care nu mă lasă uneori, deşi încerc s-o tratez cum pot. Surprinzător, răspunde foarte prost la frecţie.
asta combate colesterolul din cîrnaţi şi piftie
Cu toţii suntem sclavi...doar că speranţa ne împiedică să vedem asta.
Acum despre dreapta, spre neamu' lu' Salam. În aceeaşi vreme îndepărtată despre care vorbeam, muzica lăutărească gen Romica Puceanu era considerate o făcătură, ceva pentru urechile şi buzunarul petrecăreţilor de prin cîrciumi, cu totul altceva decît cea lăutărească autentică care putea fi auzită în vreo ţigănie la marginea oraşului la un chef între lăutari. De aici şi pînă la manea a fost totuşi cale lungă. De la "borcaniii cumpăăăr" şi "spoooim tingiri" , etnia a ajuns după '89 la tot felul de afaceri şi la lovele. Toată schimbarea asta dramatică şi surprinzătoare chiar pentru ei, trebuia cîntată, arătată tuturor. De la "Ieşi mamă în deal la cruce / să vezi duba cum mă duce" s-a ajuns la manea.
Melodică ce-i drept dar de o sărăcie lucie, ruda ruptă-n c*r a neamului muzical, maneaua, are două-trei acorduri muzicale (repetate la nesfîrşit) ca suport pentru versuri. Lipsite de orice subtilitate artistică, în tonuri stridente şi fără nuanţe, versurile sunt facute ca pentru a-ţi zmulge inima din tine încă de la începutul melodiei, s-o vezi tăvălită pe jos şi călcată în picioare la mijlocul ei şi să o pui la loc spre un final în care te ridici deasupra tuturor, împotriva duşmanilor tăi pentru că - nu-i aşa? - numa' unu-i manelistu'.
preventiv ...
Cu toţii suntem sclavi...doar că speranţa ne împiedică să vedem asta.