vara asta am cumparat nistei roi. Sambata seara am unificat doi dintre ei. Roiul 1 este roiul gazda, era pe 6 rame, dintre care 2 cu puiet. Roiul 2, cel pe care l-am mutat in cutia roiului 1, era pe 4 rame, dintre care jumatate de rama avea puiet.
Roiul 2 din vara pana acum a avut dezvoltare foarte proasta comparat cu ceilalti.Sambata i-am anulat regina si am lasat-o sus pe o rama timp de 40 de minute, ca ele sa simta ca nu mai au matca. Tot cu ocazia asta am pus si ceapa in stupul 2 si in stupul 1. Dupa 40 de minute m-am intors, am pus ziar in stupul 1 si dupa ziar am adaugat ramele cu albina ale roiului 2 (fiecare rama stropita cu tuica cu pulverizatorul). Am adaugat 3 rame iar pe cea de-a patra care avea si puiet doar am scuturat-o de albina cu peria si n-am mai bagat-o in stup, am dus-o in alta parte. Cand am scuturat rama asta, albinele s-au agitat destul de rau, zburau si intepau. La final am pus ziare si deasupra peste toate ramele, ca albinele sa nu poata trece pe sus dintr-o parte in alta.
La 10 minute dupa unificare, in fata stupului erau cam 2 pumni de albine moarte.
In seara asta, marti, la 3 zile dupa unificare, am deschis stupul, ziarele de sus inca sunt acolo negaurite, le-am bagat inapoi rama cu puiet (descapacit) si le-am pus hranitor cu 400 ml sirop. Problema este ca am vazut iar patru albine intepandu-se. Daca scot ziarele cred ca iese dezastru.
As vrea sa va intreb ce trebuie sa fac de acum incolo, cum sa le fac sa se accepte?
Totodata nu stiu ce am facut gresit de au murit atat de multe la inceput. Am folosit 3 metode de unificare si rezultatul il stiti.
Roiul 2 era sau este cel mai rau dintre toti cei pe care ii am, mereu era pus pe intepat, daca o avea vreo importanta. Regina lui era marcata cu galben (2012) si era asa de mica incat nu o deosebeai de o albina lucratoare.
Va multumesc anticipat!





